. Dreptul Utilizatorului Internet: Legi internet
Legi Internet Legi Internet
Legi Internet
 

Dreptul Utilizatorului Internet

Monica Banu- consilier juridic - specialist proprietate intelectuala

 

Lucrare licentiata sub Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.5.

 

Printre problemele importante asociate cu prevederile impotriva incalcarii masurilor tehnologice de protectie se numara si faptul ca acestea au denaturat, inlocuit, afectat balanta creata cu atentie intre interesele titularilor de drepturi, pe de o parte si interesele publicului pe de alta parte, asa cum este stipulata in legile traditionale ale dreptului de autor.

In pofida multor aspectele controversate ale European Union Copyright Directive (EUCD)- Directiva 2001/29/EC, dispozitiile care instituie protectia masurilor tehnologice in relatia acestora cu dispozitiile limitarilor si exceptiilor dreptului de autor, trebuie interpretate din prisma principiilor statuate de aceeasi Directiva 29, printre care si acela prin care „trebuie pastrat un echilibru just intre drepturile (...) diferitelor categorii de titulari de drepturi de autor si cele ale utilizatorilor.” Perceptia echitatii intre interesele titularilor de drepturi pe de o parte si cele ale utilizatorilor pe de alta parte, isi poate gasi provenienta in copyrightul sistemului common law care, contrar abordarii umaniste potrivit careia dreptul de autor deriva de la individul creator, tinde sa dea prioritate interesului public, sa ofere drepturi utilizatorilor, in spatele acestora aflandu-se de fapt interese ce permit, sustin evolutia. Putem adauga aici ca unul dintre obiectivele directivei este “promovarea educatiei si culturii prin protectia lucrarilor si a altor obiecte protejate, permitand in acelasi timp exceptii si limitari in interes public in scopul educatiei si invatamantului”.
Spre diferenta de tendintele legislatiilor nationale care incearca sa acorde o pondere mai mare intereselor titularilor, jurisprudenta face trimitere in mod constant la principiul mentinerii acestui echilibru.

O decizie a Curtii Supreme din Canada a retinut in cazul Theberge vs. Galerie d’Art du Petit Champelain inc. faptul ca un echilibru adecvat ar consta nu numai in recunoasterea drepturilor autorilor cat si in a acorda o importanta adecvata naturii sale limitate. A fost sustinut in continuare ca un control excesiv al titularilor de drepturi de autor va restrange in mod nejustificat posibilitatea domeniului public de a incorpora inovatia, creatia in spectrul intereselor pe termen lung ale societatii ca intreg sau va creea obstacole utilizarilor permise.

Decizia Curtii Supreme din Canada ne permite sa evaluam echilibrul dintre intereselor titularilor de drepturi si cele ale utilizatorilor din prisma celor doua aspecte esentiale ale acestuia, si anume de mentinere la acelasi nivel si de egalitate de concept.

 

1.Mentinerea la acelasi nivel

Cu referire la primul aspect, principiul de echilibrare specific sistemului dreptului de autor este subsecvent fenomenului normativ in general prin care, dandu-se expresie cerintelor structurilor sociale, se urmareste obtinerea acelui echilibru social indispensabil crearii ordinii publice prin calmarea conflictelor si mentinerea in limite de ordine a ciocnirilor de interese. Un “control excesiv”, altfel spus acordarea de prioritate unuia dintre interesele aflate in conflict, in speta titularilor de drepturi sau autorilor, ar dezavantaja interesele celorlalti subiecti – utilizatorii de opere protejate, societatea, dezechilibrand astfel balanta. Din aceasta perspectiva, balanta specifica dreptului de autor pozitioneaza atat interesele autorilor/titularilor de drepturi, cat si cele ale utilizatorilor de opere protejate, la acelasi nivel.

Recunoasterea drepturilor autorilor da valoare operelor, fiind un stimul permanent al creatiei, inovatiei, in incercarea fiecaruia de a se afirma prin originalitate, calitate, etc. Interesul titularilor de drepturi ar consta tocmai in exploatarea acestor opere prin valorificare, prin introducerea libera in comert in vederea obtinerii de avantaje patrimoniale ca forma de compensare directa a eforturilor si/sau invenstitiilor proprii, exploatarea continutului creativ al operelor fiind posibila inclusiv prin oferirea unui grad ridicat de protectie a proprietatii intelectuale (paragr.3 si 4 EUCD).

