Drept & Internet - noutati si opinii

Pornind tot de la raportul anual pe 2008 al Autoritatii pentru protectia datelor personale (vezi capitolul 3.1 Transmiterea de mesaje comerciale nesolicitate - pagina 35 si urmatoarele in care se prezinta si un caz de amenda pentru spam), am zis ca ar trebui sa vedem daca Spam-ul (a.k.a juridic vorbind mesaj comercial nesolicitat) este sanctionat in Romania sau nu.

Asa ca am cerut date de la autoritatile competente in domeniu. Prin email. Ce am primit:

• Autoritatea pentru date personale (ANSPDCP)
  În anul 2008 - au fost aplicate pentru mesaje comerciale nesolicitate 3 amenzi contravenţionale în cuantum total de 15.000 Ron (5000 RON fiecare) din care 2 amenzi au fost aplicate pentru e-mail şi una pentru SMS.
  În anul 2009 – au fost aplicate, până în prezent, pentru mesaje comerciale nesolicitate, 3 amenzi în cuantum total de 20.000 Ron (7000 Ron, 8000 Ron şi 5000 Ron), toate pentru sms-uri.

• Autoritatea pentru comunicatii - ANCOM (fost ANRCTI si ANC - competenta pina la 17 Martie 2009)
  
  Autoritatea a aplicat, în cursul anului 2008, 15 amenzi, fiind sancţionate 13 persoane juridice şi 2 persoane fizice. În acelaşi an, Autoritatea a mai sancţionat cu amendă 2 persoane juridice, întrucât acestea nu au transmis informaţiile solicitate în cadrul unor investigaţii privind transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, desfăşurate de instituţia noastră.
  Fiecare dintre cele 17 amenzi, menţionate mai sus, a fost în valoare de 1000 lei.
  În anul 2009 Autoritatea a aplicat 14 amenzi, după cum urmează:
  
  - 5 pentru efectuarea de comunicări comerciale nesolicitate (3 persoane juridice şi 2 persoane fizice);
  
  - 9 pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate (7 persoane juridice şi 2 persoane fizice).
  
  Dintre cele 14 amenzi, una a fost în valoare de 1000 lei, una în valoare de 10000 lei, restul fiind în valoare de 5000 lei.
  
  Astfel, în total, Autoritatea a aplicat amenzi în cuantum de 88.000 lei.
  
  Precizăm că nu a existat nicio persoană amendată de mai multe ori.

• Din 19 martie 2009, competenta a revenit catre Ministerul Comunicatiilor - MCSI care inca nu au raspuns la intrebari. E adevarat, mai sunt 10 zile pina curge termenul legal de raspundere la o petitie. Nu ca as astepta ceva - Gupi, care e mai raportor decat mine, imi spunea ca a trimis deja vreo 6 plangeri conform instructiunilor de pe site-ul MCSI si nu a primit nicio confirmare ca le-au fi primit.

Bun, deci pe partea guvernamentala ne-am lamurit.
In sectorul privat exista citeva initiative

• IAB Romania are standarde cu privire la email marketing, ba chiar si un centru de suport si sesizari unde pot fi primite sesizari cu privire la incalcarea standardelor (inclusiv dispozitiilor legale) de catre companiile membre ale IAB Romania (practic toti publisherii mari).

  Pina la ora actuala s-a primit 1 plingere referitoare la spam (facuta de mine), si care inca nu e rezolvata. (adica primesc spamul constant si nu am primit niciun raspuns de la firma in cauza). Mai asteptam..

• ABUSE.ro este un Blacklist romaneasc (RBL) preluat de APTI de la Dragos Manac. Incercam sa-l lansam in curind intr-o versiune mai buna, dupa care sa ii facem mai multa publicitate. Deocamdata inca primim cam 2 raportari/zi (medie pe luna august 2009)

Exista si abordari de educatie individuala. Ionut ne propune un raspuns tip pe care sa-l trimiti tuturor celor care trimit spam.

Eu primesc cam 3-5 spamuri romanesti pe zi (sunt abonat automat si fara acordul meu de la o revista de TIR-uri pina o revista a presei), e adevarat ca am adrese care sunt disponibile public pe web. Gupi zice ca primeste cam 5/saptamana, cele mai multe pe o adresa de mail nepublica, de admin.

Dar din experienta mea si de anii trecuti (cam de prin 2003)pina acum vorba buna merge la oamenii cu bun simt. In mare masura cei care trimit spam (si din Romania) fac parte din categoria agresivilor care profita de puterea prostiei lor. Iar mie unul mi-a cam ajuns sa am de a face cu astfel de personaje.

