Rotaru vs Romania - viata privata

 HOTARARE din 4 mai 2000
in cauza Rotaru impotriva Romaniei*)
Emitent : CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Publicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2001

--------------
*) Traducere.

In cauza Rotaru impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constituita in Marea Camera formata din urmatorii judecatori:
domnul L. Wildhaber, presedinte;
doamna E. Palm;
domnii A. Pastor Ridruejo;
G. Bonello;
J. Makarczyk;
R. Turmen;
J.-P. Costa;
doamna F. Tulkens;
doamna V. Straznicka;
domnii P. Lorenzen;
M. Fischbach;
V. Butkevych;
J. Casadevall;
A.B. Baka;
R. Maruste;
doamna S. Botoucharova;
doamna R. Weber, judecator ad-hoc;
si domnul M. De Salvia, grefier,
deliberand in Camera de Consiliu, la 19 ianuarie si la 29 martie 2000,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la data de 29 martie 2000:

PROCEDURA

1. Curtea a fost sesizata, conform dispozitiilor aplicabile anterior intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (conventia)*1), de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) si de catre un cetatean roman, domnul Aurel Rotaru (reclamantul), la 3 iunie si, respectiv, la 29 iunie 1999 (art. 5 alin. 4 din Protocolul nr. 11 si fostele articole 47 si 48 din conventie).
2. La originea cauzei s-a aflat plangerea (nr. 28.341/95) indreptata impotriva Romaniei, Comisia fiind sesizata la 22 februarie 1995 in temeiul fostului articol 25 din conventie.
Reclamantul a invocat incalcarea dreptului la respectarea vietii private, datorata faptului ca Serviciul Roman de Informatii detine si foloseste un fisier continand date personale. A mai invocat si o incalcare a dreptului de acces la instanta si a dreptului de a beneficia de un remediu in fata unei instante nationale, competenta sa se pronunte asupra cererii de modificare sau de distrugere a fisierului.
La data de 21 octombrie 1996 Comisia a declarat cererea admisibila. Prin raportul din 1 martie 1999 (fostul articol 31 din conventie) a constatat ca a existat o incalcare a art. 8 si 13 din conventie.*1)

-------------
Nota grefei:
*1) Protocolul nr. 11 a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998.

3. In procedura desfasurata la Curte reclamantul a fost reprezentat de domnul I. Olteanu, avocat in cadrul Baroului Bucuresti (Romania) si de fiul sau, domnul F. Rotaru. Guvernul a fost reprezentat de doamna R. Rizoiu, agent.
4. La data de 7 iulie 1999 Marea Camera a hotarat ca aceasta cauza ar trebui examinata chiar de catre Marea Camera (art. 100 alin. 1 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii). In locul domnului Barsan, judecator ales din partea Romaniei si care a luat parte la examinarea cauzei in cadrul Comisiei (art. 28), Guvernul a desemnat-o in calitate de judecator ad-hoc pe doamna R. Weber (art. 27 alin. 2 din conventie si art. 29 alin. 1 din regulament).
5. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus cate un memoriu.
6. Audierea publica a avut loc la data de 19 ianuarie 2000, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg.
Au participat:
- din partea Guvernului:
 doamna R. Rizoiu,
agent;
 domnul M. Selegean, consilier juridic in Ministerul Justitiei;
 domnul T. Corlatean, atasat pe langa Reprezentanta Permanenta a Romaniei la Consiliul Europei,
consilieri;
- din partea reclamantului:
 domnul I. Olteanu,
avocat,
 domnul F. Rotaru, reprezentant si fiu al reclamantului.
Curtea a luat act de concluziile verbale prezentate de doamna Rizoiu, domnul Selegean, domnul Olteanu si de domnul F. Rotaru.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

1. Condamnarea reclamantului din 1948

7. Reclamantul s-a nascut in anul 1921 si a fost jurist de profesie. In prezent este pensionar si locuieste la Barlad.
8. In anul 1946, dupa instaurarea regimului comunist, reclamantului, pe atunci student, i s-a refuzat de catre prefectul judetului Vaslui publicarea a doua brosuri, "Suflet de student" si "Proteste", cu motivarea ca aveau un caracter antiguvernamental.
9. Nemultumit de acest refuz reclamantul a adresat prefectului doua scrisori in care protesta impotriva faptului ca noul regim popular a suprimat libertatea de exprimare. In urma acestor scrisori, la data de 7 iulie 1948 reclamantul a fost arestat. La data de 20 septembrie 1948 Tribunalul Popular din Vaslui l-a condamnat la un an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ultraj.

2. Procedura declansata conform Decretului-lege nr. 118/1990

10. Dupa rasturnarea regimului comunist in anul 1989 noua putere a adoptat Decretul-lege nr. 118/1990, care acorda unele drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist si care nu au avut activitate fascista (alin. 30 de mai jos).
11. In temeiul acestui decret-lege, la data de 30 iulie 1990 reclamantul a sesizat Judecatoria Barlad cu o cerere prin care chema in judecata Ministerul de Interne si Ministerul Apararii Nationale, precum si Directia muncii din judetul Vaslui, solicitand ca perioada in care s-a aflat in executarea pedepsei dispuse prin hotararea penala din anul 1948 sa fie luata in considerare la calcularea anilor de vechime in munca. A cerut, de asemenea, restituirea drepturilor banesti corespunzatoare.
12. Judecatoria Barlad a pronuntat o sentinta la data de 11 ianuarie 1993. Avand in vedere, printre altele, declaratiile martorilor propusi de reclamant, P.P. si G.D., sentinta de condamnare din anul 1948 si adeverintele de la Universitatea din Iasi, instanta a constatat ca in perioada 1946-1949 reclamantul fusese persecutat din motive politice. Prin urmare, a admis cererea reclamantului si a acordat drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990.
13. In sustinerea apararii sale Ministerul de Interne a prezentat instantei o scrisoare din 19 decembrie 1990, primita de la Serviciul Roman de Informatii (S.R.I.). Aceasta scrisoare avea urmatorul cuprins:
"La adresa dumneavoastra nr. 99.110 din 11 decembrie 1990, privind pe numitul Rotaru Aurel, din Barlad, va facem cunoscut ca in urma verificarilor efectuate au rezultat urmatoarele:
- sus-numitul, pe perioada efectuarii studiilor la ®Facultatea de Stiinte¯ din Iasi a activat ca membru legionar in Asociatia Studentilor Crestini;
- in anul 1946 a inaintat Cenzurii orasului Vaslui doua brosuri intitulate ®Suflet de student¯ si ®Proteste¯, solicitand publicarea lor, dar nu a obtinut acest lucru, deoarece aveau continut antiguvernamental;
- dintr-o declaratie data in anul 1948 rezulta ca a facut parte din organizatia P.N.T. - tineret;
- sus-numitul nu are fond penal si nu a fost arestat in perioada mentionata de el;
- intre anii 1946-1948, datorita conceptiilor sale a fost chemat de mai multe ori de catre organele de siguranta si audiat in legatura cu atitudinea sa. (...)."

3. Procedura declansata impotriva S.R.I.

14. Reclamantul a chemat in judecata S.R.I., aratand ca nu a fost niciodata membru al miscarii legionare romane, ca nu a fost nici student la Facultatea de Stiinte, ci la Facultatea de Drept din Iasi si ca si alte informatii furnizate de S.R.I. in scrisoarea din 19 decembrie 1990 erau false si defaimatoare.
Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Codului civil referitoare la raspunderea civila delictuala, reclamantul solicitand obligarea S.R.I. de a plati unele despagubiri pentru prejudiciul moral suferit. Fara a invoca un anume text de lege, el a cerut, de asemenea, ca S.R.I. sa fie obligat sa modifice sau sa distruga fisierul continand informatiile cu privire la presupusul sau trecut legionar.
15. Prin sentinta pronuntata la 6 ianuarie 1993 Judecatoria Bucuresti a respins cererea, invocand dispozitiile legale in materia raspunderii civile delictuale.
16. Impotriva acestei hotarari reclamantul a declarat recurs.
17. La data de 18 ianuarie 1994 Tribunalul Municipiului Bucuresti a constatat ca informatia privind trecutul legionar al reclamantului era falsa. Cu toate acestea, a respins recursul declarat, aratand ca nu exista o culpa a S.R.I. din moment ce acesta nu era decat depozitarul datelor contestate, iar in lipsa culpei, nu se poate vorbi de o raspundere civila delictuala.
Instanta a constatat ca informatiile au fost culese de fostele servicii de siguranta ale statului. In anul 1949, in urma desfiintarii acestor servicii arhivele au fost transmise Securitatii, iar in anul 1990 S.R.I. a preluat arhivele fostei Securitati.
18. La data de 15 decembrie 1994 Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul reclamantului declarat impotriva deciziei Tribunalului Municipiului Bucuresti din 18 ianuarie 1994, cu urmatoarea motivare:
"(...) Curtea constata ca recursul nu este fondat. In virtutea competentei legale pe care o are Serviciul Roman de Informatii de depozitare a arhivelor fostelor organe de siguranta, prin adresa nr. 705.567/1990 a comunicat Ministerului de Interne imprejurari ce vizeaza activitatea personala a recurentului in timpul efectuarii studiilor universitare, asa cum sunt reflectate in documentele relatate in acea perioada de catre organele de siguranta. Rezulta deci ca instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze sau sa modifice continutul adresei redactate de S.R.I., care este numai depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranta ale statului. Respingandu-i actiunea, instantele judecatoresti nu au incalcat dispozitiile art. 21 din Constitutie si nici dispozitiile art. 3 din Codul civil, ci au judecat pricina potrivit competentei prevazute de Codul de procedura civila."

4. Cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea judecatorilor de a plati daunele morale

19. La data de 13 iunie 1995 reclamantul a introdus o cerere prin care solicita obligarea la despagubiri a tuturor judecatorilor care i-au respins cererea prin care solicita anularea sau distrugerea fisierului. A invocat dispozitiile art. 3 din Codul civil cu privire la denegarea de dreptate si dispozitiile art. 6 din conventie. Reclamantul a afirmat ca atat Tribunalul Judetean Vaslui, cat si Curtea de Apel au refuzat sa ii inregistreze cererea.
Cu privire la acest aspect, la data de 5 august 1998 reclamantul a sesizat Comisia cu o noua cerere, inregistrata sub numarul 46.597/1998 si aflata in prezent pe rolul Curtii.

5. Cererea de revizuire

20. In luna iunie 1997 ministrul justitiei a comunicat directorului S.R.I. ca plangerea reclamantului a fost declarata admisibila de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului. In consecinta, ministrul justitiei a solicitat directorului S.R.I. sa verifice inca o data daca reclamantul apartinuse miscarii legionare si, daca aceasta informatie se va dovedi falsa, sa instiinteze reclamantul despre acest fapt, pentru ca acesta sa-l poata folosi ulterior intr-o eventuala cerere de revizuire.
21. La data de 6 iulie 1997 directorul S.R.I. l-a informat pe ministrul justitiei ca datele privind trecutul legionar al reclamantului, mentionate in scrisoarea din 19 decembrie 1990, au fost obtinute in urma studierii arhivelor S.R.I.
A fost gasit astfel un tabel intocmit de Biroul Sigurantei din Iasi, in care la numarul 165 era mentionat un anume Aurel Rotaru, "element de masa, membru al Asociatiei Studentilor Crestini". Directorul S.R.I. a aratat ca tabelul purta data de 15 februarie 1937 si a apreciat ca, deoarece la acea data domnul Rotaru, "in varsta de aproximativ 16 ani, nu putea fi student la Facultatea de Stiinte din Iasi, credem ca ne aflam in prezenta unei regretabile erori care a facut sa consideram ca domnul Rotaru Aurel din Barlad este aceeasi persoana cu cea inscrisa in tabelul respectiv ca membru legionar. De altfel, din verificarile amanuntite efectuate de catre institutia noastra pe raza judetelor Iasi si Vaslui nu au aparut date care sa confirme identitatea intre cele doua nume (...)."
22. O copie de pe aceasta scrisoare a fost trimisa reclamantului care la data de 25 iulie 1997 a solicitat Curtii de Apel Bucuresti revizuirea hotararii pronuntate la 15 decembrie 1994. In cererea de revizuire acesta a solicitat anularea documentelor defaimatoare, un leu cu titlu de despagubiri morale, precum si rambursarea, la valoarea actuala, a tuturor taxelor si cheltuielilor suportate de la inceputul procedurii.
23. S.R.I. a solicitat respingerea cererii de revizuire, apreciind ca, fata de scrisoarea directorului S.R.I. din 6 iulie 1997, cererea a ramas fara obiect.
24. Printr-o hotarare definitiva din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucuresti a anulat hotararea din 15 decembrie 1994 si a admis cererea reclamantului, cu urmatoarea motivare:
"Din adresa nr. 4.173 din 5 iulie 1997, eliberata de Serviciul Roman de Informatii (...), rezulta ca in fondul de arhiva nr. 53.172, volum 796 la fila 243, se gaseste un tabel cu membrii legionari care nu isi au domiciliul stabil in Iasi, unde la pozitia 165 apare ®Rotaru Aurel - Student stiinte, membru al Asociatiei Studentilor Crestini, legionar, element de masa¯. Intrucat la data intocmirii tabelului respectiv - 15.02.1937 revizuentul avea varsta de aproape 16 ani, nu a urmat cursurile Facultatii de Stiinte din Iasi, iar din verificarile efectuate ulterior in evidentele cu membrii legionari nu apar numele si prenumele revizuentului ca fiind cu domiciliul la Barlad si cu datele personale ale acestuia, Serviciul Roman de Informatii considera ca se afla in fata unei regretabile confuzii de nume, iar persoana inclusa in tabel nu este revizuentul-reclamant.
Vazand continutul ultimei adrese, in baza art. 322 pct. 5 Cod procedura civila, se constata ca acest inscris indeplineste conditiunile legale de act nou, determinant in cauza prin caracterul sau hotarator in a schimba total situatia de fapt retinuta anterior, inscris care cuprinde date ce nu au putut fi infatisate in fazele procesuale precedente dintr-o imprejurare mai presus de vointa reclamantului-revizuent.
Sub aspectul analizat, sunt fara de relevanta in cauza datele la care s-au infiintat organele de securitate ale statului, ori din ce structura faceau parte fostele organe de siguranta, dupa cum in speta nu are relevanta aspectul - de altfel real ca Serviciul Roman de Informatii este doar un depozitar al fondului arhivistic al fostelor organe de siguranta. Important in cauza este numai ca adresa nr. 705.567 din 19 decembrie 1990 ®S.R.I. - U.M. nr. 05007 Bucuresti¯ cuprinde mentiuni ce nu se refera la persoana reclamantului-revizuent, datele din aceasta adresa devenind astfel neadevarate cu privire la persoana acestuia si care, daca ar fi mentinute, i-ar aduce grave prejudicii demnitatii si onoarei sale.
Fata de cele ce preceda si in temeiul textului de lege citat, cererea de revizuire promovata de reclamant se apreciaza ca fondata si va fi admisa, urmand a fi retractate hotararile pronuntate anterior in cauza, si, pe cale de consecinta, actiunea reclamantului-revizuent va fi admisa asa cum a fost formulata."
25. Curtea nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind obligarea la despagubiri si nici cu privire la cheltuielile de judecata.

II. Dreptul intern aplicabil

A. Constitutia

26. Dispozitiile aplicabile din Constitutie sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 20
"(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale."
ARTICOLUL 21
"(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."

B. Codul civil

27. Dispozitiile aplicabile din Codul civil sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 3
"Judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate."
ARTICOLUL 998
"Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara."
ARTICOLUL 999
"Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa."

C. Codul de procedura civila

28. Dispozitiile aplicabile din Codul de procedura civila sunt:
ARTICOLUL 322 (alin. 5)
"Revizuirea unei hotarari ramase definitive (...) se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor (...)."

D. Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice

29. Dispozitiile aplicabile ale Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice sunt:
ARTICOLUL 54
"1) Persoana care a suferit o atingere in dreptul sau (...) la onoare, la reputatie (...) sau in orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instantei judecatoresti incetarea savarsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus mentionate.
2) Totodata, cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instantei sa oblige pe autorul faptei savarsite fara drept sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de catre instanta, spre a ajunge la restabilirea dreptului atins."
ARTICOLUL 55
"Daca autorul faptei savarsite fara drept nu indeplineste, in termenul stabilit prin hotarare, faptele destinate sa restabileasca dreptul atins, instanta judecatoreasca va putea sa-l oblige la plata, in folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de intarziere, socotita de la data expirarii termenului de mai sus (...)."

E. Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945

30. La acea data dispozitiile aplicabile din Decretul-lege nr. 118/1990 prevedeau:
ARTICOLUL 1
"(1) Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsa privativa de libertate in baza unei hotarari judecatoresti ramase definitiva sau a fost lipsita de libertate in baza unui mandat de arestare preventiva pentru infractiuni politice;
(...)."
ARTICOLUL 5
"Pentru stabilirea situatiilor prevazute la art. 1 se infiinteaza in fiecare judet (...) cate o comisie alcatuita din presedinte si cel mult sase membri.
Presedintele trebuie sa fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanti ai directiilor de munca si ocrotiri sociale si cel mult 4 reprezentanti ai Asociatilor fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii.
(...)."
ARTICOLUL 6
"Dovedirea situatiilor prevazute la art. 1 se face de catre persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, (...) prin orice mijloc de proba prevazut de lege.
(...)."
ARTICOLUL 11
"Prevederile prezentului decret-lege nu se aplica persoanelor condamnate pentru infractiuni contra umanitatii sau celor care s-a dovedit ca au desfasurat o activitate fascista in cadrul unei organizatii sau miscari de acest fel, pe baza procedurii prevazute la art. 5 si 6."

F. Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 cu privire la organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii

31. Dispozitiile aplicabile ale Legii nr. 14 din 24 februarie 1992, cu privire la organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, sunt redactate dupa cum urmeaza:
ARTICOLUL 2
"Serviciul Roman de Informatii organizeaza si executa activitati pentru culegerea, verificarea si valorificarea informatiilor necesare cunoasterii, prevenirii si contracararii oricaror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei."
ARTICOLUL 8
"Serviciul Roman de Informatii este autorizat sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea si stocarea informatiilor privitoare la siguranta nationala, in conditiile legii."
ARTICOLUL 45
"Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informatii au caracter de secret de stat, se pastreaza in arhiva sa proprie si nu pot fi consultate decat cu aprobarea directorului, in conditiile legii.
Documentele, datele si informatiile Serviciului Roman de Informatii pot deveni publice numai dupa trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.
Serviciul Roman de Informatii preia spre conservare si folosinta fondurile de arhiva ce privesc siguranta nationala ale fostelor organe de informatii cu competenta pe teritoriul Romaniei.
Fondurile de arhiva ale fostului Departament al Securitatii Statului, ce privesc siguranta nationala, nu pot deveni publice decat dupa trecerea unei perioade de 40 de ani de la adoptarea prezentei legi."

G. Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999 cu privire la accesul cetatenilor la propriul dosar detinut de Securitate si deconspirarea securitatii ca politie politica

32. Dispozitiile aplicabile ale Legii nr. 187 din 20 octombrie 1999, intrata in vigoare la data de 9 decembrie 1999, sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 1
"(1) Orice cetatean roman sau cetatean strain care dupa 1945 a avut cetatenie romana are dreptul de acces la propriul dosar intocmit de organele securitatii (...). Acest drept se exercita la cerere si consta in studierea nemijlocita a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului si de pe inscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.
(2) Totodata persoana, subiect al unui dosar din care rezulta ca a fost urmarita de organele securitatii statului, are dreptul, la cerere, sa afle identitatea agentilor de securitate si a colaboratorilor, care au contribuit cu informatii la completarea acestui dosar.
(3) De drepturile prevazute de alin. (1) si (2) beneficiaza sotul supravietuitor si rudele pana la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, in afara de cazul in care aceasta a dispus altfel."
ARTICOLUL 2
"Pentru a asigura dreptul de acces la informatiile de interes public, orice cetatean roman (...), precum si presa scrisa si audiovizuala, partidele politice (...) au dreptul de a fi informate (...) in legatura cu calitatea de agent sau de colaborator al organelor securitatii (...) a persoanelor care ocupa sau candideaza pentru a fi alese ori numite in urmatoarele demnitati sau functii:
a) Presedintele Romaniei;
b) deputat sau senator;
(...)."
ARTICOLUL 7
"(1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se infiinteaza Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (...) cu sediul in municipiul Bucuresti, denumit in continuare Consiliu.
(2) Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridica, supus controlului Parlamentului (...)."
ARTICOLUL 8
"(1) Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.
(2) Membrii Colegiului Consiliului sunt numiti de Parlament, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuratiei politice a celor doua Camere (...) pentru un mandat de 6 ani. Mandatul poate fi reinnoit o singura data."
ARTICOLUL 13
"(1) Persoanele indreptatite pot solicita Consiliului, in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), in conditiile prezentei legi, urmatoarele:
a) consultarea dosarelor (...) intocmite pana la data de 22 decembrie 1989 de organele de securitate;
b) eliberarea unor copii de pe (...) aceste dosare (...);
c) eliberarea unor adeverinte privind apartenenta sau neapartenenta, colaborarea sau necolaborarea cu organele de securitate;
(...)."
ARTICOLUL 14
"(1) Continutul adeverintelor eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat la Colegiul Consiliului (...)."
ARTICOLUL 15
"(1) Dreptul de acces la informatiile de interes public (...) se exercita de catre persoana fizica sau persoana juridica indreptatita printr-o cerere adresata Consiliului.
(...)
(4) Pe baza cererilor primite potrivit alin. (1) Consiliul verifica probele detinute, indiferent de forma lor, si instiinteaza de indata persoana (...)."
ARTICOLUL 16
"(1) Impotriva comunicarii eliberate potrivit art. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o contestatie (...). Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacata (...) la Curtea de Apel (...)."

IN DREPT

I. Exceptii preliminare ridicate de Guvern

A. Cu privire la calitatea de victima

33. In primul rand, mentinandu-si pozitia exprimata in fata Comisiei, Guvernul a aratat ca reclamantul nu se mai poate pretinde "victima" a unei incalcari a conventiei in sensul art. 34. A subliniat ca reclamantul a obtinut castig de cauza in fata Curtii de Apel Bucuresti care, prin Hotararea din 25 noiembrie 1997, a declarat nule mentiunile incluse in scrisoarea Serviciului Roman de Informatii (S.R.I.) din 19 decembrie 1990. Or, in opinia Guvernului, singura incalcare a drepturilor reclamantului a provenit din aceasta scrisoare.
In orice caz, a sustinut Guvernul, reclamantul dispune in prezent de procedura deschisa de Legea nr. 187 din 29 octombrie 1999, care ii ofera toate garantiile cerute de conventie pentru protejarea drepturilor sale.
34. Reclamantul a solicitat Curtii sa continue examinarea cauzei, aratand ca Hotararea din 25 noiembrie 1997 nu a schimbat in mod fundamental situatia care a determinat plangerea initiala. In primul rand, simplul fapt de a recunoaste eroarea mentiunilor, dupa hotararea de admisibilitate a Comisiei, nu poate constitui o reparatie adecvata a incalcarii drepturilor garantate de conventie. In al doilea rand, reclamantul nu are inca acces la dosarul sau secret, care nu este doar pastrat, ci si folosit de S.R.I. Din aceasta cauza, chiar si dupa Hotararea din 25 noiembrie 1997 folosirea de catre S.R.I. a informatiilor privitoare la pretinsul trecut legionar al reclamantului sau a oricaror alte informatii continute in dosarul sau nu poate fi exclusa.
35. In ceea ce priveste notiunea de victima Curtea reaminteste ca o persoana poate, in anumite conditii, sa pretinda ca este victima a unei incalcari, generata de simpla existenta a unor masuri secrete sau a unei legislatii ce permite astfel de masuri chiar daca acestea nu i-au fost efectiv aplicate (Hotararea Klass si altii impotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 18, alin. 34). De altfel, "o hotarare sau o masura favorabila reclamantului nu este suficienta, in principiu, pentru a pierde calitatea de ®victima¯, decat in situatia in care autoritatile nationale au recunoscut, explicit sau implicit, iar apoi au reparat incalcarea conventiei" (Hotararea Amuur impotriva Frantei din 25 iunie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-III, pag. 846, alin. 36, si Hotararea Dalban impotriva Romaniei [GC] nr. 28.114/95, alin. 44, CEDO 1999-VI).
36. In speta Curtea observa ca reclamantul critica detinerea unui registru secret continand date care il privesc, a carui existenta a fost dezvaluita in mod public in cursul unei proceduri judiciare. Din acest motiv reclamantul se poate pretinde victima a unei incalcari a conventiei.
Curtea mai arata ca prin Hotararea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucuresti a anulat mentiunile privind pretinsul trecut legionar al reclamantului, inserate in scrisoarea din 19 decembrie 1990, constatand ca nu erau conforme realitatii - probabil se refereau la o alta persoana cu acelasi nume.
Chiar acceptand ideea ca intr-o anumita masura reclamantul a obtinut prin aceasta hotarare o reparatie in ceea ce priveste informatiile false din fisierul sau, Curtea apreciaza ca aceasta reparatie nu este decat partiala si ca, in orice caz, ea este insuficienta, in sensul jurisprudentei sale, pentru pierderea calitatii de victima. In afara considerentelor de mai sus cu privire la calitatea de victima ce izvoraste din detinerea unui fisier secret, Curtea a avut in vedere si alte elemente importante.
Se pare ca informatiile asupra pretinsului trecut legionar al reclamantului mai sunt inca pastrate in fisierele S.R.I. fara sa fi fost facuta vreo mentiune cu privire la Hotararea din 25 noiembrie 1997. In plus Curtea de Apel Bucuresti nu s-a pronuntat, si nici nu avea competenta sa o faca, asupra faptului ca S.R.I. este autorizat de legislatia romana sa detina si sa foloseasca fisiere create de fostele servicii de informatii, care contin informatii cu privire la reclamant. Or, capatul principal de cerere se refera la faptul ca legea interna nu reglementeaza suficient de precis conditiile in care S.R.I. isi exercita atributiile si nu pune la dispozitie persoanei o cale de a obtine repararea eventualelor prejudicii in fata unei autoritati nationale.
In sfarsit Curtea de Apel Bucuresti, in Hotararea din 25 noiembrie 1997, nu s-a pronuntat cu privire la despagubirile solicitate pentru prejudiciul moral suferit si nici asupra cheltuielilor de judecata.
37. In ceea ce priveste Legea nr. 187 din 20 octombrie 1999, invocata de Guvern, Curtea apreciaza, avand in vedere circumstantele prezentei cauze, ca aceasta lege nu este aplicabila (alin. 71 de mai jos).
38. Curtea concluzioneaza ca reclamantul se poate pretinde "victima" in sensul art. 34 din conventie si, in consecinta, respinge exceptia invocata de Guvern.

