7. Paginile Web de protest

7.1. Consideraţiile care urmează reprezintă, într-un fel, continuarea firească a analizei din precedenta secţiune referitoare la problematica insultei şi a calomniei în Internet. Paginile Web de protest reprezintă o varietate a modului critic de exprimare faţă de anumite realităţi. Discuţiile în jurul lor s-au născut în contextul asa-numitelor Complaint Sites, pagini Web construite de consumatori, în care aceştia îşi expun nemulţumirile faţă de diverse bunuri şi servicii la care au acces.

Înţelegem să extindem sfera acestor resurse Internet dincolo de domeniul protecţiei consumatorului. Sfera limbajului critic, adesea învecinat cu insulta şi calomnia, pe care îl întâlnim în diferite zone ale spaţiului virtual, include diferite alte forme de protest: de la contestarea politică, până la frustrările angajaţilor sau foştilor angajaţi ai unor patroni. (1)

În toate cazurile avem de-a face cu aceeaşi temă a limitelor libertăţii de exprimare în teritoriul cibernetic, in contextul unui anumit tip de conţinut negativ. (2)Cât de mult le este permis consumatorilor să încunoştiinţeze milioane de utilizatori ai Internetului despre precaritatea produselor si serviciilor firmei X? Ce sancţiuni pot suporta angajaţii unei companii de prestigiu, atunci când aleg serviciile Internet pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de modul în care sunt trataţi de angajatori? Care este limita până la care pot merge în Internet militanţii antiglobalizare?

7.2. Ca şi până acum, vom încerca să formulăm unele răspunsuri pornind de la jurisprudenţa S.U.A.(3) Este un nou prilej de a constata cât de puternic este receptat Primul Amendament al Constituţiei de către instanţele judecătoreşti americane şi cât de extinsă este sfera sa de aplicabilitate.

7.2.1. De regulă, site-urile consumatorilor activisti, distinct de conţinutul critic la adresa unei anumite companii, se caracterizează, în primul rând, prin opţiunea în favoarea unei denumiri de domeniu care alătură denumirii de domeniu aparţinând firmei criticate un cuvânt sau o expresie trivială. În limba engleză, cea mai des întâlnită formulă de acest tip este “sucks”. Se întâlnesc, astfel, adrese URL de genul www.[denumirea firmei]sucks.com.(4)

Pentru raţiuni evidente, companiile respective îşi văd lezate interesele datorită utilizării abuzive, de către terţi, a domeniului pe care şi l-au consacrat uneori la scară mondială. Interesant este faptul că acest aspect referitor la alterarea denumirii de domeniu tinde să cântăreasca mai mult în privinţa reacţiei de apărare a firmelor in cauză, decât conţinutul propriu-zis al paginilor Web. O explicaţie ar fi aceea că denumirile de domeniu trivializate sunt receptate cu uşurinţă de motoarele de căutare în Internet, devenind astfel accesibile utilizatorilor, la “concurenţă” cu site-urile propriu-zise ale companiilor defăimate. Prin urmare, pericolul afectării prestigiului se naşte încă înainte de accesul la conţinutul de fond al paginilor, ceea ce spune multe despre modul în care este percepută, în prezent, importanţa domeniilor în spaţiul virtual, atunci când vorbim despre interese comerciale.

Cât priveşte cuprinsul acestor pagini de protest realizate de consumatori, ele se caracterizează prin preluarea unor relatări despre produse cu deficienţe şi servicii de proastă calitate. Motivaţia proliferării acestor forme de protest in mediul electronic este determinată şi de preocuparea nu de puţine ori redusă a compartimentelor de relaţii cu clienţii, în ceea ce priveşte asigurarea service-ului, înlocuirea produselor defecte şi satisfacerea altor cerinţe specifice ale consumatorilor.

7.2.3. În speţa Bally Total Fitness Holding Corporation v. Andrew S. Faber (290 F. Supp. 2d 1161 – C.D. Cal., Nov.23, 1998) instanţa a respins acţiunea reclamantei care a pretins să îi fie respectată marca de comerţ. În fapt, pârâta a creat o pagină Web, la adresa URL www.ballysucks.com , care se deschidea cu imaginea mărcii de comerţ a reclamantei, peste care fusese suprapus cuvântul „sucks”. Instanţa a reţinut că site-ul de protest nu comercializa produse sau servicii, iar pretinsa confuzie, la nivelul consumatorilor, între marca reclamantei si formula utilizată de pârâta nu se putea realiza în fapt. Curtea a mai precizat că o persoană are dreptul de a folosi marca de comerţ a unei companii, sub forma de meta-tag-uri, în scopul promovării unei pagini fără caracter comercial în Internet, destinată plângerilor împotriva companiei deţinătoare a mărcii.

