Ordonanta Guvernului nr.34 din 30 ianuarie 2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.527/2002
Abrogata prin OUG 111/2011
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Prezenta ordonanţă stabileşte cadrul de reglementare a relaţiilor între operatorii de reţele, între furnizorii de servicii şi între operatorii de reţele şi furnizorii de servicii privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora.
(2) Prezenta ordonanţă stabileşte drepturile şi obligaţiile operatorilor şi ale persoanelor care solicită interconectarea sau accesul la reţelele instalate, operate, controlate sau puse la dispoziţie de către aceştia sau la infrastructura asociată acestor reţele.
(3) Obiectivele cadrului de reglementare stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe sunt promovarea concurenţei, asigurarea interconectării şi a interoperabilităţii serviciilor de comunicaţii electronice şi protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor.
(4) Prevederile prezentei ordonanţe nu sunt aplicabile accesului realizat de către utilizatorii finali.
Art. 2. - (1) În înţelesul prezentei ordonanţe, următorii termeni se definesc astfel:
a) reţea de comunicaţii electronice - sistemele de transmisie şi, acolo unde este cazul, echipamentele de comutare sau rutare şi alte resurse care permit transportul semnalelor prin cablu, pe cale radio, prin mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, incluzând reţelele de comunicaţii prin satelit, reţelele terestre fixe, cu comutare de circuite şi cu comutare de pachete, şi mobile, reţelele electrice, în măsura în care sunt utilizate pentru transmiterea de semnale, reţelele utilizate pentru difuzarea serviciilor de programe audiovizuale şi reţelele de televiziune prin cablu, indiferent de tipul de informaţie transmisă;
b) serviciu de comunicaţii electronice - un serviciu, furnizat de regulă cu titlu oneros, care constă, în întregime sau în principal, în transportul semnalelor prin reţelele de comunicaţii electronice, incluzând serviciile de telecomunicaţii şi serviciile de transmisie prin reţelele utilizate pentru difuzarea serviciilor de programe audiovizuale, dar fără a include serviciile prin care se furnizează conţinutul informaţiei transmise prin intermediul reţelelor sau serviciilor de comunicaţii electronice sau se exercită controlul editorial asupra acestui conţinut; de asemenea, nu se includ serviciile societăţii informaţionale, definite prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu modificările şi completările ulterioare, care nu constau, în întregime sau în principal, în transportul semnalelor prin reţelele de comunicaţii electronice;
c) reţea publică de comunicaţii - o reţea de comunicaţii electronice care este utilizată, în întregime sau în principal, pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
d) infrastructură asociată - acele resurse asociate unei reţele de comunicaţii electronice sau unui serviciu de comunicaţii electronice, care permit sau susţin furnizarea de servicii prin intermediul reţelei respective sau al serviciului respectiv; include sistemele de acces condiţionat şi ghidurile electronice de programe;
e) sistem de acces condiţionat - orice modalitate tehnică sau dispozitiv prin intermediul căruia accesul sub o formă inteligibilă la un serviciu protejat de difuzare a programelor de radio sau de televiziune se poate face în mod restricţionat, pe bază de abonament sau pe baza altei forme de autorizare individuală prealabilă;
f) operator - o persoană care instalează, operează, controlează sau pune la dispoziţie terţilor o reţea publică de comunicaţii sau elemente ale infrastructurii asociate ori o persoană care este autorizată să instaleze, să opereze, să controleze sau să pună la dispoziţie terţilor o reţea publică de comunicaţii;
g) utilizator - orice persoană fizică sau juridică care utilizează sau solicită un serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului;
h) abonat - orice persoană fizică sau juridică care a încheiat un contract cu un furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
i) Abrogat;
j) acces - punerea la dispoziţie unui terţ de spaţii, echipamente sau servicii, în condiţii determinate, în mod exclusiv sau neexclusiv, necesare în scopul furnizării de servicii de comunicaţii electronice; accesul cuprinde, printre altele:
- accesul la elemente ale reţelei şi la infrastructura asociată, care poate implica conectarea echipamentelor, prin mijloace fixe sau nonfixe, incluzând accesul la bucla locală şi la infrastructura şi serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală;
- accesul la infrastructura fizică, inclusiv clădiri, conducte şi piloni;
