In ultima vreme am vazut mare vilva legata pe Internet legata de o anume lege a designerilor.
Din cite am inteles, este vorba de un proiect de lege pus pe un site web de o asociatie - numita SDPR - Societatea Designerilor Profesionisti
din Romania, care ar vrea sa permita accederea in profesia de designer numai pentru cei care ar indeplini niste conditii , printre care un examen si inscrierea in asociatia lor.
Proiectul a stirnit niscaiva vilva prin Internetul din .ro, incepind de la
discutii pe liste de discutii, insemnari si podcasturi pe tema asta si terminind cu reactia suprema a oricarei miscari internaute romanesti - o petitie impotriva proiectului de lege pe petitiononline.com.
Argumentele aduse de cei care se opun proiectul il reprezinta initierea lui de o asociatie nereprezentativa, cresterea inutila birocratiei si un un atac la libertatea de asociere. ( sigh, ce sa mai zicem atunci de unicul Barou :p )
Toate bune, numai ca in toata campania asta se uita 2 chestiuni esentiale, zic eu :
- prima o constituie cunoasterea procesului legislativ si interventia cu mijloacele legale aflate la dispozitia lor.
- a doua o reprezinta dezvoltarea unui argumentatii logice si juridce adecvate, si nu o reactie viscerala de negare a legii prin argumente subiective.
O sa incep cu a doua parte. Nu am intilnit inca nici un argument juridic serios care sa i se opuna legii. Cred ca cel putin doua idei ar fi putut fi dezvoltate usor pornind de la urmatoarele principii :
a) Principiul libertatii prestarii de servicii in UE. Altfel spus nu li se pot impune niste obligatii unor designeri din Marea Britanie, Malta sau Letonia, daca in tara lor de baza ei nu au nici o conditie pentru a deveni designeri. O asemenea lege in Romania ar avea un singur efect - ar pune designerii romani pe o pozitie defavorabila fata de toti ceilalti designeri din UE (unde o asemenea obligativitate de a face parte dintr-un corp profesional nu exista). Cred ca argumentatia ar putea fi serios imbunatatita prin cercetarea in detaliu a practicii Curtii Europene de Justitie pe acest domeniu.
Dar aceasta idee duce si la o chestiune foarte importanta : oricine propune o lege intr-un domeniu anume va trebui serios sa verifice si situatia in celelalte state UE. In caz contrar o legislatie prea dura va determina specialistii din acel domeniu sa plece in alta tara (unde vor platit taxele) si de acolo sa presteze servicii pentru Romania. O legislatia incurajatoare va putea determina altii specialisti sa vina sa isi faca afacerile aici ( chiar daca si numai cu sediul de forma in Romania). E o chestiune importanta pe care o aduce intrarea in UE si pe care nu am vazut-o discutata pina acum.
b) In cazul webdesignerilor, care am inteles ca vor intra si ei in aceeasi oala, aplicarea unei asemenea modificari ar incalca principiul libertatii de prestare a serviciilor societatii informationale, prevazut de legea 365/2002 - articolul 4 . Altfel spus, ca sa incepi orice activitate pe Internet - fie ca te referi la servicii de webdesign, gazduire, promovare, SEO si altele - nu trebuie sa existe o autorizare prealabila. Cum si directiva europeana prevede acelasi principiu, este lesne de anticipat in caz contrar o tragere de urechi serioasa din partea Comisiei Europene si poate chiar inceperea procedurilor impotriva Romaniei pentru neimplementarea corecta a anumitor acte normative europene.
Revenind la prima chestiune, cred ca foarte important de stiut care este procesul legislativ si modul cum se poate interveni eficient, elocvent si in limitele legii pentru a-ti sustine interesele.
Sa remarcam asadar ca se face mare tam-tam pe un proiect de lege scos de o Asociatie si postat pe un site.
Sa vedem insa cine poate sa propuna un proiect de lege in Romania ( Art 74 Constitutia Romaniei) :
- Guvernul - caz in care practic un Minister sau mai multe trebuie sa conceapa textul, dar sa il si depuna spre dezbatere publica cu 30 de zile inainte de adoptare- vezi legea 52/2003 privind transparenta decizionala. In cazul de fata probabil ca Minsiterul Culturii ar fi cel in cauza - dar nu am auzit sa-i fi intrebat pina acum ce parere au
- unul sau mai multi parlamentari ( vezi dezbatare ), caz in care proiectul poate fi gasit pe www.cdep.ro . Si in acest moment, dar si dupa o eventuala aprobare de Guvern si trimitere la Parlament, un rol crucial il au comisiile competente care vor discuta respectivul proiect ( in cazul de fata probabil comisiile de cultura). Membrii ii gasiti tot pe www.cdep.ro. Si in acest caz - de obicei ei sunt interesati de dezbateri publice pe aceste subicte - parca chiar Camera Deputatilor punea la dispozitie o sala pentru astfel de evenimente.
- un numar de cetateni - 100 000 ( cred ca iese din discutie in cazul nostru )
Cu privire la ce instrumente legale au la indemina , se poate vedea legea accesului la informatie publica si legea privind transparenta decizionala.
Pina acum s-au scris ceva articole, pe bloguri si o petitie online. E un inceput.
Ce se poate face mai eficient :
- chestionarea si discutarea problemei cu cei care o vor putea aborda (Guvern, parlamentarii din comisiile competente)
- stabilirea si identificarea problemelor care le aduce propunerea
- efectuarea unui studiu la nivel european pentru a aduce contra-argumente eficiente
- utilizarea practicii CEJ pentru a arata conflictul unei astfel de masuri in conformitate cu dreptul european
- stabilirea unui organism oficial care sa reprezinte celalalt punct de vedere.
O sa dezvolt un pic ultima idee. Argumentul potrivit caruia asociatia care a propus proiectul nu este reprezentativa nu prea are mare valoare. Asta pentru ca ei cel putin exista, iar, dintr-un punct de vedere independent, vocile celor ce raspund par doar disparate si neconcentrate.
Libertatea de asociere exista si e prevazuta de Consititutia Romaniei. Depinde doar de ce afectati de proiect sa inteleaga ca si maine, daca vor, pot sa faca o Asociatie informala prin care sa reactioneze mai eficace. Si sa devina o voce.
( Am indoieli serioase insa referitor la modul in care romanii in general inteleg beneficiile asocierii non-profit - in principal din experienta proprie, dar avind in vedere si excelentul studiu facut de Robert Putnam in Italia - vezi Making Democracy Work )