Drept & Internet - noutati si opinii

Modul in care tehnologia poate urmari ceea ce fac cetatenii reprezinta o problema serioase nu doar strict juridica (prin raportarea la practica CEDO si a dreptului la viata privata sau la legislatia privind protectia datelor personale), ci si etica.

De multe ori motivatia este legata de actiuni necesare intr-o societate democratica: asigurarea securitatii cetatenilor, aplicarea legii, depistarea actiunilor teroriste. Doar ca toate acestea au efecte asupra noastra. In fond este doar o alegere pe care trebuie sa o explicam clar: cit de departe dorim sa mergem?

• Trebuie sa inregistram toate masinile de scris pentru a vedea cine scrie impotriva regimului? (asta au facut-o comunistii)
• Trebuie sa inregistram toate persoanele intr-o baza de date cu ADN-uri pentru ca orice persoana sa poate fi identificata usor daca este autorul unei incalcari a legii? (spre asta se indreptau britanicii, a fost declarat ilegal de CEDO - vezi cazul Marper vs. UK)

• Trebuie sa supraveghem intreg traficul de Internet pentru a vedea cine incalca drepturile de autor? (asta au cerut organismele de gestiune colectiva si a fost declarata ilegala de CEJ)

facind intrebarea sa sune de obicei in sensul:
“Trebuie sa supraveghem TOT, pentru a-l prinde pe X sau Y?”

Desi, personal, cred ca raspunsul trebuie sa fie un NU hotarit, observ cu dezamagire nu doar ca exista noi initiative legislative propuse care nasc intrebari similare, ci ca problema juridica si etica este ignorata cu desavirsire. Si pe urma ne uimim cind vedem cetateni in strada care striga: “Va rugam sa ne scuzati/Ne simiti supravegheati".

1. Trebuie sa-i inregistram pe toti cetatenii ce se cazeaza la un hotel pentru a-i prinde pe urmaritii general care s-ar putea caza acolo?
De parca daca ai fi urmarit general te-ai duce sa stai la hotel si iti arati si buletinul…

Propunerea de lege a Ministerului Turismului (MDRT) care dorea sa faca acest lucru a disparut de pe site-ul acestuia, dar sistemul informatic deja a fost facut. (asa cum ne confirma un raspuns dat CJI). Nimeni nu a intrebat daca are rost sa fie facut si cum sa fie facut astfel incit sa ceara mai multe date personale si sa nu aiba o baza de date unica.

MDRT zice ca el are acces la date statistice si ca MAI are acces la toate datele. Si ca si inainte avea acces. Diavolul este insa in detalii. Daca inainte de baza de date, fisele se trimiteau catre organele de politie locale (care nu se stie exact ce faceau cu ele), acum ele o sa intre intr-o baza de data unica unde orice poate sa faca nitel “data mining”.

Evident ca softul putea fi conceput ca sa respecte prin design principiile vietii private (de ex. datele sa fie pastrate local, verificarea sa se faca automat pe baza datelor publice ale persoanelor cautate - cu raspuns da sau nu, etc.). In termeni juridico-tehnici se numeste privacy by design si care apare in noile reglementari propuse de Uniunea Europeana.

Nu exista o analiza juridica sau etica cu privire la impactul acestei reglementari asupra vietii private.

2. Trebuie sa facem cumpararea unei cartele pre-pay legata de dezvaluirea datelor de identitate pentru a-i prinde pe descreieratii care suna la 112 pentru farse prostesti?
De parca acestia nu ar putea suna de la telefoanele publice cu plata (de unde e gratuit sa suni la 112) sau sa cumpere un telefon pe numele altuia?

Dupa ce o propunere a fost respinsa de Camera Deputatilor la finalul anului trecut, un al doilea proiect apare in aceiasi perioada cu acelasi scop.

Evident, fara o analiza juridica sau etica cu privire la impactul acestei reglementari asupra vietii private. Argumentatia puternica este ca “alte state europene deja o fac".

Oare nu ar trebui ca sanctiunea sa fie direct adresata celor ce sunt suficienti de batuti in cap pentru a folosi abuziv accesul la 112? Cum ar fi dezactivarea cartelei si pierderea banilor?

3.Trebuie colectate si pastrate toate datele de trafic de comunicatii ale tuturor cetatenilor pentru a le avea in cazul unor cercetarii infractiuni grave?
De parca cei care ar face aceste infractiuni nu ar sti si nu ar putea folosi servicii care nu au obligatia pastrarii datelor (Gmail, Yahoo Mail, etc.) sau servicii de criptare.

