Traducere aproximativa (pentru cei ce nu au chef sa citeasca in franceza): Pentru securitatea dumneavoastra nu veti mai avea nicio libertate.
Vazut in St Nazaire, Franta, Iulie 2010 - Poza sub CC BY 3.0 @flickr

Dilema veche publica saptamina asta un supliment ce se intituleaza: Moare viaţa privată pe net?. Cunoscuta fiind apetenta mea pentru subiectul privacy, la citeva intrebari ale lui Cristian Ghinea am raspuns si eu si astfel a aparut articolul de mai jos. (cu linkuri care merg, nu ca pe hartie unde nu poti sa dai click :) ) - aici si pe site-ul Dilema.

Dincolo de intrebarile lui Cristi si comentariile mele, si raspunsurile voastre sunt utile - deci dragi cititori - Moare viaţa privată pe net?

Redefineste Internetul ce inseamna privat si ce nu?

Nu neapărat. De obicei sunt destul de circumspect în momentul în care aud ca Internetul re-defineşte vreun concept. Probabil sunt destul de puţine domeniile în care lucrul acesta efectiv se întamplă. Plus ca încă suntem abia la începuturile Internetului. World Wide Web-ul (WWW) ca aplicaţie pe Internet abia are 20 de ani.

Ceea ce face însă cu siguranţă Internetul, este să coboare foarte jos barierele necesare publicării de informaţie într-un spaţiu accesibil publicului. Daca nu mai departe cu 15 ani în urmă trebuia să investeşti serios pentru a putea sa transmiţi un mesaj unui public mai larg, în ziua de astăzi un calculator legat la Internet este tot ce îţi trebuie pentru a posta orice tip de informaţie pe Internet. Iar revoluţia Web 2.0 din ultimii ani a coborât şi mai jos barierele pentru publicare.

Oricine poate gasi zeci de servicii pe Internet care îţi permit în mod gratuit să îţi gazduiască texte, fotografii, desene, filme, înregistrari audio sau fişiere de orice tip. Sau toate acestea împreuna.
În schimb (o parte din) aceste servicii încearcă să câştige din reclama pe care o vând. Iar reclama pe Internet cere o cunoaştere cât mai bună a utilizatorului, care se poate obţine din datele pe care le dai sau din site-urile pe care le vizitezi. Orice cumpărător de reclama ar vrea să ştie ca mesajul lui se duce exact la publicul ţintă care este interesat de produsul său. (de ex. feminin, 25-30 de ani, venituri medii, etc.). De aici şi până la o serie de servicii care iţi dau un spaţiu în care să te distrezi, în schimbul datelor persoanale nu este decât un singur pas. Care a fost facut deja de ceva timp.

Daca vorbeşti cu tinerii de astăzi pot să remarci că, în ciuda dezvoltării Internetului, noţiunea de viaţă privată nu este modificată major. Ei voi în continuare ca jurnalul lor să nu fie citit de părinţi, ca să poată să aibă telefonul propriu, ca să ştie doar ei în ce club au fost aseară sau pe cine au întâlnit, etc. Problema este că uneori pun aceste date pe Internet, doar pentru prieteni, fără să-şi dea seama că de fapt ele pot fi văzute şi de alţii.

Care sint modelele legale de protectie a vietii private si cit de active ar trebui sa fie statul in acest domeniu?

Putem vorbi de doua atitudini, aparent contradictorii, ale statului în relaţie cu protecţia vieţii private.

O atitudine pasivă care trebuie să se refere la orice acţiune a statului care ar aduce atingere vieţii private. Aici ne referim ca, de exemplu, statul nu ar trebui să întreprindă nicio acţiune de supraveghere sau interceptare a comunicaţiilor unei persoane. Acest concept de a întelege dreptul la viaţă privată ca cel de a „fi lăsat
în pace” (to be left alone) este o exprimare de origine americană. (Autori: Louis Brandeis Samuel D. Warren in articolul ‘The Right to Privacy’ publicat in Harvard Law Review in 1890)

O atitudine activă a statului cu privire la protecţia vieţii private este de origina mai recenta şi este exprimat concis într-o decizie din 1983 a Curţii Constituţionale Germane (BVerfG [Judgments of the Federal Constitutional Court] 15 December 1983, (Volkszählung), BVerfGE 65, 1.), care notează că în contextul modern al procesării datelor personale, dreptul la viaţă privată include dreptul „individului de a determina dezvăluirea şi utilizarea datelor sale personale.”
Acest concept care este inclus în Convenţia Consiliului Europei din 1981 referitoare la protectia utilizatorilor cu privire la procesarea automata a datelor personale, iar mai apoi implementat în toate statele membre UE prin Directiva 95/46/EC, stabilind astfel rolul activ al statului în legatură cu procesarea datelor cu caracter personal.

Aceasta înseamna în practică stipularea condiţiilor în care se poate face procesarea datelor cu caracter personal, drepturile utilizatorilor, precum şi crearea unei autorităţi independente în fiecare stat membru care să vegheze la respectarea principiilor incluse in lege.

De ce oamenii sint foarte sensibili la orice tentativa a statului de supraveghere a vietii private, chiar justificata de scopuri grave (de gen directiva numita Big Brother), dar altfel participa voluntar tocmai la acest gen de retele sociale?

Cred ca oamenii sunt mai sensibili la tentativele statului de supraveghere a vieţii private din cel putin doua motive. Primul este ca aceste acţiuni sunt extrem de vizibile, iar scopul lor este clar şi fără echivoc - supravegherea cetăţenilor (uneori justificat de necesitatea asigurării securităţii). Al doilea este ca aceste supravegheri (ca in cazul directivei privind pastrarea datelor de trafic de care vorbeai) privesc totalitatea cetatenilor, deci practic lipseste consimtâmintul persoanei cu privire la prelucrarea datelor personale – ceea ce incalca flagrant chiar principiile explicate mai sus. Asta pentru a nu mai aminti ca o astfel de decizie introduce practic o prezumţie de vinovăţie pentru toţi cetaţenii.