- accesul la sisteme software relevante, inclusiv la sistemele de asistenţă operaţională;
- accesul la sisteme de conversie a numerelor sau la sistemele care au o funcţionalitate echivalentă;
- accesul la reţele fixe şi mobile, în special pentru roaming;
- accesul la sistemele de acces restricţionat pentru serviciile de televiziune digitală;
- accesul la serviciile de reţele virtuale;
k) acces necondiţionat - furnizarea de acces la spaţii, echipamente sau servicii, după caz, care nu este condiţionată de:
- achiziţia concomitentă de către solicitant a unor produse sau servicii care nu sunt necesare furnizării tipului de acces solicitat;
- achiziţia unui volum impus de produse sau servicii, care excede volumului necesar furnizării tipului de acces solicitat;
- impunerea oricăror condiţii comerciale, tehnice sau de altă natură, care nu sunt necesare furnizării tipului de acces solicitat;
l) interconectare - legătura fizică şi logică realizată între reţele publice de comunicaţii pentru a permite comunicarea între utilizatorii reţelelor sau accesul la servicii; serviciile pot fi furnizate de către părţile implicate sau de către alte părţi care au acces la reţeaua respectivă; interconectarea este o formă specifică de acces realizată de operatorii de reţele publice de comunicaţii;
m) serviciu de televiziune pe ecran lat - un serviciu de televiziune care constă, în totalitate sau parţial, în programe produse şi editate pentru a fi afişate pe ecranul lat; formatul 16:9 este formatul de referinţă pentru serviciile de televiziune pe ecran lat;
n) buclă locală - circuitul fizic dintre punctul terminal al reţelei aflat la punctul de prezenţă al abonatului şi repartitorul principal dintr-o reţea publică de telefonie fixă sau un element echivalent dintr-o reţea publică de comunicaţii; circuitul fizic poate fi realizat, printre altele, prin fire metalice, cablu coaxial, fibră optică;
o) subbuclă locală - porţiunea din bucla locală care conectează punctul terminal al reţelei aflat la punctul de prezenţă al abonatului cu un punct de acces intermediar;
p) acces partajat la bucla locală - utilizarea de către unul sau mai mulţi beneficiari a capacităţii disponibile a circuitului fizic care formează bucla locală sau subbucla locală conform solicitării, fără a fi perturbat serviciul oferit iniţial de titularul autorizat;
q) colocare - furnizarea spaţiului fizic şi a resurselor tehnice necesare instalării şi conectării, în scopul unei funcţionări corespunzătoare a echipamentului relevant aparţinând beneficiarului acestei forme de acces;
r) roaming - posibilitatea oferită utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice furnizate printr-o reţea publică de comunicaţii de a primi şi de a transmite apeluri sau de a avea acces la servicii de comunicaţii electronice atunci când aceştia nu se află în aria de acoperire a reţelei respective, prin intermediul unei alte reţele, în baza unui acord comercial încheiat în acest sens;
s) ofertă de referinţă - ofertă comercială, realizată în condiţiile prezentei ordonanţe, prin intermediul căreia un operator îşi asumă obligaţia de a include în orice acord de acces sau interconectare un set minim de obligaţii în sarcina sa, anume determinate în cuprinsul acesteia;
t) servicii paneuropene - servicii furnizate la nivel european în baza unor standarde şi practici comerciale comune.
(2) În cuprinsul prezentei ordonanţe sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţă-cadru.
Art. 3. - Încheierea acordurilor de acces şi interconectare se realizează potrivit principiilor libertăţii contractuale şi negocierii cu bună-credinţă a condiţiilor tehnice şi comerciale ale acestora, cu respectarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe.
Art. 4. - (1) Pentru a se asigura furnizarea şi interoperabilitatea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului orice operator al unei reţele publice de comunicaţii are:
a) dreptul de a negocia un acord de interconectare cu orice alt operator al unei reţele publice de comunicaţii, în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, inclusiv a serviciilor de comunicaţii electronice accesibile utilizatorilor prin intermediul unei alte reţele publice de comunicaţii interconectate cu reţeaua oricăruia dintre cei doi operatori;
b) obligaţia, la cererea unui terţ autorizat în condiţiile legii, de a negocia un acord de interconectare cu solicitantul în cauză, în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, inclusiv a serviciilor de comunicaţii electronice accesibile utilizatorilor prin intermediul unei alte reţele publice de comunicaţii interconectate cu reţeaua oricăreia dintre părţi.