Discutia asta legata de pastrarea datelor de trafic este deja veche, iar proiectul actual a fost respins de Senat, dupa ce legea veche a fost declarata neconstitutionala in 2009 tocmai pentru ca incalca dreptul la viata privata.

Daca acum aproape 2 ani presa romana s-a inflamat in mod ciudat si stupid si a scris despre legea asta vreo 2 luni la rind (sustinand in cele mai multe cazuri ca este vorba de interceptarea continutului, nu despre pastrarea datelor de trafic), acum nu mai zice nimic, desi este cel mai propice moment: pentru ca legea se afla in momentul critic - in dezbatere la Camera Deputatilor - camera decizionala pe aceasta lege, in Comisia de ITC si cea Juridica, care nu isi dau seama ce sa faca cu ea.

Evident, nici in acest caz nu avem nicio analiza a intrebarii nici dpdv juridic, nici etic.

Concluziile le trageti voi: Cit este necesitate? Si cit este obsesie? si poate cit este ignoranta…

Astazi Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a dat o noua decizie cruciala pentru libertatea Internetului in cazul Sabam vs. Netlog (C 360/2010) unde s-a pus intrebarea daca un judecator poate sa dea un ordin prin care să solicite unui furnizor de servicii de găzduire să filtreze cea mai mare parte a informației găzduite pe serverele sale în scopul identificării fișierelor muzicale care conțin opere muzicale, cinematografice sau audio-vizuale, și ulterior, să blocheze schimbul de fișiere în respectivele cazuri. Netlog este furnizorul unor servicii de retele sociale in Belgia, deci are doar un rol de gazduitor al informatiilor.

CEJ a decis astazi ca o astfel de cerere ar fi contrara normelor Uniunii Europene (care prevede in directiva privind comertul electronic ca este interzis sa se impuna o supraveghere generala):
- ar determina o atingere gravă a libertății de a desfășura o activitate
comercială a Netlog deoarece l-ar obliga să instituie un sistem informatic complex, costisitor, permanent și pe cheltuiala sa exclusivă;
- ar putea să aducă atingere drepturilor fundamentale ale utilizatorilor serviciilor sale, – mai precis dreptului lor la protecția datelor cu caracter personal, precum și libertății lor de a primi și de a transmite informații, aceste drepturi fiind protejate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
- ar risca să aducă atingere libertății de informare, din moment ce ar fi posibil ca acest sistem să nu facă în mod suficient distincția între un conținut ilicit și un conținut licit, astfel că utilizarea lui ar putea avea drept consecință blocarea comunicațiilor cu conținut licit.

Comunicatul de presa al CEJ este deja public, iar decizia integrala va fi postata pe site-ul institutiei in cursul zilei de astazi.

Aceasta decizie merge pe aceiasi linie cu cea din cazul Sabam vs. Scarlet decis de CEJ in noiembrie anul trecut (atunci era vorba de un furnizor de acces la Internet, nu de gazduire)- vezi comentariile mele de atunci.

Impreuna cu cei de la EDRi si ApTI am pregatit o serie de intrebari frecvente, prin care sa puteti intelege mai usor implicatiile acestui caz:

Această decizie reprezintă o nouă victorie pentru libertățile fundamentale?

Da.

Într-un climat politic în care caracteristicile de bază ale Internetului, așa cum îl știm astăzi, sunt în joc, decizia judecătorilor europeni atrage din nou atenția asupra importanței evitării supraîncărcării instrumentelor de comunicare cu tehnologii restrictive. Acest lucru este crucial pentru protecția drepturilor omului pe Internet, precum și a importanței economice a acestuia.
Pentru a doua oară în decurs de câteva luni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat importanța unui Internet deschis și liber, care respectă libertățile fundamentale, precum libertatea de comunicare, viața privată și libertatea de a desfășura activități economice.

Vezi restul intrebarilor pe apti.ro.

Cine conduce Internetul? Ce a ala ICANN? Cine tine un Whois si de ce? Care sunt diferentele dintre IPv4 si IPv6? Cum poate un utilizator de Internet sa fie implicat in guvernanta Internetului? sau De ce Internetul ramine deschis si peste noapte? :D

Poate cei care cititi acest mesaj stiu raspunsul la o parte din intrebari. Poate celelalte nu va intereseaza.

