CURTEA DE A P E L C R A I O V A
SECŢIA PENALĂ ŞI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR.49
Şedinţa publică de la 26 Februarie 2010
Domenii: Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic: deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Criminalitate informatică: infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de M i n i s t e r u l P u b l i c, DIICOT – Serviciul T e r i t o r i a l C r a i o v a şi inculpatul B. E. H. S., împotriva sentinţei penale nr.386 din 28 septembrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat D. S., apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost ascultat inculpatul, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului parchetului în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, desfiinţarea sentinţei penale întrucât în mod greşit s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, având în vedere criteriile prev.de art.72 Cod penal, activitatea infracţională a inculpatului luând sfârşit numai prin intervenţia poliţiştilor.
Pe lângă motivele de apel scrise, invocă alt motiv, în sensul că trebuia să se deducă din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive, potrivit art.88 Cod penal.
Avocat D. S. pentru inculpat, solicită admiterea apelului inculpatului în baza art.279 pct.2 lit.a Cod pr.penală, desfiinţarea sentinţei penale, achitarea inculpatului în baza art.10 lit.c Cod pr.penală, deoarece singurele probe sunt imaginile surprinse de camera video aflară deasupra bancomatului, dar D. B. a montat dispozitivul artizanal, B. E. neavând nicio contribuţie. S-au efectuat mai multe percheziţii la domiciliul inculpatului, dar nu s-au găsit alte obiecte în sprijinul acuzării, astfel încât nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie.
Solicită respingerea apelului parchetului ca nefondat, deoarece inculpatul nu prezintă pericol pentru societate, în condiţiile în care de la data săvârşirii presupusei fapte până la data reţinerii, inculpatul nu a mai săvârşit alte fapte, iar în această perioadă este posibil să fi fost urmărit de organele judiciare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat, apărarea acestuia fiind desfiinţată de celelalte probe.
Inculpatul precizează că-şi însuşeşte concluziile procurorului.
C U R T E A
Asupra apelurilor de faţă;
Prin sentinţa penală nr.386 din 28 septembrie 2009, T r i b u n a l u l D o l j, în baza art.25 din Legea nr.365/2002, a condamnat pe inculpatul B. E. H. S. - fiul lui E. S. şi E. G., născut la data de 10 iunie 1980 în C, jud. D, domiciliat în C,(...), jud. D, CNP (...), deţinut în E. C, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.42 alin.1 şi 3 din Legea nr.161/2003, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a, 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B. E. H.- S. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
S-au aplicat disp. art. 71, 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.
În baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 862 Cod penal.
În baza art.863 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă T r i b u n a l u l D o l j la datele fixate de acesta;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia asupra disp. art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art.350 alin.3 lit. b Cod pr.penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B. E. H. S., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.37 din data de 21 iulie 2009 emis de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 21.07.2009 şi până în prezent.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul T e r i t o r i a l C r a i o v a nr. 20 D/P/2009 din data de 13 august 2009 inculpatul B. E. H. S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, prev. şi ped. de art. 42 alin.(1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 30 mai 2009, în intervalul orar 15:15-15:45, inculpaţii B. - E. H.-S. şi D. B. au montat la B. - ul de la sediul CEC Bank - Sucursala C din strada S (...) un dispozitiv hardware, tip „gură de bancomat", realizat artizanal, destinat şi să copieze şi să citească datele cardurilor bancare, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică, prin rescrierea datelor respective, în vederea retragerii frauduloase de numerar.
Prezenţa inculpaţilor B.-E. H.-S. şi D. B. în faţa B.-ului şi activitatea acestora de instalare a dispozitivului tip „skimmer" a fost observată de o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului C şi înregistrată video de camera de supraveghere a CEC Bank - Sucursala C.
Prin adresa nr. 5145RG/03.06.2009, CEC Bank-Sucursala C a transmis la E. de Combatere a D. Organizate C înregistrările video din ziua de 30 mai 2009, în baza cărora a fost stabilită identitatea inculpaţilor.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, organele de poliţie din cadrul B.C.C.O. C au constatat că pe fanta autentică a B.-ului a fost fixat, cu ajutorul unei benzi dublu adezive, un dispozitiv artizanal, de formă dreptunghiulară, miifecţît5rat-T^ electronice, ataşate unei fante din material plastic.
Dispozitivul a fost ridicat de organele de poliţie şi sigilat cu sigiliul Ml nr. 35711, în vederea analizării lui din punct de vedere constructiv şi funcţional de către specialişti în domeniu.
Prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. (...) din 25.06.2009 al Institutului pentru Tehnologii B. B, s-a concluzionat:
Dispozitivul prezintă prin dimensiune, formă şi culoare, similitudini constructive cu un echipament de tip „gură de bancomat".
