CURTEA DE  A P E L   G A L A í…¢ I
SECí…¢IA PENALÄ”š
DECIZIA PENALÄ”š  Nr. 160/A
í…žedința publică din data de 12 E. 2008

 

Domenii: Infracțiuni privind comerțul electronic - falsificarea instrumentelor de plată electronică, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

 

Penal. Infractiuni privind comertul electronic - falsificarea instrumentelor de plată electronică, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos - 12 decembrie 2008 - Curtea de Apel Galati

 

 Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE L탔šNGÄ”š  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I și de inculpații B. J. H.  și B. B. împotriva sentinței penale nr. 109 din 02 martie 2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i.
 

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08 E. 2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 12 E. 2008.
 

După deliberare,


C U R T E A


Asupra apelurilor penale de față:


Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I și inculpații B. J. H. și B. B. au declarat apel împotriva sentinței penale nr.109 din 02.03.2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i.


Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:


Prin sentința penală nr.109 din data de 02.03.2007 pronunțată în dosarul nr(...),  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I a condamnat pe inculpatul B. J. H.  la o pedeapsă  de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.24 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen.


A fost condamnat pe inculpatul B.  J. H. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 al.1 din Legea nr.365/2002.


A fost condamnat pe inculpatul B.  J. H. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.27 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen.


în baza art.33 lit.a C.pen. în referire la art.34 lit.b C.pen. s-a dispus contopirea pedepselor de : 3 (trei) ani închisoare, 6 (șase) luni închisoare și respectiv 1 (un) an închisoare - aplicate inculpatului B. J. H. prin prezenta hotărâre - inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.


Conform art.86 1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B. J. H. prin prezenta hotărâre, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 (șase) ani, stabilit in condițiile prev. de art.862 C.pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.


Potrivit art.863 al.1,2 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul B. J. H. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I;
b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea;
c)să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.


A fost condamnat pe inculpatul B. B.   la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.24 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen.


A fost condamnat  inculpatul B. B. la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.25 al.1 din Legea nr.365/2002 .

A fost condamnat pe inculpatul B. B. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.27 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen.


în baza art.33 lit.a C.pen. în referire la art.34 lit.b C.pen. s-a  dispus contopirea pedepselor de : 3 (trei) ani închisoare, 6 (șase) luni închisoare și respectiv 1 (un) an închisoare - aplicate inculpatului B. B. prin prezenta hotărâre - inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.


Conform art.86 1 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului B. B. prin prezenta hotărâre, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 (șase) ani, stabilit în condițiile prev. de art.862 C.pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.


Potrivit art.863 al.1,2 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul B. B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I;
b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea;
c)să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.


în baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților B. J. H. și B. B. prin prezenta hotărâre, durata reținerii, de 24 ore, din 29.03.2003.
S-a constatat că mandatele de arestare preventivă nr.1/U/03.04.2006 și nr.2/U/03.04.2006 emise pentru inculpații B. J. H. si B. B., conform încheierii de ședință din 03.04.2006 pronunțată în dosarul nr(...) al Curții de  A P E L   G A L A í…¢ I, nu au fost puse în executare.


în baza disp.art.118 al.1 lit.c C.pen. s-a dispus confiscarea celor 21 carduri falsificate ridicate de la inculpați și depuse în Camera de corpuri delicte a I.P.J. G în baza dovezii seria B nr.46687/12.09.2006.


Conform art.118 al.1 lit.f C.pen. s-a dispus confiscarea unui dispozitiv cu carcasă neagră seria S/N (...)C2, model E. cu două cabluri la capete, unui mini CD în plic de plastic, inscripționat N. D., 1.E., 2.PROGRAMER´ S N., unui dispozitiv paralelipipedic gri, inscripționat N. 206-3 HL cu seria S/N (...), unui cablu gri cu mufe la capete - bunuri ridicate de la inculpați și depuse în Camera de corpuri delicte a I.P.J. G în baza dovezii seria B nr.46687/12.09.2006.


în baza art.118 lit.e C.pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 84.000.000 lei (ROL) ridicată de la inculpații B. J. H. și B. B. și depusă la CEC conform recipisei nr. (...)/2/12.09.2006.


