Răspuns: Oh, da – și nu în bine.

Nu, nu este un titlu bombastic. Nu este nici Senzațional, nici Tragedie și nici Breaking News. Ci doar un act normativ negociat lângă noi (chiar literalmente) care are potențialul de a schimba modul în care o bună parte a Internetului va funcționa. (nu e mâine, că UE nu dă ordonanțe de urgența, ca în România).

Subiectul nu este simplu, dar zic eu că merită sa-l înțelegeți și se numește în termeni tehnici juridici răspunderea intermediarilor.

Ce înseamnă răspunderea intermediarilor Internet?

Practic principiul actual înseamnă că un intermediar Internet – în cazul nostru în special un găzduitor de conținut (gen Facebook, Youtube, LinkedIn, Reddit, Wikipedia, Olx, Instagram, Tumblr, Twitch, etc.) nu este responsabil pentru conținutul publicat de alții pe serverele sale sau prin serviciul său până în momentul în care află că este un conținut ilegal. De asemenea nu au o obligație de a monitoriza activ conținutul găzduit pentru a depista potențialele ilegalități.

Cum ar trebui să se schimbe?

Principul actual se dorește a fi schimbat prin articolul 13 din așa- zisa „reformă copyright” - o propunere de act normativ al UE despre care am scris in extenso pe apti.ro și am mai arătat lacunele sale – în special pe articolele 11 și 13.

Noul principiu ar urma să fie – Intermediarii internet (mari? Comerciali? - adjective care sunt încă în discuție) sunt responsabili pentru încălcarea drepturilor de autor de către utilizatorii lor.

Ce înseamnă asta în practică?

În practică aceasta este cam același lucru cu ceea ce a fost propus inițial de Comisie și a fost denumit „filtrul de cenzură al Internetului” sau "filtru de upload". (chiar dacă noul text nu mai folosește termenul de „filtrare”, ca sa nu mai fie acuzați că impun cenzura). Adică toți acești intermediari sunt presați să impună metode automate (ex. filtre) și manuale (ex. editori) pentru a fi siguri că nu încalcă drepturile de autor ale terților.

Nu știu cum să vă explic mai prozaic, dar aceste drepturile de autor mai abitir aplicate nu vor fi ale formației de jazz din Slobozia, ci mai degrabă de cele câteva mari case globale de producție, care au banii și tehnologiile de „inteligență artificială” care depistează și când sunetul de tors al unei pisici ar încălca drepturilor lor de autor. (eram ironic, deci povestea este reala, dar cererea e un fake news – nu există drept de autor pe mârâitul sau torsul pisicii. Sau în cel mai rău caz pisica are acel drept de autor. Gr..r.. Miau.. în SI bemol)

De ce este crucială răspunderea Intermediarilor?

Pare un subiect juridic complex și anost, dar pentru cine are nițel timp să studieze, poate înțelege că este unul din puținele principii noi juridice (mai degrabă de sursă jurisprudențială americană), care a dus Internetul acolo unde este astăzi, întărind principiul tehnic end-to-end al Internetului.

Adică Internetul este astăzi cel mai liber mediu de exprimare global, spațiu de comunicare neîngrădit pentru miliarde de oameni și zonă de inovare perpetuă, cu costuri de intrare aproape 0 în orice piață de servicii digitale. Asta nu este o întâmplare.

Asta ar trebui să ne fie nouă românilor o adevărată mană cerească – nu doar pentru cei nu vor să mai fie posibila o dictatura mass-media ca înainte de 1989, dar și pentru cei avizi de cunoaștere și de informare, pentru cei dornici să comunice cu prieteni de la 2000 de kilometri distanță sau să le trimită filmulețe cu pisici (nu uitați, fără Gr..r.. Miau.. în SI bemol, ca e protejat de drepturi de autor!????!?) celor 3000 de „prieteni” virtuali sau mai ales celor care visează dintr-o cameră de cămin din România să înceapă o afacere digitală care să ajungă globală.

Și nu, răspunderea intermediarilor nu a inventat-o nici Facebook și nici Google, ci cazul din 1991 Cubby vs. Compuserve din New York, ale cărui principii au fost ulterior integrate în acte normative din SUA – CDA (1996), DMCA (1998) și în Uniunea Europeană (Directiva E-commerce 2000/31/EC), iar apoi în România cu implementarea acesteia (legea 365/2002).

