Am mai scris un articol pentru al doilea numar din revista Link2ecommerce, care incepind de ieri a aparut si in varianta online.

Un click... si gata contractul! (I)

Deseori ati fost in situatia in care ati dat click pe un buton de „I accept” sau „Sunt de acord” pentru a beneficia de un serviciu online – gratuit sau nu. Este acesta un contract sau nu? Va recunoaste o instanta un astfel de act daca semnatura mea nu apare nicaieri? Sa incercam sa raspundem la aceste intrebari.

CE ESTE UN CONTRACT?
Simplificand definitiile existente, un contract este un acord de vointa intre doua sau mai multe parti. De obicei, acordul de vointa rezulta in urma unor inscrisuri semnate si stampilate de catre parti. Aceasta, insa, nu inseamna ca acordul de vointa nu poate fi obtinut si altfel.

Legea romana consemneaza anumite cazuri cand chiar tacerea reprezinta un acord. In cazul relatiilor comerciale de zi cu zi, acordul de vointa se intalneste cu mult mai des decat s-ar putea crede la prima vedere. O cerinta expresa (o bere, va rog!) este o acceptare a ofertei de a vinde bunurile expuse si, deci, un acord de vointa intre vanzatorul si cumparatorul dintr-un magazin. Un semn deja intrat in practica (fluturarea mainii cand vezi un taxi) inseamna o manifestare de vointa in a incheia un acord cu taxi-ul respectiv.

In consecinta, a apasa pe un buton anume pe o pagina web nu poate sa reprezinte decat acceptarea ofertei prezentate mai sus. Si tot in consecinta avem un acord de vointa intre cel ce pune la dispozitie serviciul si cel care vrea sa il foloseasca. Dar legea romaneasca chiar spune mai mult… (revenim asupra acestui aspect in articolul din urmatorul numar).

CE SE INTAMPLA IN SUA CU ASTFEL DE CONTRACTE PE INTERNET?
Putem sa spunem ca principiile realizarii unui contract sunt aceleasi in mare parte a lumii – si in SUA, si in Europa si in Romania exista acelasi semn de a chema un taxi. Dar ne referim la SUA pentru a explica mai clar cateva tipuri de contracte pe Internet.

Asemenea contracte de adeziune (adica apesi pe butonul respectiv si ai acces la serviciu sau parasesti pagina) poarta denumirea de contract de tip „clik-wrap”. Am putea imparti in 3 categorii respectivele contracte si anume:

* Contractele de tip „click-wrap” in care trebuie sa faci o actiune pentru a-ti exprima acordul. Actiunea este, de obicei, apasarea unui buton, bifarea unei casute care explica termenii, uneori un clik pe un link dintr-un e-mail etc. Aceste contracte au fost pe deplin acceptate de instantele americane si chiar aplicate. Au existat si cazuri in care unele dispozitii au fost considerate ca fiind abuzive si, ca atare, aplicarea lor nu a fost acceptata de instante. Dar restul contractului a ramas, in continuare, valabil.
* Contractele de tip „click-wrap” in care, din greseala ori intentionat, NU trebuie sa faci o actiune pentru a-ti exprima acordul. In aceste cazuri instantele au considerat ca nu exista un acord de vointa, deci contractul nu se poate aplica.
* Contractele de tip „Terms of Use” (Termeni de utilizare) pe care ii gasim in subsolul multor pagini web. Pentru ca, de obicei, nu trebuie sa faci nici o actiune pentru a intra pe site si a-l vizita in intregime (fara a ajunge pe pagina respectiva de Termeni de Utilizare) si, deci, nu exista un acord de vointa, rezulta ca respectivul contract sau termeni nu pot fi impusi utilizatorilor. Totusi, termenii de utilizare pot prezenta o importanta practica din punctul de vedere al respectarii obligatiei de informare (vezi articolul anterior), informatii cu privire la reproducerea anumitor parti din site care sunt protejate de drept de autor (sau modalitati de citare corecta) sau chiar modul in care anumite date cu caracter personal sunt colectate si/sau prelucrate de proprietarul site-ului.