CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I
SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1834/R
Şedinţa din şedinţa publică de la 24.03.2009
Domenii: Litigii de muncă - acţiune în răspundere patrimonială - Recurs (divulgarea unor informaţii confidenţiale privind activitatea societăţii reclamante, precum şi transmiterea către societăţi concurente a aplicaţiei interne B. MANAGER)
Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă (...) H. B. S. SRL împotriva sentinţei civile nr.6875/06.11.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.29.119/3/LM/2006 în contradictoriu cu intimatul-pârât E. B..
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta-reclamant prin avocat S. M., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2008, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterii cererii de chemare în judecată. Arată în susţinerea motivelor de recurs că instanţa de fond în mod greşit a pronunţat hotărârea având în vedere că intimatul-pârât, în calitate de angajat a transmis informaţii confidenţiale societăţii concurente, prejudiciind societatea, în sensul că încasările au scăzut, aceasta rezultă dintr-o evaluare depusă la dosar, diferenţa de încasări fiind de 200%. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.6875/06.11.2008, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată; a respins ca, neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta (...) H. B. S. SRL în contradictoriu cu pârâtul E. B..
În considerente a reţinut că în temeiul art.137 Cod procedura civila, instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului.
În acest sens, instanţa a reţinut că pârâtul a fost angajatul societăţii reclamante în perioada 14.10.2004-21.12.2004, în funcţia de responsabil IT, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.2928/14.10.2004.
Potrivit art.1 pct. e) din contract, între părţi a intervenit o clauză de confidenţialitate, stabilindu-se că salariatul se obligă ca pe toată durata contractului şi timp de trei ani după încetarea acestuia, să nu dezvăluie informaţii niciunui terţ, informaţii de care a luat cunoştinţă prin natura muncii prestate sau care i-au fost încredinţate de clienţii societăţii.
Prin cererea introductivă de instanţă, Tribunalul a fost sesizat cu acţiunea în răspundere patrimonială formulată de către fostul angajator împotriva salariatului său, imputându-i-se că a divulgat informaţii confidenţiale privind activitatea societăţii reclamante, clienţii societăţii, precum şi transmiterea către societăţi concurente a aplicaţiei interne B. MANAGER (program tip - limbaj de programare), faptă prin care a cauzat un prejudiciu în cuantum de 66.430 Euro.
Având în vedere că pârâtul a fost angajatul societăţii reclamante şi se solicită angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru o pretinsă faptă săvârşită de acesta în legătură cu serviciul, instanţa a constatat că există identitate între persoana pârâtului şi debitorul obligaţiei în raportul juridic dedus judecaţii, urmând să analizeze pe fondul cauzei dacă fapta a fost săvârşită de acesta şi celelalte elemente ale răspunderii civile, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare.
În temeiul art.270 C o d u l m u n c i i, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Din analiza prevederilor art. 271 C o d u l m u n c i i, pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajator este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii atrage răspunderea patrimonială, iar lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.
Calitatea de salariat a pârâtului a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de muncă înregistrat sub nr.2928/14.10.2004. Aşa cum rezultă din susţinerile reclamantei şi din probele administrate, pârâtul a avut calitatea de salariat şi a lucrat efectiv în cadrul societăţii în perioada 14.10.2004-21.10.2004.
Fapta ilicită imputată acestuia constă în divulgarea unor informaţii confidenţiale privind activitatea societăţii reclamante, precum şi transmiterea către societăţi concurente a aplicaţiei interne B. MANAGER, faptă săvârşita în perioada noiembrie 2004 şi pe tot parcursul anului 2005.
