Nume de domeniu inregistrat abuziv. Aplicarea principiilor raspunderii civile delictuale. Natura drepturilor care se nasc din inregistrarea unui nume de domeniu.

Raluca Papadima

(Articolul a aparut in "Pandectele Romane"  nr. 6/2003)

 

REZUMAT

Principiile răspunderii civile delictuale sunt aplicabile înregistrărilor abuzive de nume de domenii. Achiziționarea unui nume de domeniu în scopuri exclusiv speculative constituie o faptă ilicită și poate fi sancționată prin anularea înregistrării acestuia.
Prin înregistrarea unui nume de domeniu, deținătorul acestuia nu dobândește un drept de proprietate asupra denumirii în cauză și nici un drept exclusiv asemănător unui drept de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosință, al cărui exercițiu este condiționat de buna-credință a deținătorului.

(Tribunalul Municipiului București, sentința civilă nr. 1682 din 6 noiembrie 2001 cu notă de Raluca Papadima)

NOTĂ

În această speţă, instanţele judecătoreşti române au avut ocazia să se pronunţe pentru prima dată cu privire la înregistrarea abuzivă de nume de domenii. Practica înregistrării de nume de domenii care corespund unor mărci, indicaţii geografice, nume comerciale sau nume personale celebre a condus la numeroase conflicte. 

Decizia reprodusă mai sus prezintă interes din două puncte de vedere. În primul rând, instanţa a făcut aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale în materia înregistrărilor de nume de domenii. În al doilea rând, instanţa a precizat natura drepturilor care decurg din înregistrarea unui nume de domeniu.

Numele de domeniu este o adresă de internet sub forma unei secvenţe de caractere alfanumerice, alcătuită din mai multe domenii, separate între ele prin puncte. De exemplu, „www.ventes.ibm.fr”. Citind numele de la dreapta la stânga, primul domeniu, situat la extremitatea din dreapta („fr”), se numeşte domeniu de cel mai înalt nivel. 

Există 2 categorii de domenii de cel mai înalt nivel: domenii generice de cel mai înalt nivel (generic top-level domains - gTLD) şi domenii cod ţară de cel mai înalt nivel (country code top-level domains - ccTLD). Primele indică natura activităţilor desfăşurate de către deţinător în vreme ce domeniile din a doua categorie indică locaţia sa geografică . (1)

În prezent, există 14 gTLD (.com, .net, .org, .int, .edu, .gov, .mil., .aero, .biz, .coop, .info, .museum, .name, .pro), administrate de către Internet Corporation for Assigned Names and Numbers în folosul comunităţii internaţionale, şi 243 de ccTLD, fiecare administrat de către un organism naţional abilitat în acest sens. În România, domeniul .ro este administrat de Reţeaua Naţională de Calculatoare pentru Cercetare-Dezvoltare (RNC) din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti).

Litigiul care a făcut obiectul acestei decizii a vizat numele de domeniu „airfrance”, înregistrat în domeniul cod ţară de cel mai înalt nivel „.ro”. Părţi în proces au fost reclamanta Air France şi pârâtele SC Amaltea Impex SRL, SC Evergreen Consult & Aviation SRL şi ICI Bucureşti. RNC nu a figurat ca parte în proces deoarece din punct de vedere juridic acesta nu constituie decât o structură fără personalitate juridică din cadrul ICI.

La o dată nedeterminată, societatea Amaltea a înregistrat prin intermediul RNC numele de domeniu „airfrance.ro”. Ulterior înregistrării, societăţile pârâte au făcut presiuni asupra companiei Air France în sensul de a achiziţiona numele de domeniu şi de a încheia cu societatea Evergreen un contract pentru configurarea paginii internet corespunzătoare. 

1. Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998 şi 1003 din Codul civil iar în considerentele deciziei, tribunalul a statuat în sensul că „[deşi] legislaţia română nu este foarte dezvoltată în domeniul internetului, instanţa constată că au aplicabilitate în cauză dispoziţiile dreptului comun, prin care se reglementează răspunderea civilă delictuală”.
Tribunalul a constatat că erau întrunite condiţiile cumulative necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale adică: (i) existenţa prejudiciului, (ii) existenţa faptei ilicite, (iii) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi (iv) existenţa vinovăţiei.
Instanţa a dedus existenţa unui prejudiciu din mai multe elemente. 