Potrivit disp.art.109 alin.5 C.pr.pen. s-a dispus restituirea către inculpații B. J. H. și B. B. a sumei de 12.050.000 lei (ROL) ce a fost ridicată de la aceștia și consemnată pe aceeași recipisă CEC nr. (...)/2/12.09.2006 și s-a pus în vedere inculpaților obligația de a o păstra până la soluționarea definitivă a cauzei.


în baza art.191 al.1,2 C.pr.pen. au fost obligați  inculpații B. J. H. și B. B. la plata a câte 500 lei (RON) fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I a reținut următoarele:


Prin rechizitoriul nr. 49/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă  î n a l t a   C u r t e de Casație și Justiție - DIICOT -Biroul  T e r i t o r i a l   G a l a ț i s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților  B. J. H. și B. B. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 al.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen., art.25 al.1 din Legea nr. 365/2002, art.27 al.1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.


în fapt, s-au reținut următoarele :


Inculpații B. H. J. și B. B. sunt prieteni, cel dintâi locuind în majoritatea timpului în Italia unde are deschisă o societate comercială.


în cadrul unor împrejurări care nu au putut fi lămurite inculpatul B. H. J. a intrat în posesia datelor de identificare ale cardurilor magnetice ce aparțin în  special unor rezidenți italieni, hotărându-se ca imediat ce avea posibilitatea tehnică să „ cloneze” cardurile prin copierea datelor obținute pe alte carduri magnetice.


în intervalul cuprins între sfârșitul anului 2005 și începutul anului 2006 inculpatul B. H. J. a fost vizitat în Italia de prietenul său, inculpatul B. B., căruia i-a povestit despre datele în posesia cărora intrase, cei doi hotărând să revină în România unde să „ cloneze” cardurile pe care apoi să le folosească pentru a extrage numerar de la bancomatele amplasate pe raza mun. G.


La data de 26.03.2006 cei doi inculpați au revenit în România prin două puncte de frontieră diferite pentru a pune în aplicare rezoluția infracțională comună.


Prin intermediul rețelei Internet cei doi inculpați au luat legătura cu o persoană neidentificată care le-a oferit spre vânzare contra sumei de 800 euro un aparat special construit pentru copierea și inscripționarea datelor pe cardurile magnetice, cunoscut sub denumirea de „N.”, precum și echipamentul software necesar funcționării acestuia.


în paralel inculpații s-au ocupat și de procurarea de suporturi pentru inscripționarea datelor, deplasându-se la mai multe benzinării „ N.”  de unde au obținut mai multe carduri magnetice tip blank, folosite pentru acumularea punctelor acordate în scopul fidelizării clienților.


Ulterior, folosind echipamentele hardware și software procurate în condițiile descrise mai sus, precum și un calculator personal inculpații au inscripționat pe cardurile magnetice tip blank datele de identificare ale cardurilor rezidenților italieni obținute de inculpatul B. H. J. în Italia, înscriind cu marker pe verso-ul acestora, codul „PIN” necesar pentru efectuarea de operațiunilor cu carduri.


în seara zilei de 28.03.2006 cei doi inculpați au luat asupra lor cardurile  „clonate” astfel cum s-a mai arătat mai sus, echipamentul necesar pentru acest lucru precum și o listă conținând datele de identificare ale cardurilor și codurilor PIN ale acestora și s-au deplasat la bancomatul Băncii Comerciale  Române amplasat în incinta corpului central al Universității „Dunărea de K.” din mun. G.


în intervalul orar cuprins între ora 0,22 -00,46, folosind cardurile clonate cei doi inculpați au efectuat un număr de 48 de operațiuni la bancomatul menționat dintre care un număr de 34 de operațiuni de retragere de numerar reușind să extragă în mod fraudulos din conturile rezidenților italieni suma totală de 84.000.000 ROL   (8.400 RON).


Faptul că bancomatul a funcționat în acest interval neîntrerupt a atras atenția martorei V. C, paznic la Universitatea „Dunărea de K.” care a observat cum inculpatul B. J. H. retrăgea banii din bancomat în timp ce inculpatul  B. B. asigura paza și transporta banii extrași în autoturismul cu care cei doi se deplasau.