Constatarea faptei ilicite şi a prejudiciului s-a făcut, potrivit susţinerilor reclamantei, în data de 29.11.2005, de către o firmă specializată în domeniul IT. Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data respectiva, s-a constatat prezenţa mai multor referinţe la adrese de email străine, către care au fost retransmise cererile şi ofertele clienţilor reclamantei. Adresele respective aparţineau pârâtului şi fratelui acestuia. Tot prin acelaşi proces-verbal s-a constatat transferul pe site-ul unei societăţi ce aparţine reclamantului, al unei copii a programului B. MANAGER 1,0, cât şi al site-ului reclamantei care cuprindea întreaga bază de date. De asemenea, s-a constatat că o firmă concurentă - M. Real J. SRL foloseşte o copie identica a aplicaţiei interne B. MANAGER 1,0, cu noţiuni şi termeni identici.
În sprijinul afirmaţiilor menţionate, reclamanta a anexat procesul-verbal de constatare şi copii în format tipărit ale site-urilor menţionate.
Din analiza acestora, instanţa a constatat că reclamanta nu a dovedit existenţa faptei ilicite, ca prin elemente necesar pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Astfel, din analiza copiei ofertei tipărite a firmei M. Real J. SRL prin raportare la cea a societăţii reclamante, instanţa a constatat că formatul folosit, cât şi conţinutul acestora nu pot duce la concluzia că societatea concurentă ar folosi o copie a programului al cărei proprietar este reclamanta. E. respective sunt comune tuturor societăţilor care au ca obiect tranzacţii imobiliare, cuprinzând date minime de identificare a imobilului oferit spre vânzare.
În plus, nici prin constatările efectuate de firma specializată la data de 29.11.2005 şi nici prin alte probe administrate în cauză, nu s-a dovedit că la baza programului folosit de către M. Real J. SRL ar sta programul B. MANAGER 1,0 , nu s-a dovedit că acesta este o copie neautorizată a programului indicat şi nici că acesta a fost creat sau transmis în mod neautorizat de către pârât.
Specialistul IT contactat de către reclamantă a constat transmiterea unor date doar către nişte adrese de email ale reclamantului şi către un site al unei societăţi al cărui acţionar este acesta (S.C. S. E. MEDIA S.R.L), fără a stabili că a avut loc o transmitere neautorizata de date către societatea concurenta M. Real J. SRL.
De altfel este cunoscut modul în care acţionează agenţii imobiliari, cât şi persoanele care fac oferte publice de vânzare a unor imobile. P. acestora sau cererile de cumpărare sunt preluate de majoritatea agenţiilor de pe piaţă, de cele mai multe ori fără ca ofertantul să se adreseze unei agenţii, ci ca urmare a publicării unui anunţ pe net sau într-un ziar, anunţ ce este preluat prin motoarele de căutare ale agenţiilor imobiliare. În alte cazuri, proprietarii sau cei care doresc să achiziţioneze un imobil se adresează mai multor agenţii imobiliare în acelaşi timp.
Faptul că programul folosit de M. Real J. SRL nu este o copie neautorizata a programului B. MANAGER 1,0 rezultă şi din inexistenţa unei acţiuni directe între cele doua societăţi, prin care s-ar fi putut solicita apărarea dreptului de proprietate intelectuală şi încetarea folosirii neautorizate sau o acţiune în concurenţa neloială.
Oricum, nu s-a constatat şi nu s-a dovedit că pârâtul ar fi săvârşit fapta imputată, respectiv de a fi transmis programul menţionat către societatea concurentă.
În privinţa datelor si programului descoperite pe site-ul ranet. eu. org., de asemenea, nu s-a dovedit că transmiterea acestora s-a făcut de către pârât şi nici că prin aceasta a avut loc o încălcare a obligaţiilor stabilite prin art.1 lit. e) din contract, în sensul folosirii unor astfel de date în interes personal sau în interesul unor terţi. Societatea respectivă nu este o societate concurentă, deoarece aceasta are ca obiect de activitate activităţile informatice şi comerţul cu tehnică de calcul, spre deosebire de reclamantă care se ocupă de tranzacţii imobiliare.