In fine, e bine sa notam ca lipsa de actiune se plateste. Deja Romania a intrat in top 10 al tarilor de unde se trimite spam, cum ne informeaza acum citeva zile Kaspersky Lab Apropo - 85% din traficul de mail din prima jumătate a anului, la nivel global, a fost spam.
In schimb in Franta s-a dat o amenda de 30 000 de euros, iar in Olanda 250 000 euro.

Va las pe voi sa trageti concluziile si sa raspundeti la intrebarea constatarea din titlu daca doriti.

Comisarul Uniunii Europene pentru consumatori a anuntat zilele trecute rezultatul unor anchete la nivel european cu privire la respectarea drepturilor consumatorilor de catre magazinele online.

S-au verificat 369 de magazine din 28 de tari. Din Romania au fost verificate 6 11 magazine (numele lor nu este public), toate din care 6 au fost puse pe lista magazinelor unde investigatia va continua pentru ca nu se respecta drepturile consumatorilor.

Desi comunicatul Comisiei nu precizeaza exact cauzele la fiecare magazin verificat, se precizeaza cauzele generale ale problemelor gasite la magazinele online (si toate sunt subiecte pe care le-am prezentat aici):

- informatiile de contact pentru fiecare magazin (si care, intre timp, a devenit un criteriu obligatoriu pentru participarea la Galele Premiilor E-commerce)
- informatii incorecte cu privire la descrierea produsului sau pretul final (si asta e subiect asupra caruia imi propun sa revin cu o experienta personala)
- informatii cu privire la dreptul de denuntare unilaterala

E important de precizat ca, de fapt, Comisia nu va putea sa ia nicio actiune directa importiva magazinelor, dar va putea cere autoritatii competente - la noi vad ca a fost selectata ANPC - sa ia masurile ce se impun.

In acelasi timp este interesant de vazut ca, in vreme ce legea comertului electronic este in vigoare din 2002, principala autoritate competenta a fost in fapt un ping-pong intre MCTI-MCSI si ANRCTI-ANC-ANCOM cu consecinte de aproape zero absolut pentru aplicarea legii. Cind de fapt probabil ar fi trebuit sa fie ANPC.

De fapt, nici in domeniul informarii consumatorului nu s-a excelat, existind de obicei putine informatii utile pentru utilizatorii finali - cum ar fi niste informari generale mai vechi ale APC Romania sau un scurt ghid al celor de la Galele Premiilor Ecommerce.

Sa mai remarcam ca nu e prima “reusita” a Comisiei, care a luat la ochi si site-urile ce vind ringtonuri.

Raportul anual pe 2008 al Autoritatii pentru protectia datelor personale pus pe site-ul Autoritatii (intersant document, mai ales prin prisma exemplelor concrete de investigatii si a actiunilor luate) imi prilejuieste lamurirea unei chestiuni pe care am discutat-o de citeva ori cu reprezentanti ai domeniului online.

Trebuie cerut CNP-ul unei persoane fizice atunci cind faci o comanda la un magazin online?

Parerea mea a fost de la bun inceput ca nu, dar Raportul mai sus amintit (vezi paginile 25-26) s-a lovit de aceiasi problema:

“Din investigaţiile efectuate în domeniul comerţului on-line, s-a constatat că o parte dintre operatori colectează şi prelucrează codul numeric personal al clienţilor persoane fizice, telefonic şi/sau on-line, invocând dispoziţiile Codului fiscal şi cerinţele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ar impune ca obligatorie colectarea CNP-ului pentru întocmirea facturilor fiscale,
începând cu 1 ianuarie 2007. Pe de altă parte, unii operatori nu colectează în nici o modalitate CNP-ul în scopul întocmirii facturilor fiscale, susţinând că nu există dispoziţii normative sau administrative în acest sens.

Faţă de dispoziţiile Legii nr. 677/2001 şi având în vedere că nu s-au identificat prevederi în Codul Fiscal, care să se refere la obligativitatea colectării CNP-ului beneficiarilor unor produse sau servicii în legătură cu emiterea facturilor fiscale, Autoritatea de supraveghere a solicitat punctul de vedere al Ministerului Economiei şi Finanţelor cu privire la existenţa unor dispoziţii legale exprese privind colectarea CNP-ului în scopul întocmirii facturilor fiscale, în sensul asigurării respectării legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.”

