CURTEA DE  A P E L   A L B A   I U L I A
DECIZIE Nr. 23/A/2008
í…žedința publică de la 06 Martie 2008

 

Domenii: încălcarea dreptului de autor - închirierea sau oferirea spre închiriere de mărfuri pirat, reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.

 

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul U. I. B. împotriva sentinței penale nr. 266/14  septembrie 2007 pronunțată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...)
 

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat  inculpatul apelant  U. I. B. asistat de avocat ales E. D., lipsă fiind restul părților.
 

Procedura de citare a fost   îndeplinită.
 

S-a făcut referatul cauzei după care  instanța a procedat la audierea inculpatului apelant, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.
 

Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
 

Avocatul inculpatului solicită admiterea  apelului, desființarea sentinței penale atacate și procedând la rejudecarea cauzei, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a C.pr.penală a se dispune achitarea inculpatului deoarece nu  există nici una di faptele  reținute în sarcina inculpatului.

învederează instanței faptul că martorul K. B. a declarat  că niciodată nu au funcționat mai mult de 3 computere, celelalte fiind folosite ca și piese de schimb; nu inculpatul este administratorul societății ci  mama  lui.
 

în subsidiar solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.d C.pr.penală  lipsind latura subiectivă a infracțiunii - inculpatul  nu a intenționat să monteze sau să închirieze  neautorizat  programele  și subiectul infracțiunii nu poate fi reținut  deoarece inculpatul nu este administratorul societății, a făcut dovada în fapt și în drept  că mama lui era administrator și se ocupa  de toată activitatea, inculpatul fiind un simplu ospătar.
 

Reprezentanta parchetului solicită respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate  precizând că în cauză există probe de vinovăție,   procesul verbal de constatare a infracțiunilor nu a fost contestat niciodată de inculpat, nu s-a contestat că au fost instalate  programe pe 6 computere, de toată activitatea curentă se ocupa inculpatul astfel că avea cunoștință ce semnează și chiar dacă din adresa ORC rezultă  calitatea de administrator  a mamei inculpatului,  aceasta este doar scriptic.
 

Inculpatul U. I. - B. având ultimul cuvânt  susține că este nevinovat.

                                              CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față;

 

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele :
 

Prin sentința penală nr. 266 din 14 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr(...),  T r i b u n a l u l   A l b a a condamnat  pe inculpatul U. I. B.,   la pedeapsa de;
- 1  (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de închiriere de mărfuri pirat, prev. de art. 139/6 alin.4 din Lg.8/1996 modificată cu aplicarea art. 74 lit.a și art. 76 lit.c Cod penal și cu aplicarea art. 13 Cod penal.
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator, în varianta instalării acestora, prev. de art. 139/9 din Lg.8/1996 modificată cu aplicarea art. 74 lit.a, 76 lit.d Cod penal și cu aplicarea art 13 Cod penal.

în baza art. 33 lit.a și 34 lit.a Cod penal s-au  contopit pedepsele aplicate în cea mai grea de l (un) an închisoare și în baza art. 81 Cod penal  fost suspendată  condiționat  executarea pedepsei pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 Cod penal.

în temeiul  art. 71 alin.2 Cod penal, au fost interzise  inculpatului exercitarea  drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal și în baza art. 71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului U. I. B. asupra prevederilor art. 83, 84 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei.

A fost  admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă N. D. și în baza art. 14 raportat la art. 346 Cod pr. penală coroborat cu art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul U. I. B. la plata sumei de 1800 USD sau echivalentul în lei la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
 

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
 

în data de 20.02.2006 organele de poliție au efectuat un control la SC L. Video SRL din B., mai exact la punctul de lucru al acestei societăți care este un local de tip „ Internet D.,, deschis din anul 2003. Cu ocazia controlului s-a constatat că în localul respectiv funcționau 6 calculatoare pe care era instalat programul „ Windows 98 T. F.,, iar pe patru dintre cele 6 calculatoare era instalat și programul „ N. P.,,.

La efectuarea controlului a asistat inculpatul U. I. B. care s-a prezentat ca fiind administratorul SC L. Video SRL și care a învederat lucrătorilor de poliție că firma sa deține licență doar pentru două programe Windows 98 T. F., ce au fost achiziționate de la SC F. Computers SRL A, conform facturii fiscale B. (...) din 24.09.2003.

Ulterior acestei date același program Windows 98 T. F. a fost instalat și pe celelalte 4 calculatoare din dispoziția inculpatului U. I. B. care, deși, nu a fost niciodată administratorul SC L. Video SRL, în perioada 1.11.2004 - 9.12.2006 a deținut funcția de director al firmei și în această calitate, dublată de faptul că este fiul administratorului, se ocupa de activitatea Internet D.-ului și a barului, inclusiv de ceea ce presupunea instalarea, folosirea și închirierea celor 6 calculatoare, contra cost, diferiților clienți care frecventau localul susmenționat.