Mai mult, din printscreen-ul efectuat de pe site-ul www ranet.eu.org. nu rezultă că era vorba de o aplicaţie a programului Asco Manager 1,0 sau de o simplă copie a unor pagini, fără posibilitatea de a intra în ferestrele respective.
Pentru acelaşi motiv, instanţa a constatat că pârâtul nu şi-a încălcat obligaţia de neconcurenţă stabilită prin contract la art. 1 pct. g), potrivit căruia i se interzicea ca pe durata contractului individual de muncă încheiat cu societatea reclamantă să deţină participaţii în societăţi comerciale cu obiect de activitate identic sau similar cu cel al societăţii angajatorului. Societatea la care pârâtul era asociat nu era societate concurentă.
În ceea ce priveşte existenta unor referinţe la adrese de mail ce ar aparţine pârâtului şi fratelui acestuia, instanţa a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada că prin aceasta s-ar fi determinat o transmitere de informaţii confidenţiale, deoarece nu s-a putut stabili dacă au fost transmise date către aceste adrese şi ce conţinut aveau mail-urile respective.
Instanţa a reţinut şi faptul că prin expertiza solicitată de reclamantă, expertiză ce s-ar fi putut efectua doar pe parcursul soluţionării cauzei, deci la un interval de timp considerabil faţă de momentul prezumat al săvârşirii faptei, nu s-ar putea constata fără urmă de îndoiala abaterea imputată.
În acest sens, constatările expertului ar fi trebuit să se coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză şi, aşa cum instanţa a arătat, din analiza acestora nu rezultă fapta imputată şi autorul acesteia.
În al doilea rând, expertiza ar fi relevantă doar dacă s-ar fi putut realiza în condiţii de acurateţe a materialului expertizat. Dar, serverele şi echipamentele informatice pe care s-ar fi efectuat expertiza au rămas în posesia reclamantei, au suferit o serie de modificări prin îmbunătăţirea programului iniţial, au fost utilizate în continuare de alte persoane, care au modificat situaţia existentă la data săvârşirii faptei şi au alterat materialul pe care expertul l-ar putea verifica. O expertiză IT relevantă nu s-ar putea realiza decât în condiţiile în care echipamentele IT ar fi fost sigilate imediat constatării faptei şi ar fi fost depozitate în condiţii de obiectivitate până la efectuarea probei, reclamanta putând să solicite la data respectivă administrarea expertizei prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la asigurarea de dovezi.
Nu în ultimul rând, toate încercările instanţei de a găsi un specialist IT care să efectueze expertiza au eşuat, deşi, în baza rolului activ, Tribunalul a efectuat nenumărate demersuri în acest sens.
Oricum, expertiza ar fi putut eventual stabili doar existenta faptei, dar aceasta, fără dovedirea celorlalte condiţii ale răspunderii patrimoniale, nu ar determina admiterea acţiunii.
Instanţa a constatat din materialul probator administrat în cauză că reclamanta, care avea sarcina probei în dublă calitate de reclamant şi angajator, în temeiul art.1 169 Cod civil şi 287 C o d u l m u n c i i, nu a făcut dovada că faptele imputate au fost săvârşite de pârât.
Astfel, nu s-a probat că pârâtul era singura persoană autorizată să utilizeze programul B. MANAGER 1,0, iar datele referitoare la clienţii societăţii puteau fi transmise de orice alt angajat.
Mai mult, o parte din exemplele de transmitere a datelor anexate la dosar reprezintă informaţii publice de pe site-ul reclamantei care puteau fi preluate de oricine.
În ceea ce priveşte prejudiciul, ca element al răspunderii patrimoniale, potrivit susţinerilor reclamantei acesta se ridică la suma 66.430 Euro. Din înscrisurile administrate în cauză nu rezultă suma pretinsa cu titlu de prejudiciu.