Martorei i s-a părut suspectă activitatea celor doi, fapt care a determinat-o să sesizeze acest lucru jandarmilor însărcinați cu paza Băncii Comerciale Române -Sucursala G care la rândul lor au sesizat organele de poliție.


Cei doi inculpați au fost depistați și conduși la sediul Secției 1 Poliție în vederea efectuării verificărilor care se impuneau, însă în fața secției de poliție inculpatul B. B. s-a smuls din mâinile lucrătorilor de poliție și a fugit spre zona „E. H.,, de pe str. (...) a municipiului  G unde a aruncat un număr de 14 carduri falsificate pe care le avea asupra sa, care ulterior au fost ridicate în vederea cercetărilor.


Ulterior, s-a procedat la verificarea habitaclului autoturismului marca Mercedes ML 320 cu numărul de înmatriculare BT 619 YX cu care se deplasau cei doi inculpați.


Cu această ocazie pe bancheta din spate a autoturismului într-o sacoșă din material plastic au fost găsite un număr de 7 carduri magnetice inscripționate  „N.” ce aveau înscrise pe spate cu marker negru codurile „ PIN” ce permiteau folosirea acestora, precum și suma de 59.700.000 ROL (5.970 RON).


într-o altă sacoșă aflată în același loc a fost găsit un sistem în formă paralelipipedică inscripționat N. 206-3 HL având seria S/N (...), un transformator/alimentator, având seria S/N (...)C2, un mini CD pe care era aplicată o etichetă cu înscrisul „N. 206 D.:1. E. 2. PROGRAMER' S N. „ precum și un cablu de alimentare prevăzut cu mufe diferite. Toate aceste bunuri au fost ridicate de organele de anchetă.


Aceste din urmă bunuri au fost supuse unei constatări tehnico-științifice la Institutul pentru Tehnologii B., stabilindu-se că: dispozitivul în formă paralelipipedică inscripționat N. 206-3 HL având seria S/N (...) este un cititor/inscriptor pentru cartele magnetice ce este destinat citirii și inscripționării cartelelor magnetice, dispozitivul având seria S/N (...)C2 este un alimentator compatibil cu dispozitivul N. 206, mini CD-ul conține aplicația „206DDX31” drivere și documentația aferentă acestui dispozitiv iar cablul folosește la transferul datelor de la dispozitivul N. 206 la un calculator personal. S-a stabilit că toate aceste bunuri se află în stare de funcționare.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică rezultă că dispozitivele și bunurile ridicate împreună cu un calculator personal pot servi la falsificarea cardurilor bancare.


în cauză s-a procedat la citirea datelor aflate pe E. magnetică a celor 21 de carduri ridicate de la inculpați stabilindu-se că datele înscrise sunt datele unor carduri bancare ce servesc la efectuarea de operațiuni bancare, în trei cazuri reușindu-se stabilirea emitentului, respectiv :D. T., T. E. T. Bancari - T. T. ambele din Italia și N., însă nu au putut fi identificați titularii conturilor bancare pentru care au fost emise cardurile.


Sumele de bani găsite asupra inculpaților, cât și suma de bani găsită cu ocazia verificării autoturismului cu care cei doi se deplasau au fost ridicate și depuse la CEC la dispoziția organelor judiciare.


Cele 21 de carduri bancare, precum și bunurile care serveau la falsificarea acestora, ridicate în cursul cercetărilor au fost depuse în camera de corpuri delicte a IPJ G în baza dovezii seria B nr. 46687/12.09.2006.


Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul B. J. H. a recunoscut comiterea  faptelor în modalitatea descrisă mai sus, susținând că aparatul de inscripționat carduri l-a  procurat contra sumei de 800 euro de la un tânăr din C pe  care l-a contactat prin internet. Totodată a arătat că acesta din urmă ar fi inscripționat cardurile, având în  vedere că cei doi inculpați nu știau cum să folosească acel aparat ( declarație inculpat f 56-63 ds.u.p.).


