Cauza K.U. împotriva Finlandei (Hotărârea Cedo din 2 decembrie 2008)

Dreptul la respectarea vieții private; proceduri penale eficiente; servicii de internet; amenințarea pedofilă; divulgarea datelor de identificare a utilizatorilor; răspunderea operatorului de server

 

Traducere preluata prin amabilitatea autorilor blogului Ius Iuventutis

 

în fapt,

1. Domnul K.U., cetățean finlandez născut în 1986, s-a adresat Curții europene, solicitând în principal să se constate că statul finlandez a eșuat în ceea ce privește respectarea obligației pozitive ce-i incumbă în virtutea articolului 8 din Convenția europeană, de a-i proteja dreptul său la viață privată.

2. La 15 martie 1999 persoane necunoscute au introdus pe un site de întâlniri pe Internet un anunț, în numele reclamantului și fără cunoștința acestuia, reclamantul având 12 ani la momentul respectiv. în anunț erau prezentate vârsta și anul nașterii reclamantului, caracteristici fizice și psihice detaliate, un link către pagina web pe care el o avea la acel moment și în care figura poza lui, numărul de telefon, care puteau fi stocate printr-un simplu click. în anunț se mai arăta că reclamantul e în căutarea unei relații intime cu un alt băiat de vârsta lui sau mai în vârstă „pentru a-i arăta calea”.

3. Reclamantul a aflat de anunț după ce a primit pe e-mail o „invitație” de la o altă persoană care citise anunțul.

4. Tatăl reclamantului a solicitat poliției să identifice persoana care a postat anunțul pe Internet și să-l pună sub acuzare. Furnizorul de servicii IT a refuzat să divulge identitatea deținătorului unei așa-numite adrese dinamice de IP, având în vedere că și el era obligat la respectarea confidențialității comunicațiilor, în conformitate cu legea.

5. Poliția a solicitat instanței de judecată din Helsinki să oblige furnizorul de servicii IT să divulge respectiva informație, în conformitate cu legea de cercetare penală.

6. Printr-o decizie din 19 ianuarie 2001, Curtea a respins cererea poliției, motivând că atât timp cât nu există nici o prevedere legală explicită care să o autorizeze să ordone furnizorilor de servicii să divulge datele de identificare ale telecomunicațiilor, aceasta ar presupune atingerea secretului profesional, drept prevăzut de lege. în plus, a arătat instanța de fond, poliția poate solicita date de identificare pe baza reglementărilor finlandeze în vigoare, doar pentru anumite categorii de infracțiuni, iar calomnia nu face parte din categoriile respectivelor infracțiuni. La datele de 14 martie 2001 și 31 august 2001 decizia instanței de fond a fost menținută de instanțele superioare investite cu căile de atac.

7. Persoana care răspunsese la anunțul de întâlnire a fost identificată cu ajutorul adresei de email.

8. Administratorul societății furnizoare de servicii IT nu a putut fi pus sub acuzare deoarece prin decizia procurorului din 2 aprilie 2001 s-a constatat că pretinsa infracțiune de calomnie fusese prescrisă. Pretinsa infracțiune consta în aceea că furnizorul de servicii publicase un anunț defăimător pe website-ul său fără să identifice identitatea trimițătorului.

9. Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului a apreciat că în cauza de față problema care se pune privește balanța dintre protecția intimității, a onoarei și reputației pe de o parte și exercițiul libertății de exprimare pe de altă parte. De asemenea, a subliniat că Internetul este o metodă specială de comunicare și la baza acestuia unul dintre principiile fundamentale de utilizare este anonimatul. Datorită anonimității Internetului, victima unei încălcări se găsește într-o poziție vulnerabilă. Contrar massmedia tradițională, victima nu poate cu ușurință să identifice persoana defăimătoare datorită faptului că este posibil ca aceasta să se ascundă în spatele unei identități false sau a unui nickname.

