. Penal - infracţiuni privind comerţul electronic - 8 octombrie 2009 - Curtea de Apel Bucuresti: Legi internet
Legi Internet Legi Internet
Legi Internet
 

CURTEA DE  A P E L   B U C U R E í…ž T I
SECí…¢IA A II A PENALÄ”š  í…žI  PENTRU CAUZE CU MINORI  í…žI FAMILIE
DOSAR NR(...)1128/2009 
DECIZIA PENALÄ”š NR. 202 /A
í…žEDINí…¢A PUBLICÄ”š DE LA 08.10.2009

 

Domenii: Penal - infracțiuni privind comerțul electronic: falsificarea instrumentelor de plată electronică; efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

 

Pe rol pronunțarea asupra  apelurilor declarate de inculpatul E. D. J. și părțile civile E. BANK ROM탔šNIA SA, E. SA, J. BANK N.V. B. împotriva sentinței  penale nr.434 din data de 22.04.2009 pronunțată de  T r i b u n a l u l   B u c u r e ș t i - Secția a II a Penală în dosarul nr(...).


Dezbaterile au avut loc in ședința publică de la 30.09.2009, au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie penala, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 07.10.2009, și, respectiv, 08.10.2009, când a decis următoarele :

 

CURTEA :

 

 Asupra apelului penal de față:


 Prin sentința penală nr. 434/22.04.2009 pronunțată în dosarul nr(...) a  T r i b u n a l u l   B u c u r e ș t i - Secția a II-a Penală, în baza art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul E. D. J., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronică.


în temeiul disp. art.65 alin.2 C.p rap. la art.24 alin.1 din Legea nr.365/2002 a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.


în temeiul disp. art.24 alin.2 din Legea 365/2002 cu aplic.art.41 alin.2 C.p a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvarșirea infracțiunii de punere în circulație a instrumentelor de plată falsificate.
în temeiul disp. art.65 alin.2 C.p rap. la art.24 din Legea 365/2002 a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a -II-a și b C.p pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

în temeiul disp. art.27 alin.1 din Legea 365/2002 cu aplic. art.41 alin.2 C.p a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvarșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b și 35 alin.3 C.p inculpatul E. D. J. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a -II-a și b C.p.

în temeiul disp. art.71 C.p a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p pe durata executării pedepsei.

Conform art. 350 C.pr.penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului și potrivit art.88 C.p scade din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 16.07.2008 la zi.

A luat act că partea vătămată S. Bank S.A cu sediul în B, nu s-a constituit parte civilă.

A luat act că partea civilă C.R G. Romania S.A a renunțat la acțiunea civilă.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă E. Bank Romania S.A.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC E..

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă H. F. M..
A admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă J. Bank NV B. - Sucursala B .

In temeiul disp. art.14 C.p.p rap. la art.346 alin.1 C.pr.penală, art.998- 999 C.civil a obligat inculpatul E. D. J. la plata sumei de 29 100 lei (RON) cu titlu de despăgubiri materiale către această parte civilă.

A admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă H. E. N..

în temeiul disp. art.14 C.pr.penală rap. la art.346 alin 1 C.p.p , art.998-999 Cod Civil a obligat inculpatul la plata sumei de 1170 lei cu titlu de despăgubiri materiale către această parte civilă.

A  constatat că părțile civile E. E., B. í…ž. D., G D., D. E., H. E. domiciliat în B, E. N. F., E. S. O., B. E. B., H. F. M. și-au recuperat prejudiciul prin restituire.

în temeiul disp. art.118 lit.b C.penal a dispus confiscarea bunurilor folosite de inculpat la săvarșirea infracțiunilor ridicate conform dovezilor seria (...) nr.(...) și seria (...) nr.(...) din 24.11.2008 ( filele 63-67 vol.1 dup).
în temeiul disp. art.109 alin.4 C.pr.penală a dispus restituirea către inculpat a tuturor telefoanelor mobile, a cardurilor Metro, H., N. precum și a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate conform acelorași dovezi și indisponibilizate la Camera de corpuri delicte din cadrul DGPMB - Serviciul D. Judiciar și Evidență Operativă.

în temeiul disp. art.191 alin.C.pr.penală a obligat inculpatul E. D. J. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
 

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că la 8.12.2008 rolul   T r i b u n a l u l u i     B u c u r e ș t i -sectia a-II-a  Penală  s-a înregistrat rechizitoriul  nr. 61101/P/ 2008 prin Parchetul  de pe lângă  T r i b u n a l u l     B u c u r e ș t i a dispus trimiterea  în judecată , în stare de arest preventiv , a  inculpatului E. D. J. pentru  săvârșirea  infracțiunilor  de falsificare a instrumentelor de plată electronică, punere în circulație a instrumentelor de plată falsificate, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fără consimțământul titularului, prev. și ped. de art.24 al.1 , art. 24  al.2, art.27 alin. 1 și art. 25 din Legea nr.365/2002, fiecare cu aplicarea  art. 41  alin.  2 C.p.  si în condițiile  art. 33 lit. a C.p.
Prin  același  act de sesizare   s-a  dispus disjungerea cauzei pentru cercetări sub aspectul infracțiunilor prev. de art.24 al.1, art.24 al.2, art.25 și art.27 al.1 din Legea nr.365/2002 față de persoanele neidentificate care, l-au ajutat pe E. D. J. la comiterea faptelor și disjungerea cauzei față de persoanele necunoscute care, în mod fraudulos, au copiat datele cardului aparținând lui D. E. și au retras sume de bani din contul acestuia.