Deci e clar ca Autoritatea spune ca nu exista niciun motiv pentru colectarea acestor informatii - lucru normal daca ne uitam la legea 677/2001, care prevede clar la art 8 situatiile limitate in care este permisa prelucrarea datelor cu caracter personal avand functie de identificare.

Pentru ca am mai intalnit si in alte circumstante argumentarea ref la normele MF, am intrebat la Autoritate daca au primit raspunsul la solicitarea trimisa. Mi-au raspuns acum citeva zile cu raspunsul primit:
” Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, conţinutul facturilor este reglementat de art. 155 alin. (5) din Titlul VI din Codul fiscal, care transpune art. 226 din Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Printre informaţiile obligatorii menţionate la acest articol nu figurează înscrierea CNP ului persoanelor fizice.

De asemenea, în ceea ce priveşte celelalte impozite prevăzute de Codul fiscal, respectiv impozit pe profit, impozit pe venitul microinteprinderilor, impozitul pe venit, impozite şi taxe locale, impozit pe veniturile nerezidenţilor, impozit pe reprezentanţe şi accize, vă comunicăm că nu sunt prevederi prin care să se stipuleze colectarea CNP ului clienţilor în scopul întocmirii facturilor fiscale”

Mie mi se pare ca situatia este mai mult decit clara acum. Nu exista nici o motivatie legata de legislatia fiscala care sa permita magazinelor online sa ceara aceasta informatie.

Mai mult decit atit, daca exista o astfel de baza de date cu informatii legate de CNP-uri acestea trebuie sterse definitiv, asa cum rezulta chiar dintr-unul din cazurile explicate in raport.

“În baza constatărilor rezultate din investigaţie, Autoritatea de supraveghere a dispus prin decizie ştergerea codurilor numerice personale existente în baza de date a societăţii, întrucât operatorul nu a prezentat un scop determinat, precis şi legitim pentru a justifica prelucrarea codului numeric personal, potrivit art. 4 şi art. 8 din Legea nr. 677/2001.”

Deci raspunsul este : NU trebuie cerut CNP-ul.
Aviz consumatorilor si magazinelor !

Un recent ordin al Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor prezentat pe avocatnet (Ordinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului nr. 433/2009 privind unele masuri de informare a consumatorilor a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 444, din 29 iunie 2009)are un articol interesant referitor la site-urile web de comert electronic:

Art 3 Operatorii economici care administreaza site-uri de e-commerce (comert electronic) sunt obligati sa prezinte pe prima pagina a site-ului (home page) un link catre adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, adica www.anpc.gov.ro

La o prima vedere a noului articol nu pot sa imi opresc un zimbet, aducindu-mi aminte ca in studiul facut anul trecut pentru piata de comert electronic a existat o intrebare exact pe tema asta, cu rezultate poate suprinzatoare. Notam in raport:

Hăţişul de autorităţi care par să aibă atribuţii în domeniul comerţului electronic este una din chestiunile care nu par a fi desluşite de comercianţii online din România. La această întrebare cu răspuns multiplu (Care din cele de mai jos, consideraţi ca fac parte din organismele care reglementează comerţul electronic?) doar 23.5% bifează şi ANC; 41,18% Autoritatea Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, iar 45 % ANPC - Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorului. În schimb apar ca organisme care reglementează domeniul Ministerul Comunicaţiilor si Tehnologiei Informaţiei cu 41%, Asociatia Naţionala pentru E-Commerce cu 31,37% şi Asociatia pentru Protecţia Consumatorului cu 19%.

Intre timp ANC nu mai are atributii pe domeniul de comert electronic care au trecut la MCSI, ca sa desavirsim bulibaseala institutionala.

Citeva note de-ale mele pe baza noii obligatii:
- intra in vigoare la 29 iulie 2009;
- nu se prevede nicio sanctiune directa pentru nerespectarea sa (uups)!;
- nu se prevede nici modalitatea cum trebuie indeplinita obligatia - nici daca sa fie scrisa cu text alb pe fond alb si nici daca sa fie scrisa cu font de 4 (stiu sunt cinic, oamenii se bazeaza pe buna credinta a comerciantilor);
- sunt curios cum o sa se schimbe obligatia cind o sa se schimbe numele autoritatii. :)