Dar daca totusi va intereseaza sau credeti ca puteti fi implicat sau mai bine informat in ceea ce inseamna politicile Internet va recomand un curs online de Internet Governance Capacity Building Programme organizat de DiploFoundation care va poate raspunde la aceste intrebari, dar si la altele.

Pretul poate parea prohibitiv, insa aplicantii din Romania pot aplica pentru acoperirea acestor costuri.

Termen limita pentru aplicatii: 1 Februarie 2012.

Cum am anuntat cursul si in anii trecuti si de fiecare data am aflat ca vreunul dintre cititori a profitat de anunt si s-a aratat si incantat de el, cred ca va pot propune un curs interesant, asa pentru inceputul anului.

Detalii si linkul pt aplicatie pe site-ul diplomacy.edu.

Pe masura ce Internetul devine din ce in ce mai prezent in zilele noastre, apar si probleme pe care statul doreste sa le reglementeze. Diverse tipuri de continut atrag atentia guvernelor care vor pur si simplu ca ele sa nu apara online. Solutia care pare a fi cea mai simpla este de a cere furnizorilor de acces la servicii Internet sa blocheze accesul la site-urile respective. Dar este aceasta o solutie eficienta si legala ?

Raportul de transparenta al Google publicat zilele trecute ne arata ca gigantul american a primit peste 25 000 de cereri de date ale utilizatorilor si scoatere a unor continuturi nedorite in doar primele 6 luni ale lui 2011.

Turcia blocheaza YouTube si Blogger pentru chestiuni legate de vietile private ale politicienilor. Ucraina propune o “lege a decentei” care sa aiba o Comisie de Aplicare. Rusia doreste realizarea unui soft special pentru a depista “continut extremist” pe Internet.

In Romania exista deja 3 legi care obliga furnizorii de acces la servicii Internet sa blocheze continut declarat ilegal nu de o instanta de judecata, ci de o autoritate a statului:
- Legea 196/2003 privind combaterea pornografiei
- Hotarirea de Guvern nr. 823/2011 privind normele de aplicare ale legii jocurilor de noroc
- Proiect de Lege privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive - ajuns deja la promulgare

In Uniunea Europeana, dezbaterile pe subiecte din cele mai diverse din ultima perioada care au luat in calcul problema blocarii site-urilor (Directiva privind exploatarea sexuala a copiilor, Comunicarea “Raspunsul UE la problema drogurilor” si discutii la nivel de experti si din Parlamentul European pe tema jocurilor de noroc in zona online) sunt extrem de reticente in a propune aceasta non-solutie din doua motive principale: poate fi extrem de usor depasita si exista riscul de blocare si a unor site-uri legitime.

Fondatorul Wikipedia crede ca cel mai mare pericol in fata dezvoltarii Internetului este cenzura.

In fond, intrebarea e simpla: Ce fel de Internet ne dorim?

Va propun sa dezbatem acest subiect pe platforma de intalniri live a Hotnews.ro maine de la 12 00 impreuna si cu Gh. Serban de la ANISP.

Sau daca vreti, intr-un cadru mai larg. Blocarea internetului este una dintre temele legate de viitorul mediului online, propusa spre dezbatere si la Conferinta INET Bucuresti, din data de 9 noiembrie 2011, la Hotel Intercontinental pentru a discuta si alte teme importante precum accesul la informatie, securitate si libertatea de exprimare in mediul online. Accesul este gratuit, dar inregistrarea prealabila este obligatorie.

In vreme ce intreaga Europa conflictul dintre sustinatorii protectiei vietii private si cei ai importantei publicitatii online atinge culmi nebanuite, o data cu termenul limita pentru adoptarea noului articol 5 alin 3 din Directiva ePrivacy, la noi e liniste si pace.

Dupa cum am scris vineri, MCSI a propus spre o cvasi-consultare publica (ca oricum la emailurile trimise nu raspunde nimeni) pentru un proiect de Ordonanta de Urgenta care, probabil, va sari orice dezbatere pe tema asta pentru ca este mai important sa raspundem unei necesitati birocratice de la Bruxelles, decit sa avem o lege buna. (asta sarind peste problema principala ca am stat 2 ani ca mortu-n papusoi).

Si, totusi, pentru ca ma trag de mineca citiva amici, sa vedem totusi care este spilul povestii. Astazi - despre cookie-uri.

Ce este un cookie ?

