Material publicat si la http://www.apti.ro/forum/viewtopic.php?t=14
In opinia mea sunt 2 categorii de probleme care apar :
a) probleme de aplicare
b) Probleme de text /fond
In cazul problemelor de aplicare a legii le-as rezuma in 2 directii :
a) In primul rind Autoritatea creata conform legii ( vezi art 17 din Legea Comertului electronic ), care in practica a fost Minsiterul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor – nu a functionat din punct de vedere practice – in acest domeniu neexercitind unele atributi care I-au revenit conform legii.
De altfel si decizia de a infiinta o autoritatea independenta ( lucru care nu s-a realizat pina la urma ) poate fi considerata o decizie controversata, atita vreme cit directiva europeana nu obliga la un asemenea tratament, ci la desemnare unor puncte de contact nationale :
“4. Member States shall establish contact points which shall be accessible at least by electronic means and from which recipients and service providers may:
(a) obtain general information on contractual rights and obligations as well as on the complaint and redress mechanisms available in the event of disputes, including practical aspects involved in the use of such mechanisms;
(b) obtain the details of authorities, associations or organisations from which they may obtain further information or practical assistance.”
Este interesant de urmarit astfel cum au procedat alte state membre ale UE – Vezi lista punctelor de contact la : http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/ecommerce/contactpoints_en.htm
Aici in primul rind consider ca trebuie facuta o reconsiderare de substanta a problemei prin desemnarea exacte a posibilelor atributii si solutii pentru aplicarea lor.
b) O alta probleme de aplicare o reprezinta inexistenta promovarii dispozitiilor legii.
Legea este scris intr-un limbaj foarte larg, normal in cazul unei legi-cadru. Dar – in aceste conditii se impune sa se faca mai mult pentru explicarea dispozitiilor adoptate astfel incit ele sa fie usor de inteles pentru orice persoana interesata. Un ghid official al legii cu exemple concrete cu privire la fiecare articol sau problema posibil aparuta ar fi o solutie utila in acest sens.
Alte activitati de promovare a dispozitiilor legii ar fi trebuit avute in vedere.
In lipsa acestor elemente legea comertului electronic a parut deseori ca un instrument stirb, greu si uneori chiar imposibil de aplicat.
b) Problemele de text/fond
1. Chestiunile legate de mesajele comerciale nesolicitate.
Practica ne dovedeste ca ele nu au fost aplicate, ajungind azi ca mesajele comerciale nesolicitate avind ca public-tinta utilizatorii de Internet din Romania sa fie cu mult mai numerosi decit acum 3 ani.
Sigur, spam-ul este o problema globala, care cu greu ar putea firezolvata doar pe plan national. Totusi este frustrant sa vezi ca avind dispozitie legala la indemina si o pedeapsa prevazuta in mod expres, nu exista nici macar o persoana condamnata publicpentru activitati de acest gen .
Mai mult – impunerea unor modalitati aberante de obtinere a consimtamintului prin normele de aplicare – face ca posibilitatea unei respectari a acestei dispozitii sa fie chiar foarte dificile.
Vezi “(3) Consimtamantul comunicat printr-un mesaj transmis prin posta electronica este valabil exprimat daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) este expediat din cutia postala in care destinatarul doreste sa primeasca comunicarile comerciale;
b) subiectul mesajului este format din concatenarea textului "ACCEPT COMUNICARI COMERCIALE DIN PARTEA", scris cu majuscule, si numele sau denumirea persoanei in numele careia se vor transmite comunicarile comerciale.”
Modificarea ar trebui sa clarifice conditiile ce trebuiesc indeplinite astfel incat ele sa fie usor de indeplinit ce cei ce trimit mesaje comerciale solicitate.
2. Dispozitiile referitoare la conditiile exonerarii de raspundere a gazduitorilor si ai altor intermediari internet ( art 12-15 ) sunt neclare si desemneaza o confuzie care face ca orice sistem de tip Cease&desist sa fie la latitudinea bunei credinte ( sau vointe ) a gazduitorului.
Astfel sunt numeroase cazurile in care anumite opere protejate de drept de autor sau chiar acivitati infractionale se desfasoara pe anumiti site-uri gazduite de terti, dar in practica nu exista posibilitatea sa fie tinuta responsabila persoana care gazduit acel continut din momentul in care cunoaste acest lucru.
In mod sigur discutia cu privire la acest subiect este mult mai larga – dar ceea ce este important este ca actuala reglementare s-a dovedit un obstacol in eliminarea continutului ilegal.
Mai mult dispozitiile referitoare la motoarele de cautare si legaturi cu alte pagini web sunt pur si simple excessive, inutile si reprezinta mai mult decit ceea ce cere directiva europeana in domeniu.
3. Ca o completare la punctul de mai sus – articolul 16 este inaplicabil si inconcludent – termenul de autoritate publica fiind mult prea complex in cauza. – este ceea ce ne dovedeste practica in domeniu.
(1) Furnizorii de servicii sunt obligaţi să informeze de îndată autorităţile publice competente despre activităţile cu aparenţă nelegală desfăşurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informaţiile cu aparenţă nelegală furnizate de aceştia.
(2) Furnizorii de servicii sunt obligaţi să comunice de îndată autorităţilor prevăzute la alin. (1), la cererea acestora, informaţii care să permită identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care aceşti furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanentă a informaţiei.
(3) Furnizorii de servicii sunt obligaţi să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o reţea de comunicaţii sau stocarea informaţiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informaţiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o reţea de comunicaţii sau prestarea oricărui alt serviciu al societăţii informaţionale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de o autoritate publică, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.
(4) Plângerea prevăzută la alin. (3) poate fi făcută de către orice persoană care se consideră prejudiciată prin conţinutul informaţiei în cauză. Plângerea sau sesizarea se întocmeşte în formă scrisă, cu arătarea motivelor pe care se întemeiază, şi va fi în mod obligatoriu datată şi semnată. Plângerea nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost anterior introdusă.
(5) Decizia autorităţii trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii sau a sesizării ori, dacă autoritatea a acţionat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisă.
4. Chestiunea relativa la autoritatea competenta nu o mai repet – fiind detaliata in prima parte – dar si art 17 ar trebui rafinat in acest caz – dar numai dupa ce se decide in mod adecvat care este solutia cu privire la autoritate.
5. Infractiunile prevazute la finalul actului – art 24-29 ar trebui reconsiderata din prisma practicii in domeniu si utilizarii lor de catre organele de ancheta penala, dar si a aparitiei titlului III Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice din legea 161/2003. Impresia mea este ca cel putin art.29 este deja replicat in legea 161/2003
Vezi si aceasta lege la
http://www.legi-internet.ro/lege_cybercrime.htm