B. Cu privire la epuizarea cailor de atac interne

39. Guvernul a mai ridicat si exceptia neepuizarii cailor de atac interne. S-a aratat ca reclamantul putea invoca dispozitiile Decretului nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice si juridice, in baza carora instanta poate dispune orice masura pentru a face sa inceteze atingerea reputatiei unei persoane.
40. Curtea arata ca exista o stransa legatura de cauzalitate intre aceasta sustinere a Guvernului si temeinicia cererii privind art. 13 din conventie. Prin urmare, Curtea reuneste aceasta exceptie cu fondul (alin. 70 de mai jos).

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din conventie

41. Reclamantul se plange ca S.R.I. detine si poate folosi in orice moment date cu privire la viata sa particulara, dintre care unele sunt false si defaimatoare. El invoca incalcarea art. 8 din conventie, care prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

A. Cu privire la aplicabilitatea art. 8

42. Guvernul contesta aplicabilitatea art. 8, aratand ca informatiile mentionate in scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 nu tin de viata particulara a reclamantului, ci de viata sa publica. Hotarand sa se implice in activitatea politica si sa publice pamflete, reclamantul a renuntat implicit la "anonimatul inerent vietii private. In ceea ce priveste interogarea sa de catre politie si cazierul sau judiciar, este vorba de informatii publice.
43. Curtea reaminteste ca art. 8 alin. 1 din conventie este aplicabil atunci cand este vorba despre stocarea intr-un registru secret si comunicarea datelor privind "viata privata" a unei persoane (Hotararea Leander impotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 22, alin. 48).
Respectarea vietii private include dreptul individului de a intretine si de a dezvolta relatii cu semenii sai; in plus nici o ratiune nu permite excluderea activitatii profesionale sau comerciale din sfera notiunii de "viata privata" (hotararile Niemietz impotriva Germaniei din 16 decembrie 1992, seria A nr. 251-B, pag. 33, alin. 29, si Halford impotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere 1997-III, pag. 1015-1016, alin. 42-46).
Curtea a subliniat deja concordanta dintre aceasta interpretare extensiva si Conventia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protectia persoanelor fata de procesarea datelor cu caracter personal, intrata in vigoare la 1 octombrie 1985, care are drept scop "protejarea (...) oricarei persoane fizice (...), respectarea (...) in special a dreptului la viata privata, fata de procesarea datelor cu caracter personal" (art. 1), acestea fiind definite la art. 2 ca "orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila" [Amann impotriva Suediei (GC) nr. 27.798/95, alin. 65, CEDO 2000-...].
In plus unele date de natura publica pot tine de viata privata atunci cand ele sunt in mod sistematic adunate si introduse in fisiere tinute de autoritatile publice, cu atat mai mult cu cat se refera la trecutul indepartat al unei persoane.
44. In speta Curtea constata ca scrisoarea S.R.I. din 19 decembrie 1990 continea diverse informatii asupra vietii reclamantului, in special asupra studiilor sale, activitatilor politice si cazierului sau judiciar, parte din ele fiind culese cu mai mult de 50 de ani inainte. In opinia Curtii, astfel de informatii, sistematic culese si introduse intr-un fisier tinut de agenti ai statului, pot fi analizate din punctul de vedere al notiunii de "viata privata", in sensul art. 8 alin. 1 din conventie. Si aceasta cu atat mai mult cu cat unele informatii au fost declarate nereale, ca in prezenta cauza, riscand sa aduca atingere reputatiei reclamantului.
In consecinta, art. 8 din conventie este aplicabil.

B. Cu privire la respectarea exigentelor art. 8

1. Cu privire la existenta unei incalcari

45. In opinia Guvernului trei conditii trebuie indeplinite cumulativ pentru a exista o incalcare a dreptului la respectarea vietii private:
- inregistrarea sa intereseze persoana in discutie;
- informatiile sa fi fost folosite;
- imposibilitatea persoanei respective de a le contesta.
Or, in speta atat inregistrarea, cat si folosirea datelor referitoare la reclamant au avut loc inaintea ratificarii conventiei de catre Romania. In ceea ce priveste pretinsa imposibilitate de a contesta informatiile, Guvernul sustine ca, dimpotriva, reclamantul are posibilitatea de a contesta datele care contravin realitatii, dar ca el nu a folosit cai de atac adecvate.
46. Curtea reaminteste ca atat inregistrarea de catre o autoritate publica a unor date privind viata privata a unui individ, cat si folosirea lor si refuzul de a acorda posibilitatea ca acestea sa fie contestate constituie o incalcare a dreptului la respectarea vietii private, garantat de art. 8 alin. 1 din conventie (hotararile Leander impotriva Suediei citata mai sus, pag. 22, alin. 48, Kopp impotriva Suediei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 540, alin. 53, si Amann impotriva Suediei citata mai sus, alin. 69 si 80).
In speta, din scrisoarea S.R.I., datata 19 decembrie 1990, reiese fara nici o indoiala ca acest serviciu detine informatii referitoare la viata privata a reclamantului. Daca este adevarat ca aceasta scrisoare este anterioara datei de 20 iunie 1994, data la care dispozitiile conventiei au intrat in vigoare pentru Romania, Guvernul nu a sustinut ca incepand cu aceasta data S.R.I. a incetat sa detina informatii asupra vietii private a reclamantului. Curtea subliniaza, de asemenea, ca aceste date au fost folosite si ulterior, de exemplu in cadrul actiunii in revizuire care s-a finalizat prin Hotararea din 25 noiembrie 1997.
Atat inregistrarea acestor date, cat si folosirea lor, insotite de refuzul de a-i acorda reclamantului posibilitatea sa le conteste, constituie o incalcare a dreptului la respectarea vietii private, garantat de art. 8 alin. 1 din conventie.

