Nu-i asa ca vi se pare ca e logic sa pui un link catre orice este disponibil public, fara sa ceri consimtamintul celui catre care linkezi?

Nu-i asa ca nici macar nu v-ati gandit ca a pune un simplu link catre o alta pagina (sau videoclip sau imagine sau orice alta opera etc.) ar putea fi considerat ca o incalcare a dreptului de autor?

Ei bine - nu numai ca unii s-au gandit, ci si i-au dat in judecata pe altii - pentru a ca prin linkul pe care l-ar fi pus, le-ar fi incalca dreptul de autor.

Iarasi ei bine - Curtea Europeana de Justitie (CJUE) a decis astazi ca e o prostie sa crezi ca un simplu link creeaza un nou drept de comunicare publica penrtu titularii de drepturi catre care sa linkeaza. Adica a zis sa mai termine cu prostiile si sa se lase sa se linkeze in voie.

Mai jos comunicatul de presa integral al CJUE, iar decizia o cititi integral de aici.

Proprietarul unui site internet poate, fără autorizarea titularilor de drepturi de autor, să facă trimitere prin hiperlinkuri la opere protejate disponibile în mod liber pe un alt site

Situația este aceeași în cazul în care internauții care accesează acest link au impresia că opera le este afișată de pe site-ul care conține linkul

Anumite articole de presă redactate de mai mulți jurnaliști suedezi au fost publicate în acces liber pe site-ul internet al Göteborgs-Posten. Retriever Sverige, o societate suedeză, exploatează un site internet care le furnizează clienților săi linkuri internet care pot fi accesate (hiperlinkuri) către articole publicate pe alte site-uri Internet, între care site-ul Göteborgs-Posten. Retriever Sverige nu a solicitat însă jurnaliștilor în cauză autorizația de a crea hiperlinkuri către articolele publicate pe site-ul Göteborgs-Posten.

Svea hovrätt (Curtea de Apel din Svea, Suedia) a sesizat Curtea de Justiție pentru a stabili dacă furnizarea unor astfel de linkuri constituie un act de comunicare publică în sensul dreptului Uniunii. În cazul unui răspuns afirmativ, stabilirea de hiperlinkuri nu ar fi posibilă fără autorizarea titularilor de drepturi de autor. Astfel, dreptul Uniunii prevede că autorii au dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor.

În hotărârea pronunțată azi, Curtea consideră că furnizarea unor linkuri care pot fi accesate către opere protejate constituie un act de comunicare. Astfel, un asemenea act este definit ca punerea unei opere la dispoziția publicului, astfel încât acesta să o poată accesa (chiar dacă nu utilizează această posibilitate). În plus, se poate considera că potențialii utilizatori ai site-ului exploatat de Retriever Sverige constituie un public, având în vedere că numărul lor este nedeterminat și destul de important.

Curtea amintește însă că respectiva comunicare trebuie să se adreseze unui public nou, cu alte cuvinte unui public care nu a fost luat în considerare de titularii de drepturi de autor la momentul autorizării comunicării inițiale. Potrivit Curții, un asemenea „public nou” lipsește în cazul site-ului exploatat de Retriever Sverige. Astfel, având în vedere că operele propuse pe site-ul Göteborgs- Posten erau în liber acces, utilizatorii site-ului Retriever Sverige trebuie considerați ca făcând parte din publicul luat deja în considerare de jurnaliști la momentul autorizării publicării articolelor pe site-ul Göteborgs-Posten. Această constatare nu este repusă în discuție de împrejurarea că internauții care accesează linkul au impresia că opera le este afișată de pe site-ul Retriever Sverige, deși provine în realitate de la Göteborgs-Posten.

Curtea concluzionează că proprietarul unui site internet, precum cel al Retriever Sverige, poate,fără autorizarea titularilor de drepturi de autor, să facă trimitere prin hiperlinkuri la opere protejate disponibile în mod liber pe un alt site.

Situația ar fi însă diferită în ipoteza în care un hiperlink le-ar permite utilizatorilor site-ului pe care se găsește acest link să eludeze măsurile restrictive luate de site-ul pe care se găsește opera protejată pentru a restrânge accesul publicului numai la abonații săi, întrucât în această ipoteză utilizatorii menționați nu ar fi fost luați în considerare ca public potențial de titularii de drepturi de autor atunci când au autorizat comunicarea inițială.

În sfârșit, Curtea declară că statele membre nu au dreptul de a conferi o protecție mai amplă titularilor de drepturi de autor prin extinderea noțiunii „comunicare publică”. Astfel, acest fapt ar avea drept efect crearea unor diferențe legislative și, prin urmare, a unei insecurități juridice, în timp ce directiva în discuție urmărește tocmai remedierea acestor probleme.