CURTEA DE  A P E L   C R A I O V A
SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANŢA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 651
Şedinţa publică de la 19 Iunie 2009

Domenii:  Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic: falsificarea instrumentelor de plată; efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Criminalitate informatică: infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice, infracţiuni informatice.

 Pe rol, soluţionarea recursului declarat de DIICOT – Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i, împotriva deciziei penale nr. 174 de la 23 aprilie 2009, pronunţată de  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...).

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns intimaţii inculpaţi D. D., asistat de avocaţi H. J. şi D. J. N., apărători aleşi şi T. T. D., asistat de avocat T. E., apărător ales.

 Procedura completă.

 S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

 Reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre judecare la instanţa de fond.

 A arătat că urmărirea penală a fost începută la 23 octombrie 2008 şi că, ulterior, a fost extinsă, iar inculpaţii au fost audiaţi în prezenţa avocatului pentru toate infracţiunile şi li s-a prezentat materialul de urmărire penală.
 Ca urmare. Instanţa de fond a reţinut greşit că pentru unele infracţiuni nu a fost începută urmărirea penală.

 Avocat T. E. pentru inculpatul T. T. D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

 A arătat că potrivit art. 238 Cod procedură penală, se extind cercetările, iar în cauză trebuia începută urmărirea penală. În mod corect instanţa de fond a trimis cauza pentru refacerea urmăririi penale.

 Avocat D. J. N. pentru inculpatul D. D., a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.

 A arătat că pentru unele fapte urmărirea penală nu a fost începută şi că actele de cercetare penală se efectuează anterior începerii urmăririi penale, iar dispoziţiile procedural penale nu prevăd noţiunea de extindere a urmăririi penale.

 În cauză nu sunt probe privind existenţa unui grup organizat şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 35 – 40 Cod procedură penală privind conexitatea.

 Avocat H. J. pentru inculpatul D. D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală.

 Intimatul inculpat D. D., având ultimul cuvânt, îşi însuşeşte concluziile apărătorilor aleşi.

 Intimatul inculpat T. T. D., în ultimul cuvânt, a arătat că îşi însuşeşte concluziile apărătorului său.

C U R T E A,

 Asupra recursului de faţă:

Prin decizia penală nr. 174 de la 23 aprilie 2009,  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ţ i a dispus, în baza art. 332 al.2 C.p.p., restituirea cauzei privind pe inculpaţii D. D., fiul lui E. şi H., născut la 02.09.1985 în D Tr. S,(...), (...)B.,  .1,  .13, Judeţul M ,CNP (...), elev, fără antecedente penale şi T. T. D., E. şi S., născut la 21.04.1990, în  Tr. S , domiciliat în Tr. S,(...) A, CNP (...), elev, fără antecedente penale, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 42 al.1,3 din Legea nr. 161/2003, art. 48 din Legea 161/2003, art. 24 al.2 din Legea 365/2002 şi art. 27 al.1 din Legea 365/2002, procurorului din cadrul DIICOT- Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i pentru refacerea urmăririi penale.

 Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, a constatat că prin rechizitoriul nr.62/D/P/2008 din 27.01.2009 întocmit de DIICOT – Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii D. D. şi T. T. D.  pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.42 alin. 1,3 şi art.48 din Legea nr. 161/2003 şi art.24 alin. 2, art.27 alin. 1 din Legea 365/2002  cu aplic. art.41 C.p. şi art.33-34 C.p.

În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 19/20.10.2008 în jurul orei 100 o patrulă a poliţiei i-a surprins pe cei doi inculpaţi în faţa unui B. ce aparţinea Băncii Transilvania, moment în care cei doi s-au îndepărtat de B., iar inculpatul D. D. a aruncat din mână nişte obiecte ce păreau a fi cartele. Fiind verificată zona de către echipa de poliţişti s-au descoperit un număr de 5 carduri – blankuri ce aveau inscripţionate cu pix de culoare albastră diverse grupe de cifre pe ele, precum şi două bileţele în care erau trecute 7 grupe de cifre. Pe postamentul B. - ului au fost identificate şi ridicate 5 chitanţe emise de bancomat.

