Doar nu credeati ca o data cu decizia pe pre-pay, onor alesii nostrii si institutiile impingatoare de securism cibernetic au inteles ca textele de lege ar trebui dezbatute serios - mai ales cele care aduc atingere libertatilor fundamentale?
Propunerea de lege prvind securitatea cibernetica a Romaniei n-a mai fos dezbatuta in Camera Deputatilor, ca a trecut prin adoptare tacita pe 17 Septembrie.
De cum a fost trimisa la Senat, a primit termen de 2 (doua) zile (adica maine) pentru a primi raport de la Comisia de aparare (adica Comisia de fond). (desi NU este oficial in procedura de urgenta). Evident, comisia de drepturile omului nu a fost inclusa nici macar pentru aviz.
Dupa cum v-am mai precizat deja, propunerea asta de lege este mult mai naspa decat cea cu pre-pay-ul care un mizilic. Sa va reamintesc cele mai interesante propuneri:
- Toate firmele (ca SRI zice ca utilizatori nu inseamna persoane fizice, eu zic ca inseamna - dar sa nu ne pierdem in detalii) trebuie sa “permita accesul la date” acestor autoritati (SRI, MApN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP, CERT-RO si ANCOM). Accesul se face la simpla “solicitare motivata". Atentie mare - nu e vorba sa dai datele informatice pe care le ai si care ar putea sa ajute la vreo investigatie, ci “accesul la date", daca n-am fost prea subtil cu diferenta asta.
- Toate firmele care au un laptop, smartphone sau orice alt device trebuie sa adopte politici de securitate cibernetică, ca si să identifice şi să implementeze măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru a gestiona eficient riscurile de securitate. Asta inseamnă minim 1500 de euro/firma investiți in securitate. (o sa vedeti ce chestii frumoase trebuie sa scrieti in politicile de securitate cibernetica…)
In vreme ce UE ne cere ca aceste instituții care se ocupa de domeniul securității cibernetice să fie “organisme civile, care să funcționeze integral pe baza controlului democratic, și nu ar trebui să desfășoare activități în domeniul informațiilor", noi dam SRI-ul ca cea mai democratica, civila si apropriata de cetateni dintre institutii. Competenta tehnica o avea, dar sub control democratic nu este. Si nici nu cunoaste termeni precum dezbatere publica, acces la informatii publice sau transparenta decizionala.
Dar va zic - nu va agitati prea mult!
Oricum Senatul nu are timp sa dezbata, iar cele “18 victime/secunda (n.m - asta vine 1.5 mil de victime pe zi) ale Internetului” au nevoie de SRI sa le protejeze. Chiar daca ele nu vor.:roll:
De asemenea, observatiile unora si amendamentele depuse nici macar nu sunt luate in considerare pentru este greu sa judeci cu mintea ta. Daca ne zice SRI ceva, atunci asa este cu siguranta. :roll:
Iar argumentele de drepturile omului sau deciziile CCR nu sunt suficiente pentru nimeni - oricum Romania nu este o democratie. CCR a declat ca accesul la datele de trafic trebuie supus controlului unui judecator, dar cu siguranta va decide altfel daca datele accesate pot fi si date de continut (deci mai mult decat date de trafic).:roll:
Solicitările de acces la datele reţinute în vederea utilizării lor în scopul prevăzut de lege, formulate de către organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, nu sunt supuse autorizării sau aprobării instanţei judecătoreşti, lipsind astfel garanţia unei protecţii eficiente a datelor păstrate împotriva riscurilor de abuz precum şi împotriva oricărui acces şi a oricărei utilizări ilicite a acestor date. Această
împrejurare este de natură a constitui o ingerinţă în drepturile fundamentale la viaţă intimă, familială şi privată şi a secretului corespondenţei şi, prin urmare, contravine dispoziţiilor constituţionale care consacră şi protejează aceste drepturi.
Am zis destule. Pentru o completare a imaginii generale cititi si articolul lui Dan Tapalaga - Tara Democratiei cu Epoleti. Iar unul dintre autorii de pe Contributors comenteaza sec situatia de detaliu mai bine decat v-as fi descris-o eu:
Mai există de asemenea în România legi proaste, cu dispoziții neconstituționale, adoptate de parlamentari ce fac exces de zel în clădirea unor relații de bună vecinătate cu alte instituții ale statului, precum și instituții ale statului ce fac exces de zel în criticarea Curții Constituționale pentru că cenzurează excesele de prostie intenționată ale Parlamentului. Toate acestea sub acoperirea unei șarade legate de rezultate deosebite, însă selective (mai nou chiar în sens activ-negativ), în lupta împotriva corupției, precum și sub acoperirea a de acum omniprezentei amenințări externe, în special cibernetice și în special din Orientul Mijlociu. Ar fi rizibil dacă nu ar fi trist pentru că înainte să fie albastru precaut a fost roz imaginat, mai ales înainte ca prietenoasa primăvară rusească să își arate delicat ghioceii la Odessa.
Într-un cuvânt, totul e bine în România, țara este sigură și va fi bine protejată cibernetic de acțiuni de subversiune internă realizate în forță, precum puciul parlamentar anticonstituțional din vara lui 2012, un maxim de stabilitate roz sub umbrela alianței ce e datoare să apere România. Uneori chiar și de ea însăși, nu-i așa? Și în continuare, în România, nimeni nu are absolut nicio problemă.
Noapte buna!