Domnul Vilcu ne intreaba - in relatie directa cu insemnarea trecuta de pe Activewatch ref la moderarea partinitoare a comentariilor pe scrisoarepentruromania.ro - daca “nu există nici o lege care să permită cuiva să-i acționeze în judecată pe giranții acestei proceduri - fie în civil, fie în penal?” sau dacă “într-un viitor nedeterminat se pot propune… legi care să împiedice această procedură, foarte originală, foarte eficientă, dar şi extrem de periculoasă pentru democraţie.”

Subiectul este delicat si complicat. Sa incepem cu 3 clarificari:
1. Moderarea comentariilor nu este cenzura. De principiu.
Moderarea unor comentarii la orice fel de continut prezentat pe Internet nu reprezinta o masura de cenzura atita vreme cit moderarea se subsumeaza fie unor reguli precizate pentru potentialii comentatori, fie unor reguli legale sau morale evidente (de ex. stergerea comentariilor discriminatorii sau a celor care folosesc un limbaj neadecvat in public). De aceea se recomanda celor care au mai multe comentarii sau au o moderare activa sa publice aceste reguli pentru a fi mai usor identificarea lor. Sa nu uitam ca libertatea de exprimare nu reprezinta un drept absolut.

2. Tehnica de neafisare a unui comentariu unor alte persoane nu este o noutate.
De fapt, ea se foloseste in mod curent pe majoritatea blogurilor unde comentariul intra in moderare si autorul il vede ca a fost receptionat, iar in unele situatii poate sa si il corecteze o perioada de timp. Ceea ce face diferenta intre practica comuna si solutia prezentata de dnul Vilcu este ca, in acest caz, nu sunteti informat ca acel comentariu nu este inca disponibil public, ci il vedeti doar dvs. Deci este foarte probabil ca in cazul dvs. toate comentariile postate sa fie de fapt intr-o zona de moderare, care sa nu fie disponibila publicului.

3. Stergerea comentariilor pentru simplu fapt ca sunt nedorite nu este o noutate in Romania. Deja am intalnit/auzit de mai multe bloguri si/sau magazine online care au aplicat aceasta practica in mod frecvent, in scopuri diverse - de la dorinta de a nu avea comentarii negative la adresa unor produse puse la vinzare pina la efectul sindromului “Eu sunt bloggerul Dzeu”

Pe fondul problemei, gindul ar sari imediat la o forma de publicitate inselatoare sau cel putin incorecta. Cu toate acestea definitia de la art 3 din legea 158/2008 privind publicitatea inselatoare si publicitatea comparativa pare destul de restrictiva: “publicitate – orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul promovării vânzării de bunuri ori servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii;”
Scopul cerut de definitie nu pare a include campania Scrisoarepentruromania.ro, pentru ca scopul ei nu pare a se incadra in definitia de mai sus.

Ca atare, dpdv juridic cred ca trebuie sa ne uitam mai degraba pe alte doua dispozitii care privesc in mod direct libertatea de exprimare si limitele sale:

A. Primul reper ar fi legea presei din 1974, iar articolul unul din putinele ramase in vigoare , art 73

Persoana fizică sau juridică lezată prin afirmaţii făcute în presă şi pe care le consideră neadevărate poate cere, în termen de 30 de zile, ca organul de presă în cauză să publice sau să difuzeze un răspuns sub formă de replică, rectificare ori declaraţie.
Răspunsul trebuie să fie obiectiv şi să urmărească restabilirea adevărului.
Nu se consideră a aduce lezare critica obiectivă, principială şi constructivă, exercitată prin presă, în realizarea funcţiilor sale social-politice.

In acest caz, ne putem intre in ce masura un site este un organ de presa. Desi art 5 din lege nu mai este in vigoare este clar ca scopul termenului de presa este legat de “activitatea de informare publică.”

B. Al doilea reper ar trebui sa fie Noul Cod Civil, prin art 70 alin 1
(1) Orice persoana are dreptul la libera exprimare
(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restransa decit in cazurile si limitele prevazute la art 75.

De fapt in ambele cazuri, vorbim in practica de o actiune in raspundere civila delictuala, bazata chiar pe interpretarea ambelor texte. Nu este un caz usor, mai ales ca trebuie demonstrat si un prejudiciu (chiar si moral), dar mai ales legatura de cauzalitate intre prejudiciu si fapta. Insa in ambele cazuri problema ar putea fi rezolvata usor de o politica oficiala de comentarii publicata pe site prin care spun ca sterg orice opinie negativa la adresa proiectului.

Referitor la un nou act normativ pentru a reglementa aceasta problema, eu sunt mai degraba circumspect ca un act normativ ar putea avea vreun efect pozitiv intr-o problema atit de delicata pentru libertatea de exprimare, insa ar putea fi folosit de terti pentru o limitare a acestui drept fundamental.

In fine, probabil ca solutia logica si normala nu ar fi nici macar apelul la instanta in astfel de cazuri, ci apelarea la coduri de etica, atita pentru publicitari, cat si pentru zona de PR. Este important insa de precizat ca aceste coduri de etica pot sa aiba si o valoare juridica sporita in conditiile noului art 1 Cod Civil care se refera la “uzuri profesionale” ca posibil izvor de drept, in cazurile in care legea nu reglementeaza in mod expres acel caz.

(Opinia mea pe fond despre subiectul Rosia Montana - si campania scrisoare pentru Romania am scris-o aici)