Germania e diferita ...
In problemele legate de criminalitate informatica si conflictul cu protectia datelor personale - Germania e cu siguranta diferita.
Pe de o parte isi face niste legi draconice care pot duce la oprirea unor proiecte legitime (Vezi review-ul lui Cezar si opinia mea), vorbeste de permiterea cautarilor facute de procurori prin calculatoare direct prin Internet, duce la cenzura pe Flickr-ul german si il ia la arest pe un tip pentru ca nu-i intelege tehnologia cu care lucreaza.
In acelasi timp procurorii germani resping cererile industriei de muzica pentru a identifica file-share-rii, pentru ca e o infractiune marunta, o instanta este printre primele din Europa a recunoaste GPL ca licenta valida si alta din Karlsruhe le da in cap celor ce vorbesc de cautarile online al procurorilor, declarind ca sunt ilegale.
Iar colac peste pupaza, se string 15 000 de oameni in Berlin simbata trecuta ca sa protesteze impotriva incercarilor de supraveghere electronica din ce in ce mai periculoase, si strang peste 20000 de semnaturi pentru un caz (cu sanse de reusita !) in fata Curtii Constitutionale pentru a declara neconstitutionala legea de implementare a directivei privind retentia datelor de trafic, chiar daca UE o impune.
Interesting, interesting...