Analizând  în conformitate  cu disp.  art. 63  C.p.p. probele  în cauză Tribunalul  a reținut  următoarea  situație  de fapt:

1. La data de 22.02.2008 partea vătămată, E. E. din B a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că persoane necunoscute au retras fără acordul său, suma de 600 RON din contul deschis la J. BANK, folosind datele cardului cu numărul (...) emis de această bancă (f.4, vol.3).
Din declarația dată în fața organelor de poliție rezultă că E. E. este posesorul cardului de salariu emis de J. BANK și că, tranzacția frauduloasă a fost efectuată în data de 16.02.2008 de la bancomatul numărul 699 aparținând E. S.A. (f.5, vol.3).

J. BANK B a comunicat listingul tranzacțiilor efectuate cu cardul numărul (...) emis pe numele lui E. E. în perioada 01 - 22.02.2008 (f.8). Analizând listingul se constată că, în ziua de 16.02.2008 cardul părții vătămate a fost folosit astfel:
- la ora 15:35:21, la B. 21001 aparținând Băncii C.R. G. România S.A., B a fost efectuată operațiunea de „interogare sold”, acceptată de bancă;
- la ora 17:07:57, la B. 699 aparținând E. S.A., B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, în sumă de 600,00 RON, operațiune acceptată de bancă;
- la ora 17:08:37, la B. 699 aparținând E. S.A. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, în sumă de 400,00 RON operațiune acceptată parțial de bancă (fonduri insuficiente).

Atât J. BANK cât și G. BANK a predat CD-urile conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale B.-urilor folosite la efectuarea retragerilor descrise mai sus (f.12, 15, vol.3).

2. La data de 25.02.2008 partea vătămată, B. í…ž. D. din B a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că, în ziua de 21.02.2008, în timp ce se afla în agenția V. a J. BANK - B, a constatat că din contul de card deschis la J. BANK i-a fost retrasă, fraudulos, suma de 3.030 RON (f.17, vol.3).

Audiat pe situația de fapt, B. í…ž. D. a declarat că este posesorul cardului J. seria (...) 2868 cu care, în ziua de 16.02.2008, în jurul orelor 1100 - 1200 a efectuat o alimentare a contului la agenția J. E. Lungă. Totodată, susține că nu a pierdut ori înstrăinat cardul și nici nu a comunicat vreunei persoane codul PIN (f.18, vol.3).

J. BANK a pus la dispoziția polițiștilor listingul tranzacțiilor efectuate în perioada 16.02.2008 - 21.02.2008 cu cardul bancar aparținând lui B. í…ž. D. din care rezultă următoarele:
- la data de 16.02.2008, ora 16:01:50, la B. 21018 aparținând Băncii C.R. G. România - B a fost efectuată operațiunea „interogare sold”, acceptată de bancă;
- la data de 16.02.2008, ora 16:15:46, la terminalul S. aparținând S. BANK B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 1.500,00 RON, acceptată de bancă;
- la data de 16.02.2008, ora 16:16:10, la terminalul S. aparținând S. BANK B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 1.500,00 RON, acceptată de bancă;
- la data de 16.02.008, ora 16:16:47, la același terminal S. aparținând S. BANK B a fost efectuată operațiunea de „retragere numerar” în sumă de 1.500,00 RON, acceptată de bancă;
- la data de 16.02.2008, ora 16:54:29, la terminalul S. aparținând S. BANK B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, refuzată de bancă datorită „fonduri insuficiente” (f.23, vol.3).


S. BANK - Direcția D. nu a putut pune la dispoziția polițiștilor imagini cu persoanele care au efectuat operațiuni în ziua de 16.02.2008 întrucât bancomatele S. și S. nu sunt prevăzute cu camere de supraveghere (f.27, vol.3).


3. La data de 20.02.2008 partea vătămată, H. E. din B a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că, în ziua de 16.02.2008 persoane necunoscute au retras, fraudulos, de pe cardul său bancar emis de J. BANK suma de 1.710 RON (f.30, vol.3). H. E. a declarat că retragerile menționate nu-i aparțin, nu le recunoaște și nu a pierdut ori înstrăinat cardul bancar, PIN-ul fiind cunoscut numai de el (f.32, vol.3).
J. BANK a comunicat listingul tranzacțiilor efectuate cu cardul părții vătămate în ziua de 16.02.2008 rezultând următoarele:
- în ziua de 16.02.2008, ora 15:14:16, la terminalul B. 21012 aparținând Băncii C.R. G. România - B, a fost efectuată operațiunea „interogare sold”, acceptată de bancă;
- în ziua de 16.02.2008, ora 16:55:30, la terminalul S. 0089 aparținând S. BANK B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 1.700,00 RON, acceptată de bancă;
- în ziua de 16.02.2008, ora 17:05:11, la terminalul B. 699 aparținând E. B, a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 1.000,00 RON, tranzacție parțial acceptată, „rejectată - fonduri insuficiente”;
- în ziua de 16.02.2008, ora 17:05:30, la terminalul B. 699 aparținând E. B, a fost efectuată operațiunea „interogare sold”, acceptată de bancă: suma disponibilă 0,00 RON (f.45, vol.3).
S. BANK B a comunicat faptul că B.-urile S. 089 și S. 717 nu sunt prevăzute cu camere de supraveghere (f.42, vol.3).