Pe de alta parte, societatea nu poate fi lipsita de componenta originala, inovativa regasita in multitudinea de creatii. Interesul utilizatorului de opere protejate de dreptul de autor este, asemenea celui atribuit titularilor, autorilor, confirmat de societate prin recunoasterea drepturilor culturale (“dreptul la educatie, dreptul de a participa la viata culturala, dreptul de a beneficia de progresul tehnic si de aplicatiile sale” – Declaratia Universala a Drepturilor Omului). Sunt considerate drepturile culturale o componenta fireasca a drepturilor omului, fara de care personalitatea umana nu se poate afirma in toata plenitudinea sa.

Edmond Kaiser sustinea in studiul sau “Terre des Hommes” ca drepturile culturale sunt “consacrate drept una din cele mai importante cuceriri ale spiritului uman”, obligatia statelor fiind aceea de a “asigura accesul la instructie, educatie, participare la viata culturala in vederea garantarii dezvoltarii normale a fiecaruia intr-o lume tot mai complexa si mai exigenta.

Reafirmarea drepturilor culturale, din prisma mentinerii echilibrului dintre interesele ambelor subiecte de drept participante, este confirmata de EUCD inclusiv prin regula 14 din preambul “Prezenta directiva trebuie sa promoveze educatia si cultura, prin protectia lucrarilor si a altor obiecte protejate, permitand in acelasi timp exceptii si limitari in interes public, in scopul educatiei si invatamantului”. Protectia “lucrarilor si a operelor” da astfel expresie recunoasterii intereselor titularilor/autorilor, avand de cealalta parte pozitionata protectia acordata utilizatorilor prin recunoasterea intereselor acestora de acces la operele protejate, aceasta ultima forma garantata fiind asigurata prin prevederile aferente limitarilor si exceptiilor dreptului de autor.

Premisa gasirii unei solutii echilibrate in interesul culturii, a reclamat atat protectia celor care contribuie la imbogatirea ei cat si accesul la cultura al membrilor societatii. S-a remarcat ca insasi menirea operelor - de instrumente ale progresului cultural - nu ar putea fi realizata daca dreptul de autor nu ar fi supus unor limitari, tocmai pentru a evita acel “control excesiv” al titularilor de drepturi, de care aminteste decizia Curtii Supreme din Canada sau in mod special pentru a evita “abuzurile titularilor”, la care face trimitere EUCD (regula 51, 52) in contextul masurilor tehnologice de protectie.

Echilibrul de interese a capatat noi dimensiuni odata cu introducerea prevederilor corespondente sistemelor de gestionare a drepturilor (DRM) si masurilor tehnologice de protectie (TPM), scopul final al acestora fiind punerea in aplicare a principiilor si garantiilor prevazute de dispozitiile legale in beneficiul titularilor. Metoda legiuitorului de protectie a intereselor acestora a trebuit adaptata in noul context digital caracterizat prin posibilitati de diseminare facila a informatiilor, prin posibilitati de reproduceri la indemana oricarui utilizator. in vederea prevenirii si limitarii oricaror actiuni asupra operelor protejate, s-a creat astfel, in beneficiul detinatorilor de drepturi, posibilitatea utilizarii „tehnologiilor eficiente”, intelegandu-se prin acestea cele care „permit controlul de catre titularii de drepturi in baza aplicarii unui cod de acces sau a unui proces de protectie, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformari ale lucrarii sau ale unui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii”. O astfel de tehnologie care, practic, creeaza posibilitatea atat a unui control al accesului cat si al unui control al copierii, echivaleaza cu posibilitatea exercitarii drepturilor conferite titularilor, in mod exclusiv, nelimitat. Este ceea ce decizia Curtii Supreme din Canada cataloga a fi „control excesiv”, o astfel de tehnologie permitand in orice moment abuzuri ale titularilor, in dezavantajul utilizatorilor, cu reale repercursiuni asupra disponibilitatii care trebuie sa caracterizeze operele in general pentru a permite accesul la cultura, la informatie, stagnand intr-o ultima etapa dezvoltarea, progresul. Legalizarea TPM a condus indiscutabil la imposibilitatea impunerii prevederilor aferente exceptiilor si limitarilor dreptului de autor (corespondente doctrinei americane „fair - use”), prof. Lawrence Lessig, in mod corect, catalogand-o a fi o transpunere a „abuzurilor dreptului de autor”. Aprecierea acestuia este sustinuta de realitatea numeroaselor procese initiate de titulari, putand fi, de asemenea, la fel de pertinenta prin trimiterea la mult cunoscutul avertisment care marcheaza inceputul oricarei inregistrari DVD sau VHS prin care se interzice reproducerea oricarei parti a operei fara permisiunea producatorului. Exemplul acestui avertisment reprezinta o negare flagranta a doctrinei fair – use, a ceea ce reprezinta si sustin exceptiile si limitele dreptului de autor, implicit a notiunii de copie privata, a drepturilor utilizatorilor, consumatorilor, societatii in general.