Din analiza componentelor ce compun montajul electronic realizat artizanal, precum şi din faptul că poziţia capului magnetic corespunde poziţiei pistei a 2-a a cartelelor magnetice ce tranzitează fanta sa, a rezultat că dispozitivul este destinat citirii şi memorării datelor de pe E. a 2-a a cardurilor bancare.
Dispozitivul din material plastic este confecţionat prin frezare, având partea frontală vopsită în culoare gri argintiu.
Dispozitivul tip „gură de bancomat" este în stare de funcţionare, funcţiile acestuia fiind copierea şi memorarea datelor de pe E. a 2-a a
cartelelor magnetice. B. dispozitivului, permite transferul datelor astfel achiziţionate, în memoria unui calculator personal pe care rulează o aplicaţie software dedicată.
Dispozitivul este prevăzut cu un circuit de stocare a datelor, tip
24LC515, care pot fi transferate pe un calculator personal cu ajutorul unui cablu special, compatibil cu conectorul de pe dispozitiv şi cu ajutorul unei aplicaţii software dedicate. Dispozitivul analizat prezintă caracteristici constructive similare panoului frontal al unor echipamente de tip B., în zona de manevrare a cardurilor. Dispozitivul conţine toate modulele necesare copierii datelor de pe benzile magnetice ale cardurilor (cap magnetic de citire a datelor de pe cardurilor magnetice, interfaţă de cap magnetic, unitate de achiziţie, procesare şi stocare a datelor astfel achiziţionate, modul de comunicaţie serială, asincronă, de tip V.).
Cu ocazia supravegherilor operative ale inculpaţilor B.-E. H.-S. şi D. B. s-a observat că, în mod repetat, s-au întâlnit cu învinuiţii H. J.-E., D. F. şi E. E. G., fapt ce a condus la concluzia că şi învinuiţii au preocupări infracţionale în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică şi retragerilor frauduloase de numerar de la B.-uri bancare.
Activităţile de investigare au condus la identificarea mai multor imobile frecventate de inculpaţii B.-E. H.-S. şi D. B. şi de învinuiţii H. J.-E., D. F. şi E. E. G. care au făcut obiectul percheziţiilor domiciliare, în baza autorizaţiilor de percheziţie nr. 125, 126, 127, 128,' 129 şi 130 din 17 iulie 2009 ale T r i b u n a l u l u i D o l j.
La percheziţia efectuată, în baza autorizaţiei de percheziţie nr.129/17.07.2009, în imobilul din C, str. (...) (...), (...) scara 1, apartament 10, judeţul D, în care locuieşte cu chirie învinuitul H. J. E. şi unde a fost observat, în mod repetat, inculpatul D. B., au fost: o minicameră foto-video prevăzută cu mufă mini V., având pe părţile laterale un buton cu funcţie de pornire/oprire a înregistrării video; un card de memorie marca T.; un cablu de date prevăzut la un capăt cu V., iar la celălalt cu mini V.; un dispozitiv de circuite integrate, pe care sunt lipite mai multe componente electronice; un tub cu soluţie de lipit M. Super E.; patru minicomponente ale unui dispozitiv electronic; un stick de memorie marca T. E. cu capacitatea de 4 GB; o bucată de material plastic de culoare argintie şi una de culoare neagră, cu forma şi dimensiunile asemănătoare unei guri de bancomat; un minipolizor electric marca E.; un D. electric de lipit tip „letcon"; un E. electric de lipit, un arc din fludor pentru lipit; şase pile şi o trusă conţinând zece mini şurubelniţe; patru profile metalice, de culoare gri, în formă de „U" cu lungimea de 40 centimetri, prevăzute cu un orificiu circular de dimensiuni reduse; un laptop marca „B. B." model 5720, seria (...); trei telefoane mobile şi două carduri bancare, tip E. F., emise de J. Bank pe numele E. O., cu nr (...), respectiv Poşte Italiene cu nr. (...); acumulatori electrici fixaţi cu substanţe adezive.
Pentru stabilirea caracteristicilor funcţionale şi destinaţiei bunurilor susmenţionate, s-a dispus la 27 iulie 2009, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti din cadrul Institutului Pentru Tehnologii B. 3ucureşti.