4. La data de 22.02.2008 partea vătămată, G D. a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că, în perioada 17 - 18.02.2008, persoane necunoscute au retras fraudulos din contul său deschis la J. BANK suma de 16.000 RON (f.57, vol.3).


Audiat pe situația de fapt G D. a declarat că, deține un card J. seria (...) și, la 22.02.2008 a fost înștiințat de banca emitentă despre mai multe retrageri de numerar de la B.-uri aparținând E.. Despre aceste operațiuni G D. a afirmat că nu le recunoaște, nu au fost efectuate de acesta ori cu acordul său, nu a pierdut ori înstrăinat cardul iar PIN-ul este memorat (f.12, 13, vol.3).
J. BANK a transmis organelor de poliție și părții vătămate listingul tranzacțiilor efectuate cu cardul său în perioada 17 - 18.02.2008 din care rezultă următoarele:
- la data de 17.02.2008, ora 17:09:50, la B. 699 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „interogare sold”, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:02:26, la B. 560 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „interogare sold”, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.008, ora 18:02:46, la B. 560 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:03:26, la B. 560 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:04.11, la B. 560 aparținând E. a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:04:50, la B. 560 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:10:35, la B. 560 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:11:12, la B. 560 aparținând E. a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la data de 17.02.2008, ora 18:11:38, la același B. 560 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „interogare sold”, acceptată de bancă.
După interogarea soldului prezentată mai sus, au fost efectuate, la același B. 560, următoarele retrageri de numerar:
- 17.02.2008, ora 22:51:01, operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- 17.02.2008, ora 22:51:41, operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
-  17.02.2008, ora 22:52:20, operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- 17.02.2008, ora 22:52:57, operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă parțial, „fonduri insuficiente” (f.62, vol.3).
E. S.A. România a pus la dispoziția organelor de poliție imaginile înregistrate de camere de supraveghere a B. 560 în perioada 17/18.02.2008 (f.65, vol.3).

 

5. La data de 27.02.2008 partea vătămată, D. E. din mun. B a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B despre faptul că, în ziua de 26.02.2008, persoane necunoscute au efectuat, în mod fraudulos, retrageri de numerar de pe cardul emis de J. BANK, în sumă de 4.300 RON (f.67, vol.3). Din declarația părții vătămate rezultă că, a deținut cardul E. F. emis de J. BANK care, la 26.02.2007, orele 1700 l-a înștiințat despre efectuarea unui număr de 3 (trei) retrageri de numerar de la un B. E.. Operațiunile sesizate nu au fost autorizate de titularul cardului iar D. E. a declarat că nu l-a înstrăinat vreodată și nici nu l-a pierdut (f.68, vol.3).
J. BANK a transmis listingul tranzacțiilor efectuate cu cardul numărul (...) 6882 5617 aparținând părții vătămate, în perioada 25 - 26.02.2008, rezultând următoarele:
- la data de 26.02.2008, ora 12:56:34, la B. 338 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „consultare sold”, acceptată de bancă;
- la aceeași dată, 26.02.2008, ora 13:46:08, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „consultare sold”, acceptată de bancă;
- în ziua de 26.02.2008, ora 13:46:21, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- în ziua de 26.02.2008, ora 13:47:00, la B. 583, aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- în ziua de 26.02.2008, ora 13:48:12, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „consultare sold”, acceptată de bancă;
- în aceeași zi, 26.02.2008, ora 13:48:25, la B. 583 aparținând E. a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON ,neacceptată de bancă, justificată de lipsa fondurilor („fonduri insuficiente”);
- în ziua de 26.02.2008, ora 13:48:36, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 300 RON, acceptată de bancă (f.79, vol.3).

 

6. La data de 17.03.2008 partea vătămată, H. E. a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că, în ziua de 10.03.2008 persoane necunoscute au retras fraudulos sume de bani din contul de card deschis la J. BANK B (f.81, vol.3). Audiat pe situația de fapt H. E. a declarat că a fost deținătorul cardului E. F. emis de J. BANK, numărul (...)12770638 pe care nu l-a pierdut ori înstrăinat. Totodată, a declarat că, în ziua de 10.03.2008 nu a efectuat vreo tranzacție la E. și nici nu are cunoștință despre aceste operațiuni (f.82, vol.3).
Din comunicarea J. BANK a rezultat următoarele operațiuni efectuate la 10.03.2008 cu cardul părții vătămate:
- retragere numerar la B. E. România - 901 Centru, în sumă de 2.000 RON;
- retragere numerar la B. E. România - 901 Centru, în sumă de 200 RON (f.86, vol.3).


