Drept & Internet - noutati si opinii

Suntem în 2019 și cuvinte ca inteligența artificială (AI) sau algoritmi trebuie să facă partea din descrierea oricărui produs software, pentru a fi inovativ, trending sau disrupting. Într-o combinație de româno- engleză de salon mai punem un pic de blockchain și un vârf de lingurița de tehnologii emergente.:D

Dar dincolo de buzz-ul de marketing (uneori neacoperit de practică), automatizarea proceselor software devine o activitate curentă pentru din ce în ce mai multe business-uri (chiar discutam azi cu Alin Popescu, în contextul scopului viitoarei conferințe Future Zone pe care o face Avocatnet.ro). Unii dezvoltă astfel de automatizări, dar din ce în ce mai multe le implementează (fie ca SaaS, fie on-premise... sau mixt).

Subiectul ridică suficiente probleme de etică și obiectivitate (aspecte pe care și eu le învăț în acest context), dar și de viitoare reglementare a AI sau a algoritmilor. Însă înainte de a vorbi despre reglementări viitoare (de care nici nu sunt sigur că e nevoie), este momentul să discutăm despre ceea ce avem deja reglementat - zona de date personale și GDPR si cum se aplică pe zona de algoritmi și AI.

Un document de lucru publicat zilele trecute de Grupul de la Berlin, care practic merge mai în detaliu de la declarația Conferinței Autorităților de Protecție a Datelor (2018) sumarizează două capitole majore legate de privacy & AI. Înainte de a rezuma cele două capitole, ar trebui să nu uităm că pericolele nu vin de la AI sau algoritmi în sine (sau măcar nu acum), ci de la programatorii care le scriu sau la firmele care cer le configurează sau fac anumite implementări.

1.  Care sunt zonele unde AI poate interacționa cu datele personale?

• folosirea de date personale în procesul de antrenarea/învățare algoritmică
• aplicarea AI către date personale (capitol în care dacă decizia are efecte juridice sau efecte semnificative, ne gândim la art 22 din GDPR)
• folosirea AI pentru extragerea de date personale din date care nu par să conțină astfel de informații; inclusiv posibilitatea de re-identificare a persoanelor

2. Care sunt pericolele pentru viața privată ale folosirii incorecte a AI?

• discriminare și subiectivism;
• colectarea de date en-gros în loc de reducerea la minimum a datelor (art 5 GDPR)
• modificarea scopului prelucrării datelor;
• lipsa de transparența și înțelegere a ceea ce face AI cu datele tale, având ca una din consecințe și imposibilitatea unui consimțământ informat;
• analiza datelor care duc la re-identificarea persoanelor vizate sau identificarea unor aspecte legate de date din categorii speciale.

Dincolo de AI & date personale

Dacă ați ajuns până aici cu textul e bine să extindem scopul, pentru că subiectul AI și algoritmi are o serie de valențe juridice dincolo de partea de protecția datelor - de la reponsabilitate (sau exonerarea de responsabilitate) în contextul dezvoltării unor astfel de soluții până la aspecte de proprietate intelectuală (drepturi de autor? drept sui-generis?)  asupra algoritmilor, dar și al rezultatelor acestora. Cu privire la aceste probleme, mărturisesc că încă am mai multe întrebări decât răspunsuri, dar știu că la evenimentul organizat de Emeaconferences de pe 20 mai care atinge aceste subiecte vin 3 specialiști europeni, cu mai mare expertiză decât a mea. Găsiți o prezentare în imaginea de mai jos. Dacă mă simt mai luminat după eveniment, mai pun o postare. Până atunci, dacă vreți să-i întrebați voi problemele voastre concrete, vă puteți înscrie cu un discount de 10% dacă folosiți codul Trusted.Ro. :)

Dacă încercați să intrați astăzi, 21 martie 2019, pe site-ul legi-internet.ro o să vedeți că nu este disponibil. În mod intenționat. Nu este vreo eroare sau problemă tehnică.

Pur și simplu mă alătur celor (cum ar fi Wikipedia în germană, cehă, slovacă și daneză) care încearcă să atragă atenția asupra pericolelor pe care le aduce o propunere de directivă pe zona drepturilor de autor, care propune prin Articolul 11 și Articolul 13 niște măsuri care pot aduc atinge în mod serios libertății Internetului.