In rest, nu cred ca e o idee chiar rea, desi ar fi fost cu mult mai util un link catre o sectiune specifica din site-ul ANPC care sa vorbeasca despre drepturile consumatorului in comertul electronic intr-un limbaj usor inteligibil. (site-ul actual este extrem de neprietenos si nici nu stiu daca are informatii in acest domeniu).
Dar oricum e o miscare inteligenta de SEO, nu ? :)

Am facut ieri o masa rotunda cu APTI si avocatnet.ro despre licitatiile de tip bomba sau micro-licitatii. Din punctul meu de vedere a iesit bine, desi autoritatile nu au catadicsit sa apara (in afara de cineva de la MI). (vezi o relatare jurnalistica pe 9AM)

Citeva opinii din partea mea:
- elementul cheie al discutiei este daca un astfel de sistem este un joc de noroc. Definitia legala este stabilita prin HG 251/1999:

Prin joc de noroc se înţelege procedura de atribuire a unor câştiguri de orice fel, în funcţie de anumite elemente aleatorii - indiferent de modul de producere a acestora - cu perceperea, sub orice formă, a unor taxe de participare, directe sau disimulate.

Organizatorii microlicitatiilor zic ca nu e niciun element aleatoriu, cita vreme sunt doar alte persoane care liciteaza. Unii utilizatori spun ca unele sisteme de licitatii au tot felul de sisteme automate (boti) care liciteaza doar pentru a nu cistiga utilizatorii. (deci practic e un element “aleatoriu” pus chiar de organizator).

Parerea mea este ca atita vreme cit sistemul informatic nu este auditat de o terta parte independenta in mod regulat, acesta ar trebui sa fie considerat joc de noroc.
Nici in situatia in care exista un astfel de sistem lucrurile insa nu sunt certe. Personal, nu stiu daca s-ar incadra sau nu in definitia de mai sus.

- cei de la ePayment au declarat ca ei nu mai accepta astfel de site-uri, dupa citeva tzepe primite si dupa ce au primit o opinie juridica ca exista “un risc ridicat ca un astfel de sistem de a fi calificat ca joc de noroc". (ca un side-info, tot de la ei am aflat ca nu se stocheaza toate datele cartilor de credit procesate de ei, mai ales acum ca tocmai au primit certificare PCI DSS) Se pare ca si operatorii de telefonie au luat o decizie similara pentru valori mari.

- cei de la plationline au spus ca ei au astfel de clienti si pina acum nu au primit nicio plingere din partea consumatorilor. In schimb au declarat ca fac verificari atit direct asupra firmei, cit si indirect prin chestionarea consumatorilor ce depun bani prin ei.

- reprezentantii celor 3 organizatori de licitatii bomba (din cei peste 30 care se pare ca exista in Romania - vezi o lista pe licitatiiforum.ro) au fost de acord ca trebuie facut ceva pentru ca acest domeniu sa nu fie sinonim cu “tzeapa". Dnul Cazacu de la bidandwin.ro a fost cel mai vocal in sustinerea unei asociatii patronale care sa impuna auditarea softului folosit si a realizarii unui fond de garantare al cistigurilor. Desi sunt la inceput si trebuie sa obtina acordul mai multora, cred ca e o idee buna, mai ales in conditiile incurajarii auto-reglementarii de legea 365/2002. (sigur intrebarea de la primul punct ramine actuala)

- cred ca inca exista o lipsa acuta de informare in rindul consumatorilor cu privire la participarea pe astfel de site-uri. Incepind de la minimele elemente de siguranta ce trebuie cautate (date de contact ale firmei, numere de telefon functionale, opinii ale altor consumatori care au apelat la serviciile lor) pina la mijloacele corecte de a face o plingere, ca si o actiune concertata, in cazul mai multor plingeri prin intemediul asociatiilor de consumatori.

Aici inchei. Daca pina aici nu sunteti suficient de multumiti de text, poate va (ne)multumeste mai mult si nota finala de mai jos.

Read more »

Dupa ce mi-am prins urechile uitindu-ma peste legislatia privind garantiile si incercind sa inteleg cine ce si cum - am ajuns la concluzia ca exista 3 tipuri de asa-zise garantii pe care un consumator le are in momentul in care cumpara un produs:

a) raspunderea legala pentru pentru lipsa de conformitate (uneori numita si garantie - e in lege, deci nu trebuie pusa pe hartie). Asta inseamna ca in conformitate cu legea, daca un client observa ca produsul cumparat nu este la fel cu ce a fost informat la magazin, sau in publicitate sau in manualul de utilizare, atunci poate sa duca produsul inapoi, iar comerciantul are obligatia (acum in termen de 15 zile lucratoare) sa il aduca la conformitate (reparare sau inlocuire in functie de ce zice clientul) - fara plata. In afara de asta clientul poate cere si bani inapoi. (evident nu concomitent cu repararea sau inlocuirea)