Prin instalarea fără licență a celor 4 programe Windows 98 T. F. s-a cauzat părții vătămate N. D. un prejudiciu material de 400 USD iar pentru cele 4 programe N. P. un prejudiciu de 1400 USD aceleiași părți vătămate.

Această stare de fapt rezultă din ansamblul probator administrat în cauză;
- procesul verbal de constatare a infracțiunilor încheiat în 20.02.2006 cu ocazia controlului efectuat la SC L. Video SRL,
- copia facturii   fiscale  B. nr.(...) din 24.09.2003   cu care a fost achiziționat programul Windows 98 T. F. pentru 2 calculatoare.
- copia actului constitutiv al SC L. Video SRL din B. din care rezultă că nu inculpatul U. I. B. are calitatea de administrator
- copia carnetului de muncă al inculpatului U. I. B. din care rezultă că acesta a avut funcția de director al SC L. Video SRL B. în perioada 1.11.2004 - 9.12.2006 .
- adresa din data de 17.05.2006 emisă de reprezentantul părții vătămate N.  D.,  în România,  cabinetul  de avocatură  â€žE.  și Asociații,, din B   din care rezultă valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate prin infracțiunile deduse judecății și procura specială prin care ulterior reprezentantul părții vătămate în România a devenit    Cabinet de avocatură .. E. N.,, din B.
- declarațiile martorilor K. B., U. D. și T. E. D..

în cauză a fost audiată și martora U. E. N., mama inculpatului și care a declarat că inculpatul nu a instalat personal și nici nu a dat dispoziție altor angajați pentru instalarea programelor de calculator.
Instanța a  înlăturat declarația acestei martore ca nesinceră și subiectivă; această martoră fiind mama inculpatului a dorit în mod evident să-1 disculpe pe acesta dar totodată a făcut afirmații total nesincere și în contradicție cu restul probelor. Astfel martora a susținut că cele 2 programe Windows 98 T. F. achiziționate de la firma din A erau înregistrate pe CD iar acestea nu au fost niciodată multiplicate și instalate pe celelalte calculatoare, ori aceste susțineri sunt infirmate de procesul verbal de control întocmit de lucrătorii de poliție în 20.02.2006, ocazie cu care au fost identificate pe lângă cele 2 programe instalate legal, alte 4, tot Windows 98 T. F. care au fost instalate prin multiplicare, fără a exista licență.

în ceea ce-1 privește pe inculpat  acesta a fost de acord să dea declarații, a recunoscut în faza de urmărire penală, săvârșirea celor două infracțiuni dar în faza de cercetare judecătorească a revenit nejustificat susținând că nu s-a ocupat niciodată de activitatea firmei „ L. Video,, în ceea ce privește sala de„ Internet D.,, și programele de calculator, întrucât nu are cunoștințe în acest domeniu. Inculpatul nu a fost în măsură să justifice revenirea asupra declarațiilor de la urmărirea penală și nici să motiveze de ce la procuror a susținut că ar fi administratorul SC L. SRL B..

în drept, fapta inculpatului U. I. B. care, fiind fiul administratorului SC L. Video SRL B. și ocupându-se de activitatea Internet D.-ului ce funcționa în cadrul firmei, a instalat fie personal, fie a dispus altor angajați să instaleze 4 programe Windows 98 T. F. și 4 programe N. P., fără a deține licențe, constituie infracțiunea prev. de art. 139 19 din Lg.8/1996 modificată iar faptele aceluiași inculpat de a pune la dispoziția diferiților clienți calculatoarele cu programele susmenționate, chiar dacă nu deținea funcția de administrator și de a încasa suma reprezentând contravaloarea acestui serviciu, constituie infracțiunea prev. de art. 139/6 alin.4 din Lg.8/1996 modificată.

Din probele administrate în cauză a rezultat că programele pirat au fost instalate pe cele șase calculatoare ulterior lunii septembrie 2003.
Legea 8/1996 a suferit în perioada 23.06.2004 - 14.07.2006 mai multe modificări, prin Lg.285/2004, OUG 123/2005 și Lg.329/2006 însă în cauză, față de caracterul continuu al infracțiunilor se va reține ca dată a comiterii acestora, data constatării lor care coincide cu data efectuării controlului - 20.02.2006. Ulterior acestei date a survenit modificarea adusă Legii nr.8/1996 de către Lg.329/14.07.2006 care nu a modificat prevederile art. 139/6 alin.4 dar a modificat art. 139/9 prin înlăturarea limitelor amenzii.
Tribunalul a apreciat  că vinovăția inculpatului a fost dovedită întrucât legea nu prevede existența unui subiect activ special cu calitatea de administrator, ci incriminează fapte oricărei persoane. în speță, inculpatul era fiul administratorei firmei și în această calitate ținea locul mamei sale în activitatea societății L. Video, în relațiile cu ceilalți angajați și în relațiile cu clienții, iar în perioada noiembrie 2004 - decembrie 2006 a deținut și funcția de director.

