Practica judiciara relevanta

 

6.1. Consideratii introductive

In primele doua parti ale acestui studiu, am incercat sa descriem dificultatile de ordin juridic care, pe de o parte, afecteaza eficacitatea masurilor de ocrotire a minorilor in legatura cu spatiul virtual, iar, pe de alta parte, mentin incertitudinea legala asupra anumitor continuturi din Internet ce implica minori. in aceasta privinta, ne-am referit la prevederile legale existente in anumite state si am evocat, extrem de succint, unele decizii de speta pronuntate de instante judecatoresti.

Revenim, in aceasta a  treia parte, la o afirmatie pe care am inteles sa o formulam transant in numarul precedent, in sensul ca prevenirea abuzurilor asupra minorilor in relatia lor cu teritoriul cibernetic se poate realiza, in primul rand, prin diversificarea, consolidarea si urmarirea impunerii legale a masurilor de protectie adoptate fata de minori in familie, la scoala, precum si in acele zone situate in afara unui cadru institutionalizat, in care copiii sunt ocazional prezenti si care pot genera pericole pentru ei. (1) Desi pare un cliseu, aceasta idee trebuie reafirmata, mai ales daca luam in considerare date foarte recente care indica existenta unor pericole de acest gen chiar si in mijlocul familiei.(2)

Sub acest aspect si fata de titlul studiului nostru, este poate mai adecvat sa vorbim despre abuzuri ce pot duce la victimizarea copiilor, si care au legatura sau sunt facilitate de utilizarea tehnologiilor informatiei. Aceasta, intrucat abuzul efectiv savarsit asupra minorului se produce sau, in orice caz, isi are originea in mediul real, extra-electronic.

In cele ce urmeaza, ne vom orienta atentia asupra unor elemente rezultate din jurisprudenta anglo-saxona, pentru a sublinia - in evocari mai ample decat cele realizate in precedentele parti ale studiului - o serie de aspecte ce vizeaza probleme de constitutionalitate, stabilirea situatiilor de fapt, modul de investigare si de alcatuire a probatoriului de catre organele de ancheta, solutiile instantelor si argumentele utilizate in examinarea si incadrarea juridica a faptelor penale, precum si pentru a semnala, la fel ca si pana acum, nevoia adecvarii legislatiei la provocarile noi nascute in practica.

6.2. Primele evolutii jurisprudentiale

Ca si in precedentele sectiuni ale studiului, ne vom focaliza atentia asupra deciziilor Curtii Supreme de Justitie din Statele Unite ale Americii. Deloc intamplator, trei asemenea hotarari judecatoresti - pronuntate in anii 1957, 1973, 1982 - jaloneaza nu doar orientarea, cu valoare de izvor de drept, a practicii americane in materia pornografiei, in general, si a celei implicand minori, in special, dar insotesc, simultan, evolutia mentalitatii publicului american fata de o tematica extrem de sensibila, in care confruntarea cu exigentele constitutionale ce privesc libertatea de exprimare a devenit de neocolit.

6.2.1. Primul moment de referinta dateaza din anul 1957, cand instanta suprema americana decide sa ia in dezbatere cazul Roth v. United States, a carui problema juridica centrala viza constitutionalitatea unei dispozitii normative federale ce incrimina transmiterea postala a materialelor obscene. Cu o majoritate de 7-2, Curtea Suprema a stabilit ca textul legal atacat era in acord cu Primul Amendament la Constitutia S.U.A, si a apreciat ca obscenitatea nu este ocrotita de principiul constitutional al liberei exprimari.(3)
Interesanta a fost remarca judecatorilor majoritari, in sensul ca formularea generala din Constitutie, lipsita de distinctii si conditionari, nu este de natura sa acopere orice tip de exprimare. De asemenea, nici perspectiva istorica, de la adoptarea Primului Amendament (in 1791)(4) si pana la zi, nu ar fi ingaduit concluzia unei libertati neconditionate in exprimarea ideilor. in schimb, parintii fondatori ar fi urmarit sa confere protectie constitutionala doar presei si schimbului de idei care are ca scop determinarea acelor mutatii sociale si politice impuse de opinia publica. Desi aparent restransa, sfera ocrotirii constitutionale ar fi, in realitate, destul de larga in viziunea celor sapte judecatori. Criteriul fundamental in determinarea intinderii acestei sfere este acela al raportarii la ideile inzestrate fie si cu cea mai redusa semnificatie sociala - pornind de la cele mai neortodoxe si controversate, si ajungand la cele care ar putea genera resentimente si reactii ferme de respingere in constiinta altora -, cu singura conditia ca ele sa nu afecteze “interese superioare.”

 Argumentarea utilizata nu este la adapost de orice critica, judecatorii majoritari balansand cu oarecare nesiguranta intre afirmarea unui cadru cat mai larg al liberei exprimari si reflexul de a consacra - in mod generic si fara alte precizari - o dimensiune restransa, sustrasa acestei libertati, cuprizand cele mai importante valori ce ar prevala intotdeauna in raport cu alte interese. intr-un asemenea context, in societate, obscenitatea este vazuta ca o dimensiune complet lipsita de importanta ce i-ar permite accesul in spatiul schimbului de idei, subsumat principiului liberei exprimari.

 Totusi, conservatorismul ce razbate din motivarea deciziei nu este absolut. Suntem in anul 1957, perioada in care literatura, teatrul si, indeosebi, cinematografia americana incep sa ocupe pozitii de avangarda in cultura universala, neezitand sa doboare anumite tabu-uri, inclusiv cele legate de sex. Astfel, decizia afirma transant ca “sexul si obscenitatea nu sunt sinonime.”  Obscenitatea se refera la un tip de continut prin care este promovata lascivitatea, urmarindu-se stimularea interesului sexual al destinatarului, in vreme ce libertatea de a exprima teme legate de sex poate fi sutinuta numai daca aceste abordari nu expun sexualitatea intr-o maniera destinata, pur si simplu, sa suscite porniri instinctuale. Acesta ar trebui sa fie, in cele din urma, criteriul in functie de care problematica sexuala exprimata in mediul public beneficiaza sau nu de acoperirea Primului Amendament.

 La fel ca si numeroase alte cauze solutionate de Curtea Suprema, Roth v. United States a ramas celebra prin opinia separata redactata de judecatorul William O. Douglas (5), la ale carei teze a achiesat si judecatorul Hugo Black. Cei doi magistrati de orientare liberala nu au ramas indiferenti la provocarea juridica lansata de tematica spetei, realizand o interpretare curajoasa a aplicarii Primului Amendament la un subiect impovarat, in acei ani, de un puternic balast de falsa pudoare. Judecatorii Douglas si Black au speculat vulnerabilitatea argumentatiei opiniei majoritare, aratand ca legalitatea unei publicatii nu poate fi apreciata in functie de “puritatea gandurilor pe care o carte le poate induce in mintea cititorului.” Standardul impus de ceilalti sapte judecatori ar determina, pana la urma, aplicarea sanctiunii penale in functie de gandurile provocate de exprimarea in cauza, si nu in raport de imprejurarea daca s-a manifestat sau nu o conduita antisociala concreta.

 Afirmatia sustinuta de autorii opiniei majoritare, in sensul ca simpla declansare a unui impuls sexual (ca efect al imaginii, sunetului sau cuvantului, am adauga noi) atrage raspunderea penala, ignora realitati pe care ne-am obsinuit, gratie modelului cultural adoptat de cei mai multi dintre noi, sa nu le recunoastem public. Douglas si Black au scris, in opinia lor, ca stimularea gandurilor si dorintelor cu incarcatura sexuala reprezinta un fenomen care se petrece, in variate moduri, in viata de fiecare zi (6), afectandu-ne pe toti, astfel incat s-ar putea argumenta cu dificultate legitimitatea unei sanctiuni penale legata de un fenomen psiho-fiziologic natural.

Opinia separata introduce un element totusi discutabil pe linia relatiei de cauzalitate dintre distributia de pornografie si comiterea de fapte penale cu caracter sexual. Se afirma, astfel, ca nu ar exista indicii de ordin criminologic, potrivit carora consumul unor asemenea publicatii ar stimula savarsirea de infractiuni. in formularea acestei teze, judecatorii ramasi in minoritate se intemeiaza  pe studii disponibile la vremea aceea, conform cu care delincventii proveneau, intr-o extrem de mare masura, din randul celor care nu citeau literatura de acest gen. Pana astazi, cel putin, un astfel de raport de cauzalitate nu a putut fi demonstrat, dar dezbaterea in jurul conexiunii cauza-efect dintre accesul la continuturi pornografice si trecerea la act continua sa fie in centrul atentiei specialistilor, mai cu seama in contextul extinderii mediilor electronice.