Cum această propunere de directivă se va vota în Parlamentul european pe 26 martie 2019, aceasta este practic ultima șansă ca să nu fie adoptat un act normativ - cu potențiale efecte negative care au fost deja punctate de oameni mult mai bine plasați decât mine - de la profesori de copyright din UE până la Sir Tim Berners Lee, creatorul WWW până la Raportorul ONU pe libertate de exprimare, David Kaye.

Pentru detalii despre cum puteți încă să reacționați și să folosiți unelte de democrație participativă - vedeți pagina de blackout.

PS: Las blogul deschis, ca să se poată citi articolele mai vechi pe această temă. Evident, nu închid site-ul definitiv. Doar 24 de ore :-)

Se pare că Facebook a început implementarea în România a unui algoritm de filtrare a știrilor false (fake news) din informațiile care apar pe paginile (wall) utilizatorilor de Facebook. De asemenea, se pare că cel puțin anumite publicații cu știri umoristice, care evident că nu sunt reale, au intrat în același filtru, din care teoretic ies doar știrile adevărate și perfecte.

Dacă Guvernul României (de oricine ar fi fost condus el) ar fi impus un filtru în care anumite publicații ar fi fost puse pe lista neagră a știrilor false, toată lumea ar fi strigat cenzură.

Dacă în anii ‘90, proprietarii chioșcurilor de ziare ar fi decis că anumite publicații nu pot fi vândute la chioșcuri, toată lumea ar fi strigat cenzură. (de fapt chiar s-a întâmplat)

Dacă același lucru se pare că este făcut de o firmă privată pentru aproape 10 milioane de conturi din România, pe criterii nepublice și neclare, fără o procedură de apel și fără vreun comunicat oficial, se pare că nu mai este problemă. Dar este tot o cenzură, privată de data aceasta, mult mai insidioasă prin lipsa oricărei urme de transparență, inclusiv a algoritmilor folosiți.

Pe aceleași considerente ar trebui să lăsăm cei câțiva giganți globali care asigură de facto porțile către informația online să stabilească ce avem voie și ce nu avem voie să citim. Sau să facem. De fapt, deja Germania își propune să facă o lege care exact asta să facă, în ciuda faptului ca oameni cu scaun la cap îi zic că nu este o idee prea buna.

La noi, e liniște și pace, ca oricum nu se ocupă nicio instituție publică cu susținerea libertății de exprimare. Ca sa fie tacâmul complet singura reacție publică este a unui domn care căștigă bani de pe urma lui Facebook care ne explică de ce decizia lui Facebook este "e o măsură logică și sănătoasă atât pentru rețeaua socială, cât și pentru societate, în general." LOL. Evident, asta nu ar putea fi niciodata un fake news, doar un Media advertising bias, pe care Facebook nu l-ar filtra niciodată.

Și oricum, e vorba de Mark care stabilește lista, nu de Dragnea, Tăriceanu sau Cioloș, nu? Deci e safe...

Am mai spus că problema nu sunt doar știrile false (și exemplul de mai sus e exemplul perfect), iar soluția nu este un algoritm miraculos (pe care oricum niciun politician nu il intelege, dar nici cei angajati sa vorbeasca in numele Facebook), ci mai degraba de educație media și receptare critică a informațiilor - indiferent de modul de transmitere - presă scrisă, TV, radio sau Internet. (ca să înțelegeți mai prozaic la ce ne referim aruncați-vă un ochi pe infograficul ăsta de la MediaWise și Factual despre cum depistezi dezinformarea.)

Dar deocamdata la clasa a V-a vrem să promovăm învățarea algoritmilor și nu gândirea critică a informațiilor primite... În rest, vorbe goale.

Ca un follow-up la insemnarea anterioare se pare ca am avut dreptate in cinismul meu si a fost mai important să avem un OUG rapid si nu o discutie asezata.

Ca OUG-ul adoptat peste noapte are probleme majore, nu este nicio surpriza - sunt mai multe articole care deja abordează problema pe toate fatetele importante:

• OUG-ul este neconstitutional, ca și conținut - dar si ca și formă. Vezi detaliile în articolul lui Codru Vrabie
  si cel al Georgianei Iorgulescu
• SRI-ul castiga mai multa putere. Vezi articolul lui Dan Tapalaga
• daca va intereseaza efectele deciziei pentru cazurile pe rol (o discutie mai tehnica dpdv juridic)- vedeti articolul lui Cristi Danilet sau Mihai Hotca

Eu continui să cred că dacă vrem ca Decizia CCR sa aibă și un rezultat corect, iar pe de alta parte MJ-ul să își mai spele din rușine, atunci soluția ar fi să avem o discuție așezată (și complexă in același timp) despre garanții tehnice și juridice a unui sistem functional pe termen lung.