 7. La data de 12.03.2008 partea vătămată, E. N. F. din B a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B despre faptul că, în perioada 09.03.2008 - 10.03.2008 persoane neidentificate au retras, fraudulos, de pe cardul său emis de J. BANK suma de 17.000 RON f.89, vol.3). în legătură cu această faptă, E. N. F. a declarat că deține cardul J. BANK numărul (...) din luna ianuarie 2008 și că, banca a înștiințat-o despre efectuarea mai multor retrageri din contul său prin intermediul B.-urilor aparținând E. și S. E.. Totodată, susține că nu a pierdut ori înstrăinat cardul bancar, fiind singura persoană care cunoaște codul PIN f.90, vol.3).
La dosarul cauzei a fost atașat listingul operațiunilor efectuate cu cardul părții vătămate, în luna martie 2008, rezultând următoarele tranzacții nerecunoscute:
- în ziua de 09.03.2008, ora 18:40:14, la B. 567 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „consultare sold”, acceptată de bancă;
- în ziua de 09.03.2008, ora 18:01:03, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „consultare sold”, acceptată de bancă,
- în ziua de 09.03.2008, ora 18:01:14, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- în ziua de 09.03.2008, ora 18:01:47, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, în sumă de 2.000 RON, neacceptată de bancă, cu motivarea PIN greșit (f.203, vol.3);
- în ziua de 09.03.2008, ora 18:02:11, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- în aceeași zi, 09.03.2008, ora 18:02.49, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la 09.03.2008, ora 18:03:21, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la 09.03.2008, ora 18:03:53, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- în aceeași zi, 09.03.2008, ora 18:04:25, la B. 583 aparținând E. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, refuzată de bancă pentru „depășire limite”;
- la 09.03.2008, ora 23:04:00, la B. S. 0717 aparținând S. BANK a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la 09.03.2008, ora 23:05:03, la B. S. 0717 aparținând S. BANK a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- în aceeași zi, 09.03.2008, orele 23:06:02; 23:06:23; 23:06:33; 23:06:43, la B. S. 0717 aparținând S. BANCK au fost solicitate operațiunile „retragere numerar”, fiecare pentru sume cuprinse între 2.000 RON și 500 RON, refuzate de bancă cu motivarea „depășire limite” (f.102, vol.3).
în aceste condiții, cardul părții vătămate a fost folosit la alt bancomat aparținând S. BANK, după cum urmează:
- în ziua de 10.03.2008, ora 13:08:56, la B. S. 0736 aparținând S. BANK a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” în sumă de 2.000 RON, acceptată de bancă;
- la 10.03.2008, ora 13:10:07, la B. S. 0736 aparținând S. BANK a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000 RON, refuzată de bancă, pe motiv „fonduri insuficiente” (f.102, vol.3);
- la data de 10.03.2008, ora 13:10:32, la B. S. 0736 aparținând S. BANK a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, în sumă de 1.000 RON, acceptată de bancă (f.102, vol.3).

 

8. La data de 02.04.2008 partea vătămată, E. O. S. a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că, în ziua de 29.03.2008 persoane necunoscute au efectuat, în mod fraudulos, retrageri de numerar din contul de card emis de J. BANK, în sumă de 8.100 RON (f.104, vol.3). Audiată pe situația de fapt, partea vătămată a susținut că este posesoarea cardului J. BANK numărul (...) și că, în ziua de 31.03.2008 a fost înștiințată de banca emitentă despre efectuarea unui număr de 5 (cinci) retrageri numerar la B.-uri aparținând E. și S. BANK, fără să aibă cunoștință despre asemenea operațiuni. Totodată, E. O. S. a declarat că, la 28.03.2008, cu ocazia deplasării sale la J. BANK - D. E. a observat că cititorul de carduri de la intrarea în bancă avea o dimensiune mai mare decât cea obișnuită și cunoscută și că, pentru a i se permite accesul în incinta băncii a fost nevoită să „treacă de mai multe ori cardul prin fantă”. Cardul nu a fost pierdut ori înstrăinat iar codul PIN era cunoscut numai de partea vătămată (f.105, vol.3).
Cu adresa din 19.05.2008 E. S.A. a comunicat faptul că, pentru tranzacțiile efectuate în ziua de 29.03.2008 la B.-urile nr.560 și 583 nu deține imaginile aferente (f.108, vol.3). De asemenea, S. BANK nu are cameră de supraveghere la B.-ul S. 0717, folosit la retragerea de numerar (f.109, vol.3).