 In orice caz, punctul de vedere diferit din speta Roth v. United States a insistat, cu mult temei, pe riscurile transformarii legiuitorului in cenzor al publicatiilor neconventionale, pe faptul ca instantele ar putea interzice si sanctiona orice idei care nu le-ar fi pe plac, deoarece ar fi legate de impuritate sexuala sau pentru ca ar avea tendinta de a produce ganduri obscene, periclitand standardele morale ale societatii. Interesanta este observatia potrivit careia esenta Primului Amendament ar trebui sa permita, in orice caz, opozitia fata de codul moral existent la un moment dat in societate, indeosebi atunci cand promotorii unor conceptii conservatoare tind sa impuna norme morale adecvate mai degraba epocii victoriene.
 in alti termeni, pe cat de mult pot fi invocate limitele libertatii de exprimare pentru a crea interdictii in planul ideilor transmise public, pe atat de aplicabil este dreptul la libertatea cuvantului atunci cand insesi aceste limite sunt puse sub semnul intrebarii. Textul constitutional trebuie sa serveasca, in acest sens, ambelor puncte de vedere aflate, intr-un anumit moment, in opozitie, unul fata de celalalt, fara a suprima, din start, ideile non-conformiste. intr-adevar, principiul constitutional trebuie privit intr-o dinamica obiectiva, deoarece el ofera terenul pe care se nasc si se dezvolta disputele de idei, modificand in permanenta - in functie de o multitudine de elemente culturale, psiho-sociale, economice si de alta natura – granita dintre ceea ce este permis a se exprima in spatiul public si categoriile de idei care trebuie mentinute in afara acestei zone. Pe fondul unei asemenea mobilitati, continuturi care astazi sunt prohibite, pot fi maine acceptate de societate si ocrotite de lege. Invers, credem ca nu poate fi exclusa ingustarea sferei de exprimare datorita unor imperative noi ce impun controlul sau interzicerea manifestarii unor opinii.

 Revenind la opinia separata a judecatorilor Douglas si Black, evocam concluzia lor de final, conform careia, standardul rigid fixat prin decizia Curtii Supreme este nerealist pentru o societate care tolereaza un interes erotic insemnat in literatura, reclama publicitara si arta, iar incercarea de a reglementa juridic gandurile si impulsurile fiziologice, disociate total de orice comportament concret antisocial, duce la insurmontabile dificultati constitutionale si practice.

 Ne ingaduim sa remarcam faptul ca, dincolo de problematica strict legata de obscenitate si relatia acesteia cu libertatea de exprimare, Curtea Suprema nu a examinat, din perspectiva juridica, impactul mijloacelor de comunicare existente la acea data asupra raspandirii pornografiei. in speta, Samuel Roth fusese condamnat de instantele inferioare pentru ca utilizase serviciile postale, trimitand materiale obscene in scop de publicitate comerciala. Desi, probabil, la vremea respectiva, o astfel de analiza ar fi fost mai putin justificata, suntem de parere ca, astazi, forta de penetrare a noilor tehnologii din domeniul comunicatiilor obliga la examinarea corelatiei “libera exprimare-tipuri de continuturi-Internet-limitari”, pentru a surpride totalitatea dimensiunilor infatisate de folosirea serviciilor electronice pentru a transmite idei si imagini neconventionale.

 6.2.2. A doua etapa importanta a parcursului jurisprudential american privitor la publicatiile obscene s-a consumat in anul 1973. Decizia in cauza Miller v. California (7) reitereaza teza centrala din Roth, potrivit careia continuturile avand caracter obscen nu beneficiaza de protectia Primului Amendament. Pe de alta parte, hotararea judecatoreasca opereaza o nuantare semnificativa in tratamentul legal al acestui tip de materiale.

Decizia (pronuntata tot cu un scor de 7-2) a stabilit criteriile cumulative pe baza carora poate fi determinat caracterul obscen al unei publicatii.  Aceastea sunt:
a) masura in care o persoana medie ar aprecia ca imaginea - privita in ansamblu, in lumina standardelor unei comunitati determinate din care face parte - urmareste sa capteze interesul privitorului pentru ceea ce este lasciv;
b) examinarea, in baza acelorasi standarde ale comunitatii, a gradului in care imaginea infatiseaza un comportament sexual evident, si
c) masura in care imaginea, privita in intregime, este lipsita de o serioasa valoare literara, artistica, politica sau stiintifica.

Mult mai concesiva decat in anul 1957, Curtea Suprema a admis pericolele derivand din incercarea de a reglementa continutul exprimarilor, recomandand ca legislatia la nivel statal sa fie conturata cu atentie, intr-un cadru cat mai limitat, spre a nu prejudicia libera exprimare. Coordonatele acestor limitari sunt trasate tocmai de cele trei criterii expuse mai sus.

La fel ca in precedentul Roth, judecatorul Douglas a formulat o opinie separata, reprosand majoritatii ca nu a reusit sa ofere o definitie pentru conceptul de “standarde ale unei comunitati determinate”.(8) Datorita acestei carente, nu ar exista nici un fel de linii directoare la nivel constitutional, apte sa ajute la delimitarea fata de ceea ce este obscen, motiv pentru care interpretarile pot varia in functie de o multitudine de elemente, nu neaparat estetice. Prin urmare, riscul aparitiei formelor de cenzura nu a fost inlaturat, oricat de progresista ar fi considerata noua orientare a instantei federale supreme. Pentru a contracara acest neajuns, judecatorul Douglas a recurs din nou la invocarea Primului Amendament privit ca o invitatie permanenta la dezbatere si critica fata de ceea ce constituie, la un anumit moment, conceptia predominanta a societatii despre diferite continuturi de idei. si, in final, a atras atentia asupra faptului ca tematica privitoare la pornografie, supusa controlului constitutional, este una de natura emotionala, iar nu rationala (9), ceea ce, in opinia noastra, mentine riscurile coliziunii dintre caracterul esentialmente liber al gandirii, limitat cel mult de capacitatea de autocontrol a fiecaruia dintre noi, si tentativa de a o subordona cenzurii din exterior.

In ceea ce ne priveste, nu am fi la fel de critici precum William Douglas. Este drept ca absenta reperelor juridice mai detaliate si mai precise nu usureaza realizarea unei calificari ce se vrea corecta din punct de vedere constitutional. Este, de asemenea, adevarat ca probabilitatea de a judeca incorect o publicatie, un mesaj, o comunicare, o fotografie sau orice alta forma care imbraca un continut audio-video este, si in prezent, foarte ridicata, in special cand ne referim la specificul purtatorilor de continuturi creati de noile tehnologii. Suntem, totodata, de acord cu afirmatia potrivit careia efortul rational de a opera distinctia dintre pornografie si materiale cu un continut discutabil, dar legal, este perturbat de puternice resorturi emotionale, indeosebi atunci cand este perceputa amenintarea unor valori cum ar fi protectia minorilor. in pofida acestor minusuri in buna parte obiective, suntem de parere ca notiunea generica de “standarde ale unei comunitati determinate” evoca tocmai diversitatea, diferentierea, lipsa unor constrangeri absolute, capacitatea inerenta a mentalitatii umane de a evolua si de a evalua critic continuturile neconventionale, in termeni, abordari si cu exigente diferite, pe masura ce caracteristicile vietii sociale inregistreaza mutatii de profunzime sau chiar si schimbari mai greu sesizabile. Asemenea standarde sunt supuse unei dinamici obiective, pentru ca un film cum este, de pilda, American Beauty, produs si difuzat in anul 1999, n-ar fi avut nici o sansa sa fie proiectat pe ecrane in vremea lui Roth sau Miller. (10) Iar, din punct de vedere juridic, mobilitatea acestor standarde, fie ele locale sau nationale, este accelerata sau incetinita in functie de modul in care publicul intelege sa faca uz tocmai de principiul constitutional al liberei exprimari, purtand dezbateri despre cenzura, abuzuri si limitari nejustificate, si cantarind ponderea valorilor sociale aflate in competitie cu libertatea de expresie.

6.2.3. Cel de-al treilea moment de referinta din practica judecatoreasca americana in acest domeniu a adus in prim-plan problema periclitarii minorilor in contextul productiei de publicatii pornografice. in 1982, Curtea Suprema a decis in speta New York v. Ferber (458 U.S. 747) ca statele federate nu sunt oprite de Primul Amendament sa adopte legi prin care sa fie interzisa comercializarea de pornografie infantila. (11)
Practic, decizia deroga de la cea pronuntata in speta Miller, in sensul ca pornografia implicand minori este, din start, in afara oricarei protectii constitutionale, si nu mai trebuie judecata prin prisma celor trei criterii ale obscenitatii, deoarece:

a)statul are un interes precumpanitor in prevenirea exploatarii sexuale a minorilor;
b)pornografia infantila reprezinta o forma de exploatare sexuala a minorilor, iar statul trebuie sa adopte toate masurile pentru a elimina acest tip de productii;
c)publicitatea si vanzarea pornografiei infantile consolideaza ratiunea economica a distributiei unor asemenea materiale;
d)imaginile cu minori angajati intr-un comportament sexual explicit au o valoare artistica neglijabila;
e)prin urmare, nu este necesar ca pornografia infantila sa fie calificata drept obscena, pentru a fi scoasa in afara legii. (12)

Fiind vorba de un caz in care doua valori de nivel constitutional – libertatea de exprimare si protectia minorilor – intrau in coliziune, judecatorii au afirmat expres ca imperativul de a asigura ocrotirea copiilor are prioritate in raport cu libertatea de expresie, astfel incat cele doua interese constitutionale nu trebuie sa se gaseasca in echilibru. Este un argument juridic pretios, deoarece, pe de o parte, evoca regula potrivit careia trebuie sa existe un balans relativ intre toate valorile protejate de Constitutie, inclusiv atunci cand ele par a fi in competitie, iar, pe de alta parte, consacra si teza ierarhizarii lor, atunci cand, in circumcstante determinate, interese obiective confera o mai mare greutate anumitor valori in raport cu altele.