Altfel, probabil o sa avem fie o respingere a OUG de către Parlament sau, și mai rău, o viitoare actiune in fata CCR, care are toate sansele să aibă succes. Oricare dintre acestea pot să creeze probleme cu mult mai mari decât cea actuală.

E adevărat, putem sa ignoram toate problemele inca o data si sa speram ca nu se va intampla nimic.

Daca o imagine face cat o mie de cuvinte, atunci un videoclip de 1 minut cat valoreaza? :)

Cum imi place sa imi folosesc neuronii si creativitatea pentru a explica chestiuni ce par complexe in moduri cat mai usor de inteles, nu pot decat sa fiu extrem de incantat de seria de videoclipuri privind viata privata si datele personale in era digitala facute in cadrul unui proiect de ApTI cu sprijinul tehnic al celor de la Reea. Momentan avem sapte deja lansate si doar cateva in diverse stadii de realizare (dar care vor fi publicate pe acelasi playlist). Toate sunt libere pt. reutilizare (CC BY 4.0)

Pentru patru dintre ele care deja le-am tradus si adaptat in engleza, le-am si inclus in competiția europeană de resurse educaționale deschise Miler.

Daca va plac, puteti sa ne votati si voi pina vineri! Vizionare placuta!

Articol publicat pe blogul Privacy.apti.ro

Trei ONG-uri au cerut saptamina trecuta Autoritatii Electorale Permanente “sa verifice toate listele suplimentare pentru indicii de vot multiplu, inclusiv prin compararea lor cu cele permanente.". De asemenea au declarat ca “decizia Biroului Electoral Central de a ingradi accesul la obtinerea de copii dupa listele electorale organizatiilor neguvernamentale si candidatilor independenti este una restrictiva.”

Practic decizia BEC spune ca doar reprezentantii partidelor politice din birourile de votare ale sectiilor de votare - care au depus in prealabil o cerere scrisa prin care dovedesc ca sunt inscrise ca operatori de date cu caracter personal - au voie sa faca copii dupa aceste liste suplimentare, ca si dupa tabelele electorale permanente in conditiile legii 677/2001.

Interpretarea este una eronata din punctul nostru de vedere. In primul rand ca niciuna din legile invocate de decizia BEC nu precizeaza in mod expres ca cineva ar avea dreptul sa faca copii dupa listele electorale (fie ele normale sau suplimentare). Legea 677/2001 privind protectia datelor cu caracter personal nici nu le-ar da un asemenea drept in lipsa unui scop adecvat si precis, si doar pentru satisfacerea unui drept legitim.

In al doilea rand informatiile cu privire la cine a votat, sau care sunt exact persoanele care au votat pe listele suplimentare sunt deosebit de importante pentru orice partid politic si pot fi folosite in scopuri evident eronate. De exemplu, un partid care a “incurajat participarea la vot” poate sa vada daca anumite persoane de pe lista au votat sau nu - inchipuiti-va ce inseamna asta in cazul unei comune relativ mici. In cazul in care unul din partide ar incuraja “turismul electoral” lista suplimentara poate reprezenta un instrument de santaj pentru acele persoane care se stie ca au votat de 2 ori.

Mai mult, datele personale pot fi folosite in alte scopuri - cum ne arata si postarea anexata de pe Facebook (vezi screenshot in stanga) al unui fost candidat la presedentie intrat in posesia unei astfel de liste si care nu are nicio problema sa posteze online date personale, cu acuze nefondate - in mod vadit ilegal.

In acest conext, opinia noastra este ca regimul listelor electorale si al listelor suplimentare, in contextul aplicarii corecte a legii 677/2001, este ca nimeni nu are voie sa faca copii ale acestor liste, in afara de regimul stabilit prin lege - si anume ca acele informatii se trimit catre Autoritatea electorala permanenta (AEP).

