Desi sint de parere ca este greu sa abordezi in mod complet un asemenea subiect intr-un eseu pe blog, cum ma gindesc totusi de ceva vreme sa scriu citeva rinduri despre scriitura legala, pentru uzul studentilor in drept si nu numai al lor , incep azi cu citeva ginduri despre acest tip particular de “scriitura”.
Cum in “lumea legala” mare parte din timpul pe care juristii il dedica activitatii lor este consacrat cercetarii si scrisului (cineva spunea inspirat ca scriitura legala este un proces de gindire. Scriitura concentreaza mintea. Un avocat nu stie cu adevarat care este cu adevarat argumentul sau, pina nu il pune in scris [1]), si nu vorbirii, o discutie despre scriitura legala ar putea pare un truism. Din nefericire, cum “scriitura legala“ nu se preda sau invata nicaieri in scoala romaneasca de drept intr-un mod sistematic, orice discutie despre aceasta scriitura, in loc de a fi un lucru banal, este un adevarat exercitiu inovator.
Dar mai intii de toate, ce este “scriitura legala”?
Conform definitiei simplificate de aici, pe care o consider inspirata, scriitura legala este un tip de scriitura tehnica, utilizata in domeniul dreptului de legiuitor, avocati, judecatori, autori de texte legale si altii practicieni ai dreptului pentru a exprima analize legale facute de acestia, ori drepturi ori obligatii legale. Observati ca in definitia de mai sus, “scriitura legala” este catalogata a fi o specie a genului proxim “scriitura tehnica”. Cum in “scriitura tehnica” accentul cade pe comunicarea efectiva a unui mesaj, pe scriera care ajuta, este acurata, usor de citit si accesibila audientei careia ii este destinata, trasaturile de mai sus sint caracteristice si “scriiturii legale”. Daca acestea sint trasaturile esentiale unei “scriituri legale” de valoare, sa vedem in continuare cite tipuri de “scriitura legala” exista.
Conform clasificarii de aici, scriitura legala poate fi impartita in doua foarte largi categorii; 1) analiza legala si 2) redactare a unor texte (autoritative) legale. In sfirsit, categoriilor de mai sus as mai fi tentat, pentru scopuri didactice, sa adaug o a treia categorie; 3) redactarea de articole de drept, lucrari de diplome, doctorat, etc (in care audienta este in mod general una academica).
In continuare voi vorbi despre 1) si 2), urmind ca intr-o continuare a acestui editorial sa vorbesc despre 3) care merita un tratament separat.
Probabil ca in cazul 1) Analizei legale, este util sa intelegem ca exista a doua tipuri de texte; a) texte(documente) al caror scop este unul informativ; si b) texte(documente) al caror scop este unul persuasiv , intrucit functie de scopul lor, metodele si stilul folosite pentru redactare poate fi extrem de diferit. Intr-un document informativ, cum ar fi un memorandum de drept (vezi mai jos), o scrisoare catre client, sau o opinie legala, scriitorul incearca sa asigure o discutie obiectiva si echilibrata a unei probleme legale si a autoritatilor legale care dau un raspuns problemei respective. In mod egal, intr-un asemenea document, scriitorul explica si aplica textele legale intr-o incercare de a “prezice” deznodamintul posibil al problei legale ridicate, si de regula ofera audientei avizul si recomandarile sale. In sfirsit, un document informativ este organizat si scris intr-un mod formal, si indeplineste, printre altele si rolul de a inregistra cercetarea legala efectuata in jurul problemei de drept ridicata de audienta. Pe de alta parte, un document persuasiv (cum ar fi de exemplu o cerere introductorie, reconventionala, concluziile scrise, ori “un apel”) incearca sa il convinga pe cel care ia decizia in speta respectiva de justetea punctului de vedere al clientului, respectiv sa dea o decizie in favoarea acestuia. Documentele de acest tip de regula se prezinta unui judecator, dar ele pot fi prezentate unui arbitru, autoritati administrative, si in general oricui joaca rolul de decident al unei dispute legale de orice natura. O scrisoare persuasiva poate de asemenea convinge cealalta parte a disputei, si, ca regula generala, scrisul persuasiv este cel mai susceptibil de a fi influentat de stilul si flerul autorului.
2) Redactarea de texte legale priveste crearea legilor, normelor de aplicare ale acestora, reglementarilor de tot felul, etc. Acest tip de scriitura nu necesita citarea autoritatilor pe care autorul isi intemeiaza concluziile, si este impersonal.
Din propria mea experienta, pot spune ca nici unul dintre cele trei tipuri de scriitura legala descrise mai sus nu se invata (desi ar trebui sa se invete,cumva)in mod sistematic in in scoala romaneasca de drept.