Pentru cei interesați în limitele și interpretările principiului, le recomand nu doar jurisprudența Curții Europene de Justiție (Scarlet v. SABAM, SABAM v. Netlog, Google v. Louis Vuitton, L’Oréal v. Ebay, Papasavvas v. O Fileleftheros Dimosia Etaireia Ltd), dar și jurisprudența CEDO relevantă (Delfi vs Estonia, MTE vs. Ungaria și Phil vs. Suedia).

Dacă nu vreți să îl studiați, trebuie să mă credeți pe cuvânt. :-D

Și dincolo de copyright ?

Modificarea principiului de care aminteam anterior este riscantă nu doar pentru zona de drepturi de autor (unde se vede mai pregnant astăzi pentru că există un lobby extrem de puternic care a reușit sa ducă această propunere de directivă aproape de adoptare), ci și în multe alte domenii.

Practic oricine are o problemă cu un anumit conținut – ilegal, imoral sau defăimător – soluția este presiunea de intermediari, sau pe legiuitori să facă ceva (și unde este cel mai simplu? pe intermediari!).

Vedem asta în legătura cu conținutul terorist, discriminator, anti-semit, porn revange, pornografie infantilă, pornografie adultă, imagini șocante pentru copii, rezultatele din alegeri în ziua votului, dreptul la marcă , defăimare, drepturi personale, drepturile la date personale și din 2017 încoace cu „fake news”.

Și uităm prea des că ce înseamnă „fake news” pentru noi nu va fi niciodată același lucru cu ceea ce înseamnă „fake news” pentru cel care pune filtrul....

Deci încotro?

Nu știu, încă se negociază textul final și mai există posibilități de schimbare. (vedeți blogul lui Reda pentru pași și detalii) Dar nu cred că majoritatea celor care decid înțeleg amplitudinea și impactul textului de adoptat.

Și mai cred că în România în contextul unui sector digital puternic (sau care se vrea puternic) și a unui sector cultural ... limitat... (ma refer la impactul global al sectorului cultural românesc), ar trebui să ne pese mai mult de libertatea noastră și nativilor digitali, decât de niște interese comerciale ale altora.

E adevărat însa că nu poți să pui un preț pe libertate. Decât atunci când nu o mai ai...

Aha, ești cu Google și Facebook!

Dezbaterea pe „copyright reform” a fost simplificată prea mult și greșit în Facebook&Google vs restul. Ca și în alte cazuri în trecut, drepturile digitale au ajuns iarăși să fie puse la „pagube colaterale”, iar o susținere fățișă a principiilor pe care le tot zici aici de vreo 15 ani a rezultat în etichetarea instantanee a celor care le susțin într-o tabără.

Adevărul este că Facebook&Google (Ptiu, drace, am zis cuvântul necuratului!) sunt trecătoare (chiar dacă nu par acum...) , dar nici noi nu suntem veșnici.

Și cum momentan știm ca avem doar o viața, eu voi prefera întotdeauna libertatea mea și celor de lângă mine împotriva unor interese comerciale.

Chiar dacă – cel mai probabil pentru o perioadă limitată de timp – poziția mea va fi de aceiași parte a baricadei cu niște grupuri monopoliste care au alte interese pe termen lung.

PS: Update 15.01:

Imediat ce am publicat articolul, am avut niste probleme tehnice, dar s-au mai intamplat doua noutati pe subiectul in discutie:

1. Presedenitia romana a propus noi texte pe Articolul 13. Ar fi permis sa pui tu o caricatura sau parodie (#meme), dar nu sa dai share la continutul de acest tip al altuia. Oamenii astia au folosit vreo retea sociala pina acum ?!? Vezi detalii la Julia Reda.

2.  Cei de la Electronic Frontier Foundation (EFF) au publicat un articol si un indemn de actiune (chiar daca înca nu axat pe România).

PS 2 Update 30.01

Momentan e blocat în Consiliu proiectul, fiind opinii divergente între state pe art  11 si 13.