Cu toate acestea, pentru indeplinirea obiectivului unui vot corect si a depistarii infractiunilor legate de votul multiplu, AEP ar putea sa permita accesul tertelor parti (ONG-uri, cetateni interesati, partide, etc.) la aceste date personale, daca prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al AEP (depistarea votului multiplu) si sunt folosite doar in acest scop. Mai direct spus, legea privind protectia datelor personale nu trebuie sa fie folosita - in mod gresit - pentru a bloca verificari legate de corectitudinea voturilor.

In acest sens AEP ar trebui sa adopte o procedura clara pentru a permite protectia datelor personale in contextului accesului la date, care ar putea fi confirmata de Autoritatea pentru protectia datelor, si care ar putea contine masuri de genul:

Vezi finalul articolului pe http://privacy.apti.ro

Exact acum 1 an am fost invitat intr-un panel pe teme de proprietate intelectuala la o conferinta legata de cybercrime unde majoritatea participantilor erau din zona de law enforcement (adica politisti si procurori). Dupa ce m-am convins ca organizatorii erau siguri ca doresc ca eu sa fiu acolo (pentru ca eu vorbesc pe tema asta mai degraba de continut deschis si licente Creative Commons) am zis ca daca m-au invitat, atunci sa profit.

Am venit sa va provoc!

Exact asa mi-am inceput discursul dupa care le-am zis ca, in opinia mea, pedepsele penale pentru incalcarea drepturilor de autor sunt gresite. Si le-am continuat pe linia unui articol (zic eu bine scris) de Joe de la EDRi

În Comunicarea Comisiei Europene referitoare la implementarea Directivei privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectualăse arată că încălcările drepturilor de proprietate intelectuală în spațiul digital sunt omniprezente. Omniprezent înseamnă pretutindeni și întotdeauna. Atunci când o persoană încalcă legea, acea persoană are o problemă. Atunci când societatea încalcă legea, atunci este legea cea care are o problemă.

Am ajuns în această situație pentru că politicile existente au eșuat. La fiecare câțiva ani elaborăm politici represive pentru felul în care arătau lucrurile cu doi ani în urmă(…).

Și dupa ce am continuat pe aceleași idei, de la un moment dat ziceam ca o sa-mi ia microfonul, le-am zis - aici se incheie partea anarhica a discursului meu. :D (s-a ris si in sala, deci macar citiva au priceput gluma).

Teoria ferestrelor sparte

Dar atunci daca vedem ca actualele politici represive nu functioneaza, sa incercam altceva. Si le-am zis sa ne gindim la teoria ferestrelor sparte. (teorie criminologica care zice ca pastrarea curateniei si pedepsirea contraventiillor minor intr-un cartier duce la evitarea escaladarii in savirsirea de infractiuni mai serioase)

Explicat mai empiric:

Sa zicem ca in fiecare zi treci pe jos pe o anumita strada. La un moment dat, observi un geam spart. E neobisnuit, dar mergi mai departe. A doua zi nimeni nu l-a inlocuit. A treia zi la fel. Peste o luna, geamul ramane acolo, spart. E de asteptat ca, in curand cineva sa intre in casa probabil parasita si, de ce nu, sa mai sparga inca un geam.

Si apoi o sa se scrie cu graffitti si o sa intre oameni care sa o locuiasca ilegal, etc. etc.

Plagiatul

Apoi am zis - ce ar fi sa aplicam teoria ferestrelor sparte pentru legislatia drepturilor de autor. Care este incalcarea marunta, de o importanta sociala redusa, dar foarte frecventa pe care toata lumea (sau, ma rog, aproape toata lumea) o practica incepind din scoala? Plagiatul. :>

Si apoi am facut o paralela intre cazul Zu Guttenberg din Germania si cazul Mang din Romania. (apropo, ati mai auzit ceva de el?)

Aminteam ca in cazul din Germania, procuratura s-a autosesizat, dar la noi nu (si am intrebat, retoric, de ce).