2. Justificarea incalcarii

47. Principala problema care se pune este aceea de a sti daca incalcarea astfel constatata se poate justifica din punct de vedere al art. 8 alin. 2 din conventie. Reglementand o exceptie la un drept garantat de conventie, acest alineat este de stricta interpretare. Recunoscand ca intr-o societate democratica existenta unor servicii de informatii se poate dovedi legitima, Curtea reaminteste ca supravegherea secreta a persoanelor nu este acceptata de conventie decat ca o masura strict necesara pentru apararea institutiilor democratice (Hotararea Klass si altii impotriva Germaniei mai sus citata, pag. 21, alin. 42).
48. Pentru a raspunde exigentelor art. 8 din conventie, o astfel de ingerinta trebuie sa fie "prevazuta de lege", sa urmareasca unul dintre scopurile legitime mentionate la alin. 2 si, in plus, sa fie necesara intr-o societate democratica pentru atingerea scopului respectiv.
49. Guvernul a considerat ca masurile in discutie erau prevazute de lege. Datele au fost folosite de S.R.I. in cadrul unei proceduri reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990, care da posibilitatea persoanelor persecutate de regimul comunist sa primeasca despagubiri. Conform art. 11 din actul normativ mentionat, nu se acorda despagubiri persoanelor care au avut o activitate fascista.
50. Conform sustinerilor reclamantului, pastrarea si folosirea fisierului nu sunt masuri prevazute de lege, deoarece dreptul intern nu are reglementari suficient de precise pentru ca cetatenii sa cunoasca in ce imprejurari si conditii autoritatea publica poate culege, stoca si folosi informatii cu privire la viata lor privata. Mai mult decat atat, legea interna nu defineste cu suficienta precizie modalitatea de exercitare a acestor competente si nu contine garantii impotriva abuzurilor.
51. Comisia a considerat ca dreptul intern nu definea cu suficienta precizie conditiile in care S.R.I. putea sa arhiveze, sa comunice si sa foloseasca informatii referitoare la viata privata a reclamantului.
52. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta, conform careia "prevazut de lege" inseamna nu doar o anume baza legala in dreptul intern, dar si calitatea legii in cauza: astfel, aceasta trebuie sa fie accesibila persoanei si previzibila (a se vedea Hotararea Amann impotriva Elvetiei mai sus citata, alin. 50).
53. In cauza de fata Curtea constata ca art. 6 din Decretul-lege nr. 118/1990, invocat de Guvern ca temei al masurii incriminate, permite oricarei persoane sa faca dovada ca raspunde cerintelor necesare in vederea recunoasterii anumitor drepturi, fie prin documente oficiale eliberate de autoritatile competente, fie prin orice element cu valoare de proba. Nu exista totusi o anumita reglementare cu privire la modalitatea in care poate fi obtinuta o astfel de proba si nici nu se acorda competente Serviciului Roman de Informatii de a culege, pastra si comunica date privind viata privata.
Curtea trebuie deci sa verifice daca Legea nr. 14/1992 cu privire la organizarea si functionarea S.R.I., invocata de altfel si de Guvern, poate constitui fundamentul legal al acestor masuri. Cu privire la acest aspect se constata ca legea mentionata autorizeaza S.R.I. sa culeaga, sa arhiveze si sa foloseasca informatii care vizeaza securitatea nationala, motiv pentru care Curtea are dubii cu privire la relevanta pentru securitatea nationala a datelor detinute despre reclamant. Cu toate acestea, reaminteste ca in primul rand autoritatile nationale si mai ales instantele sunt chemate sa interpreteze si sa aplice dreptul intern (Hotararea Kopp impotriva Elvetiei mai sus citata, pag. 541, alin. 59) si constata ca prin Hotararea din 25 noiembrie 1997 Curtea de Apel Bucuresti a confirmat legalitatea detinerii de catre S.R.I. a datelor respective, in calitate de depozitar al arhivelor fostelor organe de siguranta.
Acesta este motivul pentru care Curtea concluzioneaza ca arhivarea unor date cu privire la viata privata a reclamantului are temei legal in dreptul intern.
54. Curtea apreciaza ca si cerinta accesibilitatii legii a fost indeplinita, din moment ce Legea nr. 14/1992 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992.
55. In ceea ce priveste cerinta previzibilitatii legii, Curtea reaminteste ca o norma este "previzibila" numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa isi corecteze conduita. Curtea a subliniat importanta acestui concept mai ales atunci cand este vorba despre o supraveghere secreta (Hotararea Malone impotriva Regatului Unit din 2 august 1984, reluata in Hotararea Amann impotriva Elvetiei mai sus citata, alin. 56):
"Curtea reaminteste ca sintagma ®prevazuta de lege¯ nu se refera doar la dreptul intern, ci vizeaza si calitatea ®legii¯; prin aceasta expresie se intelege compatibilitatea legii cu principiul preeminentei dreptului, mentionat explicit in preambulul conventiei (...). Inseamna - si aceasta reiese din obiectul si din scopul articolului 8 - ca dreptul intern trebuie sa ofere o anume protectie impotriva incalcarilor arbitrare ale drepturilor garantate de paragraful 1 (...). Or, pericolul arbitrarului apare cu o deosebita claritate atunci cand o autoritate isi exercita in secret atributiile (...).
(...) Deoarece aplicarea unei masuri secrete de supraveghere a convorbirilor telefonice nu poate fi cenzurata de persoana vizata sau de public, ®legea¯ contravine principiului preeminentei dreptului atunci cand marja de apreciere acordata executivului, nu este limitata. Prin urmare, legea trebuie sa defineasca suficient de clar limitele marjei de apreciere acordate executivului, dar si modalitatile de exercitare, avand in vedere scopul legitim al masurii in discutie, pentru a oferi persoanei protectie adecvata impotriva arbitrarului."
56. Pentru a se determina "calitatea" dispozitiilor legale invocate in cauza, trebuie analizat in ce masura dreptul intern stabileste cu suficienta precizie conditiile in care S.R.I. poate sa arhiveze si sa foloseasca informatii referitoare la viata privata a reclamantului.
57. Curtea constata ca art. 8 din Legea nr. 14/1992 prevede ca pot fi culese, inregistrate si arhivate in dosare secrete informatii vizand siguranta nationala.
Totusi nici o reglementare interna nu prevede limite ce urmeaza sa fie respectate in exercitarea acestei competente. Astfel, dreptul intern nu defineste genul de informatie ce poate fi inregistrata, categoriile de persoane susceptibile sa faca obiectul masurilor de supraveghere, precum strangerea si arhivarea datelor, nici imprejurarile in care pot fi luate aceste masuri si nici procedura care trebuie urmata. De asemenea, legea nu stabileste limite cu privire la vechimea informatiilor detinute si la durata pastrarii lor.
Art. 45 dispune ca S.R.I. va prelua in pastrare si folosire arhivele care au apartinut fostelor organe de informatii care au avut competente pe teritoriul Romaniei si permite consultarea documentelor S.R.I. cu aprobarea directorului.
Curtea observa ca acest articol nu include nici o dispozitie explicita si detaliata cu privire la persoanele autorizate sa consulte dosarele, natura dosarelor, procedura care trebuie urmata si modul in care pot fi utilizate informatiile astfel obtinute.
58. Curtea observa, de asemenea, ca, desi art. 2 din Legea nr. 14/1992 imputerniceste autoritatile competente sa autorizeze acele masuri necesare in vederea prevenirii si contracararii amenintarilor la siguranta nationala, motivul unor astfel de ingerinte nu este suficient de precis definit.
59. Curtea trebuie, de asemenea, sa verifice daca exista garantii adecvate si suficiente impotriva abuzurilor, deoarece un sistem de supraveghere secreta destinat sa protejeze siguranta nationala, motivat de ideea apararii democratiei, creeaza riscul de a o submina sau chiar de a o distruge (Hotararea Klass si altii impotriva Germaniei mai sus citata, alin. 49-50).
Pentru a fi compatibil cu exigentele art. 8, un sistem de supraveghere secreta trebuie sa contina garantii stabilite de lege, aplicabile atunci cand activitatea structurilor abilitate sa supravegheze este controlata. Procedurile de control trebuie sa respecte cat se poate de fidel valorile unei societati democratice, in special principiul preeminentei dreptului, la care se refera in mod expres preambulul conventiei. Aceasta inseamna ca orice ingerinta a executivului in exercitarea drepturilor unei persoane va fi supusa unui control eficient, asigurat - cel putin si in ultima instanta - de catre puterea judecatoreasca, care ofera cele mai largi garantii de independenta, impartialitate si procedura (Hotararea Klass si altii impotriva Germaniei mai sus citata, pag. 25-26, alin. 55).
60. In cauza de fata Curtea retine ca sistemul romanesc de strangere si de arhivare a informatiilor nu furnizeaza astfel de garantii, deoarece Legea nr. 14/1992 nu prevede nici o procedura de control in timpul aplicarii masurii sau dupa ce aceasta a incetat.
61. Prin urmare, Curtea constata ca dreptul intern nu indica cu suficienta claritate limitele si modalitatile de exercitare a marjei de apreciere acordate autoritatilor.
62. Prin urmare, detinerea si folosirea de catre S.R.I. a unor informatii privind viata privata a reclamantului nu erau masuri "prevazute de lege", ceea ce este suficient pentru a se constata o incalcare a art. 8. Aceasta incalcare dispenseaza Curtea de sarcina de a examina legitimitatea scopului urmarit prin masurile dispuse si daca acestea erau "necesare intr-o societate democratica".
63. In consecinta, a existat o incalcare a art. 8.