Inculpatul B. B. în faza de urmărire penală, a precizat că nu este de acord să dea declarații, prevalându-se de disp. art.70 C.pr.pen. ( f.65 ds.u.p.).
în faza de cercetare judecătorească, audierea inculpaților nu a fost posibilă, întrucât aceștia s-au sustras.


Inculpații, prin apărător ales, au solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art.24 al.1 din legea nr. 365/2002, în baza art. 11 lit. a C.pr.pen,. în ref. la art.10 lit.c C.pr.pen., fapta nefiind comisă de aceștia, ci de tânărul din C, rămas neidentificat, cei doi inculpați putând fi doar instigatori.


Cererea nu a fost primită, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.


Inculpații nu au putut indica numele persoanei de la care au procurat aparatul de inscripționare și despre care susțin că le-ar fi clonat cardurile.
De menționat faptul că aparatul de inscripționare a cardurilor a fost găsit asupra celor doi inculpați și fiind expertizat, s-a constatat că dispozitivul este funcțional și pentru utilizare acesta se conectează la un  calculator personal utilizând un cablu special pentru conexiune de date de tip S..


După alimentarea dispozitivului și pornirea  aplicației dedicate („206 E. 31”) pe calculatorul personal, se pot realiza funcțiile de citire, înscriere sau copiere a unor carduri magnetice (raport de constatare tehnico-științifică  f 22-23 ds. u .p.).


Din declarația inculpatului B. rezultă că acesta cunoștea procedura și tot ce urma să facă pentru obținerea cardurilor,  a căutat și achiziționat aparatul de inscripționat, a obținut  blancurile ș.a.m.d.  în  cazul în care nu știa să folosească un astfel de aparat, nu se explică motivul pentru care l-a cumpărat, ar fi putut să solicite tânărului de la care susține că l-a achiziționat doar să-i inscripționeze cardurile și nu să-l cumpere și să-l păstreze.
Raportat  la considerentele expuse și la probatoriul administrat, s-a constatat că inculpații sunt autorii infracțiunii prev. de art.24 al.1 din Legea nr. 365/2002.


Inculpații, prin apărător ales, au solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002, în baza art. 11 pct., 2 lit. a C.pr.pen. în ref. la art. 10 lit. d C.pr.pen, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât este sancționată doar retragerea de numerar fără acordul titularului doar prin folosirea unui card  valabil și nu a unui card falsificat.


Dacă s-ar fi încriminat această faptă și atunci când pentru retragerea de numerar s-ar fi folosit și un instrument de plată falsificat, legea nu ar mai fi prevăzut condiția „fără acordul titularului”.


Cererea nu a fost primită pentru considerentele următoare :


Textul încriminator al art. 27 al.1 din Legea 365/2002 nu face o distincție între instrumente de plată falsificate sau autentice, pe de o parte, iar pe de altă parte, art.1 pct. 10 definește instrumentul de plată electronică ca orice instrument ce permite efectuarea de transfer de numerar și retrageri de fonduri fără a distinge dacă este legal eliberat sau este falsificat prin înscrierea tuturor datelor necesare pe un suport magnetic- cardul.


Dacă s-ar aprecia că retragerea de numerar prin folosirea unui instrument de plată falsificat nu este reglementată în disp. art. 27 al.1 din Legea 365/2002, s-ar ajunge la concluzia că tocmai fapta cea mai periculoasă-retragerea banilor din bancomat și însușirea acestora de către inculpați - nu este prevăzută de legea penală - ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului când a reglementat  această infracțiune în disp.art.27 al.1 din Legea nr.365/2002.
în raport de considerentele expuse, s-a constatat că vinovăția celor doi inculpați este dovedită cu probele administrate în cauză: declarații inculpat B. E. H. ( f 56-62 ds.u.p.), proces verbal ( f 4, 5 ds.u.p.), adresa BCR Sucursala G ( f.28-44 ds.u.p.),  proces verbal (f 8-10 ds.u.p.), raport de constatare tehnico-științifică ( f 22-25 dos.u.p.), adresa ( f 25,26 ds.u.p.), declarații martori( f 66,67 dos.u.p., f 64,65 dos.inst.).