În schimb acele reţelele sociale care pot duce la acelasi obiectiv (obtinerea informatiilor cu privire la legaturile dintre persoane) incep şi se dezvolta intr-un mod progresiv, se bazeaza pe faptul că devin la moda („trendy”) şi se promovează în mod agresiv ascunzând interesul comercial în spatele unor scopuri de divertisment.

Ce reţea sociala aţi auzit ca îţi face reclama în sensul „Dă-ne datele persoanale, să vedem ce cerc de prieteni ai ca să-ţi vindem ce vor clienţii noştri !!” Toate vorbesc de Divertisment Social, Ţine legatura cu prietenii sau „Joacă-te, flirtează, oferă cadouri sau doar pierde vremea”. Deci nu-i aşa că-i cool, ca doar toţi prietenii tăi sunt acolo!

Mai exista o distinctie importantă – în cazul reţelelor sociale ai posibilitatea să nu îţi faci cont, sau să iţi ştergi contul.

Asistam la o renuntare de buna voie la sfera private, prin site-uri de genul Hi5 sau Facebook, cu efecte neasteptate? De pilda, refolosirea fotografiilor de acolo pe site-uri de gen cocalari.com sau pitzipoanca.org la un nivel jos sau prin folosirea acestor retele de catre companii pentru a verifica angajatii la un nivel ceva mai ridicat?

In Ianuarie 2010, Mark Zuckerberg, patronul Facebook a decretat: „Epoca vieţii private a murit ! (The Age of Privacy is Over!). Dincolo de interesul evident comercial al declaratiei, (pentru ca Facebook este deja evaluata la 11 milarde de dolari, deci e vorba de o gramada serioasa de bani la mijloc) câteva Universităţi americane au ridicat mănuşa şi au încercat să vada daca într-adevăr este adevărat sau nu. Concluzia a fost ca tinerii intre 18-24 de ani tin la fel de mult la viata lor privata ca adultii. Dar, in acelasi timp, cred ca legea ii protejeaza mai mult decit o face in realitate.

Cred ca concluzia este aceiasi şi în cazul României. Acum câteva zile întrebam la şcoala de vară de celor de la Sigur.info dacă cei prezenţi ştiu unde este localizata compania care administreaza Facebook. O singura voce rătăcită a încercat: Anglia ? (Răspunsul corect era California, SUA).

De altfel Facebook care are deja peste 1.5 milioane de conturi din Romania, inca nu are documentul major care priveste acest subiect - Politica privind Viata privata (Privacy Policy)- in limba romana.

Nici nu mai discutam despre drepturile utilizatorilor (de ex. dreptul de a sterge datele personale, chiar daca ti-ai dat acordul initial pentru publicarea lor), de dificultatile imense de a sterge definitiv si irevocabil contul de pe o anumite retea sociale, despre conflictul de legi in momentul in care ai avea o problema, etc. Doar ca toate aceste intrebari apar doar atunci raul a fost deja facut: Au, pozele mele au aparut pe pitzipoanca.org, ce fac ?, Oare compania la care am fost la interviu o fi vazut pozele de la ultimul chef ?

Si daca punerea unei poze pe Internet dureaza 5 secunde, scoaterea ei de pe Internet poate dura şi ani. (si in unele cazuri, in functie de cine si mai ales citi au copiat-o poti sa nu mai reusesti niciodata)

Deci avem de a face cu o renuntare de buna voie sau de o inducere in eroare savirsita in mod intentionat?

- Poate tine statul pasul cu acest schimbari? Si cum ar trebui sa o faca? Sa ne protejeze de noi insine?

Trebuie sa tina pasul!

Statul trebuie in primul rind sa informeze in mod corect si complet cetatenii despre ce inseamna viata privata, ca drept fundamental al omului. Daca anumite persoane, dupa ce stiu exact la ce se expun, decid ca vor sa faca publice toate datele persoanele pe Internet, pe site-ul X sau Y este in totalitate problema lor personala.

Principiile sunt aceleasi de la Convenţia Consiliului Europei din 1981. Toate autoritatile europene si nationale nu trebuie decit sa le interpreteze corect in relatie cu noile dezvoltari tehnologice si sa vegheze la respectarea lor. O problema mai deosebita se ridica in cazul companiilor cu activitate globala (ca Google, Facebook, Microsoft, Yahoo etc.). Dar si aici deja se discuta solutii.

Conferinta de anul trecut de la Madrid a autoritatilor pentru protectia datelor cu caracter personal a facut niste prim pasi pentru niste standarde minimale globale. Grupul de lucru Articolul 29, care reuneste aceste autoritati din Uniunea Europeana, a inceput sa ia la rost marile companii din domeniul Internet care incalca in mod clar legislatia din acest domeniu. Saptamina trecuta, autoritatea similara din Hamburg a început o investigatie in cazul Facebook, care ar fi prelucrat date personale fara consimtământul persoanelor vizate. Deci se poate, totul este sa se vrea.

Dar cel mai important rol ne revine tot noua. Drepturile legate de procesarea datelor personale (dreptul de acces, de interventie asupra datelor, de a te adresa justitiei, de a te opune prelucrarii datelor personale si solicitarea stergerii lor) trebuie sa fie exercitate. Si daca te intereseaza viata ta privata pe Internet, sunt suficiente resurse care te pot invata mai mult (ce-i drept destul de putine in română ). Poti inclusiv sa mergi din nou la liceu. La Hackerhighschool.org