Ieri a fost publicată și motivarea deciziei CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, prin care sintagma “ori de alte organe specializate ale statului” care ar putea face interceptări telefonice sau alte activități de supraveghere tehnică a fost declarată neconstituțională. Nu o să insist asupra prostiilor scenaritei acute și nici asupra faptului că decizia Curții este logică și urmează jurisprudența constantă a CCR. (vezi si par. 38-42 din decizie)

A. Două concluzii scurte

A1. Doar organele de urmărire penală pot să efectueze supravegherea tehnică

(34) (…) organele care pot participa la realizarea acestor (acte prevăzute de art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedură penală) sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art.55 alin.(1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale.

A2. Decizia CCR se referă în principal la neclaritatea textului și la lipsa garanțiilor adecvate

Asta înseamnă că infrastructura de interceptare poate fi folosită de altcineva (vezi mai sus). Deci soluția propusă de Minisitrul Justiției ar putea fi o opțiune dacă garanțiile prevăzute de decizia CCR sunt respectate. Aceasta înseamnă în practică că o asemenea soluție NU se poate adopta prin OUG (fiind neconstituțional cf. Art 115 (6) din Constituția României) și că trebuie să aibă garanții adecvate - asta înseamnă inclusiv, in opinia mea, că sistemul ar putea să fie folosit doar după un audit tehnic extern care să garanteze principiile de mai jos.

B. Ce trebuie să reținem pentru viitor

B1. Avem nevoie de garanții juridice, procedurale și tehnice adecvate pe tot parcursul interceptărilor

CCR citează în par 44. CtEDO cu privire la necesitatea garanțiilor în ambele etape ale interceptărilor telefonice - autorizarea supravegherii (când trebuie garanţii substanţiale împotriva supravegherii arbitrare şi discriminatorii) şi efectuarea propriu-zisă a supravegherii. La acest ultim aspect cazul CtEDO citat subliniează că:

“nu este prevăzută nici o verificare a implementării măsurilor de supraveghere tehnică secretă de către un organism sau o entitate oficială, externă serviciilor care desfăşoară măsurile de supraveghere, sau cel puţin, căreia să îi fie impusă îndeplinirea unor condiţii care să îi asigure independenţa şi conformitatea cu principiile statului de drept, dar că nicio altă instituţie, în afara celor care dispun măsurile speciale de supraveghere, nu poate să verifice dacă măsurile luate îndeplinesc condiţiile prevăzute în mandatul de supraveghere sau dacă datele originale sunt reproduse cu exactitate în documentele scrise.”

B2. Avem criterii clare pentru garanții minime pe care nu le îndeplinim acum

CCR citează criteriile CtEDO cu privire la garanțiile minime care ar trebui să fie prevăzute în legislaţia statului, pentru evitarea abuzurilor de putere:

• natura infracţiunilor care determină necesitatea de interceptare;
• stabilirea categoriilor de persoane pasibile de înregistrarea convorbirilor telefonice;
• o limitare a duratei de înregistrare a convorbirilor telefonice;
• procedura obligatorie pentru examinarea, utilizarea şi stocarea datelor obţinute;
• măsurile de precauţie care trebuie luate în cazul informării altor părţi;
• împrejurările în care înregistrările pot sau urmează să fie şterse ori distruse

B3. Legislația care poate afecta drepturile fundamentale trebuie să îndeplinească cerințe de calitate precise

Orice decizie cu privire la interceptări trebuie să se faca prin lege (part 47) și să îndeplinească cerinţele (par 46) de:

• accesibilitate (normele care guvernează materia interceptării comunicaţiilor trebuie reglementate la nivel de lege),
• claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă şi inteligibilă, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie),
• precizie şi previzibilitate (lex certa, norma trebuie să fie redactată clar şi precis astfel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat)

Deci ne apucăm să ne gândim la un text care să respecte principiile sau iar fușerim un OUG până la următoarea decizie CCR?