în drept, fapta inculpaților B. J. H. și B. B., care, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale dar în mod repetat, au falsificat un număr de 21 carduri bancare, prin înscrierea în conținutul benzilor magnetice ale unor carduri tip blank a datelor de identificare ale unor rezidenți italieni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate prev. de art. 24 al.1 din Legea nr. 365/2002  cu aplic. art. 41 al.2  C.pen.


Fapta acelorași inculpați de a deține echipamentul  hardware și software necesar falsificării instrumentelor de plată electronică, echipament pe care de altfel, l-au și folosit pentru a falsifica un număr de 21 de carduri bancare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.25 al.1 din legea nr.365/2002.


Fapta acelorași inculpați care acționând în baza aceleași rezoluții infracționale, dar în mod repetat, în noaptea de 28/29.03.2006 prin utilizarea unor instrumente de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care  permit utilizarea acestora ( codurile PIN) au retras suma totală de 84.000.000 lei (ROL) din conturile altor persoane - operațiune prev. la art. 1 pct. 10 lit. b din Legea nr. 365/2002 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 27 al.1 din Legea nr.365/2002 cu aplic. art. 41 al.2 C.pen.


La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpați prin prezenta hotărâre au fost avute în vedere  criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C.pen., urmând a se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpaților precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.


Din fișele de cazier ale celor doi inculpați rezultă că aceștia nu au antecedente penale ( fișe cazier f. 31,32 dos.u.p.).


Având în vedere  gravitatea faptelor comise, suma de bani pe care inculpații au retras-o ilegal, atitudinea acestora după comiterea faptei, s-a apreciat că scopul  pedepsei va putea fi atins prin aplicarea câte unei pedepse pentru fiecare faptă dedusă judecății, în limitele prevăzute de lege.


í…¢inând cont că inculpații au comis cele trei fapte deduse judecății înainte de a fi fost condamnați definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză devin incidente disp. art. 33 lit. a C.p. în  ref. la art. 34 lit. b C.pen., referitoare la concursul de infracțiuni, inculpații urmând a executa pedeapsa cea mai grea.


în ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante ce va fi aplicată fiecărui inculpat prin prezenta hotărâre, având în vedere că aceștia sunt persoane tinere, la primul impact cu legea penală, provin din familii organizate și anterior comiterii faptelor au fost cunoscuți ca având un comportament corespunzător în familie și societate ( acte în circumstanțiere f. 71-139 dosar instanță), s-a apreciat că scopul pedepsei prev. de art.52 C.pen., va putea fi atins și fără executarea acesteia.


Astfel, s-au aplicat în cauză ambilor inculpați disp. art. 86 ind. 1 C.pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare ce va fi stabilit conf. art. 86 ind. 2 C.pen.
Potrivit art.86 ind. 3 al.1,2 C.pen, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare cei doi inculpați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
 a. să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I.
b. să anunțe  în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile  și întoarcerea.
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.


Inculpații B. J. H. și B. B. au fost reținuți pentru o durată de 24 ore prin ordonanțele din data de 29.03.2006 ale DIICOT Biroul  T e r i t o r i a l   G a l a ț i (ordonanțe f.74-77 ds.u.p.).


Prin încheierea de ședință din 29.03,2006, pronunțată de  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I în dosarul nr. 645/P/2006 a fost respinsă ca nefondată propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați   ( încheiere f.78-81 ds.u.p.).


Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 03.04.2006 pronunțată de Curtea de  A P E L   G A L A í…¢ I în dosarul nr(...) s-a dispus admiterea recursului declarat de DIICOT Biroul  T e r i t o r i a l   G a l a ț i împotriva încheierii de ședință din 29.03.2006 pronunțată de  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I în dosarul nr. 645/P/2006 și s-a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați (f.82 ds.u.p.).


Au fost emise mandatele de arestare preventivă numerele 1/U/03.04.2006 și respectiv 2/U/03.04.2006 ( f.83,84 dos.u.p.).


întrucât inculpații s-au sustras de la urmărirea penală și ulterior de la cercetarea judecătorească, mandatele de arestare preventivă nu au fost puse în executare.


în baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedepsele rezultante ce au fost aplicate inculpaților B. J. H. și B. B. prin prezenta hotărâre durata reținerii de 24 ore din 29.03.2006.


S-a constatat că mandatele de arestare preventivă nr. 1/U/03.04.2006 și nr. 2/U/03.04.2006 emise pentru inculpații B. J. H. și B. B., conf. încheierii de ședință din 03.04.2006 pronunțată în dosarul nr(...) al Curții de  A P E L   G A L A í…¢ I nu au fost puse în executare.


în baza art. 118 al.1 lit. c C.pen. s-a dispus confiscarea celor 21 carduri falsificate ridicate de la inculpați și depuse în camera de corpuri delicte a IPJ G în baza dovezii seria B nr.46687/12.09.2006.


Conf. art.118 al.1 lit. f C.pen. s-a dispus confiscarea unui dispozitiv cu carcasă neagră, seria  S/nr.(...)C2, model E. 242 cu două cabluri la capete a unui mini CD, în plic de plastic, inscripționat „N. 206 D.:1. E. 2. PROGRAMER' S N., a unui dispozitiv  paralelipipedic gri, inscripționat  N. 206-3 HL cu seria S/N (...), a unui cablu gri cu mufe la capete bunuri ridicate de la inculpați și depuse în camera de corpuri delicte a IPJ G în baza dovezii seria B nr. 46687/12.09.2006( în acest sens decizia penală nr.473 din 25.01.2006 a ICCJ -Secția penală).


Astfel cum s-a precizat anterior, în intervalul orar cuprins între orele 0,22-0,46 în data de 28.03.2006, folosind cardurile clonate, cei doi inculpați au efectuat un număr de 48 operațiuni la bancomatul menționat, dintre care, un număr de 34 de operațiuni de retragere de numerar reușind să extragă în mod fraudulos din conturile rezidenților italieni suma totală de 84.000.000 lei (ROL) (adresa BCR f 28-44 ds.u.p.)


în cauză s-a procedat la citirea datelor aflate pe E. magnetică a celor 21 carduri ridicate de la inculpați, stabilindu-se că datele înscrise sunt datele unor carduri bancare ce servesc la efectuarea de operațiuni bancare, în trei cazuri reușindu-se stabilirea emitentului, respectiv: D. T., T. E. T. Bancari - T. T. ambele din Italia și N., însă nu au putut fi identificați titularii conturilor bancare pentru care au fost emise cardurile  (adresă f 25 -26 ds.u.p.).


Sumele de bani găsite asupra inculpaților (cele provenite din extragerile frauduloase și alte sume găsite cu ocazia verificării autoturismului cu care cei doi se deplasau) au fost ridicate și depuse la CEC, la dispoziția organelor judiciare ( recipisa  f.97-98 ds.u.p.).


în raport de considerentele expuse,  în baza disp. art. 118 lit. e C.pen, sa dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 84.000.000 lei (ROL) ridicată de la inculpații B. J. H. și B. B. și depusă la CEC conform recipisei nr.(...)/2/12.09.2006.


Având în vedere că restul sumelor de bani găsite în autoturismul inculpaților nu s-a dovedit ca provenind din săvârșirea infracțiunii - mai exact diferența dintre suma de 84.000.000 lei (ROL) și suma de 96.050.000 lei (ROL) ridicată de la inculpați și consemnată pe recipisa CEC aflată la fila 98 ds.u.p.  în baza art. 109 al.5 C.pr.pen. s-a dispus restituirea acesteia (12.050.000 lei ROL) către inculpați și s-a pus în vedere acestora că au obligația de a o păstra până la soluționarea definitivă a cauzei.


împotriva sentinței penale nr. 109 din 02.03.2007 au declarat apel Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I și inculpații B. J. H. și B. B..
Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I a criticat hotărârea apelată sub aspectul nelegalității întrucât nu au fost anulate mandatelor de arestare preventivă în lipsă a inculpaților.


Critică, de asemenea, hotărârea sub aspectul netemeiniciei, avându-se în vedere cuantumul redus al pedepselor aplicate și al modalității de executare a acestora.