9. La data de 25.04.2008 partea vătămată, B. E. B. din I a sesizat lucrătorii de poliție cu privire la faptul că, în ziua de 24.04.2008 persoane necunoscute au retras, în mod fraudulos, suma de 3.600 RON de pe cardul eliberat de J. BANK, de la bancomate situate în mun. B (f.138). Referitor la această faptă partea vătămată susține că, în perioada 02.04.2009 - 04.04.2008 a fost plecat în interes de serviciu în Germania iar, în perioada 18.04.2008 - 22.04.2008 s-a deplasat în Italia și a folosit cardul J. BANK pentru diferite plăți dar și pentru retrageri de numerar. După revenirea în țară, în ziua de 25.04.2008 a constatat că de pe card i-au fost retrase sume de bani, în cuantum de 3.600 RON (f.139, vol.3).


J. BANK a comunicat listingul tranzacțiilor efectuate cu cardul emis pe numele lui B. E. B., în ziua de 24.04.2008 din care rezultă următoarele:
- ora 19:12.11, la B. 21014 aparținând C.R. G. B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar”, pentru suma de 1.000,00 RN, acceptată de bancă;
- ora 19:17:36, la B. S. 0317 aparținând S. BANK B a fost efectuată operațiunea „retragere numerar” pentru suma de 2.000,00 RON, acceptată de bancă.
în aceeași zi, la orele: 19:18:39; 19:18:49; 19:19:10; 19:19:16; 19:19:22; 19:19:29 și 19:19:35 la B. S. 0317 a fost solicitată operațiunea de „retragere numerar” respinsă de S. BANK pentru „depășire limite” (f.142).


10. La data de 31.03.2008 partea vătămată, H. F. M. din B a sesizat E. de Combatere a D. Organizate B cu privire la faptul că în ziua de 29.03.2008 persoane neidentificate au retras, în mod fraudulos, suma de 20.000 RON, de pe cardul emis de J. BANK 8f.145, vol.3).


Din declarația părții vătămate rezultă că este deținătoarea cardului J. BANK numărul (...) și, la data de 31.03.2008 a fost înștiințată de banca emitentă despre retragerea sumei de 20.000 RON de la un B. E. B (f.146-147, vol.3). Totodată, H. F. M. a declarat că nu a înstrăinat, nu a pierdut și nu a comunicat codul PIN vreunei persoane (f.146, vol.3).


Cu privire  la tranzacțiile  frauduloase operate  din contul J. Bank aparținând  titularului  D.  E. ( pct  11 rechizitoriu ) care  au dus  la retragerea   sumei de 13.000 lei, dovedită a  fi efectuată  în orașul C N ( Jud. C) Tribunalul constată că, prin actul  de sesizare  s-a dispus disjungerea  cauzei pentru efectuarea de cercetări  astfel că, nu va reține în activitatea  infracțională  desfășurată  de inculpat  și  aceste acte materiale.


Probatoriul  complex administrat  și în special   percheziția  informatică  efectuată asupra  hard-disk-urilor  de memorie marca L. de 1 GB, ridicate din  locuința  inculpatului  au scos  la iveală date impresionante reprezentând  diferite aplicații informatice folosite la phishing ( trimiterea  de mesaje tip ….către  titularii de card  în vederea  obținerii de date  de  identificare a cărților  de credit), pagini E. false   aparținând unor  bănci  comerciale  străine  în vederea obținerii  de numere  de carduri  si codurile PIN, fișiere video, pentru  copierea  în dispozitive de filmat a codurilor    de  securitate PIN la B.-uri în momentul   efectuării  tranzacțiilor  de către  titulari, informații  cu privire  la cărți de credit, carduri  J. BANK, carduri BCR, carduri  străine, programe  cu destinația de citire și scriere a cardurilor magnetice, fiind de reținut  că numerele  de carduri găsite  pe stik-ul aparținând inculpatului  sunt ale victimelor  fraudelor în cauză, clienți J. BANK.


Totodată,  pentru numerele  de carduri identificate pe stik-ul de memorie L. ce aparține  inculpatului  s-a constatat  că există  și alte  numere  de carduri  emise  de BCR care  au fost ……în sistem de bancă  pe motiv  de fraudă, numere  ce au fost  copiate la B.-uri din țară (exemplificativ M., P),  cercetările  pentru lămurirea  acestor aspecte, fiind  disjunse.


Tribunalul mai reținut că inculpatul a fost identificat după imaginile surprinse de camerele de supraveghere  stabilindu-se prin raportul  de  constatare  tehnico-științifică nr. (...) din 2. 06. 2008 întocmit de S.R.I.-Institutul   pentru Tehnologii B.  că, în proporție  de 90%, cu grad mare  de certitudine  inculpatul este aceeași  persoană  cu unul  din  suspecții  care au montat  dispozitive de copiere la T.-urile J. BANK și care  au retras  fraudulos sume de bani. Totodată, la perchiziția domiciliară au fost  găsite obiecte de îmbrăcăminte (í… .,helancă) folosite de inculpat în momentul comiterii  faptelor.