Într-o altă cauză, Banco Nacional de Mexico, S.A. v. Menendez-Rodriguez, et al. (Sup. Ct. N.Y. Co., December 14, 2001), instanţa sesizată a avut prilejul să facă aplicaţia Primului Amendament la Constituţia S.U.A. Pârâţii, provenind din branşa jurnaliştilor, au construit o pagină Web în care au făcut o serie de afirmaţii acuzatoare la adresa principalului acţionar al reclamantei. Tocmai pentru faptul că pârâţii aparţineau mediului jurnalistic a determinat instanţa să le acorde cea mai înaltă protecţie în privinţa libertăţii de exprimare, arătând că puteau fi traşi la răspundere numai dacă afirmaţiile incriminatoare ar fi fost inexacte şi făcute cu vădită rea-credinţă, în dispreţ total faţă de adevăr.

Acelaşi temei al libertăţii de exprimare a fost invocat cu succes şi în alte cauze de referinţă. Într-una dintre acestea, o instanţă de apel a afirmat următoarele: “Simplul fapt că exercitarea libertăţii de exprimare poate deveni uneori stânjenitoare pentru o companie comercială nu poate determina îngrădirea acestui drept. Dacă am admite dreptul unei companii de a impune neutilizarea mărcii sale pentru scopuri necomerciale, atunci o asemenea companie s-ar putea lesne sustrage criticii promovate de consumatori.“ (CPC International, Inc. v. Skippy Incorporated and Joan Crosby Tibbetts – No.99-2318, 214 F. 3d 456 – 4th Circuit, June 2, 2000).

În speţa Ford Motor Company v. 2600 Enterprises, et. al (177 F. Supp. 2d 661, 2001 U.S. Dist. Lexis 21302 – E.D. Michigan, December 20, 2001), judecătorii au avut a se pronunţa asupra modului ingenios în care fusese realizat protestul pe cale electronică. Pârâţii operau un site la adresa URL www.fuckgeneralmotors.com, direcţionând, în mod automat, utilizatorii către pagina Web oficială a constructorului american de automobile. Redirecţionarea se producea printr-un link ce utiliza reproducerea grafică a mărcii Ford, motiv pentru care reclamantul a pretins că drepturile sale rezultând din calitatea de titular al mărcii au fost încălcate. Instanţa a respins aceste pretenţii, statuând că pârâţii nu foloseau marca pentru scopuri comerciale.

Totuşi, se impune să semnalăm şi o soluţie de dată mai recentă, care tinde să devieze de la practica ce fusese consacrată în această materie. Un tribunal din statul Massachusets, fiind confruntat cu o situaţie de fapt similară cu cea din Bally v. Faber a stabilit încălcarea, de către pârât, a lui Anticybersquatting Consumer Protection Act, prin aceea că a înregistrat 16 denumiri de domeniu conţinând reproducerea cu greşeli a mărcii reclamantei, pentru a opera tot atâtea pagini Web în care erau exprimate nemulţumiri privitoare la practicile comerciale ale acestei companii. Totuşi, instanţa a recunoscut că pârâtul nu realiza acte de comerţ prin intermediul acestor site-uri şi nici nu a încercat să tranzacţioneze cu reclamanta cu privire la vânzarea, către aceasta, a denumirilor de domeniu alterate (The Toronto Dominion Bank v. Boris Karpatchev – Civ. Act. No. 01 –10279 – D. Mass., March 6, 2002).

7.2.4. Din succinta prezentare a acestor aspecte din practica judecătorească nord-americană rezultă, pe de o parte, insuccesul reclamanţilor în invocarea depăşirii limitelor Primului Amendament, iar, pe de altă parte, dificultatea obţinerii unui câştig de cauză în temeiul legislaţiei privind dreptul de proprietate intelectuală, cât timp scopul protestului îl constituie afirmarea drepturilor consumatorilor, şi nu reprezintă pur şi simplu o calomnie sau un demers subsumat unor interese comerciale. Pentru aceste motive, odată create paginile Web de protest, recursul la justiţie nu poate reprezenta un mijloc eficace de contracarare.

