ÎNALTA CURTE DE CASAížIE ªI JUSTIížIE

SECížIA CIVILíƒ

                         

Decizia nr. 4647
 

Dosar nr. 3223/2003

                

Domenii : Litigiu cu privire la un nume de domeniu si folosirea unei marci inregistrate pe Internet .Natura juridica comerciala a actiunii

 

ªedința publică de la 11 noiembrie  2003            

 

Asupra recursului de față constată următoarele:

            1. La data de 19 februarie  2002 reclamanta S.C. R.O.L. SRL a înregistrat la Tribunalul Brașov acțiunea contra pârâtei S.C. P.C.N.D.N. S.A. având ca obiect:

            - �obligarea pârâtei la încetarea folosirii mărcii R.R.r.� atât în rețeaua INTERNET, cât și în oricare altă rețea de distribuire, recepție și stocare informație, precum și pe toate documentele, actele și însemnările sale;

            - obligarea pârâtei la încetarea folosinței denumirii de domeniu R.O., atât în rețeaua INTERNET, cât și în oricare altă rețea de distribuire, recepție și stocare informație, precum și pe toate documentele, actele și însemnările sale;

            - obligarea pârâtei la publicarea pe propria-i cheltuială a unei informări publice, legată de încetarea funcționării portalului R.O. pe INTERNET, precum și a mărcii R., în care să arate expres că cele două denumiri au fost folosite în mod ilegal și că aparțin subscrisei reclamante;

            - obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 500.000 USD, pentru toată perioada cât a folosit, în mod nelegal marca R. ;

            - dispunerea de către instanță, a confiscării produselor pârâtei ce poartă marca R., precum și a materialelor și a echipamentelor ce au folosit la încălcarea drepturilor reclamantei, respectiv întreaga aparatură și rețea de calculatoare, în baza unei inventarieri prealabile, precum și înștiințarea prin publicitate lărgită, despre această încălcare, pentru încunoștiințarea tuturor terților contractanți sau interesați, pe această direcție�.

            Reclamanta a stabilit cadrul procesual și a fixat temeiul de drept al acțiunii în art. 36, art. 84 pct. 1 și 2 din Legea nr. 84/1990, precum și art. 5 lit. b) și art. 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

            2. Prin încheierea din 24 aprilie 2002 Tribunalul Brașov, secția comercială �transferă cauza la secția civilă� întrucât �dreptul dedus judecății este de natură civilă�, iar prin sentința civilă nr. 546/8 din 18 noiembrie 2002 aceeași instanță respinge acțiunea ca nefondată.

            Hotărârea primei instanțe este confirmată prin decizia civilă nr. 19/Ap din 4 aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, fără a mai fi examinată natura juridică a acțiunii � dacă este civilă sau comercială.

            Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs pe temeiurile din art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar, înainte de a intra în dezbateri, instanța de recurs a pus în discuția părților, conform art. 304 pct. 3 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ. natura juridică a acțiunii și, în consecință, competența materială a judecării acesteia.

3. Recursul este întemeiat pentru motivul invocat din oficiu de instanță.

3.1. Obiectul cererii îl constituie săvârșirea unor fapte de concurență comercială neloială, iar temeiul juridic fixat de recurentă este cel relativ la exploatarea comercială a mărcii înregistrate conform Legii nr. 84/1991 și la sancționarea unor fapte de concurență neloială prevăzute în art. 5 și art. 6 din Legea nr. 11/1991.

            3.2. Părțile în litigiu sunt două societăți comerciale, adică doi comercianți, definiți ca atare, prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, ceea ce atrage prezumția de comercialitate asupra tuturor actelor și faptelor juridice săvârșite de acele societăți comerciale.

            3.3. Marca face parte din fondul de comerț, ca fiind un bun mobil încorporal, astfel că orice litigiu având ca obiect marca sau exploatarea ei are natură comercială.

            3.4. În sfârșit, în acord cu doctrina și jurisprudența, Curtea reține că au caracter obiectiv comercial toate actele de concurență, așa încât acțiunea în concurență neloială aparține jurisdicției comerciale, cât timp art. 1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale se referă la comercianți, iar art. 2 la acte sau fapte contrare uzanțelor �în activitatea comercială.

            Drept urmare, comerciantul care exercită o asemenea acțiune își apără fondul de comerț.

            3.5. Aparținând justiției comerciale, acțiunea, la data introducerii cererii și, apoi, la data judecării apelului, nu putea face decât obiectul  recursului, căci, în materie comercială, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. , până la 28 august 2003, nu exista calea de atac a apelului.

            Or, calificând acțiunea drept civilă, instanța a judecat calea de atac drept apel, deși un asemenea grad de jurisdicție nu era prevăzut de lege la data de 4 aprilie 2003 când s-a pronunțat decizia recurată, astfel că, potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. , ea este nulă, urmând a fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare curții de apel, conform art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. II din O.U.G. nr. 58/2003.

     

 

                        PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

            Admite recursul declarat de reclamanta S.C. R.O.L. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 29 din 4 aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, de către secția comercială.

            Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  11 noiembrie  2003.