Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a decis astazi un caz legat de subiect destul de des intalnit in discutii legate de comertul electronic - problema costului transportului unui produs, in situatia in care consumatorul decide sa returneze produsul in termenul de 10 zile lucratoare.

Instanta Europeana (ale carei cazuri sunt obligatorii si pentru instantele romanesti in interpretarea dispozitiilor legislative similare) sublinieaza ca doar costurile de returnare ale produsului pot fi puse in sarcina consumatorului.

Articolul din directiva trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care permite furnizorului, într‑un contract încheiat la distanță, să impute consumatorului costurile de expediere a mărfurilor, în cazul în care acesta din urmă își exercită dreptul de retractare.

Pentru mai multe detalii puteti citi comunicatul de presa al CEJ (reprodus si mai jos) sau decizia completa a intregului caz.

Costurile de expediere a unor mărfuri nu trebuie să fie imputate consumatorului care se retractează din contractul încheiat la distanță
În acest caz, numai costurile de returnare pot să fie puse în sarcina consumatorului

Directiva privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță1 prevede că un consumator se poate retracta dintr-un contract încheiat la distanță într-un termen de cel puțin șapte zile lucrătoare, fără penalități și fără indicarea vreunui motiv. În cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retractare, furnizorul trebuie să îi ramburseze gratis sumele plătite. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului de retractare sunt costurile directe ale returnării bunurilor.

Potrivit condițiilor generale de vânzare ale societății Heinrich Heine, o întreprindere de vânzare prin corespondență, consumatorul suportă suma de 4,95 euro, cu titlu de costuri de expediere. Această sumă nu se rambursează de către furnizor nici chiar în cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retractare. Verbraucherzentrale Nordrhein Westfalen, o asociație de consumatori de drept german, a formulat împotriva Heinrich Heine o acțiune în încetare a acestei practici, întrucât apreciază că, în cazul retractării, costurile de expediere nu trebuie să fie imputate consumatorului.

Potrivit Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), care trebuie să soluționeze litigiul în ultimă instanță, dreptul german nu conferă în mod explicit consumatorului niciun drept de rambursare a costurilor de expediere a mărfurilor comandate. Cu toate acestea, având îndoieli cu privire la compatibilitatea cu directiva menționată a facturării costurilor de expediere a mărfurilor în sarcina consumatorului chiar și în cazul în care acesta și-a exercitat dreptul de retractare, Bundesgerichtshof a solicitat Curții de Justiție să interpreteze directiva.

În hotărârea pronunțată astăzi, Curtea constată că directiva se opune unei reglementări naționale care permite furnizorului, într-un contract încheiat la distanță, să impute consumatorului costurile de expediere a mărfurilor, în cazul în care acesta din urmă își exercită dreptul de retractare.

Obiectivul dispozițiilor directivei referitoare la consecințele juridice ale retractării este în mod clar de a nu descuraja consumatorul să își exercite dreptul de retractare. Prin urmare, ar fi contrar obiectivului menționat ca aceste dispoziții să fie interpretate în sensul că ar autoriza statele membre să permită punerea în sarcina acestui consumator a costurilor de expediere în cazul retractării. Pe de altă parte, faptul de a imputa consumatorului costurile de expediere, în plus față de costurile directe de returnare a bunurilor, ar fi de natură să pună în discuție repartizarea echilibrată a riscurilor între părțile la contractele încheiate la distanță, prin faptul că ar determina ca totalitatea obligațiilor legate de transportul mărfurilor să fie suportate de către consumator.