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 13 din conventie

64. Reclamantul a aratat ca absenta oricarei forme de atac in fata unei instante nationale, care sa dispuna anularea fisierului ce continea date privitoare la persoana sa si a datelor inexacte, este contrara art. 13.
Conform art. 13:
"Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
65. Guvernul a sustinut ca reclamantul a obtinut satisfactie prin Hotararea din 25 noiembrie 1997, care a declarat nule mentiunile facute in Scrisoarea S.R.I. datata 19 decembrie 1990. In ceea ce priveste distrugerea sau modificarea datelor din fisierul pastrat de S.R.I., Guvernul apreciaza ca reclamantul nu a ales calea de atac adecvata. Cererea sa ar fi trebuit sa aiba drept temei art. 54 alin. 2 din Decretul-lege nr. 31/1954, care imputerniceste instanta sa dispuna orice masura necesara pentru restabilirea dreptului incalcat, in speta dreptul la propria onoare si reputatie.
Pe de alta parte, subliniaza Guvernul, reclamantul poate sa se prevaleze in prezent de dispozitiile Legii nr. 187/1999 pentru a lua cunostinta de dosarul care i s-a intocmit de Securitate. In temeiul art. 15 si 16 din aceasta lege, reclamantul ar putea contesta in fata unei instante veridicitatea informatiilor continute in dosarul sau.
66. In opinia Comisiei Guvernul nu a reusit sa demonstreze ca in dreptul roman exista o cale de atac eficienta, in practica sau in drept, care sa ii fi permis reclamantului sa se planga de o incalcare a art. 8 din conventie.
67. Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca doar pentru cererile ce pot fi considerate "intemeiate" din punct de vedere al conventiei este necesara existenta unui remediu in dreptul intern (a se vedea, de exemplu, Hotararea Cakici impotriva Turciei [GC] nr. 23657/94, alin. 112, CEDO 1999-IV). Art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).
68. Curtea constata ca cererea reclamantului privind detinerea de date privind viata personala, in scop de arhivare si utilizare, cu incalcarea art. 8 din conventie, are fara indoiala un caracter intemeiat. Reclamantul trebuia deci sa beneficieze de o cale de atac interna efectiva in sensul art. 13 din conventie.
69. "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totusi atributiile si garantiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezinta o deosebita importanta pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotararea Klass si altii mai sus citata, pag. 30, alin. 67).
In plus, atunci cand este vorba despre un sistem secret de supraveghere, un mecanism obiectiv de control poate fi suficient atata timp cat masurile raman secrete. Persoana trebuie sa aiba la indemana o cale de atac numai atunci cand masurile au fost facute publice (Hotararea Klass si altii mai sus citata, pag. 31, alin. 70-71).
70. In cauza Guvernul a sustinut ca reclamantul putea introduce o actiune intemeiata pe art. 54 din Decretul nr. 31/1954. Curtea apreciaza ca aceasta aparare nu poate fi retinuta.
In primul rand, Curtea constata ca art. 54 din decret deschide calea unei actiuni in justitie cu caracter general, care are ca scop apararea drepturilor nepatrimoniale incalcate. Or, Curtea de Apel Bucuresti a aratat in Hotararea din 25 noiembrie 1997 ca S.R.I. era abilitat de lege sa detina informatii cu privire la reclamant, provenite din dosarele fostelor servicii de informatii.
In al doilea rand, Guvernul nu a putut prezenta Curtii vreo hotarare pronuntata in dreptul intern care sa constituie jurisprudenta in materie. El nu a demonstrat deci ca o astfel de cale de atac ar fi fost efectiva. Prin urmare, exceptia preliminara invocata de Guvern va fi respinsa.
71. In ceea ce priveste mecanismul creat prin Legea nr. 187/1999, presupunand ca s-ar fi infiintat consiliul prevazut, Curtea constata ca nici dispozitiile invocate de Guvernul parat si nici vreo alta prevedere a acestei legi nu permit contestarea detinerii de catre agentii de stat a datelor cu privire la viata particulara a unei persoane sau contestarea veridicitatii acestor informatii. Sistemul de control instituit de art. 15 si 16 nu vizeaza decat divulgarea de informatii cu privire la identitatea unor colaboratori si agenti ai Securitatii.
72. Alte informatii cu privire la alte dispozitii din dreptul roman care sa permita contestarea detinerii de catre serviciile de informatii a unor date referitoare la viata privata a reclamantului sau contestarea veridicitatii acestor informatii nu au fost furnizate Curtii.
73. Prin urmare, Curtea constata ca reclamantul a fost victima incalcarii art. 13.

IV. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 din conventie

74. Reclamantul a sustinut ca nesolutionarea de catre instante a cererilor privind despagubirile civile si cheltuielile de judecata a reprezentat o atingere a "dreptului la instanta", incalcandu-se astfel dispozitiile art. 6 din conventie, care prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea intr-un termen rezonabil a cauzei sale (...) de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
75. Guvernul nu s-a pronuntat in aceasta privinta.
76. Comisia a decis sa examineze acest capat de cerere din punctul de vedere al obligatiei mai generale impuse de art. 13 de a oferi o cale de atac efectiva care sa permita introducerea unor cereri privind incalcarile conventiei.
77. Curtea observa ca, pe langa aspectele referitoare la absenta unei cai de atac care sa permita solutionarea cererii de modificare sau distrugere a fisierului continand datele personale ale reclamantului, acesta se plange si de faptul ca, desi a solicitat despagubiri civile si restituirea cheltuielilor de judecata, Curtea de Apel Bucuresti nu s-a pronuntat cu privire la aceste capete de cerere.
78. Nu exista nici un dubiu asupra caracterului civil, in sensul art. 6 alin. 1, al cererii de acordare a despagubirilor civile si cheltuielilor de judecata, iar Curtea de Apel Bucuresti era competenta sa se pronunte cu privire la acestea (Hotararea Robins impotriva Regatului Unit din 23 septembrie 1997, Culegere 1997-V, pag. 1809, alin. 29).
Prin urmare, Curtea apreciaza ca omisiunea Curtii de Apel Bucuresti de a examina aceasta cerere a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 (Hotararea Ruiz Torija impotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A, pag. 12, alin. 30).
79. A existat deci si o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din conventie

80. Reclamantul a solicitat acordarea unor despagubiri in conformitate cu art. 41 din conventie, care prevede urmatoarele:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Despagubiri

81. Reclamantul a solicitat 20 miliarde lei (ROL) reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin divulgarea unor informatii false si defaimatoare in legatura cu persoana sa, precum si prin refuzul autoritatilor timp de mai multi ani de a admite eroarea si de a o indrepta.
82. Guvernul a solicitat respingerea acestor pretentii, apreciind ca nu sunt rezonabile, mai ales datorita faptului ca in fata instantelor nationale reclamantul nu a solicitat astfel de despagubiri.
83. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta conform careia imprejurarea ca un reclamant nu a solicitat despagubiri in fata unei instante interne nu va determina respingerea cererii respective ca nefondata, cu atat mai mult cu cat acest lucru nu constituie un obstacol in calea admisibilitatii cererii [Hotararea De Wilde, Ooms si Versyp impotriva Belgiei din 10 martie 1972 (art. 50), seria A nr. 14, pag. 10, alin. 20]. Mai mult, in cazul de fata Curtea constata, contrar sustinerilor Guvernului, ca reclamantul a cerut in fata instantelor interne sa i se acorde, cu titlu de prejudiciu moral, suma simbolica de 1 leu, cerere nesolutionata de instante.
Curtea mai observa ca informatiile considerate defaimatoare au fost declarate nule de Curtea de Apel Bucuresti, raspunzand astfel partial cererii reclamantului. Se apreciaza ca reclamantul a suferit totusi un prejudiciu moral, datorita faptului ca a existat un fisier secret, contrar exigentelor art. 8, ca nu a existat o cale de atac efectiva in aceasta privinta, nu a avut loc un proces echitabil si a trecut un numar de ani pana cand o instanta sa constate ca este competenta sa anuleze informatiile defaimatoare.
Prin urmare, Curtea constata ca in cauza a existat o atingere grava a drepturilor domnului Rotaru, iar suma de 50.000 FRF reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. Aceasta suma va trebui platita in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii.

B. Cheltuieli de judecata

84. Reclamantul a solicitat 38 milioane ROL (13.450 FRF) reprezentand:
a) 30 milioane ROL, cheltuielile de judecata achitate in procedura interna, din care 20 milioane ROL, cheltuielile de transport si cazare la Iasi si Bucuresti si 10 milioane ROL pentru cheltuieli diverse (taxe de timbru, telefon, fotocopii etc.);
b) 8 milioane ROL, taxele necesare in fata institutiilor conventiei, din care 6 milioane ROL, cheltuieli de traducere si secretariat, 1.250.000 ROL, cheltuieli de calatorie Barlad-Bucuresti si 1 milion ROL, cheltuieli pentru viza franceza a fiului reclamantului.
85. Guvernul considera aceasta suma exorbitanta, cu atat mai mult cu cat reclamantul ar fi solicitat judecarea in lipsa in toate procedurile interne.
86. Curtea reaminteste ca in temeiul art. 41 din conventie ea ramburseaza cheltuielile care au fost stabilite ca efectiv si neaparat necesare si au fost calculate la o suma rezonabila (a se vedea, printre altele, Hotararea Nikolova impotriva Bulgariei [GC] nr. 31.195/96, alin. 79, CEDO 1999-II). In aceasta privinta trebuie reamintit ca reclamantului i se poate acorda de catre Curte nu numai plata taxelor si cheltuielilor in fata organelor conventiei, ci si plata celor suportate in fata instantelor nationale, pentru ca acestea din urma sa previna sau sa corecteze incalcarile constatate de Curte (Hotararea Van Geyseghem impotriva Belgiei [GC] nr. 26103/95, alin. 45, CEDO 1999-I).
87. Curtea observa ca reclamantul nu a fost reprezentat in fata instantelor interne. Ea arata, de asemenea, ca reclamantul si-a aparat singur cauza in fata Comisiei si ca in fata Curtii a fost reprezentat in sedinta publica. Curtea constata, de asemenea, ca a fost platita domnului Rotaru de catre Consiliul Europei suma de 9.759,72 FRF cu titlu de asistenta judiciara.
Curtea acorda integral reclamantului suma solicitata de el, mai precis 13.450 FRF, minus suma deja platita de Consiliul Europei cu titlu de asistenta judiciara. Suma este convertibila in lei romanesti la rata de schimb de la data cand vor fi facute platile.