În primul rând, instanţa a constatat că denumirea Air France este de largă notorietate „bucurându-se de un real succes şi de apreciere din partea unei pături numeroase de consumatori din întreaga lume” astfel că „prin înregistrarea numelui de domeniu s-a profitat în mod incorect de renumele denumirii comerciale Air France”. 
În al doilea rând, instanţa a arătat că reclamanta a fost privată de dreptul de a achiziţiona de la RNC un nume de domeniu care să corespundă denumirii sale comerciale. Reclamanta a suferit aşadar un prejudiciu deoarece a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a îşi face cunoscută oferta partenerilor de afaceri utilizatori ai internetului.

În sfârşit, instanţa a mai precizat că este „lipsit de relevanţă faptul că aceasta poate folosi subdomeniile com.ro, org.ro, tm.ro, info.ro, firm.ro, care sunt libere în prezent”, acceptând aşadar implicit că orice persoană care deţine anumite drepturi cu privire la o denumire are dreptul să o poată înregistra în domeniul de cel mai înalt nivel .ro.

Potrivit instanţei, fapta ilicită comisă a fost aceea de a „achiziţiona numele de domeniu airfrance.ro în scopuri speculative”, existenţa unui raport de cauzalitate între această faptă şi prejudiciu fiind evidentă. În ceea ce priveşte vinovăţia, instanţa a constatat că pârâta a acţionat cu intenţie. Prin blocarea numelui de domeniu litigios şi împiedicarea reclamantei să deschidă o pagină cu acest nume în spaţiul internet corespunzător României, pârâta a urmărit să forţeze reclamanta să răscumpere domeniul şi să încheie un contract pentru configurarea paginii cu societatea Evergreen. Criteriul principal luat în considerare a fost înregistrarea numelui de domeniu „doar cu scopul revânzării [...] contra unor sume de bani considerabile”.

Conform regulilor generale din materia răspunderii civile delictuale, instanţa a dispus repararea prejudiciului în natură. În acest sens, tribunalul a arătat că “pentru repararea prejudiciului suferit de către reclamantă este absolut necesar ca pârâtele [Amaltea şi Evergreen] să desfiinţeze site-ul aflat pe internet la adresa http:www.airfrance.ro şi ca pârâtul Institutul de Cercetări în Informatică să anuleze înregistrarea domeniului airfrance.ro”. 

În legătură cu această soluţie se impun mai multe precizări. 

În primul rând, decizia este surprinzătoare în ceea ce priveşte societatea Evergreen, care nu îndeplineşte în mod evident condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nefiind deţinătorul numelui de domeniu litigios. De altfel, instanţa, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii, face referire numai la societatea Amaltea, pentru a reţine ulterior răspunderea solidară a pârâtelor. De asemenea, condamnarea ICI în calitate de pârât nu este la adăpost de critică, deoarece acesta nu are nici posibilitatea şi nici obligaţia să verifice dacă denumirea pe care o persoană doreşte să o înregistreze ca nume de domeniu încalcă drepturile unei terţe persoane asupra acelei denumiri. RNC nu poate fi aşadar ţinut răspunzător pentru producerea unui prejudiciu unei terţe persoane rezultând din admiterea unei cereri pentru înregistrarea unui nume de domeniu.

În calitate de registrator, RNC are obligaţia, dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens, să procedeze la anularea sau transferul numelui de domeniu. RNC nu trebuia să figureze ca parte în proces, fiind suficient ca instanţa să constate că pentru repararea integrală a prejudiciului este necesară anularea sau transferul. În schimb, având în vedere că o reparaţie în natură nu este realmente posibilă, deţinătorul numelui de domeniu ar fi putut fi condamnat la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

În al doilea rând, reclamanta ar fi putut solicita, iar instanţa ar fi putut ordona transferul numelui de domeniu, ceea ce ar fi constituit o opţiune mai avantajoasă. Ulterior procesului, compania Air France a înregistrat numele de domeniu airfrance.ro dar pentru aceasta a trebuit să plătească taxa de înregistrare, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă se solicita instanţei direct transferul numelui. În jurisprudenţa internaţională, în majoritatea covârşitoare a litigiilor reclamantul solicită transferul iar nu anularea numelui de domeniu.