 În momentul prinderii  în flagrant, asupra inculpatului D. D. s-a   găsit suma de 1830 lei, iar asupra inculpatului T. T. D., s-a găsit suma de 927 lei şi, cu aceeaşi ocazie, cei doi au declarat că veniseră la bancomat pentru ca inculpatul D. D. să-şi verifice  soldul. S-a constatat că, acest inculpat avea asupra lui un card cu nr.5299 1390 3889 5038, care îi aparţinea, însă potrivit jurnalului Băncii Transilvania de la acea dată nu fusese utilizat la bancomatul respectiv.

Prin rechizitoriu, s-a mai arătat că cele 5 carduri au fost expertizate criminalistic, iar pe un card s-a identificat un fragment de urmă papilară creat de către inculpatul T. T. D. ( conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.(...)/16.01.2009 ) şi în urma „citirii” celorlalte 4 carduri pe care nu s-au identificat urme papilare de către specialişti din E. de Combatere a D. Organizate C, a rezultat că acestea sunt valide, adică apte de a fi utilizate ( adresa nr.(...)/21.10.2008).

 De asemenea, s-a mai reţinut că în urma relaţiilor comunicate de Banca Transilvania a rezultat că, în noaptea de 19/20.10.2008 între orele 2200 –  0118 , patru dintre cele cinci carduri aruncate şi analizate de E. C au fost utilizate pentru retragere de numerar.

Faţă de această stare de fapt, s-a arătat că, faptele săvârşite de inculpaţi  întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art.42 alin 1 şi 3 din Legea 161/2003 - accesarea fără drept a unui sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, art.48 din Legea 161/2003 - introducerea fără drept de date informatice în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, art.24 alin 2 din Legea 365/2002 - punerea în circulaţie de instrumente de plată electronice falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie, art.27 alin 1 din Legea 365/2002 - retragerea de numerar prin utilizarea unor instrumente de plată electronică falsificate, fără consimţământul titularului, toate aceste infracţiuni fiind săvârşite în formă continuată - art.41 alin 2 C.p.

De asemenea, din probele administrate nu a rezultat că cei doi inculpaţi au falsificat cele cinci carduri, iar în cursul cercetărilor penale s-a încercat identificarea persoanelor ale căror conturi au fost afectate prin retrageri ilegale, însă fără niciun rezultat.

În  şedinţa publică din data de 16.04.2009, cei doi inculpaţi au formulat mai multe excepţii privind nelegala sesizare a tribunalului, în acest sens au arătat că prin rechizitoriu, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.42 alin 1,3, art.48 din Legea nr. 161/2003 şi art.24 alin 2, art.27 alin 1 din Legea 365/2002, însă pentru infracţiunile prev. de Legea nr.161/2003 nu există nici o dovadă în sensul săvârşirii acestora, deoarece procurorul nu a făcut decât să dea definiţia acestor infracţiuni, fără a descrie modalitatea de săvârşire şi probele pe care se întemeiază.  S-a susţinut că, în cauză,  în raport de probele administrate s-ar putea reţine numai infracţiunile prev. de art. 24 alin 2, art.27 alin 1 din L.365/2002, dar procurorul DIICOT a început urmărirea penală pentru infracţiunile prev. de art. 42 alin. 1,3,  art.48 din Legea 161/2003, alături de cele două infracţiuni prev. de Legea 365/2002 numai pentru a-şi atrage competenţa materială.
Astfel, s-a susţinut că,  cercetarea penală a fost efectuată de către un organ necompetent, întrucât cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiunile prev. de art.24 alin.2, art.27 alin.1 din Legea 365/2002, deşi DIICOT  nu era competent  să efectueze cercetări cu privire la aceste fapte.
S-a arătat că articolul 12 din Legea 508/2004, prevede că sunt de competenţa DIICOT infracţiunile prevăzute în Legea 365/2002 dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate, însă în rechizitoriu nu se reţine  o asemenea încadrare. De asemenea, potrivit aceluiaşi articol de lege, DIICOT avea competenţa să cerceteze numai infracţiunile prev. de art.42,48 din Legea 161/2003, însă prin tertipuri procurorul DIICOT a efectuat urmărirea penală şi pentru infracţiunile prev. de art.24 alin 2, 27 alin. 1 din Legea 365/2002, deşi în cauză nu se aplică disp. art.35 C.p.p. rap. la art.45 C.p.p., deoarece în speţă organele de urmărire penală nu sunt de grad egal, fiecare având o competenţă materială strict determinată.

