Dupa cum am mai amintit pe blog, Ministerul Culturii a propus o serie de modificari (vezi Varianta 1, vezi expunere de motive) la legea drepturilor de autor 8/1996.
Cu APTI si ajutorul celor de la ORDU am facut o serie de propuneri referitoare la modificarile sugerate. Multe modificari sunt interesante si ar merita o discutie mai larga - sper ca Ministerul Culturii va si organiza asa ceva - pina atunci ma opresc asupra a doua dintre ele.
1. Operele orfane sunt acele opere protejate de drepturi de autor al carora autor (titular al drepturilor de autor) nu poate fi identificat.
Problema este ca pentru orice utilizare legala a operei respective (evident mai putin exceptiile legale) iti trebuie acordul titularului drepturilor asupra opere. Daca nu il gasesti, nu il poti obtine si deci nu pot folosi opera respectiva.
Cum protectia este extrem de lunga (viata autorului + 70 de ani), iar numarul de opere publicate din ce in ce mai mare (mai ales pe Internet), cazurile acestea sunt din ce in ce mai intalnite. Sarind peste faptul ca in general de fapt se utilizeaza mai des fara a-ti cere acordul (iar practica de pe Internet contrazice legea) dpdv juridic exista o problema.
Rapoarte finantate de UE dovedesc importanta problemei:
Proiectul de modificare a legii romane introduce prin noul art. 110 indice 1 reglementarea operelor orfane:
“Art. 110^1. - (1) În sensul prezentei legi prin operă orfană se înţelege opera al cărei titular de drepturi de autor nu a putut fi identificat si/sau localizat prin depunerea diligenţelor necesare, rezonabile, de către organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor. În situaţia în care titularul dreptului de autor este identificat sau localizat ulterior, opera respectivă îşi încetează statutul de operă orfană.
(2) În vederea pastrarii unei evidenţe a operelor orfane se înfiinţează Registrul naţional al operelor orfane, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înscrierea în Registru se efectuează la cererea utilizatorilor care au îndeplinit procedurile stabilite în acest sens prin decizia directorului general al Oficiului.”
Din pacate acest articol este insuficient, in opinia noastra. Printr-o reglementare clara a operelor orfane se poate deschide spre “re-utilizare” o serie imensa de opere ce actualmente sunt inchise dpdv juridic pentru orice utilizare legala. Pentru ca nu gasesti titularul drepturilor de autor.
Pe linga faptul ca este o nevoie reala de dezbatere pe aceasta tema (in special cu biobliotecile si arhivele) exista 2 principii care ar trebui sa fie incluse in lege:
- legea ar trebui sa permita utilizarea gratuita a oricarei opere orfane in scop ne-comercial
- utilizarea comerciala sa fie supusa unor taxe fixe si rezonabile (accesibile), iar fondurile sa ajunga catre o institutie de stat care finanteaza proiecte culturale (cum ar fi Administratia Fondului Cultural National), care sa fie obligata la rapoarte transparente cu privire la utilizarea banilor (eventual si catre proiecte de memorie culturala - adica re-aducerea la lumina a operelor culturale blocate)
Stiu ca este un subiect de nisa, dar daca ne intereseaza utilizarea legala a operelor ar trebui sa invatam sa decongestionam legea actuala care sa permita utilizari legale cit mai simple.
2. Ce se intampla cu operele al caror autor a murit si nu mai exista mostenitori ?
Raspunsul legii actuale (ca si a versiune vechi) este in mare masura ca ele trec in gestiunea unui organism de gestiune colectiva. De ce ?
Va mai aduceti aminte de scandalul cu publicarea Enigmei Otiliei de catre Adevarul si Jurnalul National ? Oare ce o fi facut CopyRo cu banii primiti ilegal de la un ziar (nu mai stiu care din ele a fost) ?
Daca toata averea unei persoane care nu are mostenitori si nu a lasat un testament merge la Stat, atunci de ce nu am aplica acelasi criterii si in cazul drepturilor patromoniale de autor ? Cu ce este statul mai avantajat ca o lasa la o asociatie de autori (care oricum nu cistiga mult din asta) ? Nu ar fi mai simplu sa fie tot in proprietatea statului, adica sa fie practic in domeniul public ?
Importanta domeniul public (exista si o Zi a Domeniului Public - pe 1 Ianuarie), ca totalitatea operelor aflate liber la dispozitia umanitatii, a inceput sa preocupe din ce in ce mai mult specialistii din domeniul dreptului de autor. Vezi si un raport comandat de Organizatia Mondiala de Proprietate Intelectuala exact pe aceasta tema.
De altfel vad ca ideea deja exista implementata in alte legislatii - cum ar fi Brazilia sau Coreea de Sud.
O concluzie la intreaga tirda ar fi ca daca nu reusim sa facem (atit cit putem in contextul directivelor europene) legea dreptului de autor mai apropiata de realitatea de astazi (cind partajarea operelor digitale pe Internet este regula si nu exceptia) avem toate sansele sa avem o lege in continuare rupta de realitate (cum este in mare parte acum), care nu se va aplica niciodata in mod eficient. In schimb, o sa ne plingem de “piraterie“.
Iti dai seama ca organismele astea de gestiune colectiva ar ramane fara multi bani daca operele orfane trec la stat , asa cum ar fi si normal .