(2) Operatorii vor oferi acces şi interconectare în conformitate cu obligaţiile stabilite de autoritatea de reglementare potrivit dispoziţiilor art. 5 sau 8.
(3) Reţelele publice de comunicaţii instalate în vederea furnizării de servicii de televiziune digitală trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice necesare în vederea furnizării serviciilor sau programelor de televiziune pe ecran lat.
(4) Operatorii care recepţionează şi retransmit servicii sau programe de televiziune pe ecran lat au obligaţia de a păstra formatul respectiv.
(5) Informaţiile obţinute înaintea, în timpul sau după finalizarea negocierilor unui acord de acces sau de interconectare trebuie utilizate numai în scopul în care au fost furnizate, iar confidenţialitatea informaţiilor transmise sau stocate va fi respectată în toate cazurile. Aceste informaţii nu pot fi divulgate către niciun terţ, în special către alte departamente, filiale, sedii secundare sau parteneri ai operatorului ori ai furnizorului de servicii de comunicaţii electronice, care ar obţine astfel un avantaj de ordin competitiv, cu excepţia informaţiilor solicitate de autoritatea de reglementare, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (3) sau art. 19 alin. (1) lit. a) din prezenta ordonanţă ori ale art. 51 sau art. 54 alin. (1) din Ordonanţa-cadru.
Art. 5. - (1) Autoritatea de reglementare va lua toate măsurile necesare pentru a încuraja şi, acolo unde este cazul, a asigura, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, accesul şi interconectarea în condiţii adecvate, precum şi interoperabilitatea serviciilor, cu respectarea principiilor eficienţei economice, promovării concurenţei şi ale maximizării beneficiului utilizatorului final.
(2) Măsurile adoptate potrivit alin. (1) pot viza, în special, impunerea următoarelor obligaţii, fără a aduce atingere măsurilor ce ar putea fi luate în conformitate cu prevederile art. 8 faţă de operatorii cu putere semnificativă pe piaţă:
a) obligaţii în sarcina operatorilor care controlează accesul la utilizatorii finali, inclusiv, acolo unde este cazul, obligaţia de a asigura interconectarea reţelelor acestora, dacă impunerea acestor obligaţii este necesară pentru asigurarea conectivităţii între utilizatorii finali;
b) obligaţia operatorilor de a furniza accesul la anumite elemente ale infrastructurii asociate, stabilite prin dispoziţiile legale adoptate potrivit art. 6, în condiţii echitabile, rezonabile şi nediscriminatorii, dacă impunerea acestei obligaţii este necesară pentru a asigura accesul utilizatorilor finali la serviciile de difuzare în format digital a programelor de radio sau de televiziune.
(3) Autoritatea de reglementare poate stabili condiţii tehnice sau operaţionale care trebuie îndeplinite de către furnizorul sau beneficiarii accesului, în cazul în care impune unui operator obligaţii de furnizare a accesului în condiţiile art. 12, dacă această măsură este necesară pentru asigurarea funcţionării normale a reţelei.
(4) Obligaţiile şi condiţiile impuse potrivit prevederilor alin. (1)-(3) trebuie să fie obiective, transparente, proporţionale şi nediscriminatorii, iar impunerea lor trebuie să se realizeze în urma parcurgerii procedurilor prevăzute la art. 341 şi 50 din Ordonanţa-cadru.
(5) Autoritatea de reglementare are dreptul să intervină, din proprie iniţiativă, acolo unde este justificat, sau, în cazul în care în urma negocierilor nu se poate ajunge la încheierea unui acord, la cererea oricăreia dintre părţile implicate, şi, dacă este cazul, să stabilească condiţiile în care se realizează accesul sau interconectarea, în vederea atingerii obiectivelor prevăzute la art. 45 din Ordonanţa-cadru, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe şi cu respectarea procedurilor corespunzătoare prevăzute la art. 341, 36 şi 50 din Ordonanţa-cadru.