O altă excepţie, s-a referit la faptul că probele administrate au fost obţinute ilegal sau au fost efectuate cu încălcarea normelor de competenţă materială cu consecinţa nerespectării dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei.
Astfel, pentru infracţiunile prev.  de art.24 alin. 2, art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, nu s-a dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale, în dosar existând ordonanţa din data de 24.10.2008 prin care în temeiul art.238 C.p.p. se extinde urmărirea penală pentru aceste două infracţiuni faţă de cei doi inculpaţi.

Faţă de procedeul procurorului, s-a arătat că articolul 238 C.p.p. reglementează extinderea cercetărilor penale, ci nu extinderea sau începerea urmăririi penale. Art.228 alin 1 Cp.p. reglementează începerea urmăririi penale, iar  din interpretarea textului de lege rezultă că urmărirea penală trebuie să fie începută printr-o rezoluţie care conţine în mod obligatoriu data şi ora, fiind înregistrată într-un registru special.

Având în vedere aceste motive, s-a apreciat că toate actele efectuate ulterior acestui moment şi toate probele administrate, sunt lovite de nulitate absolută şi, întrucât nu s-a început urmărirea penală,  nici acţiunea penală nu putea fi pusă în mişcare, astfel că rechizitoriu nu este legal.

O altă excepţie, a vizat încălcarea dispoziţiilor privind procedura sesizării instanţei şi întocmirii rechizitoriului prev. de art.262 C.p.p. în sensul că prin acelaşi rechizitoriu, au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi şi de asemenea, s-a disjuns cauza referitor la învinuitul G. E. P. pentru continuarea cercetărilor cu privire la infracţiunile prev. de art.2 alin. 1, art.4 din Legea 143/2000, art.24 alin. 1, 2, art.27 alin. 1,2,3 din Legea 365 /2002, art.42,48 din Legea 161/2003.

S-a arătat că, faţă de dispoziţiile art.45 C.p.p. rap. la art.38 C.p.p., disjungerea nu poate opera dacă urmărirea penală este completă şi în raport de disp. art.262 C.p.p., soluţia de disjungere a cauzei prin rechizitoriu este nelegală, nefigurând printre soluţiile pe care procurorul le poate dispune.
De asemenea, o altă excepţie invocată a fost aceea a efectuării majorităţii actelor de urmărire penală de către poliţişti din cadrul E. C sau T. M, ci nu de către procurorul din cadrul DIICOT- Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i care potrivit art.12 alin 7 din Legea 508/2004 „ efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin 1” al aceluiaşi articol.
Prin urmare, s-a arătat că, procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală şi în mod excepţional desemnează poliţişti din cadrul poliţiei judiciare pentru efectuarea anumitor acte, dar în cauză majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de către poliţişti din cadrul biroul menţionate. S-a mai susţinut că, prin ordonanţa din 20.10.2008, în baza art.132 C.p.p., au fost delegaţi de către procuror efective din cadrul E. C sau T. M, iar la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului T. au participat şi poliţişti din cadrul IPJ M, fără a fi delegaţi în acest sens.

O altă neregularitate a actului de sesizare, a constat în aceea a nestabilirii cadrului procesual, nefiind identificate presupusele părţi vătămate ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Faţă de excepţiile invocate, s-a solicitat în baza art.300, art.332 alin. 2, art.197 alin. 2 C.p.p. restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în susţinerea excepţiilor s-a depus şi practică judiciară.

