CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I
SECŢIA A II A PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DOSAR NR(...) (2452/2009)
SENTINŢA PENALĂ NR. 332/F
Şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 17 noiembrie 2009
Domenii: Penal - recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (falsificarea instrumentelor de plată electronică)
Pe rol, judecarea sesizării înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de A p e l B u c u r e ş t i în vederea recunoaşterii sentinţei nr. II K 38/08 din data de 21 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Raional din U., în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate B. B., pentru a continua executarea pedepselor, formulată de autorităţile judiciare din Polonia.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a lipsit persoana condamnată B. B. pentru care a răspuns din oficiu avocat O. E. N. în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...)/27.10.2009 emisă de B a r o u l B u c u r e ş t i – Serviciul de Asistenţă Juridică.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul de către grefierul de şedinţa după care;
Curtea ia act de declaraţiile părţilor în sensul că nu mai sunt excepţii de invocat sau cereri de formulat şi constatând cauza în stare de judecată , acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea sesizării autorităţilor poloneze trimise prin intermediul Ministerul Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea de A p e l B u c u r e ş t i, recunoaşterea sentinţei pronunţate la data de 21.10.2008 de Tribunalul Raional din U. prin care numitul B. B., cetăţean român, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea unor infracţiuni care au corespondent în legislaţia penală română în conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 323 Cod penal, art. 24 şi 27 din Legea nr. 356/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. Solicită de asemenea în temeiul art. 145 din Legea 302/2004 transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate de autorităţile poloneze, din care să fie dedusă perioada deja executată, de la 22.10.2007 la zi. Mai arată că acesta şi-a exprimat consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Apărătorul persoanei condamnate, solicită admiterea sesizării, recunoaşterea sentinţei din 21.10.2008 şi transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
C U R T E A,
Deliberând, constată:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 9852/2/20.10.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de A p e l B u c u r e ş t i a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. II K 38/08 din data de 21.10.2008 a Tribunalului Raional U. privind pe cetăţeanul român B. B..
La dosarul cauzei au fost ataşate înscrisurile prevăzute de art. 134 şi 143 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. nr. II K 38/08 din data de 21.10.2008 a Tribunalului Raional U., declarată definitivă, cetăţeanul român B. B. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 258, 310, 286, 287 şi art. 13 din Codul penal polonez.
În fapt, s-a reţinut că numitul B. B., împreună cu alte patru persoane, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2007 a falsificat carduri bancare şi a efectuat retrageri frauduloase cu ajutorul acestora.
Conform actelor de la dosar, hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 27.07.2009
Analizând ansamblul actelor depuse la dosar, Curtea constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 116, art. 129 şi art.149 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală de Paşapoarte rezultă că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 129 lit. a din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 lit. c din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
Aşa cum s-a arătat mai sus, numitul B. B. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, fiind îndeplinită cerinţa art. 129 lit.b din legea nr. 302/2004 şi art.3 lit.b din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile judiciare poloneze a rezultat că numitul B. B. a fost arestat preventiv la data de 22.10.2007, durata condamnării împlinindu-se la data de 22.04.2010. De asemenea, prin sentinţa de condamnare a fost dedusă durata arestului preventiv de la 22.10.2007 până la data de 21.10.2008.
În consecinţă, la data primirii cererii, restul de pedeapsă neexecutat este mai mare de 6 luni, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 129 lit.c din Legea nr. 302/2004 şi de art.3 lit.c din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
Persoana condamnată B. B. şi-a exprimat consimţământul privind transferarea într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunţate de autorităţile poloneze, astfel că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 129 lit.d din Legea nr. 302/2004 modificată.
În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e din Legea nr. 302/2004 modif. şi art. 3 pct. 1 lit. e din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg – la 21 martie 1983 Curtea constată că faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de 323 cod penal, art. 24 şi 27 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
În prezent, numitul B. B. este deţinut în penitenciarul polonez U..
Faţă de cele reţinute mai sus, în baza art. 145 şi 149 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea va admite sesizarea, va recunoaşte hotărârea de condamnare privind pe numitul B. B. şi va dispune transferul acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Conform art. 146 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004 se va computa perioada executată de la 22.10.2007 la zi.
Conform art. 192 alin.3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de A p e l B u c u r e ş t i.
Recunoaşte sentinţa nr. II K 38/08 din 21.10.2008 a Tribunalului Raional U. - Republica Polonia prin care numitul B. B. – fiul lui Ş. şi D., născut la data de 22.07.1985 în localitatea B, judeţul B,(...), . B, . 10 - a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
D. detenţia persoanei condamnate de la data de 22.10.2007 la zi.
Dispune transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu, câte 320 lei pentru fiecare persoană condamnată, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.XI.2009.