(6) În luarea unei decizii în conformitate cu prezentul articol, autoritatea de reglementare va avea în vedere asigurarea unor condiţii de acces şi interconectare echivalente pentru servicii echivalente, precum şi imposibilitatea condiţionării încheierii acordului de acces sau de interconectare de acceptarea unor clauze care nu au legătură cu acesta.
CAPITOLUL II
Obligaţiile operatorilor şi procedurile de analiză a pieţei
Art. 6. - Condiţiile generale referitoare la sistemele de acces restricţionat la serviciile de difuzare în format digital a programelor de radio şi televiziune, indiferent de mijloacele de comunicaţie utilizate, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 7. - Obligaţiile legate de acces sau interconectare în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe îşi produc în continuare efectele, până la adoptarea de către autoritatea de reglementare a unei decizii contrare, conform prevederilor art. 8.
Art. 8. - (1) Dacă, în urma unei analize de piaţă realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanţa-cadru, un operator este desemnat ca având putere semnificativă pe o piaţă relevantă, autoritatea de reglementare va impune acestuia, în mod corespunzător, una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute la art. 9-13.
(2) În măsura în care legea nu dispune altfel şi fără a se aduce atingere prevederilor art. 5, dispoziţiilor legale adoptate potrivit art. 6, prevederilor art. 17 alin. (2) lit. h), art. 25 sau 35 din Ordonanţa-cadru, ale art. 25, 26 sau 28 din Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, prevederilor relevante ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu completările ulterioare, sau obligaţiilor rezultate din acordurile internaţionale la care România este parte, autoritatea de reglementare poate impune obligaţiile prevăzute la art. 9-13 numai operatorilor care au fost desemnaţi ca având putere semnificativă pe piaţă potrivit alin. (1).
(3) În cazuri excepţionale, dacă autoritatea de reglementare intenţionează să impună în sarcina unui operator desemnat ca având putere semnificativă pe piaţă potrivit alin. (1) alte obligaţii în legătură cu accesul şi interconectarea decât cele prevăzute la art. 9-13, aceasta va transmite Comisiei Europene o solicitare în acest sens. Comisia Europeană va lua o decizie de autorizare sau de respingere a măsurii propuse, care se publică pe pagina de internet a autorităţii de reglementare.
(4) Obligaţiile impuse în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (3) trebuie să se bazeze pe natura problemei identificate, să fie proporţionale şi justificate, având în vedere obiectivele autorităţii de reglementare prevăzute la art. 45 din Ordonanţa-cadru, iar impunerea acestora trebuie să se realizeze în urma parcurgerii procedurilor prevăzute la art. 341 şi 50 din Ordonanţa-cadru.
(5) Măsurile prin care se impun, se modifică sau se retrag obligaţii în legătură cu accesul sau interconectarea în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte se notifică Comisiei Europene, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 341 din Ordonanţa-cadru.
Art. 9. - (1) Autoritatea de reglementare poate impune operatorilor, în conformitate cu prevederile art. 8, obligaţii de transparenţă în legătură cu interconectarea reţelelor de comunicaţii ori cu accesul la aceste reţele sau la infrastructura asociată. Aceste obligaţii pot viza aducerea la cunoştinţa publicului a anumitor informaţii, precum specificaţiile tehnice, caracteristicile reţelei, modalităţile şi condiţiile de furnizare şi utilizare, informaţiile contabile şi tarifele practicate.
(2) În cazul în care unui operator i-au fost impuse obligaţii de nediscriminare, autoritatea de reglementare poate impune acelui operator obligaţia de a publica o ofertă de referinţă care trebuie să fie suficient de detaliată pentru a asigura că solicitanţii nu vor trebui să plătească pentru resurse care nu sunt necesare serviciului pe care l-au solicitat.
(3) Oferta de referinţă va cuprinde o descriere detaliată a ofertelor pentru fiecare dintre elementele reţelei sau ale infrastructurii asociate, potrivit necesităţilor pieţei, precum şi condiţiile tehnice şi comerciale, inclusiv de preţ, corespunzătoare fiecăruia dintre aceste elemente.
(4) Autoritatea de reglementare poate impune modificări ale ofertei de referinţă, pentru a asigura implementarea corespunzătoare a obligaţiilor impuse în conformitate cu dispoziţiile prezentei ordonanţe.