In primele 6 luni de la cumparare, consumatorul nu trebuie sa dovedeasca neconformitatea, se considera ca a existat la data cumpararii. Pentru perioada de la 6 luni la 2 ani, lipsa conformitatii va trebui dovedita de consumator.
Temei juridic: Art 5-14 legea 449/2003, republicata 2008 si modificata deja prin OUG 174/2008
Termenul de 15 zile introdus de OUG 174/2008 se refera la acest aspect.

b) Raspunderea legala pentru vicii ascunse - art 1352 Cod Civil (vanzatorul raspunde pentru viciile ascunse ale produselor livrate cumparatorului, indiferent de buna sau reaua–credinta a vanzatorului) Se poate face actiune in 6 luni de la data descoperirii viciului.
Viciul este ascuns, atunci cind nu putea fi descoperit de catre cumparator la o verificare normala.
Exista deja ceva doctrina in domeniu, asa ca nu are rost sa ma detaliez, doar sa amintesc ca trebuie ca viciul sa fi existat in momentul incheierii contractului si trebuie ca viciul sa fie grav.
Este interesant ca dispozitiile legale din acest domeniu sunt supletive, deci ele pot fi modificate prin contract. Sunt curios daca un contract de adeziune ar putea sa deroge de la aceste dispozitii, dar asta e deja alta poveste.
Temei juridic - art 1352 si urm Cod Civil

c) Garantia comerciala, care nu este obligatorie si e bine definita in lege ca un “angajament asumat de vanzator sau producator fata de consumator, fara solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a pretului platit de consumator, de reparare sau de inlocuire a produsului cumparat, daca acesta nu corespunde conditiilor enuntate in declaratiile referitoare la garantie sau in publicitatea aferenta”. Asta e documentul care il da magazinul.
Dar daca vanzatorul sau comerciantul declara in materialele puse la dispozitie ca DVD-ul vindut va functiona 5 ani, atunci are si o obligatie legala de garantie in acest sens.

Temei juridic: Art 19-22 legea 449/2003, republicata 2008 si modificata deja prin OUG 174/2008

Deci eu producator sau vinzator de electronice, ca sa te atrag pe tine client, iti zic ca produsul functioneaza 5 ani: daca in termenul prevazut in aceasta garantie DVD- writerul pe care eu ti-l vind se strica, eu ti-l iau inapoi si ti-l repar. (sau inlocuiesc).

Doua chestiuni importante, zic eu, cu privire la garantia comerciala:

- ea nu este obligatorie sa fie data in scris de catre comerciant, dar daca clientul o cere - trebuie sa il trimita - cum zice legea “garantia va fi oferita in scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil si accesibil acestuia. ” Suport durabil inseamna si pe email. Majoritatea magazinlor sau producatorilor o trimit o data cu produsul.

- o chestie importanta si deseori uitata e alin 1 al art 20 ce zice “(1) Garantia trebuie sa cuprinda mentiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului si sa ateste in mod clar ca aceste drepturi nu sunt afectate prin garantia oferita. ” Aici - in mod logic- legiuitorul s-a referit la garantia legala pentru conformitate si pentru viciile ascunse (a+b) - deci garantia comerciala trebuie sa contina o fraza prin care ii anunta pe clienti ca aceasta garantie nu le afecteaza drepturile de la a+b

Mi se pare extrem de confuza situatia si sper ca am reusit sa o destelenesc putin. Sper ca am inteles-o corect - corecturi si sugestii sunt binevenite.

Cum business-ul online e in floare si toate lumea inregistreaza domenii si lanseaza noi site-uri, se vede o problema din ce in ce mai mare referitoare la conflictul cu marcile inregistrate. Desi e bine sa inregistrezi o marca inainte de a-ti lansa afacerea, stiu prea bine ca in practica nu se intampla asa.

Dar pentru a evita o gramada de probleme ulterioare, se poate face o cautare ref. la ce marci inregistrate sunt protejate in Romania (si in afara), pentru a evita conflictul cu una din ele.