Din această cauză, companiile expuse la asemenea forme de protest au încercat şi reuşit să conceapă strategii alternative cu caracter preventiv, scopul constituindu-l preîntâmpinarea construirii de pagini Web contestare. (5) Astfel, unele companii înregistrează denumiri de domeniu susceptibile a fi altminteri înregistrate de protestatari.

Evident, este necesară multă imaginaţie în inventarea cât mai multor combinaţii de denumiri triviale, pentru ca, în felul acesta, raza de acţiune a contestatarilor să fie restrânsă la extrem. 

O altă modalitate ţine, în mod efectiv, de managementul relaţiei cu clienţii sau de realizarea unor site-uri de contrapropagandă, capabile să răstoarne, cu tact şi argumente obiective, criticile mai mult sau mai puţin fondate ale consumatorilor. 

În sfârşit, încercările de a ajunge la o tranzacţie în afara unui cadru procesual par şi ele a da rezultate (6) , în condiţiile în care demersul judecătoresc, pe lângă inconvenientele de ordin juridic amintite mai sus, este apt să contribuie la creşterea interesului publicului pentru acţiunea protestatară din Internet, paginile Web respective fiind tot mai des accesate. (7)

7.3. Care ar fi abordarea acestei problematici juridice din perspectiva legislaţiei româneşti? 

7.3.1. În opinia noastră, la nivel constituţional, art.30 este în măsură să îngăduie plasarea în Internet a paginilor de protest ale consumatorilor, cu respectarea limitelor impuse de această dispoziţie a Legii fundamantale. 

La nivel legal, prevederile art.10 din Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (8) se pot constitui într-un temei adecvat pentru asemenea forme de contestare. Textul de lege respectiv consacră dreptul consumatorilor de a sesiza asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi organele administraţiei publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor. Aceasta reprezintă, în fond, o modalitate de adresare către public, care poate îndreptăţi recursul la forme specifice de semnalare, în mediul electronic, a nesocotirii drepturilor consumatorilor.

Problema paginilor Web de protest create de salariaţi sau de foşti salariaţi pare să fie însă mai sensibilă. Şi în acest caz, considerăm că dispoziţiile art.30 din Constituţie îşi găsesc aplicarea. În afara acestui text constituţional, dreptul la grevă, prevăzut de art.40 din Constituţie, poate servi ca un element orientativ suplimentar, în sensul că, pe de o parte, admite posibilitatea apariţiei unei stări conflictuale între salariaţi şi angajatori, a cărei manifestare exterioară, dacă se încadrează în limitele prevăzute de legislaţia specială, nu poate atrage consecinţe sancţionatorii în sarcina salariaţilor, iar, pe de altă parte, că delimitează sfera protestului la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. Pe această linie de găndire, salariaţii îşi pot construi resurse electronice, prin care să atragă atenţia asupra unor aspecte negative ale condiţiilor lor de muncă. Dincolo de această limită, consacrată la nivel constituţional, protestul electronic ar putea genera probleme de natură litigioasă, dacă, spre exemplu, sunt înfăţişate neadevăruri, sunt colportate aspecte ale vieţii private ale patronilor sau sunt nesocotite obligaţii de confidenţialitate pe care salariaţii şi le-au asumat cu respectarea legii. (9) În cazul foştilor salariaţi care sunt uneori tentaţi să acţioneze în contul unor frustrări acumulate în perioada în care lucrau pentru patronii respectivi, se impune, de asemenea, luarea în considerare a unor limite legale sau, după caz, convenţionale (înţelegeri încheiate cu fostul angajator) în afirmarea protestului lor în mediul virtual.

În toate cazurile de mai sus, este necesar ca autorii paginilor Web protestatare să conştientizeze impactul cu totul deosebit pe care afirmaţiile lor critice îl au în faţa publicului ce utilizează serviciile Internet, în comparaţie cu modalităţile de contestare offline, această realitate putând genera prejudicii considerabile pentru cei atacaţi.

7.3.2. Un aspect distinct referitor la incidenţa cadrului normativ intern îl reprezintă raportarea la Regulile stabilite de către Reţeaua Naţionala de Calculatoare pentru Cercetare şi Dezvoltare (R.N.C.), în ceea ce priveşte înregistrarea numelor de domenii şi subdomenii din zona “.ro”. (10) După cum am văzut, practica americană în domeniu relevă posibilitatea oarecum neîngrădită de a opta pentru denumiri de domeniu triviale, în contextul construirii site-urilor Web de protest.