(5) Autoritatea de reglementare poate preciza ce informaţii trebuie aduse la cunoştinţa publicului, nivelul de detaliu cerut şi modalitatea de publicare.
(6) În cazul în care unui operator i s-au impus obligaţii potrivit art. 12, în legătură cu furnizarea accesului necondiţionat la bucla locală, autoritatea de reglementare va impune acestuia obligaţia de a publica o ofertă de referinţă care va conţine cel puţin elementele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. 10. - Autoritatea de reglementare poate impune operatorilor, în conformitate cu prevederile art. 8, obligaţii de nediscriminare în legătură cu interconectarea reţelelor de comunicaţii ori cu accesul la aceste reţele sau la infrastructura asociată, prin care să se asigure, în special, că operatorii:
a) aplică condiţii echivalente în circumstanţe echivalente altor persoane care furnizează servicii echivalente;
b) pun la dispoziţie terţilor servicii şi informaţii în aceleaşi condiţii, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea, cu cele oferite pentru propriile servicii sau pentru serviciile furnizate filialelor, sediilor secundare sau partenerilor lor.
Art. 11. - (1) Autoritatea de reglementare poate impune operatorilor, în conformitate cu prevederile art. 8, obligaţii privind evidenţa contabilă separată, în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pentru anumite activităţi care au legătură cu interconectarea reţelelor de comunicaţii ori cu accesul la aceste reţele sau la infrastructura asociată.
(2) Autoritatea de reglementare poate, în special, să impună unui operator integrat pe verticală să urmărească distinct în evidenţa corespunzătoare tarifele la vânzarea de gros şi tarifele de transfer intern, pentru a asigura, între altele, îndeplinirea obligaţiei de nediscriminare impuse în conformitate cu prevederile art. 10 sau pentru a împiedica subvenţionarea încrucişată. Autoritatea de reglementare poate stabili formatul şi metodologia contabilă ce trebuie utilizate în vederea respectării acestei obligaţii.
(3) Pentru a facilita verificarea îndeplinirii obligaţiilor de transparenţă şi de nediscriminare autoritatea de reglementare poate să impună operatorilor obligaţia de a furniza, la cerere, înregistrări contabile, inclusiv date provenind de la terţi privitoare la venituri.
(4) În scopul promovării unei pieţe deschise şi concurenţiale autoritatea de reglementare poate publica informaţiile contabile obţinute, în condiţiile legii.
Art. 12. - (1) Autoritatea de reglementare poate impune operatorilor, în conformitate cu prevederile art. 8, obligaţia de a permite accesul şi utilizarea unor elemente specifice ale reţelei şi a infrastructurii asociate, în special în cazul în care se consideră că refuzul de a acorda accesul ori impunerea unor clauze care au efect similar ar conduce la împiedicarea dezvoltării unei pieţe concurenţiale, la nivelul vânzării cu amănuntul, sau la prejudicierea intereselor utilizatorilor finali.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) pot viza, printre altele:
a) acordarea către un terţ a dreptului de acces la elemente specifice ale reţelei sau la infrastructura asociată, inclusiv a accesului necondiţionat la bucla locală;
b) negocierea, cu bună-credinţă, cu orice terţ care solicită accesul;
c) neretragerea dreptului de acces deja acordat;
d) furnizarea către terţi a anumitor servicii, prin vânzarea de gros a acestora, în vederea revânzării;
e) acordarea accesului liber la interfeţele tehnice, protocoalele sau alte tehnologii esenţiale care sunt indispensabile pentru interoperabilitatea serviciilor, inclusiv a serviciilor de reţele virtuale;
f) furnizarea colocării sau a altor forme de utilizare partajată a spaţiilor ori echipamentelor, inclusiv a conductelor, clădirilor şi pilonilor;
g) furnizarea unor servicii determinate, necesare pentru asigurarea interoperabilităţii serviciilor destinate utilizatorilor finali, inclusiv a resurselor destinate serviciilor de reţele inteligente sau a serviciului de roaming în reţelele mobile;
h) acordarea accesului la sistemele de asistenţă operaţională sau la alte sisteme software similare, necesare pentru asigurarea unei concurenţe loiale în furnizarea serviciilor;
i) interconectarea reţelelor sau a elementelor reţelelor.