Daca stiti raspunsul la intrebare, treceti la paragraful urmator. Daca nu, tusti la wikipedia ca sa aflati nu inseamna doar prajitura in engleza, ci un mic fisier text pe care un site web poate sa-l puna in calculatorul dvs. De obicei scopul este unul pozitiv - sa tine minte ca v-ati autentificat pe site-ul respectiv, ce aveati in cosul de cumparaturi. Un cookie nu e malware, nu e virus si, in general, nu este periculos pentru calculatorul vostru. Problemele noastre apar de cookie-urile puse nu de site-ul pe care il vizitezi, ci de terte parti care administreaza bucati din site-ul ala, adica cele cu reclama. (3rd party cookies). O explicatie mai pe larg despre ce sunt si probleme juridice gasiti pe site-ul out-law.com, cu referinta la UK.

Si atunci ce treaba are un cookie cu viata mea privata ?

Sa va dau un exemplu de zilele trecute. Merg la Cluj la Tecomm si caut pe net sa vad cum sa merg. Intru pe 1-2 site-uri de rezervare de bilete de avion sa vad niste preturi. Prea mari si la ore neconveabile, asa ca aleg trenul. In aceiasi zi intru si un alt site-uri de travel - in dreapta o reclama mare la unul din site-urile pe care-l vizitasem: Vrei sa ai pretul cel mai mic pentru un bilet catre Cluj ? Ma gindesc ca e doar o interesanta coincidenta si trec mai departe. La al treilea site vizitat si aceiasi reclama cu biletul de avion catre Cluj imi dau seama ca sunt un neofit: evident ca stiau ca vreau sa merg la Cluj si poate chiar cu avionul - am facut o cautare pe Google dupa cuvintele astea cheie, am clickat pe unul sau mai multe rezultate din Adwords, am facut cautari pe site-urile respective - toate punind ceva pe calculatorul meu prin care puteau identifica ca eu sunt interesat de a cumpara un bilet de avion catre Cluj. Ati ghicit - acel ceva este un cookie.
Personal, nu mi-a picat bine. Am sters cookie-urile din browser, desi as fi vrut sa-l sterg numai pe asta.

Deci un cookie poate sa aiba leagatura cu viata privata, in special in momentul in care agentiile de publicitate care administreaza spatiile de publicitate online de pe mai multe site-uri coreleaza aceste informatii si le folosesc pentru a livra - zic ei - reclama utila. (O activitate numita generic tracking and tracing). Uneori reclama deranjanta.

Ca sa fim 100% clari, nimeni nu te identifica printr-un cookie ca tu esti Popescu Ionel sau Gigel, ci ca pot sa-ti faca un profil amanuntit pe urma carora cistiga bani frumosi. Deci datele tale personale sunt monezile de aur pentru publicitate online.

Si problema este ?

Problema principala, in opinia mea, pe care legile incearca sa o rezolve nu este de a face aceasta practica legala, ci de a informa in mod concret si complet consumatorul si a-i da posibilitatea sa zica - eu NU vreau sa se mai pastreze date despre mine.

Ce zice legea in vigoare ?

Legea romana (506/2004) care implementeaza directiva ePrivacy are in vigoare art 4 alin 5, care zice:

(5) Utilizarea unei retele de comunicatii electronice in scopul stocarii de informatii in echipamentul terminal al unui abonat sau utilizator sau al obtinerii accesului la informatia stocata in acest mod este permisa numai cu indeplinirea, in mod cumulativ, a urmatoarelor conditii:

a) abonatului sau utilizatorului in cauza i s-au furnizat informatii clare si complete, in conformitate cu prevederile art.12 din Legea
nr.677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, intre altele cu privire la scopul in care se efectueaza stocarea sau accesul la informatia stocata;
b) abonatului sau utilizatorului in cauza i s-a oferit posibilitatea de a refuza stocarea sau accesul la informatia stocata.

Adica daca folosesti cookie-uri trebuie sa: informezi utilizatorul si sa-i dai posibilitatea sa zica NU.

Cati dintre site-urile pe care le stiti spun ca folosesc cookie-uri ale tertelor parti ? In Romania, aproape nimeni.
Cite dintre aceste terte parti au implementat un sistem de opt-out ? In Romania, nu stiu de vreuna.

Ce zice noua directiva ?