C. Dobanzi

88. Curtea considera potrivit sa se retina nivelul dobanzilor care se aplica legal in Franta la data adoptarii prezentei hotarari, adica 2,74% pe an.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA

1. respinge, in unanimitate, exceptia preliminara a Guvernului de pierdere a calitatii de victima;
2. uneste cu fondul, in unanimitate, exceptia preliminara a Guvernului de neepuizare a cailor de atac interne si o respinge in unanimitate dupa examinarea pe fond;
3. decide, cu 16 voturi contra 1, ca a existat o incalcare a art. 8 din conventie;
4. decide, in unanimitate, ca a existat o incalcare a art. 13 din conventie;
5. decide, in unanimitate, ca a existat o incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie;
6. decide, in unanimitate:
a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni, 50.000 (cincizeci mii) franci francezi cu titlu de daune morale si 13.450 (treisprezece mii patru sute cincizeci) franci francezi cu titlu de taxe si cheltuieli, minus 9.759,72 (noua mii sapte sute cincizeci si noua) franci francezi si 72 (saptezeci si doua) centime, sume convertibile in lei romanesti la rata de schimb din ziua in care vor fi platite;
b) ca aceste sume vor trebui majorate cu o dobanda simpla de 2,74% pe an, incepand cu data expirarii termenului mentionat si pana la data la care reclamantul isi va incasa banii;
7. respinge, in unanimitate, alte cereri de satisfactie echitabila.
Redactata in limbile franceza si engleza, apoi pronuntata in sedinta publica la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg la data de 4 mai 2000.

Luzius Wildhaber,
presedinte

Michele De Salvia,
grefier

La prezenta hotarare se anexeaza, conform art. 45 alin. 2 din conventie si art. 74 alin. 2 din regulamentul Curtii, urmatoarele opinii:
- opinia concordanta a domnului Wildhaber, la care s-au alaturat domnii Makarczyk, Turmen, Costa, doamna Tulkens, domnul Casadevall si doamna Weber;
- opinia concordanta a domnului Lorenzen;
- opinia partial separata a domnului Bonello.

 

OPINIA CONCORDANTA
a domnului judecator Wildhaber, la care se alatura opiniile domnilor Makarczyk, Turmen, Costa, doamnei Tulkens, domnului Casadevall si doamnei Weber

In cauza de fata reclamantul a invocat o incalcare a dreptului la respectarea vietii private, cauzata de detinerea si utilizarea de catre Serviciul Roman de Informatii (S.R.I.) a unui fisier continand informatii, cele mai multe din perioada 1946-1948. Una dintre acestea era in sensul ca in anul 1937, in timpul studiilor (atunci cand acesta avea doar saisprezece ani), fusese membru al unei miscari de tip "legionar", adica o organizatie paramilitara de extrema dreapta, nationalista si antisemita. Aceasta informatie, dezvaluita intr-o scrisoare de la sfarsitul lui 1990, expediata de Ministerul de Interne, a fost declarata inexacta in anul 1997 de catre Curtea de Apel Bucuresti. Cu toate acestea, s-ar parea ca informatia inca mai este consemnata in fisierele S.R.I., fara ca hotararea din anul 1997 sa fie si ea mentionata in acel fisier. In plus, reclamantul nu a primit nici daune-interese si nici vreo indemnizatie pentru taxele si cheltuielile ocazionate de procedurile initiate. O actiune in despagubire impotriva S.R.I. a fost respinsa in 1994. Aparent, dreptul romanesc nu ii permite inca reclamantului sa conteste detinerea de catre S.R.I. a unor informatii privind viata sa privata, sa respinga veridicitatea acestora din urma sau sa solicite distrugerea lor.
In acest context Curtea din Strasbourg decide ca a existat o incalcare a art. 8, 13 si a art. 6 alin. 1. Conform jurisprudentei sale constante (Hotararea Malone impotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A nr. 82, pag. 36-38, alin. 87-88; Hotararea Kruslin si Huvig impotriva Frantei din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-A, pag. 24-25, alin. 36-37, si 176-B, pag. 56-57, alin. 35-36; Hotararea Halford impotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-III, pag. 1017, alin. 51; Hotararea Kopp impotriva Elvetiei din 25 martie 1998, Culegere 1998-II, pag. 543, alin. 75-76; si Hotararea Amann impotriva Elvetiei [GC] nr. 27798/95, alin. 61-62 si 77-81, CEDO 2000-...), Curtea apreciaza ca normele de drept intern care permit strangerea, consemnarea si arhivarea in dosare secrete a unor informatii vizand securitatea nationala nu prezinta un grad suficient de previzibilitate. Prin urmare, detinerea si folosirea de catre S.R.I. a unor informatii cu privire la viata privata a reclamantului nu erau "prevazute de lege", motiv pentru care a existat o incalcare a art. 8. Personal, subscriu total acestor concluzii.
Cu toate acestea - fie ca baza legala este sau nu este suficienta -, as dori sa adaug ca in speta am serioase indoieli cu privire la faptul ca incalcarea drepturilor reclamantului ar fi urmarit un scop legitim din punct de vedere al art. 8 alin. 2. De altfel, pentru mine este de necontestat ca restrangerea acestui drept nu este necesara intr-o societate democratica.
In ceea ce priveste scopul legitim, de obicei Curtea admite ca acesta este legitim atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute la alineatul 2 din art. 8-11. Totusi, fiind vorba de securitatea nationala, apreciez ca trebuie sa existe cel putin o legatura rezonabila si reala intre masurile care aduc atingere vietii private si obiectivul invocat pentru ca acest scop sa poata fi considerat legitim. Din punctul meu de vedere pastrarea arbitrara a unor informatii privind viata privata a persoanelor cu scopul asigurarii securitatii nationale este de natura sa ridice probleme serioase.
In cauza Rotaru informatiile culese de regimul trecut, intr-un mod nelegal si arbitrar, cu privire la activitatea desfasurata de o persoana in adolescenta si in timpul studiilor, in urma cu mai mult de 50 de ani si chiar, in unul dintre cazuri, 63 de ani, unele dintre ele dovedindu-se ca nu corespund adevarului, sunt inca pastrate, fara a se oferi vreo garantie adecvata si eficienta impotriva abuzurilor. Nu este sarcina Curtii sa se pronunte ca aceste informatii trebuie distruse, ca trebuie sa existe o reglementare privind dreptul de acces la aceste informatii sau dreptul de a cere rectificarea acestora ori daca un alt sistem ar fi conform conventiei. Este totusi greu de precizat ce anume interes privind securitatea nationala poate justifica continua pastrare a informatiilor privind viata privata a reclamantului. Prin urmare, consider ca onorata Curte ar fi trebuit sa constate ca masura in discutie nu urmarea un scop legitim in sensul art. 8 alin. 2.
Aceasta concluzie nu ar mai fi facut necesara examinarea imprejurarii de a sti daca masura era necesara intr-o societate democratica, deoarece aceasta depinde de existenta unui scop legitim. Daca totusi Curtea ar fi preferat sa accepte existenta unui scop legat de siguranta nationala, ar fi trebuit sa reaminteasca ca statele nu dispun de puteri discretionare nelimitate pentru a supune persoanele fizice unor masuri de supraveghere secreta. Astfel, trebuie sa existe un echilibru intre interesul unui stat de a lua masurile necesare pentru protectia sigurantei nationale si gravitatea masurilor care duc la incalcarea dreptului reclamantului la respectarea vietii private. Curtea din Strasbourg a subliniat in repetate randuri ca "un sistem secret de supraveghere, avand drept scop apararea sigurantei nationale, creeaza riscul de a pune in pericol sau chiar de a distruge democratia pe motiv ca o apara" (Hotararea Leander impotriva Suediei din 26 martie 1987, seria A nr. 116, pag. 25, alin. 60; vezi si Hotararea Klass si altii impotriva Germaniei din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, pag. 21-23, alin. 42 si 49 si, mutatis mutandis, Hotararea Chahal impotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pag. 1.866, alin. 131, si Hotararea Tinnely & Sons Ltd si altii si McElduff si altii impotriva Regatului Unit din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, pag. 1662, alin. 77). Acesta este motivul pentru care Curtea trebuie sa isi formeze convingerea ca supravegherea secreta a cetatenilor este strict necesara apararii institutiilor democratice si ca exista garantii adecvate si suficiente impotriva abuzurilor.
Avand in vedere ansamblul circumstantelor cauzei si in lumina consideratiilor de mai sus cu privire la scopul legitim, trebuie sa tragem concluzia ca in speta nu era deloc necesara incalcarea dreptului reclamantului la viata privata intr-o societate democratica, pentru atingerea unui scop legat de securitatea nationala.
Intr-un cuvant deci, chiar daca ar fi existat in cauza Rotaru un temei legal previzibil, Curtea ar fi trebuit totusi sa se pronunte pentru incalcarea art. 8, fie pe motivul ca nici un scop legitim nu justifica perpetuarea pastrarii unui sistem abuziv de fisiere secrete, fie pentru ca aceasta masura in mod evident nu era necesara intr-o societate democratica.