In pofida solutiei categorice a Curtii Supreme, este semnificativa precizarea pe care judecatoarea moderat-conservatoare Sandra O’Connor (13) a simtit nevoia sa o formuleze in cuprinsul unei opinii concurente. Astfel, a fost reiterat cel de-al treilea criteriu al determinarii obscenitatii, impus prin decizia Miller, in sensul ca legea nu poate interzice acele continuturi inzestrate cu o serioasa valoare literara, artistica, stiintifica sau educativa. Raportat la speta - precum si la legea statului New York care interzice comercializarea pornografiei infantile, si a carei constitutionaliate fusese examinata de instanta – acest criteriu ingaduie crearea unor continuturi de idei si imagini, care discuta sexualitatea copilului din punct de vedere medical si psihologic. Materiale de acest gen, cum ar fi, de pilda, manualele de anatomie, sunt legale si protejate de Primul Amendament. Tot in aceasta categorie pot intra publicatiile de tipul National Geographic, care infatiseaza copii din alte culturi decat cea occidentala, in contextul unei problematici sexuale marcata de traditii culturale stravechi. (14)

In consecinta, doar acele continuturi produse prin exploatarea sexuala a copiilor se situeaza in afara dreptului la libera exprimare, fiind permise orice materiale implicand minori aflati in ipostaze ce nu presupun abuzuri savarsite asupra lor.

6.3. Ofensiva asociatiilor pentru libertati civile

 Dupa acest prim parcurs de practica judecatoreasca, se inregistreaza o noua etapa in care doua fenomene distincte ajung sa influenteze considerabil orientarile Curtii Supreme in problematica pornografiei infantile.

6.3.1. Pe de o parte, productiile pornografice se multiplica, se diversifica si ajung sa alcatuiasca o afacere la scara planetara, cu investitii uriase si interese comerciale aflate in continua expansiune. Mediatizarea lor masiva este asigurata de recursul la noile tehnologii de comunicatii, iar ceea ce, in mod clasic, numeam industrie de divertisment, accesibila, in principiu, oricarei categorii de public, incepe sa imprumute tot mai multe elemente din arsenalul pornografiei. Aceasta a determinat serioase eforturi de reglementare in domeniul audiovizualului, restrictii in difuzarea unor programe daunatoare pentru minori, indexarea productiilor cinematografice in functie de continutul lor, crearea unor retele de difuzare inaccesibile minorilor.

De cealalta parte, media de varsta a protagonistilor acestor productii a inceput sa scada vertiginos, pana la punctul in care autoritatile isi pun foarte serios problema determinarii unor cai prin care sa evite exploatarea sexuala a minorilor. Dar absenta initiala a unor reglementari adecvate, lentoarea mobilizarii autoritatilor publice si ineficienta organizatiilor internationale de protectie a copilului au oferit un deloc neglijabil avans si spatiu de manevra celor care descoperisera in pornografia infantila o neexplorata sursa de profit. Mai mult decat atat, diverse organizatii private, mai mult sau mai putin formale, din state recunoscute prin toleranta lor in materie de sexualitate, au ajuns sa se angajeze in actiuni de veritabila propaganda in favoarea pedofiliei. si in cadrul acestui fenomen, tehnologia ajunge sa joace un rol insemnat, Internetul fiind principalul mijloc de diseminare a continuturilor de pornografie infantila. in afara de aceasta, mediul electronic faciliteaza realizarea de imagini trucate care au aparenta de a infatisa minori in ipostaze sexual explicite, fara ca, in realitate, acestia sa fi fost folositi la crearea continuturilor respective.

La sfarsitul anilor ’90 ai secolului  trecut, in Statele Unite ale Americii, intersectarea acestor doua fenomene a avut cel mai dramatic impact, astfel incat Congresul si Administratia au inceput, treptat, sa initieze demersuri legislative capabile sa descurajeze implicarea minorilor in productia si comercializarea materialelor pornografice mediate electronic. Cu toate ca autorii respectivelor proiecte legislative s-au straduit, in general, sa nu piarda din vedere tinta reala a preocuparii lor, reglementarile adoptate in cele din urma au pus in evidenta serioase devieri de la obiectivul lor principal, readucand in discutie limitele Primului Amendament, datorita nesocotirii principiilor stabilite in deciziile Miller si Ferber. Mai multe organizatii private, atat cele din domeniul cinematografiei si al televiziunii, dar, mai cu seama, asociatiile dedicate apararii libertatilor civile au initiat o veritabila ofensiva judiciara impotriva noii legislatii, cu scopul manifest de a-si promova cauza in fata Curtii Supreme si a testa constitutionalitatea unor dispozitii, in opinia lor, discutabile.

Aceasta etapa jurisprudentiala este importanta nu doar pentru ca a reluat dezbaterea solutiilor a caror determinare a implicat, la vremea lor, dispute purtate dincolo de sala de judecata, ci mai ales in contextul in care legislatia respectiva isi propusese combaterea fenomenului pornografiei infantile prin provocarea adresata noilor tehnologii informationale. Curtea Suprema a fost astfel confruntata cu nevoia de a intelege corect trasaturile Internetului, privit ca mijloc de comunicare la scara planetara, nesupus, la inceputurile sale, constrangerilor legale specifice unei societati organizate, si in care dimensiunea pornografiei, in general, nu depasea (cum, de altfel, nici astazi nu depaseste) 5% din totalitatea continuturilor publicate pe Web. A fost, in acelasi timp, un prim prilej de a verifica in ce masura paradigme constitutionale vechi de doua secole se puteau adapta modelelor noi de exprimare a ideilor.

6.3.2. In anul 1996, Congresul S.U.A. a incercat, pentru intaia oara, sa reglementeze diseminarea materialelor pornografice prin Internet, adoptand Legea privind decenta in telecomunicatii (Communications Decency Act – CDA). Intentia legiuitorilor americani a fost aceea de a stabili reguli privitoare la continuturile negative in Internet printr-o analogie cu reglementarile deja existente in domeniul audiovizualului, cu scopul de a bloca accesul minorilor la continuturi indecente sau obscene. (15)
Prin formula “indecente sau obscene”, Congresul a dorit sa extinda efectul sanctionatoriu si asupra unor continuturi permise de lege pana in acel moment. Involuntar sau nu, autorii legii au vizat textele sau imaginile “indecente” care se pot regasi in opere literare sau in tratate de anatomie, dar care, totusi, nu pot fi subsumate notiunii de “obscen”. Luandu-se, probabil, in considerare capacitatea de care dispune Internetul pentru a facilita accesul la un volum masiv de asemenea continuturi, legea a tins sa le incrimineze, astfel incat aspectul cantitativ a ajuns sa fie determinant in optiunea pentru un anumit tratament penal.

American Civil Liberties Union (ACLU), poate cea mai penetranta organizatie pentru apararea drepturilor civile din S.U.A., a atacat CDA sub aspectul constitutionalitatii, sustinand ca punerea pe acelasi plan a categoriilor de materiale indecente si obscene incalca Primul Amendament. Speta astfel creata, cunoscuta sub denumirea Reno v. ACLU (1997), a oferit Curtii Supreme, in exercitarea controlului de constitutionalitate, oportunitatea de a reliefa deosebirile dintre Internet si celelalte tipuri de comunicare asupra carora instanta se pronuntase, cu alte ocazii, in trecut. (16) Pe acesta baza, s-a retinut ca CDA, din dorinta de a zadarnici contactul minorilor cu imagini nocive, urmareste inclusiv suprimarea si incadrarea in sfera ilicita a unui important volum de continuturi, in legatura cu a caror creare si raspandire adultii se bucura de ocrotirea Primului Amendament. Fara a pune la indoiala interesul statului de a adopta masuri radicale destinate protejarii copiilor, instanta a considerat ca un imperativ de acest gen nu justifica supralimitarea liberei exprimari. (17)

CDA se constituie, astfel, intr-un elocvent exemplu de reglementare cu impact negativ asupra libertatii de expresie, datorita intelegerii insuficiente, de catre legislatori, a tipului de interactiune presupus de comunicarea in spatiul cibernetic, precum si a modului de functionare a Internetului. Merita sa atragem atentia, in aceasta privinta, asupra a doua aspecte.
Mai intai, trebuie stabilit in ce masura analogia Internetului cu sfera audiovizualului este corecta, pentru a vedea apoi daca modelul de reglementare aplicat mediului audiovizual poate fi extins si asupra zonei electronice de comunicare. in opinia noastra, cele doua medii nu sunt identice, iar un criteriu esential de deosebire a lor consta in gradul diferit prin care autoritatile publice pot interveni in controlul continuturilor difuzate. Astfel, radioul si televiziunea implica un numar redus de operatori care sunt supusi licentierii, formand apoi obiectul unei monitorizari permanente in tot ceea ce tine de activitatea lor. De cealalta parte, creatorii si difuzorii de continuturi in Internet sunt nenumarati si, tehnic vorbind, imposibil de controlat in totalitate si in mod continuu. Aceasta distinctie fundamentala este accentuata in prezent si de tendinta transformarii Internetului intr-o lume in care frontiera dintre emitentii si receptorii de continuturi dispare. Consumatorii de informatii, spectatorii care, initial, doar priveau ecranul computerului conectati fiind la reteaua globala, creeaza astazi, la randul lor, continuturi diverse, furnizand stiri, exprimand opinii, realizand comentarii, dialogand masiv intre ei. Astazi, cele peste 60 de milioane de bloguri din lume, sustrase oricarui control statal, reprezinta tot atatea comunitati active, cu structuri si componente variabile, care faciliteaza trecerea de la statutul de cititor la cel de comentator in teritoriul cibernetic. Varietatea continuturilor astfel create se intinde de la trivialitati, pana la resurse de cunoastere si chiar enciclopedii de tipul lui Wikipedia a carei frecventa invocare in notele de subsol ale acestui studiu nu este deloc intamplatoare. Impulsul de a impartasi idei, experiente si cunostinte personale prin Internet a dat nastere unei noi lumi virtuale pentru care cercetatorul in domeniul trendurilor media, Tim O’Reilly, a gasit o denumire simpla: Web 2.0. (18)