Verificând excepţiile invocate, în raport de actele şi lucrările existente în dosarul de urmărire penală 62/D/P/2008 al DIICOT – Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i, tribunalul a constatat şi reţinut că inculpaţii D. D. şi T. T. D., au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.42 alin 1,3 şi art.48 din Legea nr. 161/2003 şi art.24 alin. 2, art.27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art.41 C.p.

Prin  rezoluţia din data de 20.10.2008, procurorul DIICOT a dispus, în baza art.228 alin 1 C.p.p. începerea urmăririi penale faţă de cei doi inculpaţi pentru infracţiunile prev. de art.42, 48 din Legea 161/2003.

Ulterior, prin ordonanţa din 24.10.2008, în baza art.238 C.p.p., procurorul a extins urmărirea penală faţă de aceeaşi inculpaţi pentru infracţiunile prev. de art.24 alin 1,2, art.27 alin 1,2,3 din Legea 365/2002.

Referitor la soluţia dispusă de procuror prin ordonanţa din 24.10.2008, s-a constatata că articolul 238 C.p.p. are ca titlu marginal extinderea cercetării penale şi prevede că „ organele de cercetare penală dacă constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală…. este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice”.

În speţă, s-a constatat că, organul de cercetare penală a propus procurorului extinderea urmăririi penale conform art.238 C.p.p. faţă de numiţii D. D. şi T. T. D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.24,27 din L.365/2002, iar procurorul prin ordonanţa din 24.10.2008 a extins urmărirea penală faţă de cei doi pentru infracţiunile menţionate.

Având în vedere procedeul procurorului, precum şi textul de lege invocat – art.238 C.p.p., s-a apreciat, că în cauză s-a aplicat o instituţie nereglementată de  C o d u l   d e procedură penală – extinderea urmăririi penale.

Aşa cum s-a arătat, în cauză s-a început urmărirea penală numai pentru infracţiunile prev. de art.42, 48 din Legea 161/2003, nu şi pentru cele două infracţiuni prev. de art.24,27 din Legea 365/2002 pentru ca ulterior, prin rechizitoriu, să fie pusă în mişcare acţiunea penală pentru toate cele patru infracţiuni şi să se dispună trimiterea în judecată a inculpaţilor D. D. şi T. T. D..

Faptul că pentru primele două infracţiuni prevăzute de Legea 161/2003  s-a început urmărirea penală, nu are ca efect începerea urmăririi penale şi pentru cele două infracţiuni prevăzute de Legea 365/2003, cât timp nu s-au respectat dispoziţiile art.238 C.p.p. şi art.228 C.p.p.

Începerea urmăririi penale este riguros reglementată de art.228 C.p.p. care prevede că, aceasta poate fi dispusă prin rezoluţie care trebuie să cuprindă data şi ora la care a fost începută, urmând să fie înregistrată într-un registru special.

Până în momentul începerii urmăririi penale, activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală a constat în efectuarea actelor premergătoare astfel cum sunt reglementate de art.224 C.p.p., iar aceste acte au fundamentat luarea deciziei de începere a urmăririi penale, după care se procedează conform art.228 C.p.p., cu respectarea garanţiilor specifice fazei urmăririi penale.

Împrejurarea că prin procesul verbal încheiat la 20 octombrie 2008, procurorul le-a adus la cunoştinţă învinuirile celor doi inculpaţi pentru toate cele patru infracţiuni nu au acoperit viciile de procedură referitoare la încălcarea disp. art. 228 C.p.p.

Prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind începerea urmăririi penale, s-a apreciat că s-a încălcat şi dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 CEDO întrucât se lasă loc arbitrariului în ceea ce priveşte fazele procesului penal, cu consecinţe asupra dreptului la apărare al persoanelor învinuite.

Faţă de motivele anterior expuse, s-a apreciat că procurorul nu a început urmărirea penală pentru infracţiunile prev. de art.24 alin. 2, art. 27 alin 1 din Legea 365/2002 faţă de inculpaţii D. D. şi T. T. D., astfel că în mod nelegal, prin rechizitoriu, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia, pentru cele două infracţiuni şi s-a dispus trimiterea lor în judecată.

