Conflict intre marca si nume de domeniu de Internet. Rea-credinta la achizitionarea numelui de domeniu. Raspundere civila delictuala.
ICCJ, Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, Decizia nr. 2279 din 13 martie 2007
Rezumat:
Actiunea privind conflictul dintre o marca si un nume de domeniu Internet, este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozitiile art 998-999 Cod civil.
Prin inregistrarea cu rea credinta a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca se savarseste un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului la marca.
Continut:
Prin sentinta nr. 490 din 17 mai 2005, Tribunalul Bucuresti – Sectia a
IV-a Civila a admis actiunea formulata de reclamanta L. S.R.L. in sensul ca
a obligat pe parata S.C. W. S.R.L. sa desfiinteze site-ul aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro” si la anularea inregistrarii numelui de domeniu susmentionat, hotararea fiind pronuntata in contradictoriu si cu paratul Institutul National de Cercetare -Dezvoltare in Informatica (I.N.C.D) - registrul ROTLD.
In motivarea solutiei adoptate se arata cele ce urmeaza:
Acordarea de catre ROTLD a dreptului de folosinta al numelui de domeniu de internet „laropharm.ro” societatii comerciale parate, a cauzat reclamantei un prejudiciu, conform dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 84/1998 si art 998 si art. 1000 alin. 3 Cod civil. Reclamanta, titulara a dreptului de marca avand aceeasi denumire, nu poate sa-si achizitioneze un nume de domeniu de la sursa, respectiv 1.C.1. in zona „ro”, fiind lipsit de relevanta faptul ca aceasta poate folosi subdomeniile com.ro.
Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, prin decizia nr. 92/A din 25 mai 2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de parata S.C. W. S.R.L.
A retinut instanta de apel ca actiunea intemeiata pe prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 priveste exclusiv conflictul dintre marca si un semn distinctiv folosit ca marca de catre un comerciant.
In ceea ce priveste conflictul dintre o marca si un nume de domeniu Internet, actiunea este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozitiile art. 998-999 Cod civil, raspunderea civila delictuala, indiferent de scopul si modul de folosire a site-ului, respectiv fara a distinge dupa cum site-ul este unul comercial, destinat efectuarii de acte de comert, sau nu.
Prin inregistrarea cu rea credinta a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca se savarseste un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului real absolut la marca.
Parata nu a justificat nici un moment alegerea, drept radical al numelui de domeniu al carui titular este, a elementului verbal aratat, identic cu marca anterioara, inregistrata de catre reclamanta.
Prejudiciul produs titularului marcii consta in imposibilitatea de a-si inregistra propria marca drept nume de domeniu de Internet, cu indicarea zonei geografice unde se afla server-ul („ro”).
Instanta a avut in vedere si prejudiciul viitor, dar cert deoarece potentialii consumatori ai produselor reclamantei, in momentul in care vor dori sa afle informatii pe Internet pornind de la marca verbala, vor gasi site-ul apelantei si nu pe cel al reclamantei.
Se arata ca numele de domeniu nu este inregistrat in cadrul unei proceduri administrative obligatorii, supusa controlului judecatoresc, ci in baza contractului civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune, incheiat la initiativa solicitantului.
Contractul fiind unul de adeziune, clauzele acestuia sunt prestabilite unilateral de R.N.C.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata, care a adus urmatoarele critici :
Instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 1899 Cod civil care instituie prezumtia legala a bunei credinte.
De altfel reclamanta a procedat la achizitionarea unui domeniu de internet care sa contina numele marcii sale, laropharm.com.ro.
Legea nu impune existenta unui interes legitim la achizitionarea unui domeniu de internet.
De asemenea a retinut gresit ca procedura de inregistrare a domeniului de internet a avut la baza un contract civil, denumit „de adeziune”. Reclamanta nu a dovedit existenta unui contract civil intre recurenta si I.N.C., deoarece achizitionarea domeniului s-a facut de la S.C. M.M. S.R.L. si nu de la I.C.I.
De altfel, un contract publicat pe un site internet, susceptibil de a fi modificat de catre cel ce-l afiseaza in fiecare zi, intra sub incidenta prevederilor art. 953-961 Cod civil fiind nul absolut.
Pentru ca un contract de adeziune sa existe este necesara conditia avizarii prealabile, conform art. 5 pct. 2 din Legea nr. 193/2000, de catre Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, aviz ce nu exista.
Analizand hotararea recurata, inalta Curte a retinut ca recursul este nefondat.