În al treilea rând, obligarea pârâtelor Amaltea şi Evergreen să desfiinţeze site-ul este absolut inutilă deoarece funcţionarea unui site încetează automat în momentul în care RNC anulează înregistrarea numelui de domeniu corespunzător. 

În al patrulea rând, trebuie remarcat că instanţa s-a referit la „denumirea” Air France şi nu la „marca” Air France. Apreciem că dacă reclamantul este titularul unei mărci, acesta are la dispoziţie anumite mijloace specifice pentru apărarea dreptului său, distincte de aplicarea principiilor răspunderii civile delictuale. 

Este vorba despre acţiunea în contrafacere şi despre acţiunea în concurenţă neloială . (2) Prin intermediul acestor acţiuni s-ar putea obţine anularea sau transferul numelui de domeniu precum şi despăgubiri pentru eventualul prejudiciu suferit. Printr-o interpretare extensivă, art. 83 alin. 2 şi art. 86 alin. 1 din Legea nr. 84/1998, care incriminează contrafacerea şi concurenţa neloială, şi-ar putea găsi aplicare şi în materia numelor de domenii. 

Mai mult, trebuie remarcat că acţiunea reclamantei fusese promovată iniţial ca cerere de ordonanţă preşedinţială şi ulterior modificată în cerere întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. Din decizie rezultă că modificarea naturii juridice a cererii se datorează obiecţiilor pârâtului ICI care a susţinut că admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială ar echivala cu o prejudecare a fondului, contrară dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură civilă. 
Suntem însă de părere că procedura ordonanţei preşedinţiale este aplicabilă în materia conflictelor dintre deţinătorii unor nume de domenii şi titularii unor drepturi de proprietate intelectuală sau de altă natură . (3) Este adevărat că natura măsurilor care ar putea fi ordonate de către instanţă trebuie să ţină cont de cerinţa caracterului vremelnic şi neprejudecării fondului.

Este evident că instanţa ar putea dispune suspendarea numelui de domeniu, pentru că această măsură are un caracter provizoriu inerent, dar apreciem că ar putea dispune şi transferul sau anularea numelui de domeniu. Ambele măsuri, cât şi revenirea asupra lor, constituie operaţiuni extrem de simple din punct de vedere tehnic. Jurisprudenţa franceză a admis constant această posibilitate în cadrul unei proceduri analoge (procédure de référé) .(4)
Procedura ordonanţei preşedinţiale răspunde exigenţelor de celeritate care guvernează internetul. Spre deosebire de acţiunea în contrafacere sau în concurenţă neloială, care pot fi promovate doar dacă există „folosire”, adică numele de domeniu conduce la un site internet operaţional, ordonanţa preşedinţială ar putea fi utilizată chiar şi atunci când numele de domeniu a fost doar înregistrat, fără să fie (încă) activat. Dezavantajul major este că procedura nu permite solicitarea şi obţinerea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

2. Decizia este importantă şi prin precizările referitoare la natura dreptului care ia naştere prin înregistrarea unui nume de domeniu. Cu privire la acest aspect, instanţa a arătat că „pârâta doar a înregistrat numele de domeniu airfrance.ro fără a obţine vreun drept legal exclusiv asupra acestuia. [RNC] nu are capacitatea de a vinde pagini web (site-uri), ci doar de a transmite dreptul de folosire pentru un nume de domeniu”. 

Înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă un drept de proprietate sau un drept legal exclusiv similar drepturilor de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosinţă asupra denumirii respective. Contractul de înregistrare care se încheie între solicitant şi RNC nu constituie un contract de vânzare-cumpărare ci un contract cu titlu oneros nenumit.