Singurul înscris este cel în care reclamanta face o evaluare a rezultatelor financiare din perioada august-noiembrie 2005 cu perioada decembrie 2005-februarie 2006, evaluare care nu este susţinută de acte contabile sau de celelalte dovezi.
Mai mult, diferenţa respectivă poate fi uşor explicabilă prin evoluţia pieţei imobiliare, care în perioada respectivă a fost marcată de o creştere exponenţială a preturilor imobilelor, creştere care a determinat şi evoluţia încasărilor agenţiilor imobiliare, ştiut fiind faptul că acestea încasează comisioane procentuale în funcţie de valoarea vânzărilor.
În concluzie, instanţa a reţinut că diferenţa în plus de încasări din perioada ulterioara nu poate fi justificata prin fapta imputată pârâtului, creşterea veniturilor unei agenţii imobiliare fiind determinata în principal de evoluţia pieţei.
În cauză nu s-a dovedit nici vinovăţia pârâtului, în condiţiile în care, faţă de calitatea acestuia, vinovăţia nu se prezumă, ci ar fi trebuit dovedită. Aşa cum a arătat instanţa, nu s-a probat că pârâtul era singura persoana care avea acces la programul respectiv şi la datele transmise, iar expertiza nu ar fi adus dovezi în acest sens decât în măsura în care se corobora cu alte probe administrate în cauză.
Faţă de toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 270 C o d u l m u n c i i, instanţa a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale ale salariatului faţă de angajator, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedura civila, instanţa a luat act de faptul că pârâtul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva sus menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs (...) H. B. S. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).
În susţinerea recursului a arătat că prin acţiunea introductivă recurenta a solicitat obligarea fostului salariat E. B. la plata sumei de 66.430 euro reprezentând daune interese ca urmare a nerespectării clauzei de confidenţialitate prin transmiterea către terţe persoane a programului B. MANAGER 1.0 şi a datelor privind clienţii şi ofertele societăţii.
În primul rând recurenta a constatat faptul că instanţa, deşi a încuviinţat proba cu expertiza a revenit asupra măsurii dispuse, dar nu pentru că această expertiză devenise inutilă în cauză, ci pentru faptul că a trecut foarte mult timp fără ca aceasta să fie efectuată.
Recurenta menţionează că expertiza IT pe care recurenta a solicitat-o era o proba cu importanţă covârşitoare în demonstrarea aspectelor invocate, numai în acest fel putându-se stabili şi proba faptul că pârâtul era singurul care putea interveni, modifica şi fixa modalitatea de funcţionare a programului B. MANAGER 1.0, şi dacă putea transmite acest program sau date introduse sau primite în sistem.
Instanţa a reţinut faptul că "reclamanta nu a făcu demersuri cu privire la contactarea expertului desemnat, iar cu privire la noul expert nu face dovada faptului că acesta ar putea efectua expertiza” deşi recurenta luase legătura cu expertul desemnat de instanţa, E. E., fiind încheiat şi un proces-verbal în acest sens, la data de 15.04.2008 pentru când fusese convocat la sediul societăţii şi intimatul E. B. care nu a înţeles să se prezinte.
Mai mult decât atât, deşi apărătorul recurentei fusese angajat de scurt timp înaintea termenului când instanţa a judecat cauza pe fond, acesta a făcut dovada faptului că există un alt expert cu specialitatea IT care ar putea fi numit de instanţa pe nume D. N., acesta fiind expert autorizat de Ministerul Justiţiei.
Un alt aspect pentru care instanţa a revenit asupra expertizei a fost faptul că, trecând o anumita perioadă de timp de la data săvârşirii faptei, s-ar fi modificat serverele şi echipamentele informatice, recurenta neuzând de dispoziţiile referitoare la asigurarea dovezilor.
În primul rând asigurarea dovezilor nu se putea face, aceasta însemnând stoparea activităţii şi în al doilea rând obiectivele stabilite se refereau la faptul dacă intimatul ar fi putut transmite un anumit program sau informaţii din acel program, expertul putând da lămuriri pertinente cu privire la modul de funcţionare a unui program.