Revolutia informatica din a doua jumatate a secolului trecut a condus la noi posibilitati de comunicare, obtinere, stocare de informatii, abilitati ce au impus o noua modalitate de a face comert si anume comertul electronic.
Adaptandu-si legislatia cerintelor moderne ale comertului, Romania a adoptat o serie de legi acoperitoare in mare parte noilor exigente: Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, Legea nr. 451/2004 privind marca temporala, Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, Legea nr. 51/2003 privind regimul juridic al contractelor la distanta.
Drept urmare, conceptul traditional de incheiere a contractului, cand partile negociaza fata in fata s-a modificat.
Multe dintre ofertele de contractare au la baza un contract tip la care adera ori nu consumatorul.
in cauza de fata contractul de achizitionare a numelor de domeniu a fost afisat pe Internet. Respondentul, prin achitarea pretului contractului, a aderat la clauzele prestabilite unilateral de ofertant.
Drept urmare calificarea juridica data de Curtea de Apel contractului incheiat - contract de adeziune este corecta, dat fiind caracterul sau sinalagmatic, cu titlu oneros, nenumit.
Apararea recurentului in combaterea calificarii contractului drept unul de adeziune, in sensul ca era necesara avizarea prealabila a contractului de catre Oficiul pentru Protectia Consumatorilor fata de prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele incheiate intre comercianti si consumatori este nefondata.
Legea nr. 193/2000 a fost modificata prin Legea nr. 65/2002, printre modificari numarandu-se si abrogarea alin. 2 al art. 5 prin art. I pct. 3.
Drept urmare, neconformitatea contractului de adeziune ce atrage nulitatea lui, este nereala intrucat la data la care respondentul a achitat pretul serviciului – rezervarea de nume de domeniu – 11 martie 2002, conditia avizarii prealabile era abrogata.
De altfel, natura juridica a contractului incheiat de recurent, este irelevanta in solutionarea obiectului pricinii: desfiintarea site-ului aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro” si la anularea inregistrarii numelui la domeniu susmentionat apartinand recurentului, cat timp se discuta reaua ori buna credinta a paratului la achizitionarea numelui de domeniu din perspectiva raspunderii civile delictuale.
In comertul electronic, un rol cheie este jucat de sistemul numelor de domeniu, deoarece fiecare domeniu are un nume care serveste drept referinta mnemonica.
Numele de domeniu faciliteaza gasirea locatiilor pe Internet si permit comerciantilor sa promoveze nume care sa le identifice, sa le distinga de alte firme si sa atraga sau sa retina clienti pentru produsele oferite pe piata.
in cauza de fata se constata ca numele de domeniu „LAROPHARM” este identic cu marca anterioara inregistrata de reclamanta.
Recurenta nu a justificat nici un moment alegerea denumirii ce sugereaza produse/activitati/servicii farmaceutice deoarece nu o foloseste ca marca de comert sau intr-o alta maniera decat ca nume de domeniu.
Mai mult, numele de domeniu ales nu descrie vreun atribut al serviciilor oferite de parata.
De altfel, conform facturii aratate, parata a achizitionat si alte nume
de domeniu fara legatura cu obiectul sau de activitate : vincon-romania,
praktiker, etc.
Prejudiciul produs reclamantei consta, asa cum de altfel s-a retinut, in imposibilitatea de a-si utiliza marca drept nume de domeniu de Internet, in facilitarea comertului electronic, cu indicarea zonei geografice „ro”.
Consumatorii/comerciantii ce navigheaza pe Internet pentru a afla informatii legate de produsele marcate, avand ca punct de plecare marca verbala pentru a descoperi numele de domeniu, ajung la recurenta si nu la reclamanta, obturand astfel existenta unor potentiali achizitori de bunuri oferite spre vanzare de intimata.
Reaua-credinta la inregistrarea numelui de domeniu, ce afecteaza drepturile de proprietate intelectuala ale reclamantei, rezida din faptul achizitionarii de nume de domeniu fara vreo legatura cu propriile activitati comerciale, identice cu marca protejata.
Modul in care este conceputa marca verbala „laropharm”, semnificatiile denumirii alese – produse/activitati/servicii farmaceutice, exclud alegerea denumirii din intamplare, avand in fapt semnificatia cautarii unor nume cunoscute, astfel cum rezulta si din factura ce dovedeste incheierea contractului contestat a exista.
Pentru considerentele aratate, retinand ca nu sunt intrunite cerintele motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.