(3) Autoritatea de reglementare poate ataşa obligaţiilor prevăzute la alin. (1) condiţii referitoare la echitatea, rezonabilitatea şi celeritatea îndeplinirii acestora.
(4) La impunerea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) autoritatea de reglementare va lua în considerare, în special:
a) viabilitatea tehnică şi economică a utilizării sau instalării unor infrastructuri alternative, în condiţiile dezvoltării pieţei, pe baza naturii şi tipului interconectării sau accesului în cauză;
b) fezabilitatea furnizării accesului solicitat, în funcţie de capacitatea disponibilă;
c) investiţia iniţială realizată de proprietarul infrastructurii, pe baza riscurilor implicate în angajarea unei asemenea investiţii;
d) necesitatea promovării concurenţei pe termen lung;
e) existenţa anumitor drepturi de proprietate intelectuală, dacă este cazul;
f) furnizarea de servicii paneuropene.
Art. 13. - (1) Dacă o analiză de piaţă realizată în condiţiile legii indică absenţa concurenţei efective, care presupune că operatorul în cauză este capabil să menţină tarifele la un nivel excesiv de înalt sau că diferenţa dintre tarifele pentru serviciile cu amănuntul şi tarifele de gros percepute furnizorilor care oferă servicii cu amănuntul similare este de aşa natură încât produce efecte anticoncurenţiale, în detrimentul utilizatorilor finali, atunci autoritatea de reglementare poate, în conformitate cu prevederile art. 8, să impună obligaţii referitoare la recuperarea costurilor şi controlul tarifelor, inclusiv obligaţii de fundamentare a tarifelor în funcţie de costuri şi obligaţii privind evidenţa contabilă, pentru furnizarea anumitor forme de acces sau de interconectare. La impunerea obligaţiilor autoritatea de reglementare va lua în considerare investiţia făcută de operatorul în cauză şi va permite existenţa unei rate rezonabile de recuperare a capitalului investit, ţinând seama de riscurile asociate acestei investiţii.
(2) Orice mecanism de acoperire a costurilor sau orice metodologie de tarifare impuse în condiţiile alin. (1) trebuie să promoveze eficienţa economică şi concurenţa şi să maximizeze beneficiul consumatorilor. În acest scop autoritatea de reglementare poate să ia în considerare tarifele practicate pe pieţele concurenţiale comparabile.
(3) În cazul în care un operator are obligaţia să îşi fundamenteze tarifele în funcţie de costuri, atunci proba faptului că tarifele respective sunt determinate prin adăugarea la costuri a unei rate rezonabile de recuperare a investiţiei se află în sarcina operatorului în cauză. În vederea calculării costului furnizării eficiente a serviciilor autoritatea de reglementare poate utiliza metode de contabilizare a costurilor, altele decât cele utilizate de operator. Autoritatea de reglementare poate cere unui operator să furnizeze toate informaţiile care au stat la baza determinării unor tarife şi poate impune, dacă este cazul, ajustări ale acestor tarife.
(4) În cazul în care controlul tarifelor se realizează prin impunerea implementării unui sistem de contabilitate a costurilor, descrierea acestui sistem trebuie făcută publică, indicându-se cel puţin principalele categorii în care sunt grupate costurile şi regulile utilizate pentru alocarea costurilor. Îndeplinirea obligaţiilor de implementare a sistemului contabil trebuie auditată anual de un organism independent, rezultatele acestui audit urmând să fie publicate în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare.
Art.14 Abrogat
Art. 15. - Autoritatea de reglementare va notifica Comisiei Europene operatorii desemnaţi ca având putere semnificativă pe piaţă şi obligaţiile impuse acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, precum şi, în cel mai scurt timp, orice modificare în ceea ce priveşte obligaţiile sau operatorii cărora li se aplică aceste obligaţii.
Art. 16. - (1) Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanţe revine, în condiţiile legii, autorităţii de reglementare, care acţionează prin personalul de control împuternicit în acest scop.
(2) Autoritatea de reglementare poate delega exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) unei alte persoane juridice de drept public cu atribuţii de supraveghere şi control în domeniul comunicaţiilor.
Art. 17. - Abrogat.