Plagiatul lui Ponta

Peste un an de zile, vad motivarea procurorilor din NUP-ul dat plagiatului lui Ponta si doua aspecte imi sar in ochi (pe linga faptul ca si in acest caz procurorii NU s-au autosesizat):

1. Domnul Ponta nici macar nu a fost audiat in acest caz. (dupa cum rezulta din Rezolutie) Procurorul nu a crezut ca este important sa audiez chiar invinuitul. Probabil era deja convins
2. Fapta nu exista. Poate ca fapta nu avea pericolul social al unei infractiuni. Probabil ca a facut-o din greseala (adica nu stia normele deontologice academice ale citarii corecte intr-o lucrare de doctorat). Dar nu poti sa spui negru pe alb ca fapta nu exista, cind toata lumea cu acces la Internet poate sa vada pagini intregi reproduse din alta parte. Cind vezi cum sunt copiate identic semne de punctuatie, conjunctii, prepozitii sau formulari pur nejuridice.

Deci legea nu distinge cu privire la dimensiunea reproducerii din opera respectiva si nici nu specifica locul amplasarii mentiunii cu privire la sursa.

Asta zice procurorul. Concluzia logica este una singura - daca ai o opera cu o structura diferita, poti sa copiezi integral textul din alte parti. Doar sa pui o bibliografie imensa la final. Este permis.

Concluzie

Va mai aduceti aminte ca am vorbit de cazul Zu Guttenberg? Acolo procurorii au gasit 23 de situatii unde ar fi fost incalcata legea (deci NU fapta nu exista), dar s-a considerat ca paguba financiara a fost minima (si deci nenea Guttenberg a platit voluntar o donatie de 20 000 de euro catre un ONG si a scapat fara cazier.)

In schimb decizia procurorului roman anuleaza orice argument logic (ca de cele juridice, ce sa mai zicem) si face iluzorie orice discutie serioasa despre plagiate, referate sau integritate academica. Am mai facut prezentari despre notiunile de baza din legea dreptului de autor, inclusiv catre elevi sau studenti, dar ma intreb daca nu cumva sunt de fapt doar un dezinformator notoriu.

Ca sa nu fiu, vad doar doua solutii logice:

1. o initiativa legislativa de a scoate plagiatul din legea romana (art 141 din legea 8/1996). Cel putin pedeapsa penala
2. o initiativa legislativa ca in cazul in care un premier este invinuit, atunci interpretarea legilor se schimba.

Mi-a ajuns la urechi zilele trecute un caz interesant (dar deranjant în același timp!) de un presupus caz de criminalitate infromatică. Care ne arată că povestea lui Aaron Swartz se poate replica și în România, doar că la un nivel mult mai ridicol.

Cazul
Pe scurt, una din firmele CFR-ul, proprietar al site-ului infofer.ro sau www.cfrcalatori.ro de unde puteți afla mersul trenurilor din România (asta dacă nu va pierdeți în interfața de secol trecut), a început să dea în judecată în penal pe toți cei care i-au copiat informațiile din mersul trenurilor, considerând că aceștia au preluat informațiile accesând fără drept (infracțiune prevazută de art 42, legea 161/2003) sistemul informatic al CFR, adică site-ul mai sus menționat.

Deci CFR consideră că unii oamenii ar trebui să intre la pârnaie pentru ca au facut o aplicație mai bună decât a lor.

Citeva aspecte juridice, si nu doar merita dezbatute:

De ce?

Dincolo de orice argument pro sau contra din spectrul juridic mă întreb de ce naiba o fi vrând CFR să-și “protejeze” mersul trenurilor. În fond informația nu doar că este publică prin esența ei, dar este unul din principalele motoare prin care poți să-ți atragi călătorii. Faptul că orice călător poate să afle căt mai repede că există un tren care pleacă la 14 30 din București și ajunge la 15 30 în Ploiești mă face să mă duc la gară și să îmi cumpăr bilet (sau chiar să-l cumpăr online). Dar de ce ar trebui să pot afla această informație doar de pe site-ul lor oficial? Cu ce te-ar putea deranja că alții îti fac practic reclamă în mod gratuit?

Singura motivație cât de cât posibilă ar fi explicația că aceste site-uri (cum a fost http://merstrenuri.ro) îți dădeau posibilitatea de căuta nu doar în mersul trenurilor CFR, ci și în mersul trenurilor private. Care ar fi fost dăunător mai ales dacă ar fi trecut la pasul 2 - să compari și prețurile. Deci teama stupidă de concurența (în loc să se axeze pe îmbunătățirea serviciilor) este singurul motiv al unei decizii nu doar stupide, ci care dovedește o gândire comercială retrogradă.

Poate fi scrape-ingul o infracțiune?