Noua directiva zice asa in noul art 5 alin 3:

Statele membre se asigură că stocarea de informaţii sau dobândirea accesului la informaţiile deja stocate în echipamentul terminal al unui abonat sau utilizator este permisă doar cu condiţia ca abonatul sau utilizatorul în cauză să își fi dat acordul, după ce a primit informaţii clare și complete, în conformitate cu Directiva 95/46/CE, inter alia, cu privire la scopurile prelucrării. Aceasta nu împiedică stocarea sau accesul tehnic cu unicul scop de a efectua transmisia comunicării printr-o reţea de comunicaţii electronice sau în cazul în care acest lucru este strict necesar în vederea furnizării de către furnizor a unui serviciu al societăţii informaţionale cerut în mod expres de către abonat sau utilizator.

Adica in loc de informare, se cere un acord din partea utilizatorului (opt-in) dupa ce a fost informat.

Tot directiva insa expliciteaza in considerente ca:
“În cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic și eficient, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile din Directiva 95/46/CE, acordul utilizatorului privind procesarea se poate exprima prin folosirea setărilor adecvate ale unui browser sau ale unei alte aplicaţii. Asigurarea respectării acestor cerinţe ar trebui eficientizată prin acordarea unor puteri extinse autorităţilor naţionale competente.”

De aici a inceput haosul. Industria de publicitate a reactionat, considerind ca o asemenea obligatie de a obtine acordul la fiecare cookie ar fi nu doar cvasi-imposibila, ci si inutila. Mai mult, este extrem de greu de implementat doar intr-un anumit teritoriu (UE), in conditiile unui Internet global.
In UK o implementarea literala a fost intampinata cu nemultumire de mai toata lumea.

In iunie 2011 Comisarul Nellie Kroes a dat-o la intors, zicand ca propunerea IAB Europe si EASA pentru o initiativa de auto-reglementare e tocmai ce trebuie. Doar ca initiativa respectiva este doar o implementarea a principiului de opt-out, si nu cel de opt-in. Iar autoritatea europeana pt protectia datelor a sarit ca arsa cind a auzit ca tanti Kroes rastalmaceste directiva.

Ce propune MCSI ?

Pe linga obligatia de a obtine acordul, MCSI propune un nou articol de a fi introdus in lege, care suna cam asa:

Acordul prevăzut la alin. (5) lit. a) poate fi dat şi prin utilizarea setărilor aplicaţiei de navigare pe internet sau a altor tehnologii similare prin intermediul cărora se poate considera că abonatul sau utilizatorul şi-a exprimat acordul, precum şi prin enumerarea furnizorilor cărora abonatul sau utilizatorul le interzice stocarea de informaţii sau accesul la informaţia stocată.

Doar ca acest articol coafat din considerentul directivei citat mai sus nu doar ca pierde pe drum o parte esentiala (este lucrul asta posibil tehnic ? este eficient pentru scopul dorit ?), dar si uita de obligatia de a asigura puterile extinsei autoritatilor competenta. Mai mult, gaselnita de “enumerare a furnizorilor” este eronata, fiind legata de principul de opt-out oricum existent cf legii 677/2001 si nu de cel de opt-in.

Concluzie?

N-am nici pe departe solutia perfecta la a realiza aceasta balanta intre interesul legitim al industriei de publicitate online si interesul la fel de legitim al consumatorilor de a le fi respectata viata privata.

Dar doream sa subliniez ca solutia grabita propusa de MCSI unei probleme sensibile este un pas eronat si pripit. Mai ales ca solutia aleasa nu este nicicum explicata. Si astfel vom avea un nou text de lege care, aidoma dispozitiei din legea 506/2004 nu va fi respectat de nimeni. Pentru ca scopul legii pare a fi sa ne ferim de o scrisoare de infringement, iar nu sa avem legi eficiente si utile.

Cit priveste cookie-urile in sine, opinia mea personala este ca obtinerea unui acord pentru un cookie este o prostie, pentru ca nu isi atinge scopul unei protectii eficiente a vietii private a utilizatorilor. Accentul ar trebui sa fie pus pe o informare cit mai clara si de o aplicare a dispozitiilor existente. Auto-reglementarea poate fi o solutie doar daca ia in considerare si opiniile celelate parti (e.g. consumatori).

Altfel, e ca si cum ai incerca sa iei nota 10 la o teza, dupa ce 7 ani consecutiv ai luat doar 4. Iar industria de publicitate online nu cred ca merita o nota mai buna la informarea utilizatorilor romani despre cookie-uri. Faceti un search pe Google si incercati sa aflati ce cookie-uri se folosesc si ce informatii se colecteaza de industria de publicitate online de la noi. Mult succes!

Intro: Scopul acestei insemnari este promovarea unui sondaj cu privire la utilizarea de catre europeni a Internetului si in special a retelelor sociale si site-urilor UGC.