Problema este un picut mai complicata, pentru ca vorbim de cautarea in 3 baze de date (explic mai jos de ce). Inainte de aceasta sa intelegem ca o marca nu ofera protectie pentru toate produsele si serviciile, ci doar pentru cele care au fost desemnate la inregistrare (exista o clasificare de la Nisa - varianta 9 care imparte toate produsele si serviciile in 45 de clase. Vezi si o versiune mult mai detaliata in engleza.) Este bine sa identificati intai in ce categorie de produse si/sau servicii va intereseaza sa vedeti daca exista o marca inregistrata:

1. Baza de date cu marci depuse la nivel national a OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si marci) cuprinde practic toate marcile depuse pe cale nationala (inclusiv cele pentru care doar s-a realizat depozitul, dar marca nu a fost inca acordata - deci pot fi si contestate in cadrul procedurilor din fata OSIM). Desi baza de date are un caracter experimental, rezultatele sunt destul de bune si coerente.

2. Baza de date cu marci comunitare realizata de Oficiul pentru Armonizarea Pietei Interne cuprinde marcile protejate la nivelul Uniunii Europene (si deci care sunt protejate si in Romania). Baza de date este extrem de bine intretinuta si relevanta. Sistemul permite si depunerea unui marci comunitare online (inclusiv in limba romana). De fapt acelasi lucru este valabil si pentru design-ul comunitar.

3. Baza de date cu marci protejate international conform Sistemului de la Madrid realizata de Organizatia Mondiala de Protectie a Proprietatii Intelectuale (OMPI). Baza de date are toate inregistrarile de marci internationale facute prin sistemul de la Madrid si care sunt in vigoare sau au expirat in ultimele 6 luni. Actualizata zilnic.
Daca va intereseaza ce marci sunt protejate in Romania, aici trebuie sa scrieti la “designated contracting parties” sintagma RO (cind am facut eu cautarea am gasit 127 853 rezultate).

Deci e important de inteles ca doar o simpla cautare in baza de date a OSIM poate sa fie insuficienta. De asemenea, daca vreti sa inregistrati o marca care ar putea fi similara cu alta (nu cautati doar identitatea de termeni, ceea ce in cazul unui depozit s-ar putea sa nu fie suficient), e bine sa faceti si o cercetare documentara mai complexa (se poate face la OSIM sau de catre un consilier in proprietate industriala ori un avocat specializat). Bazele de date in care se face cautarea sunt aceleasi.

Sper sa va fie de folos.

Daca raspunzi rapid la el, da. Asta e raspunsul Curtii Europene de Justitie in interpretarea directivei europene privind comertul electronic.

Prilejul l-a constituit un caz din Germania in care paratul nu avea numarul de telefon pe site, ci doar un formular web.

Instanta europeana s-a referit la interpretarea urmatorului text din directiva:

În plus faţă de alte cerinţe stabilite în dreptul comunitar privind furnizarea informaţiilor, statele membre veghează ca furnizorul de servicii să facă posibil un acces uşor, direct şi permanent al destinatarilor serviciului şi al autorităţilor competente cel puţin la următoarele informaţii:
(a) numele furnizorului de servicii;
(b) adresa geografică la care este stabilit furnizorul de servicii;
© coordonatele furnizorului de servicii, inclusiv adresa de poştă electronică la poate fi contactat rapid şi să se comunice cu el în mod direct şi eficient cu acesta;

Articolul a fost interpretat astfel incat punctul c) poate fi indeplinit prin afisarea numarului de telefon sau de fax, dar nu obligatoriu. Iar un formular web la care se raspunde in maxim 30-60 de minute poate sa indeplineasca acest criteriu.

Cum legea romana e mai precisa traducind implementind punctul c ca:
c) numerele de telefon, fax, adresa de postã electronicã si orice alte date necesare contactãrii furnizorului de servicii în mod direct si efectiv;
probabil ca problema nu se pune atit de acut.

De altfel oricum decizia nu inseamna ca un simplu formular pe o pagina web rezolva problema informarii (ca principiu de baza in comertul electronic), celelalte obligatii de a pune numele si zona geografica in care opereaza fiind prevazute chiar de directiva.

Desi interpretarea CEJ poate parea ciudata, interesant este spiritul in care a fost gindita - precizat in mod expres cel de promovare si nu de restrictionare a comertlui electronic in orice mod. Tocmai de aceea daca o firma vrea sa puna un formular web si nu o adresa de email e liber sa faca acest lucru si sa respecte dispozitiile legale.

(Nu intru aici in dezbaterea ref la cine sunt exact furnizorii ai societatii informationale care au aceste obligatii - ar lua prea mult spatiu)