Înregistrarea unui nume de domeniu nu poate constitui aşadar o anterioritate de natură să împiedice înregistrarea aceleiaşi denumiri ca marcă de către un terţ . (5)

Dreptul de folosinţă se exercită în general prin crearea unui site internet asociat numelui de domeniu respectiv. Pe această pagină deţinătorul poate publica diferite informaţii, poate face prezentări, oferte, publicitate sau operaţiuni comerciale. În acest sens, noţiunea de domeniu este definită în Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic (6) ca fiind „o zonă dintr-un sistem informatic, deţinută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date”.

Legea nr. 365/2002 conţine anumite prevederi prin care se urmăreşte asigurarea unei securităţi în ceea ce priveşte domeniile utilizate în comerţul electronic. Legea incriminează ca infracţiuni pedepsite cu închisoarea „accesul neautorizat într-un sistem informatic sau într-un domeniu”, „transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau domeniu pentru uzul personal ori către terţi” şi „modificarea, distrugerea parţială sau totală, în mod neautorizat, a informaţiei stocate într-un sistem informatic sau domeniu” . (7)

3. În concluzie, deşi decizia este criticabilă din mai multe puncte de vedere, trebuie apreciat faptul că instanţele române au sancţionat comportamente abuzive în spaţiul internet, şi aceasta în contextul în care legislaţia română nu este foarte dezvoltată pe acest plan. 

În orice caz, mai rămân încă numeroase aspecte de elucidat cu privire la înregistrarea abuzivă de nume de domenii. Este vorba în principal despre poziţia juridică a ICI Bucureşti în astfel de dispute, despre sancţiunile aplicabile, despre mijloacele procesuale care pot fi utilizate. Sperăm că procesele care se află în prezent pe rolul instanţelor judecătoreşti române (8) vor aduce precizări şi vor contribui la mai buna protejare a titularilor unor drepturi de proprietate intelectuală. 


Jurist RALUCA PAPADIMA
Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti


(1) A se vedea pentru mai multe detalii: A. C. Ştrenc, Interfaţa marcă - nume de domeniu internet, în „Revista română de proprietate industrială” nr. 5/2002, p. 8, C. Rotaru, Consideraţii privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală pe Internet, în R.D.C. nr. 7-8/2000, p. 63 - 64.

(2) A se vedea C.T. Ciulei, Consideraţiuni privind aspectele juridice pe care le implică crearea unui site comercial pe internet, în R.D.C. nr. 10/2001, p. 86 - 87 şi C. Rotaru, op. cit., p. 64 - 65.

(3) Subliniem însă că jurisprudenţa instanţelor române nu este uniformă nici măcar nu privire la aplicabilitatea procedurii ordonanţet preşedinţiale în materie de contrafacere. A se vedea pentru două soluţii contrare: C.Ap. Constanţa, dec. civ. nr. 64/1995 (admisibilitate) şi T.M.B., s. com., dec. nr. 1663/1997 (inadmisibilitate).

(4) A se vedea, cu tilu exemplificativ, următoarele decizii: TGI Nanterre, ordonanţa din 16 septembrie 1999 (L’Oréal c. Vichy.com), TGI Nanterre, ordonanţa din 31 ianuarie 2000 (Trois Suisses France c. SARL Axinet şi Eric Griffaut), TGI Paris, ordonanţa din 23 mai 1996 (Relais et Châteaux c. Calvacom), TGI Paris, ordonanţa din 17 aprilie 1999 (Radio France c. Christian Fouchet).

(5) A se vedea V. Sédallian, Droit de l’Internet. Réglementation. Responsabilités. Contrats, Collection AUI Association des Utilisateurs d’Internet, 1996, p. 38.

(6) Publicată în M. Of. nr. 483 din 5 iulie 2002. 

(7) A se vedea art. 29 alin. 1 - 3 din Legea nr. 365/2002. 

(8) Potrivit informaţiilor existente pe site-ul RNC, la ora actuală mai există litigii în curs de desfăşurare cu privire la următoarele nume de domenii: „asirom.ro” (C.Ap. Bucureşti, s. com.), „tophid.ro” (T.M.B., s. civ.), „billa.ro” (T.M.B., s. com.), „banat-crisana.ro”.