La punctul 33 din Regulile R.N.C. sunt enumerate motivele de respingere a unei cereri pentru o anumita denumire de domeniu. Printre aceste motive, menţionăm opţiuni ale solicitantului în favoarea unor denumiri de domeniu:
- de prost gust;
- necuviincioase;
- care ar putea contraveni ordinii publice;
- care creează confuzie;
- care ar putea aduce ofensă unei persoane;
- care sunt obscene sau pornografice;
- care reproduc nume ale unor personalităţi publice.

Observăm preocuparea emitenţilor acestor Reguli de a se racorda la limitele libertăţii de exprimare, înscrise în cuprinsul art.30 alin.6 şi 7 din Constituţie, precum şi de a încerca protejarea unor drepturi de proprietate intelectuală. Nu mai puţin însă, aceste limite regulamentare trebuie să fie de strictă interpretare, astfel încât să nu fie afectată exercitarea libertăţii de exprimare. În acest sens, apreciem că, în principiu, pagini Web cu conţinut critic, având adrese URL de tipul www.[denumirea marcii]-este-o-ratare.ro sau www.[denumirea marcii]-calitate-slaba.ro ar fi admisibile, dacă, în felul acesta, nu sunt nesocotite restricţiile prevăzute de art.30 alin.6 şi 7 din Constituţie.

În acest context, merită amintite şi prevederile punctului 34 din Regulile R.N.C. Potrivit acestora, Registrul ROTLD are dreptul de a anula sau suspenda o denumire de domeniu daca, printre altele, există un conflict între părţi, până la rezolvarea disputei. Astfel, dacă au fost înregistrate denumiri de domeniu, inclusiv similare cu cele din exemplele pe care le-am dat mai sus, ale căror aluzii critice sunt evidente, iar cei vizaţi au intentat o acţiune în justiţie împotriva autorilor acestora, este posibilă o dezactivare a însăşi paginii Web în cauză. Din această cauză, suntem de părere că R.N.C. trebuie să acţioneze în asemenea cazuri cu deosebită prudenţă, deoarece s-ar putea interpreta că, prin dezactivarea automată a site-ului, se produce un act de cenzură, ceea ce ar contraveni art.30 alin.2 şi 4 din Constituţie. 

Note :

(1) A se vedea C.J. Moebius, “I Can Top That!” Inside The World of Employee Complaint Sites, articol disponibil la adresa http://www.bordercross.com/writing/watercooler.htm  

(2) A se vedea E. Duggan, Companies fight against cybergripe sites, The Business Journal, articol disponibil la adresa http://www.bizjournals.com/southflorida/stories/2003/07/07/story2.html?t=printable  

(3) A se vedea M. Samson, Internet Law – Complaint Sites – Updated May 28, 2003, Phillips Nizer LLP, material disponibil la adresa http://www.phillipsnizer.com/library/topics/complaint_sites.cfm  

(4)Pentru o enumerare a unor denumiri similare, a se vedea R.F. Lopez, Corporate Strategies for Addressing Internet “Complaint” Sites, Thelen Reid & Priest LLP, articol disponibil la adresa http://www.constructionweblinks.com/Resources/Industry_Reports__Newsletters/August_1999/august_1999.html  

(5)A se vedea N.C. Belzer, Legal Viewpoint: What are you complaining about?, Savannah Morning News, articol disponibil la adresa http://www.savannahnow.com/exchange/stories/042702/NETlegalviewpoint.shtml  

(6)Pentru un model de scrisoare cu character de somaţie către operatorul unei asemenea pagini Web, a se vedea http://www.nextelsucks.org/legalletter.htm  

(7)A se vedea A. Marlatt, Companies Take Complaint Sites to Court, articol disponibil la adresa http://www.findarticles.com/cf_0/m0DXS/1998_Nov_16/53250758/print.jhtml  

(8) Republicată în M.Of., Partea I, nr.75 din 23.03.1994, cu modificările şi completările ulterioare. 

(9) Cu privire la clauzele specifice care pot fi negociate între părţile contractului invidual de muncă, potrivit art.20 din Codul muncii, a se vedea Al. Athanasiu, L. Dima, Regimul juridic al raporturilor de muncă în reglementarea noului Cod al muncii – Partea I, Pandectele Române nr.4/2003 (iulie-august), p.264-267.

(10)Aceste reguli pot fi accesate la adresa http://www.rnc.ro/new/rules-ro-ro.html