Aceste caracteristici nu pot fi sesizate in sectorul audio-vizualului, care continua sa-si conserve trasaturile tehnice si, deopotriva, sociologice clasice. si atunci, de ce sa recurgem la o paradigma identica de reglementare a celor doua medii de comunicare? (19)

Cel de-al doilea aspect esential al optiunii legislative ce razbate din CDA se refera la stabilirea unei deosebiri artificiale intre continuturile din lumea reala si cele din lumea virtuala, cu consecinte in planul raspunderii penale. Pentru ce motiv romanele lui D.H. Lawrence pot fi cumparate fara restrictii din librarii, dar plasarea lor pe Internet ar trebui sa fie sanctionata? Doar pentru usurinta cu care un minor la poate accesa electronic, in doar cateva secunde, comparativ cu drumul lung parcurs pana la o biblioteca? Numai pentru ratiunea ca navigarea rapida printre link-uri poate mari apetitul pentru asemenea lecturi si crea nevoi pentru continuturi „mai tari”? Nu doar logica elementara impiedica o astfel de separare legala, dar si textele constitutionale relevante. Primul Amendament al Constitutiei S.U.A. nu ingaduie fixarea de standarde duble, in functie de natura purtatorilor de continuturi, ceea ce demonstreaza, pana la urma, intuitia autorilor sai din anul 1791, care au anticipat diversificarea mediilor de comunicare si au rezistat posibilei tentatii de a aglomera textul constitutional cu formulari apte sa duca la deosebiri de tratament juridic in viitorul indepartat. Iar daca ne referim la o constitutie recenta, cum este cea a Romaniei, art.30 alin.1 recurge la o enumerare a mediilor, incheiata cu formula generica “...sau prin alte mijloace de comunicare in public.”

Prin urmare, credem ca modalitatile diverse de raspandire a ideilor, facilitatile tehnice oferite de Internet, precum si amploarea traficului anumitor continuturi electronice nu pot converti limbajul si imaginile care sunt doar indecente in materiale supuse sanctiunii penale.

6.3.3. in paralel cu CDA, Congresul american a lucrat si la un alt proiect de lege, adoptat in anul 1996 sub denumirea Child Pornography Prevention Act (CPPA). Spre deosebire de CDA, CPPA s-a concentrat nemijlocit asupra combaterii fenomenului pornografiei infantile, in contextul folosirii Internetului. De altfel, elementul juridic novator si, totodata, controversat sub aspectul constitutionalitatii, a vizat incriminarea faptei de a crea materiale pornografice constand in imagini care infatiseaza ori par sa infatiseze minori, fie prin utilizarea unor tehnologii care genereaza aceasta aparenta, fie prin folosirea unor protagonisti adulti ale caror trasaturi fizice lasa impresia ca ar avea o varsta mai mica de 18 ani.

Recursul la aceasta noua abordare juridica a contrariat organizatiile civice care au atacat legea, una dintre cauze – Ashcroft v. Free Speech Coalition - ajungand in fata Curtii Supreme  in anul 2001. (20)  Raportandu-se la precedentele Ferber si Miller, instanta federala suprema a considerat ca, intr-adevar, formularile introduse de lege erau prea largi, iar Congresul nu a putut, in acest context, sa justifice existenta unui interes precumpanitor care sa limiteze, cu temei constitutional, libertatea de expresie.
Judecatorii au constatat ca tipul de imagini avut in vedere de CPPA nu se incadra in standardele stabilite prin decizia Miller, in sensul ca legea nesocotea criteriile de determinare a caracterului obscen al unui anumit material, cu consecinta ca orice continut care expunea un comportament sexual explicit cadea automat sub incidenta legii penale. (21)

Practic, CPPA si-a propus sa creeze un standard universal de apreciere a continuturilor potential obscene, indiferent de specificul comunitatii care este confruntata cu imaginile respective. in combaterea acestei optiuni legislative, instanta a afirmat ca nu orice comunitate poate considera ca fiind inacceptabile imaginile ce infatiseaza comportamentul sexual al unor tineri ce par a fi in varsta de 17 ani.

Sub un alt aspect, prevederile CPPA urmaresc sa scoata in afara legii exprimarea unor idei despre realitati incontestabile ale societatii moderne de azi – cum sunt relatiile sexuale intre adolescenti -, si care fac, de mai multa vreme, obiectul creatiilor literare si artistice. Instanta evoca, in acest sens, productii ale cinematografiei, care, fara a utiliza actori minori, abordeaza o tematica pe care dispozitiile cuprinse in CPPA tind sa o interzica.

Mai mult decat atat, criteriile noii legi afirma ca ar fi suficient sa existe si o singura secventa de activitate explicit sexuala intr-un film pentru a atrage raspunderea penala, fara a mai conta valoarea artistica intrinseca a acelei creatii. Criteriile ce fusesera impuse de Curtea Suprema in speta Miller vizau judecarea unei opere artistice privita ca un intreg, chiar daca anumite elemente sau secvente ale ei, examinate izolat, in afara contextului general al productiei respective, ar fi putut fi considerate obscene.

Raportandu-se la principiile fixate in decizia Ferber, instanta suprema a constatat ca CPPA sanctioneaza exprimarea unor idei ce nu au legatura cu savarsirea unei infractiuni asupra unui minor, nefiind vorba despre crearea unor victime. in cadrul procesului, Ministerul Justitiei a argumentat ca imaginile de pornografie infantila care nu au fost realizate cu concursul unor minori pot genera, totusi, abuzuri asupra copiilor. Argumentul a fost insa respins, instanta refuzand sa admita existenta unui raport de cauzalitate neconditionat si direct intre natura acestor materiale create artificial si savarsirea, pe baza lor, a unor infractiuni impotriva minorilor. in considerentele deciziei se mai arata ca simpla tendinta a unor materiale de tipul pornografiei infantile virtuale, de a stimula trecerea la act, nu reprezinta un motiv suficient pentru a interzice acel continut de idei.

Presedintele Curtii Supreme a avut, in parte, un punct de vedere diferit fata de cel exprimat de colegii sai. Argumentatia sa a fost bazata pe modul de interpretare a prevederilor - la prima vedere, radicale – din cuprinsul CPPA. Astfel, presedintele Rehnquist a fost de acord cu opinia majoritara potrivit careia, intr-adevar, noua lege nu trebuie interpretata intr-o maniera de natura sa determine interzicerea unui film cum este American Beauty. Intentia legiuitorului ar fi fost mai degraba aceea de a prohibi continuturile de pornografie infantila “hard”, obiectiv pe deplin concordant cu decizia in precedentul Ferber. Prin urmare, CPPA s-ar impune interpretata astfel incat zona situata in afara libertatii de exprimare sa cuprinda doar imaginile infatisand adulti aparent sub varsta de 18 ani, care se angajeaza efectiv intr-un comportament sexual explicit. in consecinta, faptul ca un anumit continut de idei exprimat in imagini doar sugereaza, prin mijloace artistice specifice, o activitate sexuala intre doi tineri cu aparenta de minori, nu ar putea cadea sub incidenta legii penale.

Punctul in care judecatorul Rehnquist a inteles sa se desparta de majoritatea judecatorilor priveste imaginile electronice create artificial, fara implicarea unor minori, dar a caror acuratete tehnica face aproape imposibila distinctia dintre un trucaj si un abuz real savarsit asupra minorilor reprezentati in acele imagini. Acest tip de continut pe care CPPA a intentionat sa-l sanctioneze penal justifica, in opinia separata a presedintelui Curtii, limitarea libertatii de exprimare. O pozitie asemanatoare a fost adoptata si de judecatoarea Sandra O’Connor, intr-o opinie partial separata.

Argumentele expuse in cadrul judecarii cauzei au pus in evidenta preocuparea pentru nuante si determinarea unui echilibru intre sfera libertatii de expresie in domeniul productiei artistice neconventionale si granita dincolo de care protectia Primului Amendament nu mai poate fi sustinuta. Remarcam, in special, efortul judecatorilor Curtii Supreme americane de a se apropia mai mult de intelegerea particularitatilor noilor tehnologii, pentru a contura, cu prudenta, liniile de demarcatie intre ceea ce este admisibil si pericolul social real ce se pot naste pe acest teren.

Semnalam ca elementele fundamentale cuprinse in CPPA, privitoare la incriminarea imaginilor care prezinta aparenta unor minori angajati in activitati sexual explicite si pornografia infantila virtuala, se regasesc si in prevederile Conventiei Consiliului Europei pentru combaterea criminalitatii informatice, semnata la Budapesta, la data de 23 noiembrie 2001. Anul acesta, Statele Unite ale Americii au ratificat conventia, astfel incat ramane de vazut daca o reiterare, in fata Curtii Supreme, a criticiilor formulate in speta Ashcroft v. Free Speech Coalition va duce la o solutie identica sau nu, avand in vedere ca, intre timp, componenta instantei s-a modificat prin includerea in randul membrilor ei a unor judecatori de orientare conservatoare.

6.3.4. Un precedent la fel de interesant s-a conturat prin decizia Curtii Supreme in cauza United States v. American Library Association, in anul 2003. (22) Speta a izvorat din prevederile Legii privind protectia copiilor in Internet – Children’s Internet Protection Act (CIPA), care conditioneaza acordarea de alocatii bugetare federale catre bibliotecile publice, in vederea accesului la Internet, de instalarea, de catre aceste institutii, a unor sisteme de blocare/filtrare a conexiunilor electronice catre resurse pornografice din Internet. Masura a fost insitituita in scopul descurajarii tendintei minorilor care frecventeaza salile de lectura inzestrate cu acces la Internet, de a transforma bibliotecile publice in locuri destinate consumului de pornografie.