În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa a reţinut faptul că nu s-a dovedit fapta ilicita a intimatului, considerând că „prezentările respective sunt comune tuturor societăţilor care au ca obiect tranzacţii imobiliare, cuprinzând date minime de identificare a imobilului oferit spre vânzare”, cu referire la faptul că prezentarea ofertelor firmei M. Real J. sunt generate identic cu cele de la societatea recurentă.
Daca se analizau înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod evident faptul că ofertele firmei concurente sunt generate de acelaşi program pe care intimatul l-a creat şi care este proprietatea recurentei, neexistând o alta modalitate prin care informaţiile să fie afişate în acelaşi mod. Aici se poate observa clar şi expertul desemnat putea să confirme faptul că nu sunt numai date minime de identificare pe care le foloseşte orice societate imobiliara, ci informaţiile sunt generate în acelaşi mod, chiar şi prezentarea în pagină fiind identică, structura fiind aceeaşi.
Instanţa a considerat că „nu s-a dovedit că la baza programului folosit de către M. Real J. ar sta programul B. MANAGER 1.0”, or, acest lucru a fost dovedit şi rezultă în mod evident din extrasele de pe siturile celor doua societăţi. Şi dacă structura programului, aplicaţiile şi datele generare sunt aceleaşi, iar programul B. MANAGER 1.0 a fost creat de către pârât la solicitarea recurentei, aceste înscriindu-se ca şi proprietară a acestuia, cum a ajuns acest program să fie folosit de o societate concurentă dacă nu prin transmiterea de către pârâtul E. B. care era singurul care avea acces la baza acestuia.
Este irelevant faptul că proprietarii se adresează mai multor agenţii imobiliare, sau faptul că anunţurile acestora sunt preluate de agenţii imobiliare deoarece aici este vorba de structura programului care este aceeaşi şi de faptul că mesajele persoanelor care se adresau H. B. PS. nu ajungeau niciodată la societate, ci la E. B., în mailul acestuia sau al fratelui său.
Este fără putinţă de tăgadă şi a recunoscut şi intimatul faptul că a transmis anumite date către adresa sa de mail, a firmei sale, şi a fratelui său. Fapta ilicită constă tocmai în transmiterea datelor societăţii către alte persoane, în condiţiile în care, se stipula prin contractul individual de muncă şi prin fişa postului acestuia, faptul că era interzisă transmiterea datelor, informaţiilor ori lucrărilor în posesia cărora a intrat prin natura muncii sale către terţe persoane.
Pârâtul, încălcând aceasta obligaţie, deja există fapta ilicita, nefiind nevoie ca informaţiile transmise să fie folosite de către terţe persoane, conform contractului, daunele interese fiind datorate dacă se încalcă aceasta obligaţie de confidenţialitate.
În ceea ce priveşte prejudiciul şi legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, recurenta arată faptul că, evaluarea depusă la dosarul cauzei cu privire la rezultatele financiare prin compararea perioadei august-noiembrie 2006 - decembrie 2005-februarie 2006, demonstrează în mod evident prejudiciul, diferenţa fiind de 200%.
Într-o perioada în care piaţa imobiliara era în G., fiind înregistrată o continua creştere până anul acesta, nefiind deci fluctuaţii, în condiţiile în care managementul societăţii a fost acelaşi, cum se explică faptul că în perioada în care pârâtul a administrat situl societăţii a existat o scădere drastica a numărului clienţilor şi a încasărilor?
Prejudiciul a fost creat prin însăşi folosirea de către societatea concurenta a aplicaţiei B. MANAGER 1.0.
De asemenea, în ceea ce priveşte vinovăţia, pârâtul a acţionat cu intenţia de a frauda societatea încă din momentul angajării, acesta creând programul direct cu aceasta aplicaţie de redirecţionare a mesajelor primite către sine. Nu se poate reţine că din greşeala aceste informaţii s-au redirecţionat şi au apărut la societăţi concurente.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.