CAPITOLUL III
Contravenţii şi sancţiuni
Art. 18. - (1) Următoarele fapte constituie contravenţii:
a) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (3) şi (4);
b) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2);
c) încălcarea obligaţiei de negociere prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b);
d) încălcarea obligaţiei de nedivulgare prevăzute la art. 4 alin. (5);
e) nerespectarea condiţiilor stabilite de autoritatea de reglementare în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3);
f) nerespectarea condiţiilor stabilite de autoritatea de reglementare în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5);
g) încălcarea obligaţiilor de nediscriminare prevăzute la art. 10;
h) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (2);
i) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 12 alin. (1)-(3);
j) aplicarea unor tarife cu nerespectarea dispoziţiilor de control al tarifelor date în aplicarea art. 13;
k) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1);
l) Abrogat.
(11) Abrogat.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a) faptele prevăzute la lit. a) şi b), cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei;
b) faptele prevăzute la lit. c)-k), cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru furnizorii sau operatorii cu o cifră de afaceri de până la 5.000.000 lei;
c) faptele prevăzute la lit. c)-k), prin derogare de la dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri, iar în cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri, pentru furnizorii sau operatorii cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei.
(3) Cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (2) poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicelui inflaţiei.
(4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se face ţinându-se seama de gravitatea faptei şi a consecinţelor sale asupra concurenţei.
(5) Cifra de afaceri prevăzută la alin. (2) este suma veniturilor realizate din vânzările de produse sau din prestările de servicii realizate de agentul economic în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată.
(6) În cazul repetării abaterii semnalate autoritatea de reglementare poate decide suspendarea temporară sau retragerea autorizării.
Art. 19. - (1) Autoritatea de reglementare poate obliga, prin decizie, operatorii la plata unor amenzi administrative în sumă de până la 30.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a-i determina:
a) să furnizeze în mod complet şi corect, în conformitate cu solicitarea scrisă a autorităţii de reglementare, informaţiile care le-au fost cerute conform prevederilor art. 11 alin. (3) sau ale art. 13 alin. (3);
b) să se supună controlului prevăzut la art. 16;
c) să se conformeze măsurilor luate de autoritatea de reglementare sau, după caz, de persoana juridică prevăzută la art. 16 alin. (2), în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora;
d) Abrogat;
e) să respecte obligaţiile de transparenţă prevăzute la art. 9.
(2) Valoarea maximă a amenzii administrative prevăzute la alin. (1) poate fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicelui inflaţiei.
(3) Sumele rezultate din încasarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se reţin integral ca venituri proprii extrabugetare, cu titlu permanent, la dispoziţia autorităţii de reglementare şi vor fi folosite pentru asigurarea condiţiilor privind îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere şi control.
Art. 20. - (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) se face de către personalul de control prevăzut la art. 16.
(2) Sancţiunile pentru faptele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) şi b) se aplică de către personalul de control prevăzut la art. 16.
(3) Sancţiunile pentru faptele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c)-k) şi amenzile administrative prevăzute la art. 19 se aplică prin decizie a preşedintelui autorităţii de reglementare.
(4) Actul prin care se aplică sancţiunile pentru faptele prevăzute la art. 18 sau amenzile administrative prevăzute la art. 19, neatacat în termenul prevăzut de lege, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
(5) Contravenţiilor prevăzute la art. 18 li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
(6) Orice decizie a autorităţii de reglementare poate fi atacată în contencios administrativ, în condiţiile legii.
(7) Regimul sancţionator instituit prin prezentul capitol se completează în mod corespunzător cu prevederile art. 59 şi 591 din Ordonanţa-cadru.
Art. 21. - Orice persoană care divulgă sau utilizează, în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă, documente sau informaţii cu caracter de secret de serviciu, primite sau de care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ori în legătură cu serviciul, răspunde potrivit legii, putând fi obligată şi la repararea prejudiciului cauzat.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art. 22. - Autoritatea de reglementare, în sensul prezentei ordonanţe, este Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii.
Art. 23. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă art. 38-40 din Legea telecomunicaţiilor nr. 74/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 iulie 1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Prezenta ordonanţă transpune Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora (Directiva privind accesul), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 108 din 24 aprilie 2002.