Probele administrate au pus în lumină metodele folosite constând în montarea de către  inculpat a  dispozitivului  de citire a  datelor  de pe cardurile  bancare emise de J. BANK la T.-urile  J. în care accesul  se realiza cu un card J., copierea datelor de pe cardurile  J. folosite de  titularii  de card  cu ajutorul skimmerului montat de inculpat  pe ușa de acces în T., înregistrarea  codului PIN folosit  de titularii cardurilor  la tranzacții prin intermediul  unei microcamere video sau telefon mobil montate pe deasupra bancomatului, „clonarea” cardurilor ( înscrierea datelor de pe cardul original pe un alt  card  confecționat de  inculpat) iar apoi retragerea  sumelor  de bani  din conturile   titularilor  prin folosirea  acestor  „ clone” la alte bancomate J. BANK.


In drept, faptele inculpatului E. D. J. care, în perioada februarie - martie 2008, împreună cu persoane rămase neidentificate, a deținut și instalat dispozitive de copiere a informațiilor de pe benzile magnetice ale cardurilor bancare, a deținut echipamente video de memorat cardurile PIN ale cardurilor bancare emise de J. Bank, programe PC de citire și scriere a cardurilor magnetice, de a prelucra informațiile astfel obținute și de a le inscripționa pe carduri blank (clone) și  de a retrage sume de bani din conturile titularilor întrunesc, atât obiectiv cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de „folosirea unui instrument de plată electronică”, „punere în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate”, „deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică” și „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, prev. și ped.de art.24 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplic. art.41 al.2 din C.p.; art.24 al.2 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 al.2 din C.p.; art.25 din Legea nr.365/2002 cu aplic. art.41 al.2 din C.p.; art.27 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplic. art.41 al.2 din C.p. - toate cu aplicarea art.33 lit.a din C.p. 
Unitatea  legală în sensul art.41 alin. 2  C.p. este dată  de existența  rezoluției  infracționale unică luată de inculpat  în februarie-martie 2008, cu privire  la săvârșirea  acțiunilor  care îndeplinesc fiecare în parte  conținutul acelorași  infracțiuni.


Intrucât în  speță inculpatul a săvârșit mai multe  infracțiuni mai înainte de a  fi condamnat definitiv  pentru vreuna dintre  ele  sunt îndeplinite  condițiile  prev de art. 33 lit a C.p. privind reținerea stării  legale  de agravare a  concursului real  de infracțiuni.


La individualizarea  judiciară a pedepselor ce au fost aplicate  inculpatului pentru  fiecare infracțiune comisă cu vinovăția cerută de lege și îndeplinind  condițiile  legale pentru a fi tras la  răspundere  penală. Tribunalul  a ținut seama  de criteriile  consacrate de art. 72 C.p. și a avut în vedere  gradul  de pericol   social concret ridicat al infracțiunilor rezultat din mijloacele și metodele  folosite (împreună cu alte persoane, în mod ….., într-o perioadă relativ scurtă de timp, prin utilizarea  frauduloasă a  datelor titularilor, deținerea  unui adevărat arsenal  de date  electronice pus în slujba efectuării tranzacțiilor frauduloase) urmarea produsă (cauzarea  de importante prejudicii materiale  în patrimoniul victimelor  fraudelor, băncile, în contextul recrudescenței din ultimul timp a faptelor ce aduc atingere liberei circulații și nevoii de  dezvoltare în condiții de securitate  și siguranță a serviciilor societății legate de emiterea si utilizarea instrumentelor  de plată electronică, precum și a operațiunilor financiare efectuate cu astfel  de instrumente.
Atitudinea sinceră a inculpatului  adoptată  în fața evidenței probelor  de vinovăție împotriva sa precum și nedivulgarea celorlalți participanți la  activitatea infracțională nu a putut fi valorificată de Tribunal în favoarea  acestuia întrucât în circumstanțele cauzei, recunoașterea  unor valențe  atenuante   nu este  de natură  să reducă în asemenea măsură gravitatea în ansamblu a faptelor  reținute sau  să caracterizeze  într-o asemenea măsură în mod  favorabil persoana inculpatului care deși tânăr-în vârstă de 23 ani - este  fără ocupație și surse sigure  de venituri iar într-o perioadă redusă ca timp ( februarie-martie) a conceput (împreună cu alții) un  adevărat  sistem de procurare  pe căi ilicite  a unor venituri injuste, încât  aplicarea  unor pedepse  sub minimul  special  să fie de natură a satisface imperativele justei individualizări.


De asemenea, s-a apreciat  că scopul  pedepsei  va putea  fi atins numai prin privare de libertate, pe o perioadă apropiată de minimul special al pedepselor  celei mai grave care (ținând în mică măsură seama de cauza  de agravare  impusă  de art. 41  alin. 2  C.p.)  și  fără  acordarea  vreunui spor la pedeapsa rezultantă  ca urmare a reținerii  stării  de agravare prev de art. 33 lit a, este în măsură  să satisfacă exigențele prevenției generale și speciale  astfel   cum impune  art. 52  C.p.


A aplicat inculpatului în conformitate cu disp.art. 65 alin. 2 C.p. pedeapsa  complementară  obligatorie a interzicerii drepturilor  prev de art. 64 lit a teza a-II-a și b  C.p.   după  executarea  pedepsei principale, conform art. 35 alin. 3 C.p.