Reținând vinovăția inculpatului U. I. B. Tribunalul i-a aplicat acestuia pedepse individualizate în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal fiind la prima confruntare cu legea penală, a reținut incidența art. 74 lit.a, 76 lit.c Cod penal și față de limitele de pedeapsă a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 139/6 alin.4 din Lg.8/1996 modificată cu aplicarea art. 13 Cod penal și pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 139/9 din aceeași lege.
 

Constatând că infracțiunile comise de inculpat au atras răspunderea civilă delictuală a acestuia, Tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de N. D. și în baza art. 14 raportat la art. 346 Cod pr. penală coroborat cu art. 998 Cod Civil a obligat inculpatul U. I. B. la plata sumei de 1800 USD sau echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul.
 

Apelul a fost declarat în termen.
 

în motivarea apelului inculpatul a susținut că fapta nu există deoarece  inculpatul nu a fost administratorul societății,  și,  nu  este întrunit  conținutul constitutiv al infracțiunii,  sub aspectul laturii subiective, neintenționând să  reproducă neautorizat pe sisteme de calcul programe de calculator și neînchiriind  mărfuri pirat.
 

Examinând hotărârea atacată prin prisma temeiurilor invocate  și cererilor formulate de inculpat, și sub toate aspectele  de fapt și de drept, instanța apreciază  că apelul este nefondat din următoarele considerente :
 

Prima instanță a administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei,  reținând corect starea de fapt din care rezultă că în data  de 20 februarie 2006  la sala de internet a SC L. Video SRL  erau instalate, pe un număr de 6 computere, programe „Windows 98 T. F.” iar  pe un număr de 4 computere  programul „N. P.”, computerele cu programele  instalate fiind închiriate contra cost clienților.
 

Programul „Windows 98 T. F.” a fost legal instalat pentru două computere, iar pentru patru computere acest program era reprodus prin instalare în mod neautorizat.
 

Inculpatul, în calitate  de administrator, a semnat procesul verbal de constatare încheiat la data de 20 februarie 2006 de organele de poliție, neavând  obiecții și aplicând ștampila societății, iar ulterior nu a formulat plângere și nu a contestat  legalitatea și temeinicia acestui act (f.12 dosar urmărire penală). acest aspect factual  evidențiază  convingerea și comportamentul  inculpatului de administrator  de facto al societății.
 

Raportat la starea de fapt, prima instanță a făcut o justă încadrare juridică a faptei potrivit art. 139/6 alin.4 din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea art. 74, 76 cod penal și a art. 13 cod penal precum și potrivit art. 139/9 din Legea nr. 8/1996 modificată , cu aplicarea art. 74, 76 cod penal și art. 13 cod penal și o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor .
 

Privind primul motiv de apel, prin care s-a susținut  că  fapta nu există, este nefondat, deoarece fapta  de reproducere  neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de computer și închirierea de mărfuri pirat a fost percepută nemijlocit  și constată de organul de poliție, nefiind contestată  de inculpat.
 

Al doilea motiv de apel, prin care s-a susținut că nu este întrunit  conținutul constitutiv al infracțiunilor deoarece inculpatul nu a avut calitatea de administrator,este nefondat  pentru că inculpatul a avut calitatea de director al societății în perioada 23 iunie 2004 - 17 iulie 2006, iar în această calitate a administrat în fapt activitatea internet - D.-ului,  acționând în vederea reproducerii neautorizate a  programelor pe computer în scopul închirierii acestor mărfuri piratate clienților, urmărind obținerea de profituri în mod ilegal.
 

Din acceptarea închirierii  de produse p despre care avea cunoștință că sunt piratate sau  din oferirea spre închiriere publicului de produse piratate, prin coroborare cu calitatea de fiu al administratorului unic și de director  al societății, rezultă că inculpatul  a prevăzut că prin acceptarea închirierii de mărfuri piratate cauzează  un prejudiciu părții vătămate N. D.  și a acceptat producerea lui prin săvârșirea acestor fapte.
 

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin.1 lit.b C.pr.penală instanța va respinge ca nefondat  apelul inculpatului.
 

Conform art. 192 alin.2 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel for fi suportate de inculpatul apelant.
 

Pentru aceste motive,

în numele legii
D E C I D E  :

 

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul U. I. B. împotriva sentinței penale nr. 266/2007 pronunțate de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).
 

Obligă pe inculpatul apelant să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
 

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu celelalte părți.
 

Pronunțată în ședința publică din 06.03.2008.