Asociatia Americana a Bibliotecilor a contestat constitutionalitatea legii, pe motiv ca introducerea sistemelor de blocare ar leza dreptul la libera exprimare. Cu toate ca a recunoscut legitimitatea interesului statului de a proteja minorii intr-un asemenea context, Asociatia a considerat ca norma legala care obliga la introducerea filtrelor informatice este lipsita de nuante si prea larg formulata, intrand astfel in coliziune cu Primul Amendament la Constitutie.

Curtea Suprema a validat insa legea, apreciind ca obligatia impusa bibliotecilor publice de a utiliza softuri de blocare a continuturilor nocive nu nesocoteste libertatea de exprimare. Congresul dispune de un larg drept de apreciere si conditionare atunci cand repartizeaza fonduri din bugetul federal, putand determina, in acest cadru, natura continuturilor accesibile publicului in astfel de institutii, inclusiv prin intermediul Internetului. in speta, nu este periclitat dreptul la libera expresie, deoarece terminalele de acces la Internet nu sunt achizitionate pentru ca in cadrul bibliotecilor sa se constituie foruri publice destinate exprimarii diversilor creatori de continuturi electronice. Scopul unei bibliotecti, inclusiv in conditiile in care este inzestrata cu facilitati de logare la spatiul virtual, continua sa fie acela de a permite cercetarea si invatarea, punand la dispozitia publicului cititor publicatii adecvate si utile.
in aceasta speta au fost formulate doua opinii separate. Una dintre ele, semnata de judecatorul Souter, remarca faptul ca CIPA neaga, practic, accesul adultilor la continuturi care nu sunt obscene si care nu constituie un pericol nici macar pentru minori. Aceasta, intrucat programele informatice de filtrare si blocare – functionale doar pe baza recunoasterii unor cuvinte-cheie - nu opereaza cu criterii apte sa le permita diferentierea neta intre materiale cu caracter obscen si resurse informationale care, fara a se incadra in aceasta categorie, contin intmplator cuvinte-cheie ce activeaza mecanismul de blocare sau filtrare. De asemenea, legea fixeaza un standard identic de interdictie a accesului la Internet, atat pentru adulti, cat si pentru copii, cu toate ca obiectul reglementarii vizeaza exclusiv protectia minorilor. in mod normal, CIPA putea impune bibliotecilor sa afecteze terminale cu programe de filtrare doar pentru minori, fara a stabili aceeasi restrictie si in privinta persoanelor adulte. Prin urmare, continuturi la care adultii au acces, in mod legal, in alte medii, nu pot fi obtinute, prin Internet, in perimetrul unei biblioteci publice. Or, aceasta conduita fixata de lege duce la cenzura, fapt ce contravine Primului Amendament. Opinia majoritara a sustinut ca operatiunea filtrarii electronice nu ar fi altceva decat o modalitate prin care bibliotecile desfasoara una din activitatile lor fundamentale, si anume selectarea si achizitionarea acelor publicatii adecvate si utile pentru publicul cititor. in consecinta, acest tip de selectie nu ar putea fi pus pe acelasi plan cu actul cenzurii. Judecatorul Souter a respins teza majoritatii colegilor sai, afirmand ca, in procesul de selectie si achizitie a fondului de carte, criteriul principal il reprezinta resursele limitate de bani si spatiu de depozitare. in functie de nivelul acestor resurse (in primul rand cele banesti), bibliotecile vor opta pentru anumite volume. in schimb, in viziunea CIPA, operatiunea de blocare-filtrare a continuturilor electronice intervine dupa ce fondurile banesti obtinute de la bugetul federal pentru asigurarea conectarii la Internet au fost cheltuite. Prin urmare, instalarea si operarea acestor softuri nu mai are nimic in comun cu criteriile obisnuite care fundamenteaza optiunea cumpararii unei publicatii sau a alteia. in cazul Internetului, ceea ce de fapt achizitioneaza biblioteca este accesul la un mediu ce contine diferite materiale informationale, iar decizia de a bloca un anumit continut este una de a limita accesul deja cumparat. Folosind o analogie, judecatorul a sustinut ca biblioteca actioneaza in aceasta situatie ca si cand, dupa ce a achizitionat o enciclopedie, taie din volum acele pagini pe care le considera inadecvate pentru o anumita categorie de cititori.

United States v. American Library Association este o speta in care instanta a trebuit sa analizeze limita de reglementare a unei legi ce-si propunea, prin chiar titlul ei, sa asigure protectia minorilor in relatia acestora cu materiale nocive din spatiul virtual. Dupa cum am vazut, aceasta limita a mers pana la punctul in care imagini si texte altminteri protejate constitutional isi pierd statutul licit daca este vorba de accesarea lor de la terminalul Internet al unei biblioteci publice. Un element suplimentar de dificultate in analiza a fost determinat de existenta constrangerii sau a stimulentului (depinde din ce perspectiva privim acest element) constand in alocarea unor resurse bugetare federale pentru a facilita accesul bibliotecilor la Internet. in acesta privinta, optiunea legislativa a Congresului american a fost oarecum perversa. in loc sa prevada direct si expres interdictia conectarii la continuturi electronice obscene, de la computerele bibliotecilor, pentru orice clasa de cititori - adulti sau minori -, CIPA a recurs la parghia alocatiilor banesti selective, in functie de disponibilitatea potentialilor destinatari ai acestor fonduri de a nesocoti dreptul adultilor la obtinerea publicatiilor electronice legale, accesibile din biblioteci. Cum prima varianta ar fi fost vadit neconstitutionala, a fost preferata cea de-a doua cale, cu avantajul ca aducea in context utilizarea banilor publici pentru un scop educativ, in legatura cu care pretentia blocarii si filtrarii materialelor potential obscene, inclusiv pentru cititorii de peste 18 ani, aparea mult mai acceptabila. in alti termeni, in acest caz, interesul privat al categoriei adultilor de a beneficia de dreptul la libera exprimare, a fost confruntat cu doua interese de ordin public – protectia minorilor si repartizarea judicioasa a fondurilor federale –, care au fost favorabile, pana la urma, solutiei legislative a Congresului in cadrul controlului de constitutionalitate.

Atat modalitatea de reglementare aleasa, cat si solutia Curtii Supreme sunt, desigur, discutabile. Ideea pe care dorim sa o accentuam in acest punct este aceea ca incercarile de reglementare a unei probleme deosebit de sensibile cum este protectia minorilor impotriva abuzurilor sexuale savarsite in relatia cu mediul electronic deviaza cu prea mare usurinta de la scopul lor initial, ajungand sa creeze dezechilibre constitutionale si ierarhizari arbitrare de valori ocrotite de lege. Nu in ultimul rand, tocmai pentru ca este vorba despre copii, asemenea reglementari sunt marcate si de o considerabila incarcatura politica, de natura sa contribuie la orientarea catre optiuni legislative fortate si insuficient elaborate. Practic, aproape fara nici o exceptie, toate legile de acest gen, cu privire la care Curtea Suprema a S.U.A. a efectuat, in ultimii ani, un riguros controlul de constitutionalitate infatiseaza asemenea caracteristici.

6.3.5. Ultima cauza pe care o prezentam in aceasta succesiune vizeaza o alta coliziune produsa intre o lege destinata ocrotirii minorilor in Internet si rigorile Primului Amendament. Ca reactie la insuccesul Ministerului Justitiei in speta Reno v. ACLU (1997), Congresul S.U.A. adoptase, in anul 1998, o noua reglementare, intitulata Child Online Protection Act (COPA), care, printre altele, sanctiona penal postarea in mediul virtual, cu intentie si pentru scopuri comerciale, a unor continuturi “daunatoare” pentru minori.

Legea instituia, totodata, o cauza de inlaturare a raspunderii penale pentru administratorii paginilor Web cu astfel de continuturi, constand in restrictionarea accesului utilizatorilor prin impunerea folosirii cartilor de credit si a altor mijloace oferite de tehnologia existenta la un moment dat.  (23)
si de aceasta data, motivatiile politice care obligau Congresul si Administratia sa-si refaca in graba prestigiul afectat de invalidarea, de catre Curtea Suprema, a lui Communications Decency Act (CDA), au dus la elaborarea si redactarea unei legi nu doar vulnerabila din punct de vedere constitutional, dar si ineficienta practic, in raport cu scopul propus. COPA urmarea sa limiteze doar continturile pornografice comerciale expuse pe Web (deci, doar cele la care accesul era permis in schimbul achitarii unei sume de bani), iar aria comerciantilor vizati era restransa doar la furnizorii de asemenea continuturi aflati pe teritoriul Statelor Unite. CDA avusese, intr-adevar, o sfera de cuprindere in rem si in personam mult mai larga, dar, dupa cum am aratat, Curtea Suprema o declarase neconstitutionala tocmai din pricina acestei extensii care limita, in mod exagerat, dreptul la libera exprimare. (24) in loc sa-si acorde mai mult timp in identificarea unor solutii juridice capabile sa satisfaca atat exigentele exprimate in decizia Reno v. ACLU, cat si imperativele unei represiuni penale eficiente, prin conturarea prudenta a ariei de reglementare atat in privinta tipurilor si formelor de exprimare a continuturilor obscene, cat si in legatura cu furnizorii si destinatarii acestora, initiatorii lui COPA au furnizat criticilor legii cele mai solide argumente pentru a-i contesta constitutionalitatea.