Dezvoltarea retelelor sociale si a site-urilor de tip continut generat de utilizatori (UGC) au prins pe neasteptate pe multa lume si in special pe cei din zona juridica.

Deci avem servicii dezvoltate in special de companii din SUA, cu serverele in cloud (adica pretutindeni si nicaieri), cu zeci de milioane de utilizatori din Uniunea Europeana (adica si 27 de legislatii diferite aplicabile) si unde teoretic n-au voie sa aiba cont utilizatorii sub 13 de ani. Dar in practica 49% dintre copii de 11-12 ani din tarile UE au un cont pe o retea sociala. (studiu EU Kids Online II - 2011). Avem oare o problema?

Numai aceasta ultim procent ar fi suficient pentru ca unii politicieni sa sara in sus cu un proiect sau altul. Doar ca nivelul UE procesul de elaborare legislativa nu este doar mai birocratic, ci uneori bazat pe probe/dovezi reale (evidence based policy making) si nu ca asa te doare la basca. :)

Insa cum este un domeniu nou, aceste dovezi trebuie sa fie produse. Iar dincolo de opiniile juridice sau economice referitoare la necesitatea, fezabilitatea sau aplicabilitatea masurilor, una din dovezile importante sunt legate de ce vor sau au nevoie internautii. (sau consumatorii, dupa cum va place)

Exista deja unii primi pasi in acest sens. Un Eurobarometru din luna iunie pe problematica datelor personale sau raportul EU Kids online II citat mai sus sunt deja dovezi aduse in dezbaterea publica. (vezi opinia lu’ tanti Reading)

In cadrul unui proiect de cercetare finantat de UE in care lucrez (proiectul CONSENT) incercam sa abordam chestiunea dintr-un punct de vedere multi-disciplinar.

Parte a proiectului, dar si a dorintei de a obtine si analiza dovezi referitor la ce fac utilizatorii pe Internet pe site-urile de UGC si retele sociale (si in special referitor la datele personale) s-a propus realizarea unui chestionar in acest sens.

Astfel incit ma intorc catre voi si va rog sa va luati 15 min din timpul vostru pentru a raspunde la acest chestionar (disponibil inclusiv in limba romana).

Btw - toate datele colectate sunt complet anonime. Dupa ce ies rezultatele, o sa le comunic pe blog, inclusiv cu posibile interpretari. Studiul este desfasurat in toate cele 27 de tari membre ale UE si va fi folosit pentru propuneri si sugestii de politici catre autoritatile europene competente.

In ceea ce priveste subiectul titlului in sine (deschis in 2008 pe blog), cred ca nu vom scapa in urmatorii ani de o “politica europeana” in ceea ce priveste site-urile de tip retele sociale. Ca aceasta se va traduce in legislatie (hard law) sau recomandari si auto-reglementare (soft law)- ultima deja promovata de Comisie - depinde de extrem de multe aspecte pentru a face acum o afirmatie transanta.

Este cert insa ca la ora actuala informatiile si dovezile despre opinia consumatorilor despre UGC si site-urile de retele sociale, in special pe partea de viata privata, sunt lacunare, in special la nivel pan-european.

PS: daca va intereseaza sa promovati formularul si pe site-ul vostru (fapt pentru care v-as multumi) si vreti 1-2 bannere suplimentare, contactati-ma pe mail.

Cind am fost in SUA si discutam cu un avocat de la EFF, primul lucru care m-a intrebat de Romania este cum aveti atitia “carderi". In preajma referendumului ref la bulgari si romani din Elvetia de acum vreo 2 ani, toata lumea ii stia pe romani de ciorditori de carduri. Acum citeva luni, vorbind cu un alt avocat din Olanda, imi explica cum “phiserii” au invadat tarile de jos si sunt o pacoste pentru toata ei. (intre timp mi-a relatat ca au ajuns si hotii de fier vechi care au scos din functiune citeva trenuri de mare viteza, luind nu stiu ce bucati de fier de pe sine).

Deci phishingul este adevaratul brand de tara al Romaniei. Nu a fost niciodata frunza verde, nu Bute si nici macar Mutu. Phishingul! Ciorditori pe Internet. (atentie, astia nu sunt hackeri!)

Cum sa-l imbunatatim?
Pai sa nu facem nimic mai mult decit facem acum. Phishing-ul (sau in general inselatoriile pe Internet) par a fi una dintre mai prospere afaceri pe Internet din Romania (si nici nu platesti taxe).