La stabilirea pedepselor complementare precum și a celei accesorii Tribunalul a ținut seama de natura  si gravitatea  faptei precum și  de respectarea  principiului  proporționalității   cu scopul  urmărit.


Asupra  acțiunilor civile  exercitate  în cauză în conformitate  cu disp. art. 15  C.p.p.,  tribunalul a constatat:


La primul termen de judecată fixat s-au prezentat părțile vătămate E. E., G D., D. E., H.  E., constituite  părți civile  în cursul   urmăririi  penale, (potrivit  declarațiilor  de la  filele 5,32,57,68,82) care au declarat că le-au fost  remise  de către  J. BANK sumele de bani  retrase  fraudulos din conturile lor, astfel că, nu  mai au  nici o pretenție  în cauză (încheierile  de ședință  de la 23.12.2008-fila 26 dos  fond).


Prin  adresa înregistrată  la 16.01.2009, partea  civilă B. E.  B. a  arătat, de asemenea că și-a  recuperat  prejudiciul   în cuantum de 3600 lei, subliniind că nu mai  are  nici o pretenție în cauză și nu dorești să participe la  proces  ca parte  vătămată ( fila 40 dos  fond).


In ședința  de la 20.01.2009, J. BANK , în conformitate  cu dis part. 15  C.p.p. a  precizat  că a înregistrat un prejudiciu  în valoare  de 33.100 lei ( RON) reprezentând contravaloarea tuturor  sumelor retrase fraudulos  din conturile  titularilor í…ž.  D.-B., E. N.-F., E. S.  O.,  H. F. M., B. E. B.  și D.  E.  și care  au fost suportate de bancă.


Totodată, prin înscrisul de constituire de parte civilă  depus la  dosar, J. BANK a arătat în mod expres că pentru celelalte sume sustrase în mod fraudulos  din conturile celorlalte părți civile reținute prin rechizitoriu nu se constituie  parte civilă întrucât aceste  sume  au fost plătite J. BANK de către celelalte  bănci din ale căror B.-uri s-au retras (care nu erau dotate cu „ cititoare” de CIP-uri) - fila 41 și urm dos fond).


Precizarea făcută de partea  civilă J. BANK a impus  citarea, în calitate de părți vătămate a Băncilor CK G. România  SA,  S.Bank SA, E. Bank România și E.  SA (încheierea  de la 20.01.2009).


In aceeași  sedință, de la 20.01.2009, partea  civilă H. F.  M. și-a menținut pretențiile formulate împotriva inculpatului, arătând că se constituie   parte civilă cu suma  de 20.000 lei (sumă  ce i-a  fost retrasă fraudulos).


Partea civilă J. BANK a pretins acoperirea sumei de 33.100 lei  reprezentând  valoarea  tranzacțiilor  frauduloase  respectiv,  sumele  de bani  cu care au fost desdăunați de către bancă titularii conturilor J., í…ž. D.-B., E.  N.-F., E.  S. O., H. F. M., B. E. -B.  și  D. E. (fila 42 fond).


Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile tragerii la  răspundere civilă delictuală a inculpatului  în conformitate  cu art. 998-999 Cod civil însă numai în ceea ce privește  despăgubirile  solicitate pentru cinci  dintre titularii de cont, mai puțin D.  E. ( păgubit  cu 13.000 lei ) pentru care cercetările  în cauză  au fost  disjunse iar Tribunalul  nu a fost legal sesizat.


Prin urmare, a admis în parte  cererea de despăgubiri și a obligat  inculpatul către J. BANK la plata sumei  de 29.400 lei.


Cu privire la acțiunea civilă exercitată de E. SA (fila 154 dos fond)  tribunalul a constatat că banca a pretins acoperirea sumei a 20.200 lei reprezentând plata cu privire  la 11 tranzacții  efectuate la  data de 28.03.2008 cu cardul (...), însă  din analiza mijloacelor de probă administrate nu a rezultat în nici un mod  legătura de cauzalitate  dintre faptele  pentru  care   inculpatul a fost găsit vinovat și prejudiciul pretins  astfel că,  nu au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 998-999 Cod civil pentru obligarea  inculpatului  la plata despăgubirilor, acțiunea  civilă fiind respinsă, ca neîntemeiată.


Cu privire la partea  civilă H. F. M., Tribunalul a constatat  că J. BANK a desdăunat-o cu suma de 20.000 lei, sumă ce a fost retrasă fraudulos  din contul acesteia ceea ce a făcut posibilă  subrogarea  băncii în drepturile părții civile.


Prin urmare,  partea civilă nu  poate pretinde a  fi despăgubită  cu aceeași sumă de către inculpat (plata ar fi nedatorată și în scop de îmbogățire  fără  justă cauză).


Cu privire la  prejudiciul   produs  de E. BANK, respectiv, suma de 6000 lei ( fila 1156 fond) Tribunalul a constatat că nu s-a  făcut  dovada  conform  principiului qui dicit incumbit probatio, naturii acestui prejudiciu, în concreto ci numai prin simpla afirmație că suma reprezintă prejudiciul cauzat  prin retragere  repetată din rețeaua de B.-uri E. BANK ori din probele administrate  asupra  faptelor  ce  au format  obiectul  investirii  instanței nu  au rezultat  date certe  cu privire  la aceste tranzacții.