„Prin neclaritatea dispozitiilor normative, prin deciziile contradictorii, dreptul la copia privata a devenit treptat un adevarat drept de a plati un avocat, ceea ce practic nu mai poate fi considerat un drept” (Lawrence Lessig).

Un control exclusiv al titularilor de drepturi, o negare a dreptului utilizatorului de copiere privata, nu pot fi asociate principiului de mentinere a echilibrului de interese. Cu cat este acordata mai multa protectie titularilor de drepturi, cu atat de mult este descurajata inovatia tehnologica. Tensiunea mult mai evidenta dintre cele doua interese, valori, este subiect al proceselor p2p in care se pretinde ca distribuirea materialelor protejate ameninta titularii de drepturi mai mult ca intotdeauna, si aceasta pentru ca, in mediul digital, fiecare copie este identica cu originalul, copierea dovedindu-se un procedeu facil, si foarte multe persoane, in special tinerii, folosesc sistemele de tip „file sharing” pentru a downloada opere protejate de dreptul de autor.

Instituirea TPM in aceste coordonate care permit atat un control al accesului, cat si un control al copierii, va conduce la stoparea facilitatii de diseminare si reproducere masiva, ceea ce insa nu este evidentiat este faptul ca nu doar reteaua p2p se caracterizeaza prin aceasta posibilitate, ci insusi Internetul, o limitare a accesului, a copierii, insemnand in fapt inclusiv o imposibilitate de a utiliza integral facilitatile unei retele ce conecteaza milioane de utilizatori si ale carei beneficii si-au pus amprenta asupra progresului in general.

In detrimentul utilizatorului si al intereselor sale, statuat in conventii si tratate internationale, in detrimentul tehnologiei si al evolutiei, prin incercarile de scoatere in afara legii a platformelor P2P pentru a contracara download-urile la scara larga, prin procesele indreptate impotriva producatorilor de softuri si utilizatorilor, legiuitorul a acordat o importanta sporita drepturilor titularilor, presiunile marilor companii spunandu-si cuvantul, in motivarea acestor demersuri putand itera inclusiv la argumentul oficial RIAA (Recording Industry Association of America): „tehnologia incurajeaza cetatenii sa fure”.

Pozitionarea in sfera infractionala a unor activitati care sunt justificate de interese confirmate de societate este posibila doar datorita mai sus amintitelor neclaritati ale dispozitiilor normative. Daca avem in vedere EUCD, un prim pas in vederea evitarii neclaritatilor de aplicabilitate, a fost deja realizat prin Recomandarea instituirii unei obligativitati in ceea ce priveste copia privata, stiut fiind faptul ca dispozitiile directivei lasau la latitudinea statelor implementarea unei astfel de exceptii, norma corespondenta nefiind imperativa. Utilitatea mentinerii la nivelul fiecarei legislatii interne a dispozitiilor aferente copiei private este, in aceesi masura, perceputa ca metoda de contracarare a efectului controlului exclusiv, excesiv, pe care il pot avea masurile tehnologice de protectie – „recomandam statelor membre sa preia exemplul Lituaniei, Maltei, Sloveniei si Italiei si sa incorporeze dreptul la copiere vis a vis de masurile tehnologice de protectie in mod analog cu exceptia copiei private, pentru a fi pastrat accesul la cultura, informatie si divertisment” (EUCD Best Practice Guide). Nemaiputandu-se delimita sfera actelor permise in contextul legalizarii unor masuri care permit fara nici o diferentiere atat controlul accesului cat si controlul copierii al oricaror actiuni neautorizate, a condus inclusiv la recomandarea de modificare a EUCD „in vederea asigurarii ca actele permise sa nu poata fi incalcate prin masurile tehnologice de protectie”.