Inculpații, prin motivele orale de apel au arătat că nu se fac vinovați de clonarea cardurilor și pentru acest lucru ar putea fi reținută în sarcina lor doar participarea lor sub forma instigării.


în ceea ce privește infracțiunea de utilizare a cardurilor falsificate, solicită achitarea lor în baza disp.art.10 lit.d c.proc.penală, în cauză lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii, dat fiind conținutul disp.art.27 alin.l din Legea nr.365/2002, care reglementează folosirea instrumentului de plată fără acordul titularului, situație în care nu s-ar încadra și folosirea unui instrument de plată falsificat.


Prin decizia penală nr.217 din 22.ll.2007, Curtea de  A P E L   G A L A í…¢ I a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I împotriva sentinței penale nr.109/02.03.2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i, a desființat în parte sentința penală apelată și în rejudecare, a înlăturat aplicarea disp.art.861 și art.862 și art.863 alin.l și 2 din codul penal și a interzis inculpaților B. J. H. și B. B. exercițiul drepturilor civile prev.de art.64 li.a teza a II-a, b și c din codul penal pe durata prevăzută de art.71 alin.2 cod penal, menținând restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
împotriva deciziei penale nr.217/2007 a Curții de  A P E L   G A L A í…¢ I au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de  A P E L   G A L A í…¢ I și inculpații B. J. H. și B. B..


 î n a l t a   C u r t e de Casație și Justiție, prin decizia penală nr.1478 din 22.04.2008, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de  A P E L   G A L A í…¢ I și de inculpații B. J.-H. și B. B. împotriva deciziei penale nr.217/22.11.2007 a Curții de  A P E L   G A L A í…¢ I, a casat decizia penală recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.


 î n a l t a   C u r t e a reținut în motivare că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelurilor declarate de inculpați și a motivelor invocate de acesta, fiind incident cazul de casare prev. de art.3859 pct.10 din  c o d u l   d e procedură penală.


în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr(...) Rj.


Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I a reiterat critica sentinței penale nr.109/2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i sub aspectul netemeiniciei, solicitând mărirea cuantumului pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare a acestora, cu executare efectivă.


Inculpații au reiterat aceleași motive de apel, respectiv, reținerea participării sub forma instigării la săvârșirea infracțiunii prev.de art.24 alin.l din Legea nr.365/2002, întrucât nu s-a făcut dovada că ei sunt autorii falsificării cardurilor, înlăturarea reținerii disp.art.41 alin.2, întrucât activitatea de contrafacere nu s-ar fi desfășurat în timp, ci printr-o singură operațiune, iar în ceea ce privește infracțiunea prev.de art.27 din aceeași lege, solicită achitarea întrucât, din economia textului de lege, reiese că se pedepsește doar utilizarea unui instrument de plată fără acordul proprietarului și nu și în situația în care acesta este falsificat.


Apelurile sunt fondate, pentru motivele ce urmează:


Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate fiecărui inculpat, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art.72 cod penal, ținându-se cont de persoana inculpaților (tineri, fără antecedente penale), dar și de pericolul social al faptelor săvârșite, însă atingerea scopului prevăzut de lege nu poate fi atins prin modalitatea de executare a pedepselor aplicate de prima instanță, respectiv suspendarea sub supraveghere a acestora, având în vedere comportamentul inculpaților după săvârșirea infracțiunilor, aceștia sustrăgându-se atât cercetării penale cât și celei judecătorești în primă fază, precum și atitudinea de nerecunoaștere a faptelor săvârșite.


Astfel, Curtea va admite apelul Parchetului de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I, va desființa sentința penală nr.109/2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i și în rejudecare, va înlătura dispozițiile art.861 cod penal, prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate și va aplica inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c cod penal în condițiile art.71 cod penal.


(...) admite și apelurile inculpaților B. J. H. și B. B. și va anula mandatul de arestare preventivă nr. l/U/03.04.2006 emis pe numele inculpatului B. J.-H. și mandatul de arestare preventivă nr. 2/U/03.04.2006 emis pe numele inculpatului B. B..


