. Ordonanta de Urgenta Nr. 65 /2009: Legi internet
Legi Internet Legi Internet
Legi Internet
 

Ordonanta de Urgenta Nr. 65 /2009

pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare

Monitorul Oficial  nr. 412 din 17.06.2009

 

 

Prin Scrisoarea Comisiei Europene SANCO/B4/GK/ym(2008) D/240145 din 1 octombrie 2008 sunt semnalate o serie de probleme cu privire la măsurile naționale de transpunere a Directivei 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE și a directivelor 97/7/CE și 98/27/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 271 din 9 octombrie 2002, modificată și completată prin Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 149 din 11 iunie 2005.

Analizând observațiile Comisiei Europene, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în colaborare cu Departamentul pentru Afaceri Europene, a constatat că transpunerea art. 1 alin.(2), art. 2 lit. (g), art. 3 alin. (1) pct.1 lit. (c), art. 3 alin. (1) pct. 2 lit. (g), art. 3 alin. (1) pct. 3 lit. (c) și (g), art. 3 alin. (3) lit. (b), art. 4 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din directivă este întemeiată, astfel încât a fost luată decizia de modificare a actului normativ național, iar decizia de modificare a fost comunicată Comisiei, stabilind ca termen de adoptare și notificare a măsurilor respective sfârșitul semestrului I al anului 2009.

Având în vedere demararea de către Comisie a unei examinări a măsurilor naționale de transpunere a Directivei sus-menționate, se impune adoptarea unor măsuri ce vizează interesul general și imediat pe calea ordonanței de urgență, pentru reglementarea situației.

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

 

Art. I

Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 mai 2008, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2

(1) în cazul contractelor pentru servicii financiare care includ un contract inițial de prestări servicii, urmat în timp de executarea unor operațiuni financiare succesive sau a unei serii de operațiuni distincte de aceeași natură, care pot fi considerate ca formând un întreg, indiferent dacă acestea fac obiectul unui singur contract sau al mai multor contracte succesive, denumite în continuare operațiuni, prevederile prezentei ordonanțe se aplică numai contractului inițial.

(2) în cazul în care nu există un contract inițial de prestări servicii în sensul celui prevăzut la alin. (1), dar între aceleași părți contractuale se execută, eșalonat în timp, operațiuni succesive sau operațiuni distincte de aceeași natură, prevederile art. 4-6 se aplică numai în momentul în care se execută prima operațiune.

(3) în situația prevăzută la alin. (2), în cazul în care timp de peste un an nu se execută nicio operațiune de aceeași natură, următoarea operațiune pusă în executare va fi considerată ca fiind prima dintr-o nouă serie de operațiuni, dispozițiile art. 4-6 aplicându-se în mod corespunzător.-

2. La articolul 3, litera g) va avea următorul cuprins:

„g) operator sau furnizor de comunicație - orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, a cărei activitate profesională, economică sau comercială constă în a pune la dispoziția furnizorilor definiți la lit. c) una sau mai multe tehnici de comunicație la distanță.-

3. La articolul 4 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) denumirea intermediarului, calitatea în care acesta acționează în relația cu consumatorul, adresa sediului social sau, după caz, domiciliul stabil al acestuia și modalitățile de contactare a acestuia, numărul de telefon/fax, adresa de e-mail, registrul comerțului în care este înregistrat și codul unic de înregistrare, atunci când consumatorul tratează cu un intermediar;-.

4. La articolul 4 alineatul (2), litera g) va avea următorul cuprins:

„g) orice cost suplimentar contractat de consumator, rezultat din utilizarea de către acesta a mijloacelor de comunicare la distanță, dacă se percep de către furnizor astfel de costuri adiționale.-

5. La articolul 4 alineatul (3), literele c) și g) vor avea următorul cuprins:

„c) informarea privind dreptul părților de a rezilia contractul înainte de termen sau de denunțare unilaterală a contractului, în temeiul unei clauze contractuale, dar în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 9, inclusiv informarea cu privire la orice penalități impuse prin contract în astfel de cazuri;

g) în ce limbă sau în care dintre limbile oficiale ale unui stat sunt formulați termenii și condițiile contractuale, informațiile prealabile prevăzute la art. 4 și 5, care va/vor fi limba sau limbile în care furnizorul a convenit de comun acord cu consumatorul să comunice pe durata derulării contractului la distanță.-

6. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Cu condiția obținerii consimțământului expres al consumatorului, furnizorul trebuie să prezinte numai următoarele informații:-.

7. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) în cazul în care în legislația națională care transpune prevederi comunitare există dispoziții care reglementează serviciile financiare, precum și care conțin condiții de informare prealabilă, suplimentare față de cele menționate la art. 4 alin. (1)-(4), acestea se aplică în continuare.-

8. La articolul 11 alineatul (2), literele c), d) și e) se abrogă.

9. La articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 13

(1) în cazul exercitării dreptului de denunțare unilaterală a contractului conform art. 9, consumatorului îi poate fi solicitată achitarea, fără întârzieri nejustificate, doar a cheltuielilor aferente serviciului deja furnizat, în conformitate cu clauzele contractuale. Executarea contractului poate începe numai după ce consumatorul și-a dat consimțământul în acest sens.-

 

Art. II

Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 mai 2008, cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Art. III

Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Legi Internet Legi Internet