 

2.Egalitatea de concept

 

Pentru a explica in continuare principiul de mentinere a echilibrului de interese, inclusiv din prisma componentei sale esentiale de confirmare a egalitatii de concepte, vom face trimitere la aceesi Decizie a Curtii Supreme din Canada, care are importanta in ceea ce priveste reafirmare la nivel jurisprudential al controversatului “drept al utilizatorului” (user’s right), de existenta caruia depinde insasi interpretarea corecta a balantei sistemului dreptului de autor. in decizia pronuntata Instanta a precizat ca, in ceea ce ii priveste pe utilizatori, echilibrul amintit se manifesta prin forma legislativa a utilizarilor permise”, aducandu-se in completare argumentul ca “acele utilizari permise ale operelor protejate de dreptul de autor sunt drepturi ale utilizatorului.” Instanta a citat in acest sens declaratia prof. David Vaver, potrivit caruia:

“Drepturile utilizatorului nu sunt doar fisuri legislative. Atat drepturilor titularilor cat si celor ale utilizatorilor trebuie sa li se dea o corecta si echilibrata interpretare”.


Protectia acelorasi drepturi culturale, de acces la cultura, informatie, progres tehnologic - recunoscute ca interese majore ale societatii - a condus la normarea “utilizarilor permise” prin prevederile corespunzatoare exceptiilor si limitarilor dreptului de autor. Posibilitatea reproducerii in scop privat, pentru cercetare stiintifica, educationala, in beneficiul institutiilor non-profit sau al librariilor publice, sunt in fapt facilitati acordate utilizatorilor de continuturi protejate, in vederea realizarii unor drepturi de acces la cultura. in raport cu afirmarea drepturilor autorilor, titularilor, drepturile utilizatorilor se valorifica legislativ prin prisma exceptiilor si limitarilor, dar nimeni nu poate contesta independenta lor vis-a-vis de primele, deoarece sustin interese confirmate de societate, indiferent de existenta sau inexistenta drepturilor de autor. insasi mentionarea lor in contextul principiului echilibrului de interese (ale titularilor si ale utilizatorilor) demonstreaza faptul ca interpretarea trebuie sa plece inclusiv de la o egalitate de concepte, nu numai de la o mentinere la acelasi nivel. Neacceptarea unei asemenenea teze, in conditiile confirmarii interesului utilizatorului, ar insemna practic imposibilitatea subiectului (consumator de opere) de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor acel interes, legalmente protejat, ceea ce ar echivala practic cu o prevedere inutila. Inclusiv notiunea de interes, cu atat mai mult cel confirmat de societate si reafirmat legislativ, nu poate fi desprins de conceptul de “drept”.

Exercitiul acestui drept, posibilitatea utilizatorului de a-si valorifica interesul implicat, trebuie raportat la societatea in care traieste, la modalitatea in care aceasta a evoluat. Noua era tehnnologica, asa cum si-a confirmat titulatura prezentul secol, a impus noi valori, noi cerinte, alte interese ale cetateanului au fost afirmate. Conectarea milioanelor de utilizatori a demonstrat in primul rand ca schimbul informational are un beneficiu ce poate fi urmarit in fiecare secunda datorita platformei care permite interconectarea fiecarui participant.

Facilitatea accesului la orice informatie a condus omul pe o noua treapta, calculatorul, reteaua devenind treptat un mod de viata. in mod special in acest context trebuie interpretat fiecare cetatean si interesele fiecaruia, tot mai mari, stimulate de o nevoie de cunoastere crescanda, specifica unei epoci in care un studiu stiintific nu trebuie cautat ore, zile in biblioteci de specialitate ci este disponibil online, in fiecare din casele casele tuturor, printr-un simplu „search”. Posibilitatea de valorificare a dreptului de copiere privata (“[…]reproducerea unei opere fara consimtamantul autorului, pentru uzul personal sau pentru cercul normal al unei familii […]” - Legea nr.8/1996, “[…] copiile sau reproducerile strict rezervate uzului privat al celui care efectueaza copia si nu sunt destinate unei utilizari colective […]” – art.122 – 5 pct.2 CPI Franta, “[…]reproducerile pe orice materiale realizate de o persoana fizica, in scopuri private si care nu sunt direct sau indirect comerciale[…]” – EUCD) trebuie raportata la interesele prezente ale individului si, asa cum impune EUCD, “exceptiile existente si limitarile de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate in temeiul noului mediu electronic” (paragr.31 – preambul), o aplicare inadecvata a acestora putand avea consecinte defavorabile progresului, specificului evolutiv al prezentei epoci. “Dezvoltarea tehnologica a multiplicat si diversificat vectorii de creatie, productie si exploatare. Chiar daca nu sunt necesare noi concepte pentru protectia proprietatii intelectuale, dispozitiile legale privind dreptul de autor si drepturile conexe ar trebui adaptate si completate pentru a raspunde adecvat realitatilor […] pentru a raspunde noilor provocari tehnologice.” (EUCD).