Desi in general se fac seminarii in scoala romaneasca de drept, in care studentii sint “pusi” sa rationeze "legal", si, mai ales, desi se dau tot felul de examene, in care mai mult sau mai putin studentul, dirijat de profesori (destul de putini profesori explica oricum ce se asteapta de la student in timpul unui examen) invata cit de cit cum sa expuna coerent un argument legal sau altul, invatamintul romanesc nu este axat sistematic in jurul ideii de a obisnui studentul cu diferite tipuri de scriitura legala, ori cu cercetarea juridica si rationamentele pe care practicianul le face in mod obisnuit in domeniul dreptului, scoala fiind mai degraba axata pe o predare (transmitere) mecanica a cit mai multor informatii, norganizate intr-un mod sistematic ori coerent.
Iar din punct de vedere practic, adica al carierei dupa promovarea examenului de licenta, aceasta este o mare problema, intrucit proaspatul absolvent va avea dificultati in a-si gasi un loc de munca (cei care angajeaza cunosc aceste lipsuri ale scolii romanesti de drept, si uneori ezita sa angajeze un proaspat absolvent), ori, atunci cind il va gasi, va avea destul dificultati in a face un act ori altul care se cere in activitatea practica.
In sfirsit, pentru ca scopul acestor comentarii este sa asigure o viziune oarecare cititorului privitoare la diferitele tipuri de scriitura legala si a activitatilor logice pe care acestea le presupun, vom discuta in continuare activitatile pe care le implica 1) Analiza Legala(in mod special) si 2) Redactarea unor texte legale (succint).
Cum spuneam mai sus, in cadrul Analizei legale, avem doua tipuri de texte; unele al caror scop este unul informativ; si altele al caror scop este unul persuasiv.
Indiferent insa de tipul de act pe care il redactam, exista un numar de activitati pe care le reluam mereu si mereu in practica dreptului.
Astfel, pentru a intelege care sint acele etape, probabil ca nu e inutil sa trecem in revista mai intii pasii pe care ii parcurge o problema legala, de la prima intilnire cu un potential client pina la momentul depunerii unei cereri in instanta. Deci care ar fi acei pasi? Pe scurt, si extrem de simplificat, ar fi urmatoarii:
i. X intimpina o problema(oarecare)in viata reala. Dupa deliberari ia decizia ca cea mai buna cale de urmat ar fi consultarea unui avocat.
ii. X consulta un avocat,moment in care avocatul in principal "desfasoara"urmatoarele activitati:
-A. face o recapitulare a faptelor (impreuna cu X);
-B. functie de fapte, incearca o incadrare legala (cauta solutiile legale) ale problemei lui X;
-C. functie de incadrarea respectiva propune lui X o cale de urmat, intre mai multe cai posibile.
iii. in cazul in care X este multumit de solutiile propuse de avocat, va urma una dintre caile propuse de acesta (moment in care intervin alte activitati, asupra carora nu vom insista acum)
Observati ca in descrierea de mai sus, intervin 3 activitati (A,B,si C) care,de fapt
se reiau mereu si mereu in timpul oricarei activitati(consultatii, activitate litigiasa, etc,etc) efectuate de orice profesie juridica (judecatorii, procurorii, consilierii juridici, etc fac la rindul lor mereu si mereu aceste activitati)....
Desi activitatile de mai sus sint comune tuturor profesiilor juridice, si intervin (cel mai)frecvent in desfasurarea activitatilor acestor profesii, in mod paradoxal scoala romaneasca nu le consacra prea mult timp (de fapt,nu le consacra deloc timp)in programa sa (poate cu exceptia INM-ului, dar acesta nu face parte din sistemul universitar),astfel ca in general un absolvent (si mai tirziu multi practicieni, care au conservat obiceiurile rele mostenite in facultate) este destul de ignorat in privinta modului in care se desfasoara aceste activitati intr-un mod sistematic.
Daca intelegera faptelor(si mai ales a miriadelor de detalii din care este constituita realitatea)este ea insasi o arta, si o tehnica (despre care s-a vorbit mult)care ar merita sa fie descrisa in detaliu, la fel de importanta este incadrarea legala a lor,si "cercetarea" legala pe care ar trebui sa o facem in acest scop. Intrucit descrierea detaliata a artei redarii faptelor ar depasi limitele autoimpuse pentru acest eseu, vom discuta doar pe scurt despre cercetarea legala.
In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane CERCETAREA este definita ca : Studiu amanunţit efectuat în mod sistematic cu scopul de a cunoaşte ceva; investigaţie valoroasă", iar in optica mea acesta ar trebui sa fie si "cercetarea" legala pe care o face avocatul pentru clientul sau (magistratul pentru solutionarea dosarului,samd).
Un prim pas al acestei cercetari, ar consta, prin urmare, in stringerea tuturor materialelor relevante la cazul in speta. Desi modul cum se planifica aceasta cercetare, care sint sursele “primare” si cele “secundare” care trebuiesc cautate,etc, ar trebui si el predat sistematic (predarea se face cel mult indirect, in orele de teorie a dreptului) in scoala, presupun totusi cititorul familiarizat cit de cit cu principiile cercetarii materialelor relevante in dreptul romanesc, si cu distinctiile intre diferite surse si autoritatea de care se bucura acestea, astfel ca nu mai insist asupra lor, mentionind doar in treacat articolul Danei Neacsu (Doing legal research in Romania )din perspectiva americana, ori pe cel al lui Bogdan Manolea despre folosirea resurselor juridice romanesti pe internet.