În drept, s-a arătat că fapta inculpaţilor B.-E. H.-S. şi D. B. de a deţine dispozitivul hardware, fabricat artizanal, cu caracteristici constructive similare panoului frontal al unor echipamente de tip B. în zona de manevrare a cardurilor, în stare de funcţionare, având în componenţă toate modulele necesare copierii şi memorării datelor de pe benzile magnetice ale cardurilor (cap magnetic de citire a datelor de pe cardurilor magnetice, interfaţă de cap magnetic, unitate de achiziţie, procesare şi stocare a datelor astfel achiziţionate, modul de comunicaţie serială, asincronă, de tip V.) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Fapta inculpaţilor B.-E. H.-S. şi D. B. de a monta, fără drept, la bancomat-ul aparţinând CEC Bank - Sucursala C un dispozitiv confecţionat artizanal, în stare de funcţionare, având în componenţă toate modulele necesare copierii şi memorării datelor de pe benzile magnetice ale cardurilor, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, prev. şi ped. de art. 42 alin.(1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III, întrucât bancomat-ul constituie sistem informatic în sensul art. 35 alin. (1) lit. a) din această lege, iar prin montarea dispozitivului de citire a benzii magnetice s-au încălcat măsurile de securitate ale bancomat-ului, care au ca scop asigurarea secretului numărului de cont şi al operaţiunilor efectuate.
În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată deşi nu a negat prezenţa sa lângă B.-ul CEC BANK alături de inculpatul D. B..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că starea de fapt şi încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu este corectă.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cp, respectiv dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legile speciale, împrejurările comiterii faptelor, gradul concret de pericol social, persoana inculpatului precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Având în vedere activitatea infracţională extrem de redusă, desfăşurată de inculpat, gradul de implicare relativ mic, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este bine integrat social şi are o familie, instanţa de fond a apreciat că simpla condamnare la pedeapsa închisorii este un avertisment suficient pentru reeducarea acestuia, astfel că executarea pedepsei nu este necesară pentru realizarea scopului său definit de art. 52 Cod penal.
S-a mai arătat că în cauză nu poate fi luată măsura de siguranţă a confiscării speciale prev.de art.118 Cod penal, întrucât bunurile rdicate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost înaintate Institutuui pentru Tehnologii B. B pentru efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, institut care până în prezent, nu a transmis niciun rezultat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs M i n i s t e r u l P u b l i c – DIICOT – Serviciul T e r i t o r i a l C r a i o v a şi inculpatul.
M i n i s t e r u l P u b l i c a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare, arătând că pedeapsa este prea mică şi nu se impunea suspendarea executării sub supraveghere, ţinând cont de gravitatea faptelor, amploarea fenomenului infracţional, atitudinea inculpatului.
A mai arătat că în mod greşit nu s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive.
Inculpatul în motivarea apelului a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, deoarece nu se face vinovat de săvârşirea niciuneia din cele două infracţiuni, neexistând probe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.
Astfel, din imaginile surprinse de camera de supraveghere a unităţii bancare nu se evidenţiază prezenţa inculpatului în data de 30 mai 2009 în apropierea B.-ului unităţii CEC, iar ca urmare a percheziţiilor domiciliare nu au fost descoperite dovezi care să probeze acuzaţiile.
A mai arătat că în timpul scurs între momentul când se presupune că inculpatul B. ar fi participat la amplasarea dispozitivului – 30 mai 2009, şi momentul reţinerii inculpatului – 21 iulie 2009, inculpatul nu a încercat să acceseze fără drept sistemul informatic sau să deruleze o activitate infracţională.
Cu ocazia judecării apelurilor a fost ascultat inculpatul.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate şi examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază că sunt fondate, sub aspectul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare.
Din întreg materialul probator existent în cauză, alcătuit din proces-verbal de constatare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, adresa nr.5145/RG/din 3 iunie 2009 a CEC BANK Sucursala C, proces-verbal de identificare, însoţit de planşe fotografice reprezentând capturi din imaginile video, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr.(...) din 25 iunie 2009 al Institutului pentru Tehnologii B., procese-verbale de supraveghere operativă, rezultă că la data de 30 mai 2009, inculpatul B. E. H. S. împreună cu inculpatul D. B. au montat la B.-ul de la sediul CEC BANK – Sucursala C din strada S (...) un dispozitiv hardware, tip „gură de bancomat”, realizat artizanal, destinat şi să copieze şi să citească datele cardurilor bancare, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică prin rescrierea datelor în vederea retragerii frauduloase de bani.
Apărarea apelantului inculpat B. E., potrivit căreia doar l-a însoţit pe inculpatul D. B. la bancomat fără să ştie ce face acesta, este înlăturată de imaginile video surprinse la data de 3 mai 2009, de camera de supraveghere a bancomatului, la filele 25-28 dosar urmărire penală, existând capturi din aceste imagini din care rezultă cu certitudine că B. E. a văzut clar că inculpatul D. B. a introdus dispozitivul „gură de bancomat” în B. şi chiar l-a ajutat pe acesta la instalare – fotografiile nr.7, 8, 9, 10, 11 în care se vede contribuţia apelantului inculpat la montarea dispozitivului respectiv.
Pe de altă parte, activitatea celor doi inculpaţi a fost surprinsă de agent şef E. H. şi agent E. E. din cadrul Poliţiei municipiului C, secţia 1 Poliţie, în procesul-verbal întocmit de aceştia la 30 mai 2009, fiind descrisă contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi.