Scopul privat – criteriul de identificare al unei utilizari permise in temeiul execitarii dreptului de copiere privata, ar trebui sa fie in primul rand raportarea la un scop situat in afara colectivului si, pentru ca o astfel de incadrare s-ar potrivi mult mai bine scopului “personal”, termenul “privat” are avantajul de a putea primi o interpretare mult mai complexa, sfera de definire incluzand particularul, individualul si chiar intimul, secretul. Astfel, “utilizarea in scop privat” este o utilizare ale carei limite sunt definite de fiecare individ in parte, tinand de viata particulara a acestuia, cu preferinte, obiceiuri, nevoi diferite de la caz la caz si in acelasi timp intime, nesupuse dezvaluirii. Nevoile, interesele persoanelor contemporane primei legi a dreptului de autor din Franta - 1957 – sunt diferite de cele ale indivizilor din societatea prezenta, pe care cu greu ii poti identifica a nu se incadra in categoria utilizator internet. Utilizatorul de opere protejate de dreptul de autor este in fapt un utilizator internet, dreptul utilizatorului, consumatorului, fiind de fapt dreptul utilizatorului internet, cu specificul aferent acestuia, interesul care sta la baza acestui drept fiind coordonat in mod direct de cerinte de cunoastere specifice erei informationale, internetului, retelei. Societatea care s-a dezvoltat a creat posibilitatea unor noi nevoi personale, internetul aducand cu sine o multitudine de informatii la dispozitia tuturor, interesul pentru fiecare dintre acestea, crescand din ce in ce mai mult, si-a spus cuvantul si asupra necesitatilor fiecarui individ, ulterior asupra societatii ca intreg. Este gresita interpretarea calculatorului, retelei Internet, retelei p2p ca si “instrumente” care permit reproducerea digitala prin formele rapide de diseminare a operelor, si aceasta, deoarece in prezent, nu putem disocia persoana de calculator sau retea, fiind cunoscuta prezenta acestora in locuinta fiecarui cetatean, in scoli, in institutii publice si private, devenind parte integranta a vietii fiecaruia. Raportat la acest nivel de societate, cu aceste caracteristici trebuie privita si “utilizarea privata” a fiecarui individ.