Formula nou introdusa de COPA – materiale „daunatoare” pentru minori – a generat, din start, cele mai multe obiectiuni, nu doar din partea asociatiilor pentru libertati civile, dar si din directia comunitatii autorilor de pagini Web. Legea a definit aceste continuturi ca fiind acele materiale care, apreciate prin prisma „standardelor contemporane”, se adreseaza exclusiv interesului pentru lascivitate, expunand acte sexuale sau nuditate. Definitia astfel formulata crea o sfera mult mai larga de continuturi prohibite, comparativ cu standardele consacrate prin deciziile Miller si Reno, acoperind, practic, toata aria pornografiei hard si soft.

A urmat o batalie de aproape sase ani in fata mai multor instante districtuale, statale si federale, culminand cu procesul in fata Curtii Supreme, in cauza finala Ashcroft v. American Civil Liberties Union et al., care s-a dezbatut in anul 2004. (25)

Problema centrala a spetei a fost aceea de a determina in ce masura obligatiile impuse prin COPA erau capabile sa duca la restrangerea nejustificata a libertatii de exprimare in Internet, si de a stabili, in acelasi timp, daca nu cumva ar fi fost preferate modalitati tehnice mai putin restrictive de acces la continuturi daunatoare pentru minori, astfel incat sa nu se nesocoteasca Primul Amendament. Curtea a sustinut argumentele organizatiilor care contestasera constitutionalitatea legii, in sensul ca masura implementarii softurilor de filtrare si blocare ar reprezenta, intr-adevar, o alternativa preferabila in raport cu COPA. (26) in acelasi timp, s-a precizat ca ideea de a permite accesul la continuturile online pe baza datelor stocate pe cartile de credit nu era cea mai inspirata, de vreme ce minorii si-ar putea insusi asemenea instrumente de identificare de la adulti. in fine, este remarcabil modul in care judecatorii au inteles sa stabileasca o relatie intre libertatea de exprimare si modul de a proteja aceasta valoare constitutionala, prin recursul la tehnologia informationala menita, pe masura evolutiei ei, sa ofere alternative la demersuri legislative exagerate si insuficient gandite, pentru a putea aseza obstacole rezonabile intre minori si continuturile virtuale nocive, fara a leza in vreun fel drepturile legitime ale persoanelor adulte.

Pe baza tuturor acestor motive, Curtea Suprema a constatat ca legea era neconstitutionala. in finalul deciziei, Curtea a insistat asupra necesitatii ca Ministerul Justitiei sa nu ignore progresul tehnologic in elaborarea proiectelor legislative subsumate obiectivului de a-i feri pe minori de abuzuri in spatiul virtual, in asa fel incat sa fie evitate situatiile de restrangere nerezonabila a libertatii de expresie.

De altfel, avansul rapid al tehnologiei in acest domeniu chiar a determinat Congresul, in anii 2002-2003, (intr-o perioada in care problemele aplicarii COPA inca mai erau dezbatute in fata unor instante inferioare) sa adopte doua legi in care masurile de ocrotire a minorilor in relatia cu Internetul au fost mult mai profund si rational legate de aspecte strict tehnice, fara ca accentul reglementarii sa se mai fixeze pe problematica atat de controversata a naturii si destinatiei unor continuturi. (27)

6.4. Spete recente

 Continuand investigarea spatiului jurisprudential anglo-saxon in materia pornografiei infantile, vom evoca in finalul acestei sectiuni trei spete judecate de instante penale din Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, in anii 2005-2006.

6.4.1. Un prim caz s-a referit la tematica tot mai des intalnita a modului in care trebuie tratate juridic paginile Web de modeling pentru minori. Fara a mai relua analiza ampla pe care am efectuat-o in prima parte a acestui studiu, vom prezenta in cele ce urmeaza dificultatea realizarii unei calificari juridice corecte, in contextul raportarii la dispozitii legale nu intotdeauna riguros formulate.

Speta The People of the State of Colorado v. James Stephen Grady a fost solutionata de Curtea de Apel a statului Colorado in directa legatura cu modul de interpretare a unui articol din legislatia penala statala, in care era utilizata notiunea de “nuditate erotica”, privita ca specie a unui comportament sexual explicit. (28) in speta, inculpatul fusese acuzat de exploatarea sexuala a unor minori, prin faptul ca realizase fotografii de modeling, plasate ulterior pe o pagina Web. in esenta, textul legii penale aplicabil in cauza defineste “nuditatea erotica” drept infatisarea anumitor parti anatomice ale unei persoane, inclusiv a uneia cu varsta mai mica de 18 ani, “in scopul obtinerii unei satisfactii sexuale reale sau simulate sau pentru stimularea uneia sau mai multor persoane implicate.”

In apararea sa, inculpatul a sustinut ca textul legii - raportat la continuturile pe care le-a postat in Internet - era vag, cu o arie de cuprindere mult prea larga si, de aceea, neconstitutional. Instanta de fond decisese ca definitia legala sus-mentionata, privita obiectiv, ar duce la constatarea existentei gratificatiei sexuale, fara nici o distinctie, in constiinta oricarei persoane care ar fi vizionat materialele de modeling cu minori, ceea ce ar fi de natura sa impuna o politie a gandirii. Daca aceasta a fost intr-adevar intentia legiuitorului din Colorado, atunci norma penala respectiva ar fi neconstitutionala. in schimb, daca notiunea discutata era definita din perspectiva subiectiva, textul este constitutional si ar fi fost necesar ca procurorul sa demonstreze ca imaginile fusesera realizate de inculpat pentru propria sa placere sexuala. Procurorul nu a putut proba acest fapt, iar juriul primei instante a stabilit nevinovatia inculpatului.

In considerentele deciziei sale, instanta de apel face o serie de referiri la precedente relevante in cauze, inclusiv Ferber, constatand in cele din urma ca:
a)inculpatul realizase fotografii ale unor modele cu varste cuprinse intre 13 si 17 ani;
b)fotografiile nu erau destinate doar albumelor de modeling, ci au fost postate pe o pagina de Internet;
c)persoanele implicate in sensul definitiei notiunii de “nuditatea erotica” au fost vizitatorii paginii respective (care, intelegem din formularea instantei, au fost, in felul acesta, stimulati sexual).

Pe baza acestor constatari, juriul primei instante ar fi trebuit sa primeasca instructiunea de a examina in ce masura continutul imaginilor,  analizat obiectiv, ar putea duce la satisfactia sau la stimularea sexuala a unui privitor rezonabil. in consecinta, judecatorii instantei de fond ar fi gresit atunci cand au hotarat sa limiteze problema juridica la faptul daca doar incupatul a fost beneficiarul acestei satisfactii.

Nu am gasit surse din care sa rezulte modul in care a  fost rejudecata cauza penala. Totusi, credem ca anumite consideratii pot fi facute pe marginea datelor prezentate. Suntem de acord cu decizia judecatorilor din apel, in sensul ca nu gratificatia inculpatului trebuia discutata, ci modul in care imaginile respective au determinat, in general, reactii in public. Aceasta, intrucat fotografiile fusesera incarcate pe Internet, putand fi accesate de orice utilizator de servicii electronice. Pe de alta parte, surprinde rezerva cu care instanta de apel a tratat problema continutului propriu-zis al imaginilor de modeling, din punctul de vedere al Primului Amendament, evitand practic sa efectueze o analiza de profunzime pe baza elementelor de fapt existente.

Credem, astfel, ca o discutie si din perspectiva deciziei Miller ar fi fost dezirabila (coroborata cu opinia concurenta a judecatoarei O’Connor din Ferber), (29) in sensul ca legea nu poate interzice acele continuturi inzestrate cu o serioasa valoare literara, artistica, stiintifica sau educativa. in acest context, s-ar fi putut discuta – desigur, pe baza datelor de fapt concrete - daca respectivele imagini evidentiau sau nu o componenta artistica semnificativa, deoarece modelingul, dincolo de dimensiunea sa erotica mai mult sau mai putin pronuntata, este susceptibil de a fi judecat, in principal, din perspectiva artei fotografice. Examinarea unui asemenea aspect este intotdeauna importanta, deoarece, in caz contrar, modelingul rezervat minorilor va putea fi etichetat aproape automat ca fiind o forma de pornografie infantila. Evident, in toate cazurile, este nevoie de prudenta, intrucat, nu de putine ori, exista o foarte fina linie de demarcatie intre materialele de acest gen care pot fi considerate licite si cele aflate dincolo de lege.

In fine, instanta de apel s-a ferit sa se pronunte in legatura cu opinia primei instante, potrivit careia citirea definitiei “nuditatii erotice” dintr-un unghi obiectiv de abordare ar consacra o “politie a gandirii”, fiind, prin urmare, neconstitutionala. De altfel, se pare ca tocmai pentru a evita exprimarea unei pareri proprii in aceasta chestiune, judecatorii din apel au deplasat problema de pe terenul constitutionalitatii, pe cel al aprecierii, de catre juriu, in faza de rejudecare, a faptului daca imaginile de modeling aveau sau nu aptitudinea de a actiona ca un stimulent sexual pentru vizitatorii site-ului.