10. O privire comparativă asupra legislației naționale a statelor membre ale Consiliului Europei demonstrează că în majoritatea statelor există prevederi specifice cu privire la o parte a furnizorilor de servicii de telecomunicații de a înregistra datele informatice, inclusiv informații legate de utilizatori, ca răspuns la o cerere adresată de către autoritățile de cercetare sau cele judiciare, având în vedere natura unor infracțiuni. Unele state au doar prevederi generale cu privire la furnizarea de documente sau alte date, care pot fi în practică extinse în așa fel încât să acopere și obligația de a înregistra date informatice specifice, inclusiv ale utilizatorilor. Un număr de țări nu au implementat încă prevederile articolului 18 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică.

în drept,

Cu privire la încălcarea articolelor 8 și 13 din Convenția europeană

11. Reclamantul s-a plâns de faptul că a avut loc o încălcare a dreptului său la viață privată și că nu a existat niciun remediu efectiv pentru a descoperi identitatea persoanei care a generat această încălcare, constând în afișarea pe internet a unui text defăimător privindu-i propria persoană, fapte care echivalează cu o încălcare de către stat a prevederilor articolelor 8 și 13 din Convenție.

Articolul 8 din Convenție prevede următoarele:

„Articolul 8 - Dreptul la respectarea vieții private si de familie

1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieții sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si daca constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea naționala, siguranța publica, bunăstarea economica a tarii, apărarea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertăților altora.

Articolul 13 - Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoana, ale cărei drepturi si libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar si atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

12. Pentru început Curtea a observat cu titlu general că reclamantul era minor de 12 ani la data petrecerii faptelor și că a fost subiectul unui anunț de natură sexuală afișat pe un site de întâlniri de pe Internet. Identitatea celui care a postat anunțul nu a putut fi obținută de la furnizorul de Internet datorită legislației în vigoare la acea dată. Totodată, Curtea a constatat că articolul 8 este aplicabil situației de față: faptele evidențiau că reclamația privește un domeniu al „vieții private”, concept care acoperă integritatea fizică și psihică a unei persoane. Deși prevăzută de legislația finlandeză în sfera calomniei, Curtea a insistat asupra conținutului specific al noțiunii de viață privată prin raportare la speța de față, apreciind că trebuie evidențiat pericolul potențial asupra sănătății psihice și fizice a reclamantului cauzat de situația în cauză și datorită vulnerabilității pe care acesta o prezintă la vârsta de 12 ani.

13. Astfel, cu titlu general, Curtea arată că scopul primordial al articolului 8 este de a proteja individul de intervenția arbitrară a autorităților publice asupra drepturilor sale, însă nu garantează doar obligația de abținere a statului de la o interferență de acest gen: în plus față de această poziție generală negativă, pot să existe obligații pozitive inerente pentru respectarea efectivă a vieții private și de familie.

14. Asemenea obligații ar putea include adoptarea de măsuri destinate să asigure respectarea vieții private chiar și în sfera relațiilor dintre indivizi între ei. Există numeroase modalități de a asigura respectul pentru viața privată, iar natura obligației statelor va depinde de caracteristicile aspectului vieții private puse în discuție. în timp ce alegerea mijloacelor pentru asigurarea compatibilității cu articolul 8 în sfera protecției împotriva acțiunilor indivizilor este, în principiu, la latitudinea statelor, descurajarea efectivă împotriva actelor grave, sunt valori fundamentale și aspecte esențiale ale vieții private și cer ca atare măsuri legislative penale eficace.

15. Limitele marjei de apreciere a autorităților naționale sunt totuși circumscrise de prevederile Convenției. în interpretarea acestora, din moment ce Convenția reprezintă primul și în principal un instrument de garantare a drepturilor omului, Curtea este obligată să evalueze schimbarea împrejurărilor în cadrul statelor contractante și să răspundă, spre exemplu, la orice convergență pe care acestea ar implica-o asupra standardelor ce trebuie atinse.

