Titlul insemnarii ar trebui sa fie concluzia principala daca citesti cu atentie motivatia instantei (Tribunalul Bucuresti) in care a condamnat o persoana la 70 000 de euro daune pentru incalcarea dreptului la viata privata pentru o serie de insemnari defaimatoare (a postat un filmulet cu caracter pornografic si a sugerat cine ar fi protagonista scenelor cu caracter sexual) pe un blog.

Chiar daca decizia poate fi apelata si deci nu este definitiva si irevocabila, exista citeva puncte in care motivatia instantei merita remarcata.

1. In primul rind aplicarea corecta a limitarilor libertatii de exprimare. Sunt un mare sustinator al acestei libertati (vezi si insemnarea precedenta), dar aceasta nu este una absoluta. Iar cazul actual sublinieaza bine limitele, mai ales ca paratul se pare ca nu a adus nicio proba a veritatii.

2. Este de subilniat si aplicarea corecta a legii in spatiu (chiar daca blogul era gazduit pe blogspot), ca si utilizarea elementelor indirecte pentru identificarea autorului unui blog. Din pacate sunt persoane care refuza sa isi asume spusele, mai ales atunci cind e vorba de un conflict juridic legat de defaimare sau,iar acest caz arata ca poate fi trasa la raspundere o persoana chiar daca aceasta incearca sa se eschiveze.

3. O aplicare practica in domeniul defaimarii pe Internet a institutiei raspunderii civile delictuale, prin demonstrarea a tuturor celor 4 elemente (fapta ilicita, culpa, prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu).

4. Fapta ilicita retinuta nu a fost doar incalcarea dreptului la viata privata, ci si copierea si publicarea unor poze-portret ale reclamentei prin incalcarea art. 88 legea 8/1996.

5. Chiar si decizia este una logica - si nu inchiderea site-ului (asa cum au cer unii habarnisti in alte cazuri), ci:
- recunoasterea incalcarii dreptului
- stergerea materialelor defaimatoare de pe site-ul sau
- publicarea hotararii
- plata de daune morale.

Din pacate exact la final instanta isi da in petec prin obligarea paratului la inlaturarea din cadrul tuturor site-urilor web a filmului publicat de parat. In primul rind din contextul deciziei nu rezulta niciunde ca acel film a fost publicat de parat pe Internet. In al doilea rand aceasta e o obligatie cvasi-imposibila din punct de vedere practic. In al treilea rind daca acel filmulet ar fi fost publicat de altii, fara legatura cu paratul, doar acele persoane sunt responsabili pentru actiunile lor.

Probabil ca o asemenea obligatie ar putea sa existe daca se refera la alte site-uri care au preluat articolul sau original, ori la copiile temporare din motoarele de cautare (cache), dar altfel ar putea sa fie cel mult o obligatie de diligenta, si nu una de rezultat.