De asemenea, s-a constatat că în cuprinsul rechizitoriului, procurorul în starea de fapt, a descris elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 24 alin. 2, 27 alin. 1 din Legea 365/2002, iar în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 42 alin. 1 şi 3 şi art. 48 din Legea 161/2003, s-a rezumat la a reda conţinutul textelor de lege care incriminează aceste infracţiuni, fără a face trimitere la probele şi elementele pe care îşi întemeiază acuzarea , apreciindu-se că sub acest aspect nu au fost respectate disp. art. 263 C.p.p. pentru  infracţiunile prev. de legea nr. 161/2003.

Referitor la excepţia privind extinderea competenţei procurorului DIICOT şi pentru cercetarea  infracţiunilor prev. de art. 24 alin.2, art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, deşi era competent să cerceteze numai infr. prev. de art. 42 alin. 1,3 şi art. 48 din Legea 161/2003 s-a constatata a fi nefondată.
Potrivit art.12 alin. 1 lit. d din Legea 508/2004 DIICOT, este competent să cerceteze infracţiunile prevăzute în Titlul III al Cărţii I din Legea 161/2003. Prin urmare,  procurorul DIICOT avea competenţă să cerceteze infracţiunile din legea menţionată şi întrucât pe parcursul cercetărilor penale s-au descoperit indicii şi cu privire la alte fapte, au fost cercetate toate infracţiunile, procedându-se conform  45 al.1 C.p.p. rap. la art. 34 lit. d C.p.p. întrucât între infracţiuni exista legătură, iar reunirea cauzelor se impunea pentru o bună înfăptuire a justiţiei.

Cât priveşte excepţia privind efectuarea majorităţii actelor de urmărire  penală de către poliţişti E. C sau T. M, s-a constatat că este de asemenea nefondată.

Articolul 12 alin 2 din Legea 508/2004 dispune că, procurorii specializaţi din cadrul DIICOT efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin 1 al aceluiaşi articol.

De asemenea, art.9 din aceeaşi lege prevede că ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară anume desemnaţi efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DIICOT, sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestora, dispoziţiile procurorului fiind obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară. Acelaşi articol, prevede că actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

S-a mai constatat că art.21 din Legea 508/2004 prevede că dispoziţiile din  C o d u l   d e procedură penală se aplică în mod corespunzător şi în cauzele atribuite prin prezenta lege în competenţa DIICOT.

Din cuprinsul dosarului de urmărire penală, a rezultat că procurorul DIICOT, prin ordonanţele din 20.10.2008 şu 27.10.2008, a desemnat ca anumite acte de cercetare penală expres indicate în cele două ordonanţe să fie efectuate de ofiţeri din cadrul T. M şi E. C.

Aşa fiind, procurorul DIICOT a dispus efectuarea unor acte de cercetare penală de către ofiţerii anume desemnaţi în condiţiile legii, cu respectarea dispoziţiilor art.9 din Legea 508/2004 şi ale art.135 coroborat cu art.132 C.p.p.

Faptul că la percheziţia efectuată la domiciliul  inculpatului T. T. D. au participat şi agenţi din cadrul IPJ M (conform procesului verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare) s-a constatat a fi irelevant în cauză, cât timp percheziţia a fost efectuată de ofiţeri din cadrul E.-T. M, delegaţi în acest sens de către procuror.

 Cât priveşte excepţia referitoare la încălcarea disp. art.262 C.p.p.  în sensul că, prin rechizitoriu procurorul a disjuns cauza faţă de învinuitul G. E. P.  în vederea continuării cercetărilor faţă de acesta, s-a reţinut că este nefondată.
Potrivit art.317 C.p.p. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în speţă, prin rechizitoriu, tribunalul a fost sesizat numai cu infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor D. D. şi T. T. D..
Prin urmare, instanţa s-a pronunţat în limitele investirii, nefiind abilitată să examineze celelalte soluţii dispuse de procuror prin rechizitoriu, întrucât exced competenţei sale.