OPINIA CONCORDANTA
a domnului judecator Lorenzen

Am votat in speta in favoarea concluziilor majoritatii, avand in vedere aceleasi motive. Aceasta nu inseamna ca as fi in mod fundamental in dezacord cu observatiile prezentate de domnul judecator Wilhaber in opinia sa concordanta cu privire la celelalte cerinte ale art. 8 alin. 2. Motivul pentru care nu m-am raliat punctului sau de vedere consta doar in faptul ca in jurisprudenta sa Curtea a decis in mod constant ca atunci cand o masura ce a dus la incalcarea dreptului garantat de art. 8 nu este "prevazuta de lege", nu mai este necesar sa se examineze daca sunt indeplinite celelalte conditii cerute de art. 8 alin. 2. Mi se pare esentiala mentinerea acestei jurisprudente.

OPINIA PARTIAL SEPARATA
a domnului judecator Bonello

1. Majoritatea a decis ca a existat o incalcare a art. 8, dupa ce a constatat ca dispozitiile acestui articol sunt aplicabile cauzei analizate. Am votat impreuna cu majoritatea in favoarea constatarii altor incalcari ale conventiei, dar nu pot sa retin aplicabilitatea art. 8.
2. Art. 8 protejeaza viata privata a individului. In centrul acestei protectii se afla dreptul oricarei persoane de a nu expune publicului aspectele cele mai intime ale fiintei sale. Exista anumite elemente, in persoana noastra, in modul nostru de a gandi, care, din punct de vedere al conventiei, trebuie sa ramana inaccesibile. Nu este legitima disecarea, pastrarea, clasarea sau divulgarea unor date care se refera la domeniile cele mai secrete ale activitatii, orientarii sau convingerii unui individ, adapostite in spatele zidurilor confidentialitatii.
3. In schimb, activitati care sunt, prin insasi natura lor, publice si care se hranesc cu adevarat din publicitate nu beneficiaza in nici un fel de protectia oferita de art. 8.
4. Informatiile secrete detinute de serviciile de securitate ale statului, pe care reclamantul a solicitat sa le consulte, erau in principal legate de: a) participarea activa a unui anume Aurel Rotaru la o miscare politica; b) cererea sa pentru publicarea a doua pamflete politice; c) apartenenta sa la sectiunea tineret a unui partid politic; d) faptul ca nu avea antecedente penale (alin. 13).
5. Primele trei tipuri de informatie trimit exclusiv la activitatile publice, eminamente publice as spune eu, in masura in care activitatea politica si publicistica implica notiunea de public ca o conditie a existentei si succesului sau. Documentele nu aratau ca reclamantul ar fi votat pentru un anume partid politic - ceea ce, bineinteles, ar fi constituit o patrundere in zona interzisa de confidentialitate -, ci faceau dovada, in principal, a unor manifestari publice de militantism public ale lui Aurel Rotaru in cadrul unor organizatii publice.
6. In ce masura pastrarea unor documente privind activitatile eminamente publice ale unui individ incalca dreptul acestuia la viata privata? Pana acum, in mod corect dupa aprecierea mea, Curtea a decis ca protectia oferita de art. 8 vizeaza unele domenii confidentiale, precum datele medicale si sanitare, activitatea si orientarea sexuala, legaturile de familie, relatiile profesionale si comerciale, precum si alte probleme de ordin privat in care orice imixtiune a publicului ar constitui o depasire ilegala a barierelor naturale ale sinelui. Militantismul public in cadrul unor partide politice publice nu are, dupa parerea mea, nimic de-a face cu principiul care ridica protectia vietii private la rangul de drept fundamental.
7. Al patrulea element din informatiile pe care le continea fisierul in ceea ce il priveste pe reclamant trimite la o nota in care se arata ca acesta nu are cazier judiciar. In opinia Curtii chiar si aceasta informatie atrage o incalcare a dreptului la viata privata al reclamantului. Curtea a subliniat ca observatiile serviciilor romane de informatii (care contin informatii dintre care unele dateaza de mai mult de 50 de ani) includeau si cazierul judiciar al reclamantului si a concluzionat ca "astfel de informatii, atunci cand sunt sistematic stranse si arhivate intr-un fisier pastrat de agenti ai statului, vizeaza ®viata privata¯ in sensul art. 8 alin. 1 din conventie" (alin. 44).
8. Aceasta, mi se pare mie, depaseste in mod periculos sfera art. 8. A declara ca pastrarea de catre politie a cazierului judiciar a unei persoane aduce atingere art. 8 (chiar daca reiese, ca in speta de fata, ca individul in cauza nu are antecedente judiciare) poate avea consecinte incalculabile si importante in ceea ce priveste securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractionalitatii, valori pe care art. 8 le protejeaza in mod expres.
9. As fi acceptat, desi nu cu toata convingerea, ca pastrarea de catre politie a cazierului judiciar al unei persoane poate constitui o ingerinta in exercitarea dreptului la viata privata, dar m-as fi grabit sa adaug ca o asemenea ingerinta se justifica prin prevenirea unor infractiuni penale si protejarea securitatii nationale. Curtea nu a considerat util sa faca aceasta.
10. Bineinteles, confuzia mea nu are ca obiect decat cenzurarea de catre Curte a pastrarii de informatii de natura penala. Este absolut de inteles ca divulgarea gratuita si nelegitima a continutului cazierelor judiciare pune probleme din punct de vedere al art. 8.
11. Curtea pare sa acorde o importanta deosebita faptului ca "unele informatii au fost declarate false si risca sa aduca atingere reputatiei reclamantului" (alin. 4). Aceste preocupari pun doua probleme distincte: cea a inexactitatii informatiilor si cea a caracterului lor defaimator.
12. Unele dintre datele pastrate in fisierul reclamantului nu se refera in realitate la el, ci la o persoana care avea acelasi nume. Fara indoiala, aceasta inseamna informatii "false" din punct de vedere al reclamantului. Dar inexactitatea "unor informatii intrate in domeniul public" le transforma oare in date cu caracter privat? Logica acestui rationament imi scapa.
13. Inca o data recunosc fara nici o dificultate ca informatiile "false" stocate erau de natura sa ii afecteze reputatia. S-ar parea ca in ultimul timp Curtea incearca sa acrediteze ideea ca "reputatia" ar putea pune probleme din punctul de vedere al art. 8*1). Deschiderea art. 8 catre aceste noi perspective ar adauga protectiei dreptului omului o noua dimensiune incitanta. In opinia mea insa Curtea ar trebui sa atace frontal aceasta reforma si nu sa o abordeze aproape pe furis, ca o problema marginala a dreptului la viata privata.

--------------
*1) Hotararea Fayed impotriva Regatului Unit din 21 septembrie 1994, seria A nr. 294-B, pag. 50-51; Hotararea Niemietz impotriva Germaniei din 16 decembrie 1992, seria A nr. 251-B, pag. 36.

14. Daca as fi impartasit teza majoritatii, conform careia dreptul la viata privata protejeaza si informatii eminamente publice, as fi subscris si eu la pronuntarea cu privire la incalcarea art. 8, deoarece nu am nici o rezerva referitor la concluzia Curtii, conform careia pastrarea si folosirea de catre fortele de ordine a informatiilor privitoare la reclamant nu erau "prevazute de lege" (alin. 57-63).