Un nou proiect de lege vrea să reglementeze “economia de acces” în România. Adică – mai pe înțelesul tuturor firme – Uber, AirBNB, Indiegogo, Freelancer.com și altele asemenea au nevoie de mai multe reguli.
E un moment bun să discutăm ideea. Proiectul este pe masa Comisiei de ITC, iar în 26 aprilie va fi o dezbatere (probabil prima și ultima) pe acest proiect de lege. Dacă vă considerați afectați și vreți să participați, cereți acest lucru la adresa de e-mail cti AT cdep PUNCT ro.
Dar eu personal aș prefera să avem un context mai larg și nu să luăm doar exemplul companiilor amintite de mai sus, ca să răspundem la niște întrebări esențiale.
De ce am vrea să reglementăm serviciile online?
Principiul pus în practică de legea 365/2002 în România și de directiva de e-commerce în Europa este relativ simplu: serviciile online (denumite servicii ale societății informaționale) nu se autorizează în prealabil. Acum pare și logic, dar în anul 2000 era mai vag: cum ar fi fost ca cineva care vrea să facă un site de orice tip să treacă printr-o comisie de birocrați ca să primească o autorizație?
De la orice principiu, există și excepții unde există reglementări mai laxe sau mai stricte – de la zona de protecție a consumatorilor în contractele la distanță până la emiterea de monedă electronică – cu sancțiuni în consecință (de la amenzi până la neprimirea unei autorizații de a fi furnizor de monedă electronică).
Ei, bine noua reglementare identifică o altă categorie, denumită generic „economie de acces”, care ar trebui să fie reglementată. De ce ar trebui reglementată? Nu este deloc clar. M-aș fi așteptat să fi fost identificate niște probleme (sau relații sociale) pe care aceste noi economii le creează și care, după cum s-a dovedit, practic nu pot fi rezolvate altfel decât printr-o lege. În afară de conflictele dintre Uber și taximetriști, n-am auzit în spațiul public românesc o altă nemulțumire clară.
Ce vrem să reglementăm din serviciile online?
- Este nevoie de o reglementare transversală (care să se refere la „toți găzduitorii de conținut”, așa cum prevede art 14. din legea 365 sau la toate magazinele online, cum face OUG 34/2014) sau ai nevoie de o abordare sectorială?
- Nu cumva este nevoie de o mai bună definire/regândire a serviciilor de taxi?
- Oare nu dorim să fie reglementate (mai dur sau mai lax) și condițiile de cazare?
- Are rost sa avem o reglementare care să privească serviciile de crowdfunding (sau poate întâi să le lăsăm să crească puțin)?
- Dar reglementarea unui intermediar de tip B2B, cum este freelancer.com?
Cum vrem să reglementăm serviciile online?
Dacă avem un răspuns la întrebarea precedentă, ar trebui să vedem cum anume se dorește reglementarea. Este normal să impun niște obligații care oricum există în alte legi (de ex., protejarea datelor personale prin Legea 677/2001, securitatea informatică, plata taxelor pe care le datorează)?
Pentru obligațiile suplimentare, nu cumva ele îi schimbă companiei modul de business din găzduitor în terț de încredere (de exemplu „să verifice autenticitatea și conformitatea documentelor”)? Nu cumva ele trebuie să schimbe conduita unui furnizor? (de tipul „să dețină documente care să autentifice caracteristicile bunului”)?
Și dacă reglementarea creează un rol care de fapt nu există, cum ar fi „suportul local al platformei tehnologice”? Deci ar trebui ca Indiegogo, de exemplu, să facă un contract cu o firmă românească? Serios?
Și care sunt sancțiunile? Amenda contravențională să zicem că ar putea să aibă un sens, dar cum s-ar aplica „interzicerea funcționării platformei tehnologice”? Facem o listă neagră pentru ISP-iști? Angajăm polițiști ai Internetului care să-i prindă pe acei furnizori din România care o folosesc ilegal?
Ce rezultate ne așteptăm să aibă reglementarea?
În fine, deși proiectul vorbește chiar în primul articol de „promovarea și sprijinirea domeniului” , din text nu reiese nicicum acest aspect, pentru că vorbim doar de obligații și sancțiuni. Inclusiv partea de autoreglementare de fapt nu este așa ceva (pentru că spune doar că termenii și condițiile vor fi aplicabile și apoi se impun iar obligații).
Realist vorbind, niciuna dintre aceste platforme care deja există nu au în România cine știe ce piață importantă, deci reacția instinctivă ar fi probabil să plece sau să refuze să accepte furnizori din România. În unele cazuri, cum ar fi Freelancer.com, probabil că ar duce la limitarea a mii de mici profesioniști să își găsească clienți. Sau să învețe să folosească un VPN. Sau să plece din țară.