Într-adevăr, se constată greşită şi efectuată cu încălcarea regulilor procedurale, măsura primei instanţe, care a încuviinţat proba cu expertiza IT, asupra căreia a revenit ulterior, motivând fie că nu a găsit un specialist IT, fie că aceasta se impune ca o sancţiune pentru reclamanta căreia îi profită proba şi care nu a făcut diligenţe pentru contactarea expertului , fie că o expertiză cu obiectivele încuviinţate nu ar fi fost relevantă, întrucât, faţă de intervalul de timp considerabil scurs faţă de momentul prezumat al săvârşirii faptei, nu s-ar putea constata, fără echivoc, săvârşirea abaterii disciplinare.
Or, motivul inexistenţei unui specialist IT nu poate fi valabil şi rezonabil invocat, în măsura în care instanţa nu dispune de o listă a experţilor specializaţi în această materie, ea având obligaţia de a se adresa biroului local de expertize tehnico-judiciare pentru a se i se transmite o astfel de listă, respectiv de a apela, în aplicarea prevederilor exprese ale art. 201 alin. 3 C. pr. civ., la personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv care îşi vor exprima punctul de vedere în camera de consiliu.
De asemenea, nu poate fi abandonată o probă apreciată utilă în soluţionarea cauzei şi încuviinţată, pe motiv că expertul nu a răspuns solicitării, existând pentru această situaţie, atât posibilitatea constrângerii lui prin mijloace conferite de C o d u l d e procedură civilă, cât şi posibilitatea înlocuirii, după cum nu poate fi sancţionată partea căreia îi revine sarcina probei şi îi profită expertiza, cu decăderea din această dovadă, pentru că nu a făcut demersurile pentru contactarea expertului, nicio obligaţie cu acest conţinut nefiind fixată în sarcina sa de actul normativ anterior menţionat.
În fine, se constată că prima instanţă a apreciat asupra nerelevanţei probei anterior încuviinţate nu pe motiv că datele de furnizat conform obiectivelor stabilite nu ar fi fost utile, ci pentru că o expertiză relevantă şi obiectivă cu privire la aspectele semnificante din punct de vedere informatic ale cauzei, nu s-ar mai putea realiza, or, o asemenea apreciere nu poate aparţine decât tot expertului numit, fiind de competenţa ştiinţei specializate a acestuia.
În consecinţă, expertiza încuviinţată constituie o probă relevantă pentru aprecierea asupra săvârşirii de către pârât a faptelor pretinse de reclamantă, constând în transmiterea programului B. MANAGER 1,0 sau unor date introduse ori primite în sistem, precum şi în faptul de a fi intervenit şi modificat modalitatea de funcţionare a programului, aspecte care presupun cunoştinţe strict specializate, astfel că, revenind asupra probei încuviinţate, pe motiv de imposibilitate, dintr-un motiv sau altul, a administrării ei, instanţa fondului a pronunţat o hotărâre ce nesocoteşte principiile rolului activ şi respectării dreptului la apărare intrând sub, incidenţa art. 304 pct. 5 C. pr. civ.
Prin urmare, pentru administrarea probei cu expertiza IT, incompatibilă cu faza procesuală a recursului, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 305 C. pr. civ., precum şi a oricăror altor probe considerate utile pentru aprecierea asupra prejudicierii reclamantului prin pretinsa faptă ilicită a pârâtului, în temeiul art. 312 alin. 3 şi 5 rap. la art. 304 pct. 5 şi 9 şi 3041 C. pr. civ., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă (...) H. B. S. SRL împotriva sentinţei civile nr.6875/06.11.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.29.119/3/LM/2006 în contradictoriu cu intimatul-pârât E. B..
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.03. 2009.