Inculpatul B. E. H. nu poate explica de ce a fugit în momentul în care a sesizat prezenţa lucrătorilor de poliţie. Ori, dacă nu avea cunoştinţă de faptul că inculpatul D. B. vrea să monteze acel dispozitiv în bancomat, normal era să nu fugă şi să le spună celor doi poliţişti ce s-a întâmplat.
Mai mult, avea posibilitatea şi în zilele următoare să se prezinte la oricare dintre secţiile de poliţie din C şi să spună în ce context a ajuns împreună cu D. B. la bancomat.
Apelantul inculpat nu a procedat astfel, sperând că nu va fi identificat de lucrătorii de poliţie.
În acest context, aspectele că la domiciliul său nu au fost găsite alte bunuri care să aibă legătură cu această faptă sau că în perioada scursă până la data reţinerii nu a săvârşit alte fapte asemănătoare nu au importanţă asupra vinovăţiei inculpatului cu privire la infracţiunile săvârşite la 30 mai 2009.
Prin urmare, faptele inculpatului B. E. H. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art.25 din Legea nr.365/2002 şi art.42 alin.1 şi 3 din Legea nr.161/2003, acestea aflându-se în concurs real.
La individualizarea pedepselor, Curtea are în vedere criteriile prev.de art.72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările în care a fost comisă – inculpatul a fugit de la faţa locului când şi-a dat seama că au venit lucrătorii de poliţie, consecinţele pe care le putea avea o astfel de infracţiune – sustragerea frauduloasă a unor sume de bani importante din conturile persoanelor care foloseau cardurile personale la bancomatul respectiv, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, ceea ce demonstrează că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea acestei infracţiuni, astfel încât se va reţine circumstanţa atenuantă prev.de art.74 lit.a Cod penal.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, ţinând cont de natura infracţiunii, atitudinea inculpatului după săvârşirea acesteia, în sensul că a fugit de la faţa locului sperând că nu va fi identificat, în condiţiile în care celălalt inculpat nu a fost până în prezent prins, coroborată cu împrejurarea că astfel de infracţiuni sunt greu de descoperit – numai prin prinderea în flagrant a făptuitorilor, amploarea pe care au luat-o în ultimul timp astfel de fapte, deoarece cei care le săvârşesc obţin venituri ilicite foarte mari într-un timp foarte scurt, reacţia opiniei publice faţă de acest gen de infracţiuni care reclamă o intervenţie promptă a autorităţilor care să aibă ca efect diminuarea sau stoparea unor astfel de comportamente, ci nu încurajarea lor, Curtea apreciază că scopul pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, poate fi atins numai prin privarea de libertate a inculpatului.
Având în vedere dispoziţiile art.118 lit.c şi f Cod penal, se va confisca de la inculpat dispozitivul artizanal ridicat prin procesul-verbal din 30 mai 2009 încheiat de B.C.C.O. C.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.379 alin.1 pct.2 lit.a Cod pr.penală, se vor admite apelurile, se va desfiinţa sentinţa, în baza art.25 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.74 lit.a Cod penal, 76 lit.e Cod penal, va fi condamnat inculpatul B. E. H. S. la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.42 alin.1 şi 3 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.74 lit.a Cod penal, art.76 lit.c Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II-a şi b Cod penal, pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod penal.
Se va deduce din pedeapsă, perioada detenţiei preventive de la 21 iulie 2009 la 28 septembrie 2009.
Se vor menţine dispoziţiile sentinţei privitoare la obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.118 lit.c şi f Cod penal, se va confisca de la inculpat dispozitivul artizanal ridicat prin procesul-verbal din 30 mai 2009 încheiat de B.C.C.O. C.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de M i n i s t e r u l P u b l i c - DIICOT – Serviciul T e r i t o r i a l C r a i o v a şi inculpatul B. E. H. S., împotriva sentinţei penale nr.386 din 28 septembrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...).
Desfiinţează sentinţa.
În baza art.25 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.74 lit.a Cod penal, 76 lit.e Cod penal;
Condamnă pe inculpatul B. E. H. S. la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.42 alin.1 şi 3 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.74 lit.a Cod penal, art.76 lit.c Cod penal;
Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal;
Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 alin.1 Cod penal;
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II-a şi b Cod penal, pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod penal.
Deduce din pedeapsă, perioada detenţiei preventive de la 21 iulie 2009 la 28 septembrie 2009.
Menţine dispoziţiile sentinţei privitoare la obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.118 lit.c şi f Cod penal;
Confiscă de la inculpat dispozitivul artizanal ridicat prin procesul-verbal din 30 mai 2009 încheiat de B.C.C.O. C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat.
Pronunţată în şedinţă publică de la 26 februarie 2010.