Modelul de business e relativ simplu, creduli gasesti cit e lumea intreaga, faci ceva bani, te ridica politia frumos cu mascati (deci traiesti ca-n filme, frate!), stai citeva luni in inchisoare pina cind iti dau drumul (ca doar nu te pot tine ani pina cind se fac tot felul de expertize sau ii citeaza pe aia din straintate), iei 2-3-4 ani (poate cu suspendare, daca ai un avocat mai descurcareti) si dupa ce iesi o iei de la capat, invatind cum sa folosesti mai bine “sagetile” (adica oamenii pusi sa ridice banii in locul tau), sa folosesti programe de ascundere a urmelor sau sa faci infractiunile in 3 state, ca se se incurce autoritatile de aplicare a legii intre ei cu privire la competente.

“Afacerile” devin din ce in ce mai profesioniste si mai organizate, cum se anunta din comunicatele Politiei inca din 2009.

Ultima mare actiune a DIICOT (117 perchizitii si 50 de persoane retinute) par a fi tintita catre o retea de baieti cam prosti , care se faceau fraude in stilul anilor 2000. (adica licitatii fara sa aibe bunul, nu phishing) - de fapt, personal nici nu stiu daca termenul de criminalitate informatica este un corect in cazul asta.

Din pacate, comunicatele DIICOT (uneori pline de emfaza, alteori de inteles - cine crede ca sa faci 117 perchizitii simultane e usor…) par a intra intr-un tipar cu care deja te obisnuiesti. O data la 2 luni se primeste un comunicat prin care afli ca o alta “retea a fost destructurata", pe care presa (aia care a ramas) il preia integral dupa ce schimba titlul cu unul cit mai bombastic posibil.

Ce (nu) se vede dincolo de comunicatele DIICOT

Cum deja am mai zis si in trecut, ne uitam prea mult la efecte si deloc la cauzele fenomenului. Discutam despre numarul de anchetati, dar nu si despre de ce fac asta. Nu avem studii sociologice si/sau psihologice care sa ne explice de ce avem de-a face cu un fenomen la nivel national. Nu stim de ce Rm. Valcea e mai tare decit Zalaul in cazuri de phising… Nu avem nicio strategie de educare cu privire la Internet. Incercam sa rezolvam problemele aparute punctual si nu global. Daca Romania nu va incerca sa faca nimic serios dpdv sistematic cu privire la fenomen, in sine, cazurile de phishing se vor inmulti si complica. Poate va fi si cazul ca Politia (in special in conditiile scaderii salarilor) si Procuratura sa nu le mai faca fata.

Banc
- Unde vrei, puisor, sa lucrezi cind te faci mare ?
- In criminalitatea organizata!
- Ce frumos!!! Dar la stat sau la privat ?

Pedepsele reale in astfel de cazuri sunt de maxim 2-4 ani inchisoare Degeaba ne arunca in fata in comunicatul de presa pedepse de “pina la 20 de ani". Nu conteaza ca sunt tot felul de agravante, cum ar fi constituirea in grup infractional. Daca ne uitam la cazurile de criminalitate informatica din 2010 pe acest domeniu (preluate de pe Jurindex si publicate pe legi-internet.ro) observam ca pedeapsa acordata in astfel de cazuri este intre 2 si 4 ani de inchisoare.
Nu vreau sa judec daca e rau sau e bine, daca e un caz special sau nu - e vorba de o constatar.

Prejudiciile de 20 de milioane de dolari sunt praf in ochi. In momentul care gasesti doar approx 100 k euro la perchizitii, orice cititor inteligent o sa-si dea seama ca e ceva in neregula cu suma asta. De fapt, suma este formata din prejudiciul efectiv (cit au furat) si prejudiciul moral (adica cit costa increderea pierduta in eBay si Craiglist). Daca prima este usor de cuantificat (dar nu este publica), cea de-a doua poate fi ridicata din vorbe la sume astronomice. Oricum tot din cazurile de criminalitate informatica din 2010 pe acest domeniu observam ca de fapt niciodata prejudiciile acordate nu se ridica nici macar pe departe la aceste sume exorbitante.

In faza de judecata putini vin sa-si ceara paguba O parte din problemele care fac ca aceste procese sa dureze extrem de mult (pe linga durata expertizelor si contra-expertizelor, domeniul inca criptic pentru multi judecatori, etc.) este si faptul ca pagubitul este din alta tara, ceea ce duce la durate impresionante pentru citarea acestora sau depunerea plingerilor lor. Nu este mai putin adevarat ca in multe cazuri bancile sau Visa sau chiar inculpatii in sine nu mai depun eforturi pentru recuperarea prejudiciului (in multe din cazuri fiind rambursat de asigurari).