Tribunalul a luat  act  că partea  vătămată S. BANK  nu s-a  constituit parte  civilă.


S-a luat  act  de  renunțare la exercitarea acțiunii civile  de  către BANCA CR G. ROM탔šNIA.


Cu privire la  partea   civilă H. E. N., Tribunalul a  reținut  că  este cert că a  fost păgubit cu suma de 1170 lei (contravaloarea a 2 tranzacții  frauduloase din ziua  de 16.02. 2008 de la B.-uri aparținând S. Bank) însă din actele dosarului  nu rezultă  că acesta a primit sume de bani  de la bancă astfel că, se va  admite  acțiunea  civilă .


 împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul E. D. J. și părțile civile, E. SA, E. Bank România SA și J. Bank NV B. Sucursala B.


 Inculpatul a criticat sentința ca netemeinică, solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii ei sub minimul special prevăzut de lege.
 Partea civilă E. Bank SA a criticat sentința ca netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata sumei de 6000 RON.


 Partea civilă SC E. SA a criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la 20200 RON.
 Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este temeinică și legală.


 Prima instanță a reținut situația de fapt în concordanță cu probatoriul administrat în cauză, a dat faptelor o corectă încadrare juridică și a stabilit vinovăția în sarcina inculpatului.


 Pedeapsa aplicată inculpatului este adecvată în raport cu gravitatea faptelor, dar și cu persoana inculpatului care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut în final o atitudine de recunoaștere și regret a faptei, este o persoană cu studii superioare care a avut reprezentarea gravității faptelor săvârșite și a urmărilor acestora, mai ales că i s-au reținut în sarcină multiple acte materiale.


 O reducere a cuantumului pedepsei ar impieta asupra prevenției speciale, dar mai ales asupra prevenției generale deoarece numărul unor astfel de fapte penale a crescut mult în ultima vreme, iar aplicarea unor pedepse mici ar reprezenta  o încurajare pentru cei tentați să săvârșească asemenea infracțiuni.


 Tribunalul a soluționat în mod corect cauza și sub aspectul laturii civile, obligându-l pe inculpat la repararea prejudiciului provocat în urma săvârșirii infracțiunilor.


 Apelul părții civile E. Bank este nefondat întrucât din probele administrate în cauză nu reiese că prejudiciul cauzat acestei bănci prin retragere repetată din rețeaua B.-uri a unor sume în mod fraudulos a fost prilejuită de activitatea infracțională a inculpatului. Acțiunea civilă este alăturată acțiunii penale într-o cauză penală și atâta timp cât în Rechizitoriu nu au fost reținute în sarcina inculpatului acte materiale constând în retrageri frauduloase la B.-urile acestei bănci, nu poate fi tras la răspundere civilă prin analogie, pentru că în sarcina lui s-au reținut fapte asemănătoare, cauzatoare de prejudiciu.


 Pentru aceste fapte, pretins penale, partea civilă trebuie să adreseze o plângere penală parchetului, în vederea identificării autorului.


 în ceea ce privește apelul părții civile E. Post SA, Curtea apreciază că este nefondat. în mod corect a constatat prima instanță că cele 11 tranzacții efectuate la 28.03.2008 cu cardul nr. (...) nu au făcut obiectul cercetării în prezenta cauză, nereținându-se în sarcina inculpatului efectuarea unor astfel de tranzacții, motiv pentru care în mod corect a fost admisă doar în parte cererea de despăgubiri, în raport de prejudiciul cauzat prin faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată inculpatul.


 Partea civilă J. Bank NV B. - Sucursala B, deși a formulat apel nu l-a motivat în nici un fel. Curtea va respinge și apelul acestei părți ca nefondat întrucât și în cazul acesteia prima instanță a rezolvat în mod corect latura civilă, neacordând băncii și sumele avansate către titularul de cont J. D. E., păgubit printr-o faptă penală ce nu face obiectul prezentei cauze.


 Având în vedere aceste aspecte, Curtea va respinge, ca nefondate apelurile formulate, în baza art. 381 Cod procedură penală va menține starea de arest a inculpatului și va deduce prevenția de la 16.07.2009 la zi.


 în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îi va obliga pe apelanți la cheltuieli judiciare către stat.


 
PENTRU ACESTE MOTIVE
îN NUMELE LEGII
DECIDE:

 

 Respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul E. D. J. și de părțile civile: J. Bank N.V. B. - Sucursala B, E. SA și E. Bank România SA împotriva sentinței penale nr. 434/22.04.2009 pronunțată în dosarul nr(...) a  T r i b u n a l u l   B u c u r e ș t i - Secția a II-a Penală.


 Menține starea de arest și deduce din pedeapsă prevenția de la 16.07.2008 la zi.


 Obligă pe fiecare apelant parte civilă la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat iar pe inculpat îl obligă la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
 

Cu recurs.


 Pronunțată în ședință publică azi, 8.10.2009.

Legi Internet Legi Internet