Vorbesc cu diversi amici cu afaceri online si imi dau seama ca, daca au o problema legata de afacerea online, accesul la justitie pentru ei este aproape un non-sens. Cine ar merge intr-o instanta sa stie sigur ca stai de obicei cel putin 2 ani pentru a trece de primul grad de jurisdictie (ca apoi vine apelul si recursul)? (daca o parte nu e din Romania se poate prelungi si mai mult). Sa nu mai discutam de timpul pierdut, banii platiti pe avocat, enervarea ca judecatorului nu a inteles o chestie tehnica ce tie ti se pare clara ca lumina zilei…(acum o saptamina am auzit povestea despre “un specialist” care a decretat ca un domeniu .eu apartine de Luxemburg, deci ei nu sunt competent. Desi in whois apare o firma romana la domeniul respectiv.)

In lumea online, 2 ani e o eternitate. Incepi alte trei afaceri si inchizi patru in perioada asta. Si atunci - merita sa te duci in instanta pentru o neintelegere cu un client, partener, etc ?
Solutiile aplicate de amici sunt fie lasat in plata Domnului, il fac de kko pe net sau chem ANPC-ul (daca esti consumator si e vorba de comert electronic). Dar nimic in legatura cu justitia. Care, asa subreda cum este, afirma ca va intra in colaps in curind in buget nefiind prevazuti suficient bani care sa ajunga macar pentru trimis citatiile.

Si atunci de ce s-a realizat atit de putin in legatura cu metodele alternative de rezolvare a disputelor ? Nu stim, nu vrem sau nu putem?

In categoria Nu vrem intra cei multi care cred ca daca nu e statul care sa impuna o hotarirea nu are rost sa te chinui. De ce sa merg la un mediator profesionist, cind pot sa ma cert singur ?

In categoria Nu stim intra cei ce cred ca daca mergi la un arbitraj tot vei avea problema aplicabilitatii deciziei. Si cred ca exista doar arbitrajul de pe linga Camera de Comert din Bucuresti. Se uita de arbitrajul ad-hoc (prevazut de Codul de procedura civil actual) in care eu si Gigel alegem un arbitru in care avem amindoi incredere si il lasam sa decida (chiar si in “echitate” - art 360)

In categoria Nu putem… cred ca intram restul.

Tare imi e teama ca de fapt suferim de o lipsa cronica de incredere. Incredere in orice om de linga noi. Cautam Statul-pater-familias (Ah, FNI!) care sa ne ofere certitudine si siguranta, dar il acuzam in fiecare zi ca este corupt, iar justitia nu se poate face decit cu bani. Paradox, nu?

Din intalnirea organizata saptamina trecuta de Centrul European al Consumatorilor Romania am aflat ca in practica ai mai multe sanse sa ti se rezolve “alternativ” disputa ta cu un comerciant din afara decit cel din tara. Noul cod de procedura civila propus propune un sistem de solutionare a cererilor cu valoare redusa (sub 10 000 de lei), dar ne trimite tot la judecatorie in cadrul unui proceduri esentialmente scrise si, cel putin teoretic, mai simpla.

Dar refuzam sa invatam ceva din afara. Lectia Danemarcei sau a Frantei n-au starnit nicio dezbatere la evenimentul de care vorbeam. Reprezentantul ANPC a parut extrem de interesat, dar a vorbit fara vreo finalitate concreta. Reprezentatii industriilor - inexistenti. Mediatorii acreditati - tacuti. In aceste conditii ramine un eveniment cu concluziile undeva in suspensie.

Vestea buna e ca se poate. Totul e sa vrei. Recentul proiect Jurindex (vezi conferinta de lansare - joi) demonstreaza exact acest aspect, reusind intr-un timp record sa puna online aprox. 90 000 de hotarari judecatoresti, inclusiv numele judecatorilor, in mod integral si gratuit.

Si alta veste buna este ca avem de unde invata. Evenimente de impartasire a experientelor europene (cum este si cel de miercuri organizat de ANIS pe teme de politici europene in domeniul ICT) sunt organizate si probabil vor fi si mai multe. (fiind fonduri in acest sens).

Dar nimeni nu iti baga in traista. Si asta trebuie sa invatam.