Eu, unul, n-am intalnit pina acum un caz care sa urmareasca atent ce s-a intamplat de la comunicatul DIICOT pina la sentinta finala si irevocabila a unei instante. (se poate ce s-a intamplat si dupa aceea, adica cit a stat de fapt in inchisoare).

MCSI (a.k.a Ministerul NeComunicarii si Societatii Supravegherii) anunta ieri o consultare publica (adica o pun pe site si asteapta comentarii) pe un nou proiect de lege cu privire la pastrarea datelor de trafic.

Da, da pe aceiasi lege care a fost declarata neconstitutionala acum 2 ani.

Trecind peste unele (evident minore) probleme formalistice, cum ar fi ca textul este un nesimtit copy&paste din alte documente trecute (inclusiv cu formularea de OUG - “prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă în privinţa datelor provenite de pe internet este sensibil“) si ca Ministerul a refuzat in mod constant sa raspunda la orice intrebare ref la realizarea unui nou proiect pe aceasta tema (inclusiv o reala dezbatere publica), noul text dovedeste ca MCSI nu a inteles absolut nimic din decizia CCR, iar termenul “drepturile omului” este probabil identic dpdv conceptual cu “lampa roz".

Pe linga eludarea inexplicabila a argumentelor CCR in noul text(de parca ar fi fost o decizie a vreunui obscur stabor local si nu instanta suprema constitutionala a Romaniei), motivatia proiectului reiese doar din asumata pozitia de ghiocel fata de Comisie: ” În consecinţă, pentru a evita intrarea în cea de-a doua fază a procedurii de infringement (avizul motivat) este necesară adoptarea unui nou proiect de lege care… “

Sigur ca onor MCSI, ca parte din guvernul Romaniei, ar fi putut, mai ales dupa decizia CCR (ca si altor curti constitutionale - cum ar fi cele din Germania, Cehia sau Cipru), sa adopte o pozitie verticala si transanta in privinta revizuirii directivei (asa cum avertizam inca din ianuarie 2011), dar aceasta presupune pe linga intelegerea efectiva a deciziei constitutionale si o atitudine demna de un stat membru al UE si nu un stat cersetor al UE. (de altfel unii reprezentanti ai Romaniei din partea MJ au prezentat corect la dezbaterile europene ca Romania nu are cum sa implementeze acea directiva fara a contrazice decizia CCR.)

Si daca putem intelege (dar nicicum accepta) pozitia de yesmen in fata UE, care este favorita ministrilor ce doar in comunicate de presa isi arata “puterea", ceea ce frizeaza ridicolul este textul in sine al actului normativ propus, care este cu mult mai prost decit varianta legii 298/2008.

Noul text nu doar ca seamana ca doua picaturi de apa cu cel vechi, de parca problema constitutionala ar fi fost o virgula pusa gresit, ci inrautateste situatia fata de legea veche prin:

- inlaturarea procedurii concrete de acces la date cu o sintagma vaga si neclara “ fiind aplicabile dispoziţiile din Codul de procedură penală şi cele din legile speciale în materie”, in conditiile in care Cpp in vigoare nu prevede nimic in acest sens.

- autoritatile competente ramin la acelasi nivel extrem de vag si neclar “la solicitarea organelor judiciare sau a organelor cu atribuţii de siguranţă şi securitate naţională, în baza autorizaţiilor emise potrivit legii,”

- a disparut si infractiunea de a avea acces la date, fara urmarea procedurii din lege, deci va fi o simpla contraventie.

- se introduce posibilitatea “privatizarii” activitatii prin prestarea acestui serviciu de terti (art 14 alin 2).

- art 11 extinde spectrul datelor care sa fie colectate, incluzind si alte “date comerciale".

Textul ramine la fel de lacunar cu privire la posibilitatea concreta de acces la date (cine? cum? cind? cit?) si enumera in art 13 o serie de principii care sunt lipsite de orice relevanta practica, neavind nicio referinta in celelalte articole ale legii.

In concluzie avem o mostra impresionanta de aplicare a principiului logic (?!?) ca daca ceva a fost respins, cerem mai mult si cu siguranta va fi acceptat.Doar ca principiul roman este exact pe dos - qui potest plus, potest minus.