Practic - cei ce au “copiat” mersul trenurilor probabil au luat o informație ce deja este pe site-ul public de pe Internet (sunt mai multe in speță gen : mersultrenurilor.ro , merstren.ro, mersul-trenurilor.infoturism.ro, http://merstrenuri.ro) - asta daca nu cumva or fi platit 2 studenți sa ia filă cu filă din Mersul Trenurilor pe hârtie și să le bage într-o bază de date.

Cazuri similare cu preluarea mersurilor trenurilor au mai fost și în Germania sau SUA (și acolo au stârnit indignarea publicului, mult înainte de orice verdict).

Simplificând mult problema juridică, putem rezuma acest subiect pe o singură întrebare - era “fără drept” acest acces la site-ul public al CFR?

Răspunsul evident este negativ, în opinia mea. Dintr-un motiv extrem de simplu - site-ul public al CFR cu mersul trenurilor nu are nicio informare cum că o asemenea utilizare nu ar fi legală. (obligatorie cf art 41 din legea 161/2003)

Chiar si dacă o asemenea informare ar fi existat (de exemplu în Termeni și Condiții), este discutabil (iar deciziile de pina acum - din afara României, evident) în ce masura acel text ar fi fost opozabil unui terț care poate face web scraping, fără a citi Termenii si Conditiile înainte.

Dar din punct de vedere practic o asemenea interpretare ar fi doar o mare prostie în era web 2.0, dacă ma întrebați pe mine.(evident, nu vorbim de situația în care conținutul parsat ar fi fost protejat de alte drepturi). Daca vreți ca un anumit conținut să nu fie parsat, puneți niște mijloace tehnice minime de protecție și atunci putem discuta și de fapta penală a celui ce le depășește. EFF are o campania în SUA tocmai pentru modificarea legii lor de criminalitate informatică pentru a dezincrimina în mod direct acest aspect.

Este baza de date de Mersul Trenurilor protejată de vreo lege?

Iarăsi răspunsul meu ar fi negativ.

În primul rând nu există nimic original în baza de date în sine sau în metoda de prezentare publică pentru a putea beneficia pentru o protecție prin dreptul de autor.

Am putea însă discuta mai în detaliu despre posibila protecție prin dreptul sui-generis asupra conținutului integral al bazei de date. (cap VI legea 8/1996). Din fericire însa jurisprudența destul de recentă și bogată a Curții Europene de Justiție pe acest subiect a limitat extrem de mult definiția producătorului de baze de date, care ar putea benficia de o protecție prin dreptul sui-generis:

Astfel CEJ interpretează în mod restrictiv termenul de „obținere” a conținutului unei baze de date, excluzând costurile legate direct de crearea acestor date, comentând:

„ Scopul protecției prin dreptul sui generis stabilit prin directivă este să stimuleze punerea în funcțiune de sisteme de stocare și procesare pentru informația existentă și nu crearea unor elemente susceptibile ulterior să fie incluse într-o bază de date”

Practic Curtea decide ca fabricantul poate avea un drept sui generis doar dacă a investit substanțial în obținerea sau verificarea de date din surse independente, iar investiția în crearea datelor care formează baza de date nu duce la dreptul sui-generis. Cei care creează datele trebuie sa investească substanțial în aranjarea și selectarea lor pentru a beneficia de acest drept.

Autocitare din “Introducere în subiectul datelor deschise Și problemelor sale juridice", Revista Romana de Dreptul Afacerilor 1/2013

Pot fi datele de transport date deschise (a.k.a open data)?

Eu cred ca experiențele din Marea Britanie, dar nu numai, din zona de open data prin reutilizarea informațiilor legate de trafic sau transporturi (de fapt indiferent dacă vorbim de mașini, trenuri sau feriboturi) ne demonstrează că există un beneficiu social imens din re-utilizarea acestor date, iar uneori și un beneficiu economic pentru cei ce sunt suficient de deștepți pentru a prezenta într-un mod atractiv. Și în final poate duce la o mai bună utilizare a mijloacelor de transport în comun.

Iar faptul că există aceste servicii, e adevărat la nivel incipient și în România, ne arată că și la noi există antreprenori din zona privată care doresc să o exploreze.

Intrebarea de fond, dincolo de toate aspectele juridice, este una simplă:

Punem umărul (deschizând datele) sau punem frână (inventând procese stupide)?