Nu poate fi reținut primul motiv de apel invocat de inculpați, în sensul modificării modalității de participare la săvârșirea infracțiunii prev.de art.24 alin.l din Legea nr.365/2002, constând în deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, din autorat în instigare, întrucât în autoturismul inculpaților a fost găsit acest dispozitiv, în stare de funcționare, iar cardurile fuseseră falsificate cu acesta și nu s-a făcut dovada că altcineva ar fi contrafăcut instrumentele respective de plată.
Susținerea inculpaților-apelanți că nu ar ști să folosească acest instrument, nu poate fi primită, întrucât, pe baza unei logici simple, dacă acest lucru ar fi fost real, nu ar fi avut nici un motiv să-l achiziționeze, mai ales că au plătit pentru el suma de 800 euro.


Nu poate fi primită solicitarea apelanților inculpați de a se înlătura reținerea disp.art. 4l al.2 pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.27 al.l din Legea nr.365/2002, întrucât fapta săvârșită nu ar fi continuată, pentru că nu s-a desfășurat în timp.


Dacă inculpații ar fi utilizat un singur instrument de plată, printr-o singură activitate (uno ictu), infracțiunea ar fi fost simplă, însă inculpații au folosit mai multe instrumente de plată, aparținând mai multor persoane, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, astfel că instanța de fond a reținut în mod corect prevederile art.41 alin.2 cod penal.


Cât privește susținerea inculpaților-apelanți, potrivit cărora, prin folosirea unor instrumente de plată falsificate nu s-ar realiza elementul material al infracțiunii prev. de art.27 al.1 din Legea nr.365/2002, nu poate fi primită, întrucât, prin utilizarea acestor instrumente, indiferent dacă sunt falsificate sau nu, inculpații au folosit datele de identificare care permit utilizarea lor (codurile PIN), au sustras sume de bani, fără a avea acordul prealabil al persoanelor cărora le-au aparținut de drept.


Având în vedere aceste considerente, Curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I și ale inculpaților B. J.-H. și B. B., va casa în parte sentința penală nr.109/2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i și în rejudecare, va înlătura din sentința penală apelată, dispozițiile potrivit cărora, în baza art.861 cod penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților, precum și a aplicării disp.art.863 cod penal, care prevăd măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpații pe perioada termenului de încercare.
(...) aplica inculpaților pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a, b și c cod penal, în condițiile prev.de art.71 cod penal.


(...) anula mandatele de arestare preventivă emise pe numele inculpaților, respectiv, nr.1/U/03.04.2006 emis pe numele inculpatului B. J. H. și nr.2/U/03.04.2006 emis pe numele inculpatului B. B..


(...) menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.


PENTRU ACESTE MOTIVE
îN NUMELE LEGII
DECIDE:

ADMITE apelurile declarate de PARCHETUL DE PE L탔šNGÄ”š  T R I B U N A L U L   G A L A í…¢ I și inculpatul B. J. H. (fiul lui E. și C, născut la data de 02.03.1980 în Tg. B, județul G,CNP (...), domiciliat în G,(...), (...) 3,  . 35) și apelul peste termen declarat de inculpatul B. B.  (fiul lui (...) și N., născut la data de 20.03.1977 în G, CNP (...), domiciliat în G,(...), (...) 3,  . 35, fără forme legale în G,(...)) împotriva sentinței penale nr. 109 din 02.03.2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i pronunțată în dosarul nr(...) și în consecință:
Desființează în parte sentința penală nr. 109/02.03.2007 a  T r i b u n a l u l u i   G a l a ț i și în rejudecare:


înlătură din sentința penală apelată dispozițiile potrivit cărora, în baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților B. J. H. și B. B. pe durata termenului de încercare prev. de art. 862  Cod penal, respectiv pe o durată de 6 ani și s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpații să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 Cod penal.


în temeiul art. 71 Cod penal, aplică inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.


Anulează mandatul de arestare preventivă nr. 1/U/03.04.2006, emis pentru inculpatul B. J. H. și mandatul de arestarea preventivă nr. 2/U/03.04.2006, emis pentru inculpatul B. B..


Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.


Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul apel rămân în sarcina statului.


Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul B. B. și de la comunicare pentru inculpatul B. J. H..


Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2008.