Odata insa adunate aceste materiale relevante, se pune problema organizarii lor,intelegerii diferitelor tipuri de argumente pe care diferite materiale le prezinta, si a organizarii propriei argumentari, functie de detaliile cazului la care lucrezi.
Daca “gasirea dreptului aplicabil in speta” s-a rezolvat partial si cit de cit odata cu aparitia masiva a database-lor legale pe piata romaneasca (cei care au inceput practica cu mai mult de 10 ani in urma, isi mai amintesc, cum isi aminteste si subsemnatul, de nebunia cautarii prin monitoare disparate, colectii de reviste de drept si mai disparate, etc.) si cu accesul “imbunatatit” la colectiile marilor biblioteci de drept, nu sint convins insa, ca nu ramine in continuare problema organizarii materialelor relevante, a intelegerii diferitelor tipuri de argumente pe care diferite materiale le prezinta, si a organizarii propriei argumentari,despre care vorbeam mai sus ( "inflorirea" diverselor edituri care publica "modele de cereri" NU rezolva problema organizarii materialelor si a lipsei propriei argumentari, si citi nu cad in mania si idolatria modelului, crezind ca "modelul" rezolva totul, chiar si lipsa de gindire a practicianului...). Intrucit rationamentele legale sint rationamente logice, care nu difera prea mult de rationamentele cu care sintem obisnuiti din alte discipline(totusi rationamentele legale au anumite particularitati, printre care as mentiona raportarea perpetua la o autoritate legala, citata in text), iar pe de alta parte, enumerarea lor si exemplificarea ar necesita pagini intregi de explicatii, nu voi insista aici prea mult asupra lor(o carte buna, si extrem de succinta pe care o recomand celor interesati de subiect este cea a lui Pierre Schlag si David Skover, Tactics of Legal Reasoning, Carolina Academic Press, 1986).
Pentru a “incheia” insa explicatia cu tipurile de scriitura legala de la care am pornit, vom spune ca produsul final al organizarii materialelor legale cu aplicabilitate in speta si a propriei argumentari este chiar Analiza legala (documentele informative ori persuasive) despre care vorbeam mai sus. Unul dintre cele mai uzuale documente pe care incepatoruI in profesiile juridice le are de efectuat este Analiza legala concretizata in documentul informativ, denumit si memorandum de drept , pentru uzul clientului, ori pentru uzul avocatilor mai in virsta , in care, cum spuneam mai sus, scriitorul incearca sa asigure o discutie obiectiva si echilibrata a unei probleme legale si a autoritatilor legale care dau un raspuns problemei respective. In practica romaneasca insa, incepatorii, ori chiar practicienii care nu au lucrat in mari firme nu cunosc nici macar despre existenta acestui tip de document, chiar atunci cind il intocmesc, astfel ca voi starui doua secunde asupra acestuia.
In sensul folosit de mine, un memorandum este un document intocmit de un jurist pentru a explica si sumariza o problema legala unui client ori altui jurist(avocat, judecator,etc). In alte parti se face distinctia intre memorandum-uri "inchise" si "deschise", insa nu cred ca este potrivit sa insistam acum asupra acestei distinctii, definitia de mai sus inglobind ambele tipuri.
Pentru ca cea mai buna explicatie este una practica, un model despre ce contine si cum se face un astfel de memorandum poate fi gasit aici (open memo -luati totusi totul sub beneficiu de inventar, fiind vorba si de putina reclama acolo) , iar un model concret gasiti pe site-ul profesorului Sorkin,care da un exemplu concret de memorandum . In aceiasi maniera practica precum cea de mai sus, probabil ca nu ar fi inutile citeva sfaturi despre scriitura legala (si cercetarea pe care o facem pentru a scrie)in Student lawyer magazine aici, citeva idei despre tipuri de avize pe care le dau avocatii in scris , si citeva ginduri ale unui profesor care preda scriitura legala.
In sfirsit, in aceiasi nota practica, si referitor la Analiza legala ale carei rezultate sint documente de tip persuasiv, probabil ca nu sint inutile sfaturile despre cum sa scrii un bun apel, ori cele de aici(trebuie avut in vedere ca scopul subsidiar, cel putin al articolului totusi reclama .
In final, in ceea ce priveste b)Redactarea de texte legale ori (in mare, tehnica legislativa din dreptul nostru)autorul acestor rinduri este un fan al Legii Nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative a carei lectura o recoamanda cu caldura (daca imi amintesc bine este o reluare a unei legi asemanatoare, parca din 68(?). In plus fata de aceasta, cei interesati pot consulta materialele de aici (SUA) ori aici (EU).
Cam atit deocamdata, ne revedem la o viitoare discutie despre scriitura pentru audienta (in principal) academica.
[1] Daniel J. Kornstein, How to Write Right, in New York Law Journal, Septembrie 2000