6.4.2. In luna martie a acestui an, tot in S.U.A., Curtea de Apel a celui de-al 9-lea Circuit a trebuit sa se pronunte in cauza penala United States v. Gourde pe o arie mai larga de probleme juridice, legate, in principal, de detinerea de materiale pornografice cu minori, procurate prin Internet. (30)

Fiind vorba despre o infractiune care se savarseste cu intentie, instanta insista in considerentele deciziei asupra elementelor de fapt ce indica intentia inculpatului de a-si procura imaginile ilegale. Astfel, esential este faptul ca Gourde a acceptat sa incheie un abonament, devenind membru al unei pagini Web ce punea la dispozitia utilizatorilor, contra cost, un numar mare de imagini continand pornografie infantila. Desi actul de a deveni membru implica putine operatiuni, el reprezinta, in plan juridic, un element fundamental de conduita infractionala. Efectuarea operatiunii respective pe computer nu putea fi conceputa in afara unei intentii manifeste din partea inculpatului. El nu ar fi putut obtine statutul de membru in mod accidental sau prin apasarea doar a unui singur buton de pe tastatura calculatorului. Gourde nu s-a limitat la turul gratuit printr-una din subdiviziunile site-ului, care oferea doar un numar redus de imagini cu un continut relativ acceptabil din punct de vedere legal. De asemenea, conduita inculpatului nu s-a incadrat in cea a unei persoane care, a doua zi dupa ce a platit abonamentul pentru a deveni membru, dandu-si seama de consecintele faptei sale, se razgandeste si isi anuleaza electronic optiunea din ziua precedenta. Statutul sau de membru a incetat doar pentru ca autoritatile politiei federale au descoperit si inchis site-ul. Nimic din modul de comportament al inculpatului nu este marcat de pasivitate, intamplare sau lipsa de vointa, intentia sa de a comite infractiunea fiind manifesta, in sensul celor aratate mai sus. 

Credem ca actul in sine al platii unui abonament nu este suficient pentru a ne gasi in prezenta unei infractiuni. Prin obtinerea, pe aceasta baza, a calitatii de membru, inculpatul a dobandit acces nelimitat la acea subdiviziune a site-ului ce cuprindea materialul ilegal. Procurarea a intervenit de indata ce, prin activarea parolei de acces primita ca urmare a platii abonamentului, inculpatul a putut descarca imaginile de pornografie infantila pe propriul calculator. Desigur, legea penala poate sa califice fapta platii abonamentului ca pe o tentativa la savarsirea infractiunii de procurare de pornografie infantila, si sa o incrimineze in mod corespunzator.

Una din cele doua opinii separate formulate in cauza este semnificativa prin consideratiile pe care le exprima cu privire la noua dimensiune a vietii private, determinata de detinerea unui calculator, precum si la riscurile de lezare a acestei intimitati, in cazurile in care politia efectueaza perchezitii nefondate. (31) Autorul opiniei, judecatorul Kleinfeld, critica abordarea colegilor sai majoritari, potrivit careia, o persoana care manifesta o inclinatie pentru un anumit lucru inseamna ca, in mod automat, poseda acel lucru, chiar daca o asemenea detinere ar fi contrara legii. in speta, se discutase in ce masura simpla inregistrare ca membru abonat al site-ului ilegal a justificat perchezitia calculatorului inculpatului, pe motiv ca pe placa acestuia s-ar putea gasi imagini pornografice cu minori.

Opinia separata atrage atentia asupra semnificatiei pe care calculatorul a dobandit-o in zilele noastre, in legatura cu sfera privata a persoanei. Un computer poate adaposti multe secrete, unele cu implicatii legale, altele penibile, precum si date ce privesc evenimente tragice din viata unei persoane. Aceasta realitate trebuie avuta in vedere atunci cand autoritatile formuleaza si instrumenteaza cereri de perchezitie, spre a nu se incalca libertatile constitutionale. Computerul poate, de asemenea, sa contina imagini, texte, filme sau fisiere audio axate pe o tematica sexuala, licita sau nu. Chiar si in acest context, daca nu este asigurata o deplina respectare a legii, sfera privata a calculatoarelor unor persoane ramane mult prea importanta pentru a fi erodata de dezgustul pentru sexualitate al celor care aplica legea, din dorinta sau speranta manifestata de a gasi urmele savarsirii unei infractiuni. in punctul sau de vedere diferit, judecatorul Kleinfeld insista asupra ideii conform careia, datele ce atesta inclinatia unei persoane pentru pedofilie nu pot duce automat la inferenta ca acea persoana poseda materiale de pornografie infantila. (32)

6.4.3. Cea din urma speta pe care o prezentam este Regina v. Ross Warwick Porter, judecata in Marea Britanie, in martie 2006, de catre Sectia Penala a Curtii de Apel pentru Anglia si tara Galilor. (33)

Inculpatul fusese acuzat, printre altele, de detinerea, pe computerul sau, a unor fotografii pornografice cu minori, context in care instanta a trebuit sa examineze problema calificarii corecte a actului detinerii. Mai precis, inculpatul operase o stergere a continuturilor prohibite, cu consecinta ca, totusi, o urma a fisierelor radiate mai ramasese in baza de date a programului informatic, fara a mai putea fi insa direct vizionate. O recuperare a imaginilor in vederea vizionarii lor nu s-ar fi putut realiza decat cu ajutorul unor softuri aflate in arsenalul criminalistic al politiei, fara a fi disponibile si pentru public. Probele de la dosar indicau faptul ca inculpatul nu dispunea de o asemenea tehnica de recuperare si nici nu intreprinsese demersuri pentru a procura programe de acest tip. Avand in vedere aceasta situatie, inculpatul a sustinut in aparare ca nu mai detinea fotografiile, in conditiile in care facuse tot ce depindea de el pentru a le elimina din calculator. Prima instanta a respins aceasta aparare, retinand ca un fisier continua sa se afle pe discul computerului, chiar daca s-a produs o stergere a sa, astfel incat se poate vorbi de o detinere susceptibila de a atrage raspunderea penala chiar si in asemenea circumstante.

Instanta de apel nu a impartasit acest punct de vedere. Radierea fotografiilor pentru a caror detinere Porter fusese trimis in judecata a avut ca efect inlaturarea posibilitatii ca ele sa mai poata fi accesate altfel decat prin utilizarea unor tehnici sofisticate aflate in afara circuitului comercial. De aceea, ca urmare a stergerii, nu se mai putea considera ca inculpatul “detinea” fisierele cu continuturi ilegale. in plus, insusi procurorul a admis ca inculpatul nu ar fi putut proceda la readucerea fisierilor intr-un format care sa permita vizionarea lor.

Notiunea “detinerii” implica un control fizic asupra unui lucru, laolalta cu stiinta ca realmente posezi acel lucru. in ipoteza radierii imaginilor de pe discul computerului, o persoana a pierdut controlul fizic asupra lor, mai ales daca, in mod obiectiv, nu are la dispozitie mijloace informatice de recuperare, in aceste conditii nemaiputandu-i-se retine in sarcina savarsirea infractiunii.

 

Note

(1) Astfel de zone sustrase, in mod obisnuit, protectiei institutionalizate sunt diferite locuri publice in care copiii pot fi abordati de adulti (discoteci, cinematografe, magazine, sali de sport, Internet Cafe-urile, studiouri de modeling).

(2) A se vedea materialele de la adresele http://it.news.yahoo.com/12082006/2/pedofilia si http://www.ilgiornale.it/a.pic1?ID=111395 in care se gasesc relatari privind descoperirea unui site prin care se vindeau productii video de erotografie infantila avansata si de pornografie infantila. Conform relatarilor, un film din aceasta din urma categorie (care se comercializa la un pret 600 Euro) infatisa un barbat care isi abuza sexual propriile fiice.
 (3) Textul integral al deciziei, rezumatul acesteia, opinia concurenta si opinia separata sunt disponibile la adresa www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0354_0476_ZS.html
 Este important de precizat ca, pana la data pronuntarii instantei in aceasta speta, regula de common law aplicabila in materie fusese preluata din dreptul englez - speta Hicklin v. Regina (1868) -, in sensul ca orice publicatie care isi propunea sa corupa mintile celor permeabili la influente imorale era considerata obscena si, pentru acest motiv, putea fi interzisa. In aceasta arie, de opere literare indexabile, se situau creatiile lui Balzac, Flaubert, D.H. Lawrence etc. 
  Pentru exactitate, subliniem ca in afara de doi judecatori care au sustinut opinia separata pe care o analizam mai jos, un al treilea a formulat o opinie partial concurenta, partial separata, dar pe care o consideram mai putin relevanta in abordarea studiului nostru. Este vorba despre punctul de vedere al judecatorului John Harlan, disponibil la adresa http://www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0354_0476_ZX.html
Pentru o informare sintetica asupra spetei, a se vedea Roth v. United States, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org-wiki/Roth_v._United_States 
 (4) Textul, in original, al Primului Amendament la Constitutia S.U.A. este urmatorul: Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances. Prin urmare, nu poate fi adoptata nici o lege care ar limita libertatea cuvantului ori pe cea a presei. Continutul redus al textului a dus la o extrem de bogata jurisprudenta, de-a lungul a aproape doua secole, in legatura cu limitele acestei libertati. Pentru o prezentare a principalelor aspecte juridice ale Primului Amendament, a se vedea First Amendment to the United States Constitution, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/First_Amendment_to_the_United_States_Constitution 
 (5) Pentru un profil al personalitatii lui William Orville Douglas, inclusiv din perspectiva opiniilor pe care le-a redactat in cursul mandatului sau record de 36 de ani, a se vedea William O. Douglas, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/William_O._Douglas
(6)  Textual, cei doi judecatori afirma: “Yet the arousing of sexual thoughts and desires happens every day in normal life in dozens of ways.” Pentru a-si sustine teza, ei invoca rezultatele unei anchete din anii ’20, in care absolventele unor colegii si scoli normale de fete au fost chestionate in legatura cu lucrurile ce le stimuleaza cel mai mult din punct de vedere sexual. Dintr-un numar de 409 raspunsuri, 9 s-au referit la muzica, 18 au mentionat picturi, 29 vizau dansul, 40 au indicat dramele, 95 s-au orientat catre carti, iar 218 au recunoscut ca este vorba despre barbati. A se vedea textul opiniei separate la adresa http://www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0354_0476_ZD.html  
 