Ceea ce poate nu ne dăm seama acum este că o astfel de lege închide ușa în nas oricărui viitor serviciu care ar putea fi făcut de vreun inovator român. Sau îi zicem să plece în Marea Britanie sau în SUA, pentru că aici e riscant.
Și atunci revenim la întrebarea inițială din titlu: Servicii online de tipul Uber și AirBnB: vrem reglementare, autoreglementare sau doar să plece?
Deocamdată, prin acest proiect de lege, se pare că vrem să plece toți și să creăm bariere pentru alții ca ei în viitor.
Poate o soluție mai bună ar fi să identificăm întâi problemele și apoi să discutăm aspectele de mai sus. Și dacă încercăm o autoreglementare sau co-reglementare, ar trebui să le expunem problemele celor din industrie și să înțelegem cum le văd ei rezolvate. Asta dacă dorim să rezolvăm problemele de fond.
Articol publicat si pe blogul Trusted.ro.
Textele proiectului actual:
Expunerea de motive a legii em894.pdf
Textul adoptat de Senat se894.pdf
This entry was posted by Bogdan and filed under Stiri - Romania, Pareri personale, Legislatie, Drept & Internet. 5 comments
Comment from: Harald
Comment from: Eugen
Știm toți ce se va întâmpla. După ce onjn și-a atribuit discreționar puterea de a ordona furnizorilor de internet sa blocheze accesul spre o ‘listă neagră’ făcută de respectivul oficiu, fără a se trece (cum cred că ar fi fost normal) printr-un procedeu legal, măcar să se facă prin o hotărâre a instanței… acum a venit rândul deputaților și senatorilor de a-și aroga dreptul de a face și ei liste negre pe care să le bage pe gâtul furnizorilor de internet. Soluția, la prima vedere, e simplă, VPN sau, mai simplu, schimbarea DNS din cele standard oferite de ISP într-unele mai…libere, gen 8.8.8.8 și 8.8.4.4 de la Google, plus zecile de alte ‘combinații’ :) de astfel de IP-uri oferite de diverse firme.
De ce trebuie să fie România întotdeauna moțul din frunte? Hai că de procese și legi împotriva Uber am mai auzit, însă restul sunt o surpriză… Ba chiar de taskrabbit si vizeat recunosc sincer că habar n-aveam.
Urmând logica ‘conducătorilor’ probabil urmează ca și Google/Bing/Yahoo să ceară autorizație din România pentru a putea afișa rezultatele căutărilor gen ‘cazare ieftină’, ‘electrician auto’ etc.
Comment from: adib
@ Bogdan M:
*la Uber e simplu - totul e fiscalizat, interesul este sa existe bani negrii pentru patroni / soferi.
*Airbnb - de ce sa ma cazez la o unitate unde pot lasa si un feedback cind pot la ceva de stat care sa ma jupoaie pentru servicii proaste
*Indiegogo - bancile cum ar mai trai fara dobinda nerusinata (in Romania) pe care o practica la creditele acordate
*car2go - vezi aceeasi problema ca la Uber
*freelancer.com - o gramada de cabinete notariale traiesc de pe urma autentificarilor ce trebuiesc facute la traduceri.. oare ce fata a unni fost presentinte are cabinet notarial :)))
De booking nu s-au luat ?
Comment from: Alin Codrescu
Cam tot ce atinge statul e corupt de politica - in cazul asta e un lobby al industriilor afectate de concurenta, hotelierii si taximetristii care in loc sa performeze vor sa omoare concurenta si dau telefoane la amicii lor din partid… O tara libera apare cand majoritatea intelege ca statul e o masina de confiscat bani cu care trebuie sa lupti altfel iti pierzi drepturile si banii.
Comment from: Cosmin
Din perspectiva statului roman: 1. pierde bani din taxe (foarte multi bani); 2. pierde controlul de reglementare prin autorizatii;
Iar cum pmdv e ca statul roman trebuie sa moara. Nu ma mai intereseaza soarta statului si nici a cetatenilor care se simt parte din stat.
Din perspectiva cetatenului care nu asteapta nimic de la stat. Dereglementarea inseamna libertate.
Libertatea de a face taximetri daca vreau sa fac taximetrie fara sa fiu limitat de autorizatii si alte piedici birocratice.
Libertatea de a presta orice munca fara sa fiu obligat de stat sa trec prin institutiile lui birocratice pentru a obtine o diploma fara de care nu pot de ex. sa practic avocatura.
Va castiga tabara cu influenta cea mai mare. Sper ca a doua desi nu cred.
Vrem reglementare ca scop în sine, fenomen întâlnit și în alte state, chiar dacă nu la amploarea din România.
Nu contează că acum reglementăm într-un fel, iar peste 5 ani desființăm reglementarea respectivă sau reglementăm exact invers. Important e că nevoia bolnavă de a reglementa, de a impune sancțiuni și restricții pentru alții, a fost tot timpul satisfăcută.
În esență e treabă de psihologi, obsesia asta pentru reglementare.