E usor a-ti face un idol la virsta adolescentei din prea-mult-televizatele figuri care imi aduc aminte de expresia forma fara fond. Norocul meu a fost sa imi gasesc un idol cu fond, mult fond.

A inceput sa-mi placa de scriitura lui Ioan Chirila, Nea Vanea pentru prieteni, citind Gazeta Sporturilor, pe vremea aia singurul ziar de sport din Romania - transformat din stramosul Sportul. Apoi am descoperit cartile - intai cele mai noi, apoi cele mai vechi (de ex. Nadia) deja existente in biblioteca alor mei.

Si intr-o buna zi mi-am dat seama ca am devenit dependent de articolele lui scrise cu har. Ca nu cautam Gazeta doar pentru rezultatele sportive, ci pentru articolele pigmentate ale lui Chirila. Pigmentate nu cu lume mondena, ci cu metafore. De altfel nu aveam cum sa-mi caut un idol intre cei ce stiu cu mingea, dar nu stiu cu vorba folosind niste clisee demne de clasa a 5-a.

In schimb, mi-am dat seama ca un idol trebuie sa te inspire. Iar Ioan Chirila ma inspira. Nu neaparat sa scriu, ci sa am talentul lui in orice as fi decis sa fac mai departe (era perioada de liceu-facultate).
De aceea l-am facut pe Nea Vanea idolul meu si am inceput sa-i colectionez articolele (franjurind Gazeta Sporturilor si ulterior Pro Sportul pentru a pastra cuvintele sale).

Cine nu a citit un articol de-al lui Chirila ii e greu sa intelega de ce sportul (si mai ales fotbalul) trebuie vazut,inteles si mai ales simtit dincolo de M..e!, si Sa moara…!. Chirila vedea metafore, comparatii, muzica, talent si arta. Sa vezi o metafora intr-un dribling e cumplit de greu uneori, dar sa o transmiti altora este cu adevarat o munca titanica, pe care doar cineva cu har poate sa o transmita. Iar Ioan Chirila a fost cel menit sa o faca.

Sa ai un idol fara sa vrei sa ajungi exact ca el (ca era deja in varsta, cu parul alb - dar pastrind zimbetul sagalnic) nu e deloc o utopie. Dar vazind harul iti este suficient sa-l admiri.

Cum as putea sa uit comentariul savuros al finalei din 90, cind un
arbitru “cu nume de aspirina", cum l-a pozat succint Chirila, a decis o partida pe muchie.

Cum se poate uita fabulosul articol din urma unui meci la fel de fabulos din campionat Rapid- Craiova 2-5, in care Gica Craioveanu iesea la rampa in mod magistral, iar Chirila il zugravea intr-o comparatie geniala cu virtuozul din cadrul unei orchestre. Atunci am inteles mai bine muzica clasica. :-)

Si cum ai putea sa nu inveti din cartile sale ca sportul si oamenii din el sunt de fapt parte integranta dintr-o viata care ar putea fi ca a ta. Daca vrei si daca muncesti. Povestile cu Nastase care dupa un meci de tenis a mers la nunta unui adversar de-al sau, cu realizarea unei cronici a unui meci de fotbal unde ziaristul a uitat sa mearga (cu ajutorul antrenorilor), cu prietenul grec care se reintilnea doar la campionatele mondiale, sunt toate niste lectii din care trebuie sa invatam, nu doar din esenta lor dar si din modul cum sunt transmise.

Sa va povestesc singura mea intalnire cu cronicarul nea Vanea (Chirila sustinea tot timpul - el e cronicar, nu jurnalist). Eram la Cluj la un patrulater organizat de U Cluj, la care venise si Brescia, condusa pe atunci de Lucescu cu 2-3 jucatori romani in lot (cred ca era prin 94-95). Dupa meciuri stateam deasupra intrarii de la vestiare de pe stadionul Ion Moina cu inca vreo 40-50 de oameni cascind gura si asteptind sa treaca Lucescu sau vreaun alt jucator roman. Deodata se vede venind hotarit, dar nu foarte repede un batrinel cu parul alb si cu cu burtica, dar inca activ.
Unul din tribuna striga la ca o revelatie:
- Asta-i Chirila, mai !
Toti cei care ramasi in tribuna au inceput sa aplaude la unison si sa-i strige numele. Chrila, care cred ca nu se astepta la asa ceva, si-a afisat zimbetul lui sagalnic si a aplaudat si el, in stilul fotbalistilor, cu maine deasupra capului. Acesta faza, banala poate, a ramas in memoria mea caun filmulet de 30 de secunde pe Youtube.
Ce jurnalist din ziua de astazi se poate lauda cineva cu asa ceva? :-)

In zilele noastra se organizeaza premiile Ioan Chirila de catre fiul Tudor si sotia Iarina. Dar cronicarii nu mai sunt de mult ce au fost odata. (adica acum 10 ani) Nu mai cumpar ziare sportive (iar ultima oara cind am cumparat am fost socat de lipsa de fond a 99% din articole), si nici site-urile nu par mai bine documentate pe fond. Avem mult mai multa informatie, dar, paradoxal, este din ce in ce mai proasta si dezlinata.

Cred ca uneori avem nevoie sa ne intoarcem sa invatam din trecut ceea ce a fost bun. Tocmai de aceea cred ca ar fi util ca unul din ziarele sportive sa gazduiasca- macar o data pe luna- ca o lectie de har - unul din articolele lui nea Vanea. Poate cineva va invata ceva.

Eu as vrea mai mult - un site cu toate articolele sale, care nu au fost publicate in carti si care, daca nu, zac obosite si necitite in niste file de ziar ponosite. Poate mai multi vor invata ceva.