16. Astfel, Curtea apreciază că deși prezentul caz pare să nu aibă gravitatea celui din speța X și Y împotriva Olandei, în care încălcarea articolului 8 a fost generată de absența unei sancțiuni penale efective pentru răpirea unei fetițe handicapate, nu poate fi tratat nici drept ușuratic. Acțiunea a fost una penală, implicând un minor și transformându-l într-o țintă pentru pedofili.

17. Guvernul a recunoscut că la vremea petrecerii evenimentelor operatorul nu putea fi obligat să ofere informații privind pe făptuitor. De asemenea, guvernul a argumentat că protecția era oferită prin simplul fapt că era reglementată infracțiunea de calomnie și prin posibilitatea de a pune sub acuzare sau a solicita despăgubiri de la operatorul de server. în ce privește această acuzație, Curtea a arătat că existența unei reglementări de natură penală are efecte descurajatoare limitate dacă nu există mijloace de a identifica pe adevăratul autor și de a-l aduce în fața justiției. Legat de acest aspect, Curtea consideră că nu exclude posibilitatea ca obligațiile lor pozitive în virtutea articolului 8, de a asigura integritatea morală și fizică a indivizilor, să se extindă inclusiv la nivelul eficienței cercetărilor penale chiar și atunci când nu este pusă în discuție răspunderea penală a agenților statului. Curtea apreciază că statele au obligația pozitivă de inerentă articolului 8 de a încrimina delictele împotriva persoanelor, inclusiv tentativa, precum și reformarea efectelor descurajatoare ale încriminării prin aplicarea prevederilor penale în concret prin proceduri de investigare și acuzare eficace. Atunci când sănătatea fizică și morală a unui copil este amenințată, o asemenea considerație primește o importanță și mai mare. Curtea reamintește în această privință că abuzul sexual este unul dintre cele mai odioase comportamente criminale, cu efecte grave asupra victimelor. Copii și alte categorii vulnerabile de persoane sunt îndreptățite la o protecție aparte din partea statelor, printr-o formă descurajatoare eficace împotriva unor astfel de tipuri de interferență cu aspecte esențiale ale vieții private.

18. în ceea ce privește argumentele Guvernului privind posibilitatea reclamantului de a fi despăgubit de operatorul de server, Curtea apreciază că în acest caz un asemenea remediu nu este suficient, deoarece interesul public și protecția intereselor victimelor infracțiunilor săvârșite împotriva existenței lor fizice sau psihologice necesită posibilitatea unui remediu care să permită ca adevăratul făptuitor să fie identificat și adus în fața justiției, inclusiv să plătească despăgubiri în mod direct.

19. Curtea a luat în considerare și argumentația guvernului potrivit căreia în domeniul internetului există numeroase dificultăți de implementare a politicilor moderne și că o obligație pozitivă poate să incumbe statelor doar dacă nu este imposibilă în lumina circumstanțelor, însă Curtea a apreciat că internetul era demult cunoscut în anul 1999, iar amenințările de pedofilie erau de asemenea cunoscute încă cu multă vreme înaintea acestui an, în consecință a apreciat că Guvernul nu poate susține că nu a avut oportunitatea de a implementa un sistem de protecție a victimelor copii de natură a nu îi expune drept ținte pentru încercările de pedofilie pe calea Internet-ului.

20. în fine, Curtea a apreciat că statul finlandez nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate pentru protecția drepturilor și libertăților persoanelor, în speță a victimei, în principal datorită imposibilității identificării autorului care postase pe internet anunțul prin care leza categoric pe reclamant în viața sa privată, în condițiile în care legislația proteja confidențialitatea și libertatea de exprimare prin telecomunicații. Totuși, echilibrul dintre protecția diferitelor valori trebuie să fie unul adecvat, și este misiunea legiuitorului să adopte măsuri corespunzătoare pentru garantarea acestora.

21. Constatând încălcarea articolului 8 Curtea a apreciat că nu este necesară examinarea încălcării articolului 13 din Convenție.

22. Constatând încălcarea articolului 8 Curtea a acordat reclamantului 3000 Euro cu titlu de prejudicii morale.