(7) Textul integral al deciziei, rezumatul acesteia si opiniile separate sunt disponibile la adresa http://www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0413_0015_ZS.html . Pentru alte detalii asupra spetei, a se vedea Miller v. California, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Miller_v._California 
(8)  Intr-o cauza anterioara – Jacobellis v. Ohio, 378 U.S. 184 (1964) – Curtea Suprema statuase ca aceasta notiune nu se refera la comunitatea locala unde a aparut speta, ci trebuie avut in vedere un standard la nivel national, ceea ce, in opinia noastra, complica si mai mult lucrurile, intrucat ni se pare mult mai dificila crearea unei sinteze morale la nivelul unei tari intregi cum sunt Statele Unite ale Americii, comparativ cu decelarea trasaturilor moravurilor dintr-o comunitate locala, mult mai restransa teritorial, racordata la traditiile locului si la profilul pshio-social al unei populatii mici. Pentru aceasta speta, a se vedea Jacobellis v. Ohio, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Jacobellis_v._Ohio 
 (9) Dificultatea, daca nu chiar imposibilitatea de a gasi o definitie a obscenitatii, precum si recursul, in ultima instanta, la resorturile de ordin emotional pentru a califica un material drept obscen, a fost foarte inspirat exprimata de judecatorul Stewart intr-o opinie concurenta la Jacobellis v. Ohio: „Nu voi mai incerca sa definesc acest tip de material subsumat descrierii de <pornografie dura>, si probabil ca nici nu voi reusi vreodata sa o fac intr-un mod intelgibil. Dar il recunosc atunci cand il vad…” Textul integral al acestei decizii, rezumatul ei, opiniile concurente si opiniile separate sunt disponibile la adresa http://www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0378_0184_ZS.html 
 (10) Pentru a intelege mai bine cat de dramatica poate fi o astfel de evolutie, mentionam ca, in Jacobellis, Curtea Suprema a avut a se pronunta asupra faptului daca filmul francez Les Amants, realizat in 1958, este sau nu obscen. Instantele statale inferioare, inclusiv Curtea Suprema a statului Ohio, au pus, fara ezitare, semnul de egalitate intre erotic si pornografic, considerand ca se afla in fata unui film ce nu poate beneficia de Primul Amendament. Judecatorii instantei supreme federale nu au impartasit insa aceasta impresie. Ne putem astfel imagina climatul socio-cultural american din acei ani, in care o instanta superioara dintr-un stat industrializat ca Ohio a putut aprecia ca sobrietatea actorilor Jeanne Moreau si Jean-Marc Bory se incadra in tiparele pornografiei. Lasam in seama criticii de specialitate, si nu a juristilor, sa compare profilul actoricesc al lui Jeanne Moreau din anii ’50-’60, cu performanta lui Nicole Kidman din Cold Mountain, in 2003, pentru tot ceea ce inseamna erotism in cinematografie, in contextul unei distantari in timp. 
  (11) A se vedea New York v. Ferber, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/New_York_v._Ferber
 (12) Textul integral al deciziei, rezumatul acesteia si opiniile concurente sunt disponibile la adresa http://supct.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0458_0747_ZS.html  
  (13) Pentru un profil al judecatoarei O’Connor, prima femeie numita la Curtea Suprema, a se vedea Sandra Day O’Connor, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Sandra_Day_O'Connor
  (14) Opinii concurente au fost exprimate, in acelasi sens, si de judecatorii Brennan si Stevens. Acesta din urma si-a extins nuantarea, apreciind ca un documentar de televiziune care abordeaza tematica pediatriei sau a psihologiei infantile poate contine o secventa chiar din filmele ilegale aflate in dezbaterea instantei, iar daca acest documentar este privit ca un intreg, el se va bucura de protectia Primului Amendament.
  (15) Pentru o privire de sinteza asupra CDA, a se vedea Communications Decency Act, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Communications_Decency_Act
  (16) O prezentare generala a spetei – Reno v. American Civil Liberties Union, From Wikipedia, the free encyclopedia - poate fi accesata la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Reno_v._ACLU
  (17) Textul integral al deciziei de speta, rezumatul acesteia si opiniile concurente sunt disponibile la adresa www.law.cornell.edu/supct/html/96-511.ZS.html
  (18) A se vedea, pentru o expunere a acestei spectaculoase evolutii, Tim O’Reilly, What Is Web 2.0. Design Patterns and Business Models for the Next Generation of Software, articol disponibil la adresa http://www.oreillynet.com/pub/a/oreilly/tim/news/2005/09/30/what-is-web-20.html
  (19) Pentru o prezentare de sinteza a diferitelor cai de reglementare a mediului virtual, a se vedea Peng Hwa Ang, How Countries are regulating Internet Content, material disponibil la adresa http://www.isoc.org/inet97/proceedings/B1/B1_3.HTM
 (20) Textul integral al deciziei, rezumatul acesteia si opiniile separate sunt disponibile la adresa http://www.law.cornell.edu/supct/html/00-795.ZS.html . Pentru o analiza juridica a spetei corelata cu o alta cauza pe care o vom evoca mai jos (vezi infra, pct.6.3.5.), a se vedea Sue Ann Mota, The US Supreme Court Addresses the Child Pornography Prevention Act and Child Online Protection Act in Ashcroft v. Free Speech Coalition and Ashcroft v. American Civil Liberties Union, studiu disponibil in format pdf la adresa www.law.indiana.eud/fclj/pubs/v55/no1/mota.pdf
  (21) A se vedea supra pct.6.2.2.
  (22) Textul integral al deciziei, rezumatul acesteia, opiniile concurente si opiniile separate sunt disponibile la adresa   http://supct.law.cornell.edu/supct/html/02-361.ZS.html  
  (23) Pentru detalii privitoare la COPA, a se vedea Child Online Protection Act, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Child_Online_Protection_Act 
  (24) A se vedea supra, pct.6.3.2. 
  (25) Textul integral al deciziei, rezumatul acesteia, opinia concurenta si opiniile separate sunt disponibile la adresa http://supct.law.cornell.edu/supct/html/03-218.ZS.html 
  (26) Notam faptul ca in aceasta speta, spre deosebire de United States v. American Library Association (a se vedea supra, pct.6.3.4.), recursul la programele informatice de blocare/filtrare este intr-adevar justificat si preferabil, deoarece contextul, partile implicate, situatia de fapt concreta, si interesele aflate in competitie sunt diferite in cele doua cauze. Totusi, in ceea ce ne priveste, suntem de parere ca si in cazul lui Ashcroft v. American Civil Liberties Union et al. optiunea in favoarea acestor softuri ar avea ca efect, intr-un anumit grad, limitarea liberei exprimari. 
 (27)  Este vorba, in primul rand, despre Prosecutorial Remedies and Other Tools to end the Exploitation of Children Today Act of 2003 (PROTECT Act), care, in Sectiunea 521, incrimineaza fapta unei persoane de a folosi denumiri de domeniu inselatoare, cu scopul de a determina un utilizator de servicii Internet sa acceseze continuturi obscene. Prin aceasta practica era exploatata indeosebi vulnerabilitatea minorilor care puteau fi lesne indusi in eroare cu privire la continutul real al unei pagini Web. Textul legii poate fi consultat la adresa http://thomas.loc.gov/cgi-bin/query/D?c108:6:./temp/~c108bnRaTn:: 
A doua lege este Dot Kids Implementation and Efficiency Act of 2002, prin care s-a creat un domeniu nou, kids.us, rezervat paginilor Web al caror continut sa fie lipsit de elemente obscene si adecvat minorilor sub 13 ani. Textul legii este disponibil, in format pdf, la adresa http://www.temple.edu/MARTEC/publications/update/kidslaw.pdf 
  (28) Hotararea instantei poate fi consultata, in format pdf, la adresa www.courts.state.co.us/coa/opinion/2005/2005q2/03CA0830.pdf  
  (29) A se vedea supra, pct.6.2.3.
  (30) Textul deciziei, precum si cele doua opinii separate sunt disponibile, in format pdf, la adresa http://www.ca9.uscourts.
  (31) Speta contine o larga discutie asupra modului in care a fost respectat Al Patrulea Amendament la Constitutie, cel care asigura protectia impotriva perchezitiilor si a confiscarilor neautorizate sau nefondate. Pentru detalii privind acest text constitutional, a se vedea Fourth Amendment to the United States Constitution, From Wikipedia, the free encyclopedia, material disponibil la adresa http://en.wikipedia.org/wiki/Fourth_Amendment_to_the_United_States_Constitution 
 (32)In legatura cu implicatiile cauzei asupra Amendamentului Patru, a se vedea Sherry F. Colb, Sins of Omission: Why the Ninth Circuit Was Wrong to Excuse a Lack of Police Diligence, FindLaw’s Writ, articol disponibil la adresa http://writ.news.findlaw.com/colb/  
  (33) Decizia poate fi consultata la adresa http://www.bailii.org/ew/cases/EWCA/Crim/2006/560.html