Patrick Bloch, un socialist reprezentativ din Paris, unul dintre colaboratorii amendamentelor aduse Codului de Proprietate Intelectuala din Franta, cand proiectul se afla la nivelul Camerei Deputatilor, a declarat “trebuie sa aducem legea mai aproape de realitate. Este gresit sa cataloghezi 8 milioane de cetateni francezi care downloadeaza muzica pe internet ca si delicventi”. Cu alte cuvinte, este gresit sa pornim de la premisa ca “utilizarea privata” in prezent nu ar fi o utilizare prin intermediul retelei, cu caracteristicile ordonate de aceasta, cu deprinderile, uzantele acesteia, acccesul la informatii, la opere din domeniul literar, artistic, comunicare facila, inclusiv controversata transmitere rapida de fisiere dintr-o parte in alta a lumii. O societate deprinsa cu un anumit nivel de cunoastere, cultura, va refuza o limitare a acestui nivel de acces la informatii, limitare care nu ar putea fi simtita decat ca o involutie, un regres. Legislatia trebuie sa evolueze in acelasi timp si in aceleasi modalitati ca si societatea. Similar deciziei Tribunalului Suprem din Paris, care a dat acceptul nu numai pentru muzica downloadata pentru utilizare personala prin retelele P2P, cat si pentru punerea la dispozitia publicului a fisierelor care au fost downloadate, pot fi amintite si deciziile instantelor din Canada care in 2004 au statuat ca “simplul fapt al punerii la dispozitia publicului pentru download nu este in nici un fel de natura a diferentia reteaua P2P de o librarie care pune in mod gratuit la dispozitia publicului o carte”. Ca forma a unei astfel de utilizari private poate fi incadrat atat downlodul cat si punerea la dispozitia publicului a operelor protejate de dreptul de autor (corespondentul normativ al upload-ului). Dreptul utilizatorului internet este, asadar, dreptul de a avea acces la toate informatiile retelei, este dreptul unei persoane la dispozitia caruia stau milioane de fisiere cu muzica si filme pe care le poate evalua integral pentru ca nevoie sale de cunoastere cresc in fiecare zi, impunand ca si consumator de opere noi vectori creativi care sa ii satisfaca nevoile tot mai exigente, stimuland astfel intregul proces de creatie, fiind nu in ultimul rand, el personal, un viitor, posibil creator cu o baza informationala mult mai evoluata. Indiferent de catalogarea atat a downloadurilor cat si a uploadurilor ca forme ale unei utilizari permise, sunt concludente in acest sens recomandarile de aplicabilitate EUCD in vederea “furnizarii unei exceptii a copiei private care sa cuprinda downloadul de materiale de pe Internet inclusiv din retelele de tip file sharing, fara sa fie luata in considerare legitimitatea copiei principale sau a platformei de distribuire”. O astfel de interpretare extensiva a exceptiei copiei private ca avand aplicabilitate inclusiv in ceea ce priveste downloadurile in sistem p2p este justificata de faptul ca utilizatorii “trebuie sa aiba privilegiul de a face o copie privata fara sa tina cont de legitimitatea sursei sau copiei principale fiind impropriu sa ceri acestora sa distinga intre legitimitatea anumitor surse in ceea ce priveste copierea in mediul digital”. Nerecunoscand in schimb uploadul ca incadrandu-se in ceea ce poate fi o utilizare permisa prin copierea privata, se recomanda totusi “a se folosi discretie in aplicarea sanctiunilor si pedepselor impuse de uploadul ilegal si aderarea la principiul proportionalitatii”, fiind in aceeasi masura necesar “sa fie luate in considerare limitele raspunderii civile si penale pentru o scara mica de incalcari”.

 

Indiferent din ce perspectiva este luata in considerare balanta dintre drepturile titularilor si cele ale utilizatorilor, ca pozitionare la acelasi nivel a doua interese confirmate de societate in vederea asigurarii drepturilor fundamentale ale omului - respectiv de protectie a intereselor materiale care decurg din opera sa si de acces la cultura, la educatie si la progresele stiintei si tehnicii - sau de egalitate de concept prin afirmarea drepturilor utilizatorilor antagonic drepturilor titularilor, necesitatea pastrarii acestui “echilibru just” este cu atat mai importanta in noua era informationala.

Prof. Lawrence Lessig in “Code and Other Laws of Cyberspace” argumenteaza ca Internetul este guvernat in aceeasi masura de coduri, dispozitii legale cat si de cele tehnologice (legal and software code). Articolul evidentiaza faptul ca normele legale nu trebuie sa excluda interesele sociale permise de tehnologie, West Cost (software code), aceasta nefiind parte a pietei ci reactionand la dezvoltarile pietei asa cum, in mod reciproc, piata reactioneaza la dezvoltarile tehnologice. Interesele sociale, dezvoltate in prezent si ca interese ale utilizatorului internet trebuie garantate in aceeasi masura in care este asigurata protectia drepturilor de autor pentru ca principiul de echilibru, balanta va insemna inainte de toate echitate, in egala masura drepturilor titularilor cat si celor ale consumatorilor de opere protejate trebuind sa le corespunda prevederi prin care isi pot valorifica aceste drepturi. Un rol important, ca factor de echilibru, il poate avea punerea in aplicare a unui sisteme compensatoriu eficient in beneficiul autorilor si titularilor de drepturi in mod special in ceea ce priveste utilizarile continuturilor digitale in sistem p2p.
 

Bibliografie

1. Teoria Generala a Dreptului - Nicolae Popa

2. Declaratia Universala a Drepturilor Omului 

3. EUCD - Directiva 2001/29/EC de armonizare a anumitor aspecte privind dreptul de autor si drepturile conexe in societatea informationala

4. Best Practice Guide: Implementing the EU Copyright Directive in Digital Age

5. Lawrence Lessig - "Code and the other laws of cyberspace"

6. Automated Rights Management Systems and Copyright Limitation and exceptions by Nic Garnett (a study prepared for WIPO)

7. Myra Tawfik - "International Copyright law and "fair dealing" as a "user right""

 

Legi Internet Legi Internet