De altfel şi critica privind neidentificarea părţilor vătămate prin faptele inculpaţilor s-a constatat nefondată, întrucât din rechizitoriu rezultă că s-a încercat identificarea acestora dar fără rezultat.

Prin urmare, în urma analizării excepţiilor invocate de avocaţii celor doi inculpaţi, s-a constatat că este fondată numai excepţia referitoare la încălcarea dispoziţiilor art.238 C.p.p., 228 C.p.p. în sensul că nu s-a început urmărirea penală pentru infracţiunile prev. de art.24 alin 2, 27 alin 1 din Legea 365/2002, cu consecinţe asupra legalei sesizări a instanţei, urmând ca în baza art.332 alin 2 C.p.p. să se dispună restituirea cauzei procurorului DIICOT pentru refacerea urmăririi penale .

În cauză s-a apreciat că operează nulitatea prevăzută de art.197 alin 4 C.p.p. întrucât se impune refacerea tuturor actelor de urmărire penală pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs DIICOT – Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i, solicitându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ţ i.

S-a arătat că, soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 332 alin.2 şi art. 238 Cod procedură penală.

Iniţial, faţă de cei doi inculpaţi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 42 şi 48 din Legea nr. 161/2003 după care, la propunerea S.C.C.O., potrivit art. 238 Cod procedură penală, s-a extind urmărirea penală pentru infracţiunile prev. de art. 24 şi 27 din Legea nr. 365/2002, au fost aduse la cunoştinţa învinuiţilor cele patru fapte în prezenţa apărătorului, s-a prezentat materialul de urmărire penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de toate faptele, infracţiunile fiind prevăzute în expozitivul cât şi în dispozitivul rechizitoriului.

S-a arătat că în literatura de specialitate sintagmele „ extinderea cercetării penale şi extinderea urmăririi penale, au un conţinut cvasi – similar şi sunt utilizate alternativ, însă, faţă de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, controlul judecătoresc asupra nelegalităţii şi netemeinicie soluţiei de neîncepere a urmăririi penale este exclus, având în vedere art. 129 din Constituţie, astfel că instanţa de fond nu era îndreptăţită să verifice legalitatea extinderii urmăririi penale.

S-a mai arătat că şi în situaţia extinderii procesului penal potrivit art. 336 Cod procedură penală, judecătorul ar proceda la judecarea unei fapte pentru care nu s-a început urmărirea penală de către procuror.

Deşi instanţa de fond  a constatat neregularitatea actului de sesizare prin extinderea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, va restitui cauza la procuror în temeiul art. 332 alin.2 cod pr.penală, text care se referă la competenţa după materie.

Criticile formulate de parchet sunt fondate pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 238 Cod procedură penală, organul de cercetare penală este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice în cazul în care constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului, ori împrejurări noi ce pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea altei persoane la săvârşirea acelei fapte.

Cercetarea penală constituie una din etapele urmăririi penale şi are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii pentru care s-a început urmărirea, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii civile şi penale a acestuia.

În situaţia în care procurorul dispune extinderea cercetării penale se procedează la administrarea de probe, pentru lămurirea  cauzei cu privire la noile fapte sau persoane, fără a mai fi necesar ca procurorul să dispună începerea urmăririi penale pentru aceste fapte.

În cauză, se constată că, deşi, în ordonanţă s-a menţionat din eroare că se dispune extinderea urmăririi penale, au fost menţionate ca temei juridic dispoziţiile art. 238 Cod procedură penală, privind extinderea cercetării penale.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c cod pr.penală, va admite recursul declarat de DIICOT – Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i, va casa sentinţa şi va trimite dosarul la instanţa de fond în vederea judecării cauzei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :

 Admite recursul declarat de DIICOT – Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ţ i, împotriva deciziei penale nr. 174 de la 23 aprilie 2009, pronunţată de  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...).

Casează sentinţa şi trimite dosarul la instanţa de fond în vederea judecării cauzei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 19 iunie 2009.