Drept & Internet - noutati si opinii

Saptămâna trecută s-a lansat GPeC - Galele Premiilor E-commerce 2013, ale cărei avantaje de peste 2500 de euro pentru magazinele participante sunt structurate într-un infografic. Mai multe nu zic, că sunt subiectiv, fiind unul din partenerii Gpec 2013 prin proiectul Trusted.ro. :)

Dar astăzi vreau să vă explic un pic despre pagina unică de informare, un subiect introdus acum partial in criteriile de eligibilitate la Trusted.ro, iar cealaltă parte în criteriile de jurizare ale Gpec 2013.

Nu vi s-a întămplat niciodată să căutați o informație pe un site (în cazul nostru de comerț electronic) și să vă enervați că nu îl găsiți? Fie datele de contact ale magazinului, un număr de telefon, ce metode de plată acceptă, timpul de livrare, etc?

Ca unul care am văzut o tonă de site-uri (majoritatea fie prin jurizare la Gpec, fie la Trusted.ro), iar pe unele am intrat ca sa cumpăr, îl găsesc un impediment major care mă poate determina să plec la un alt site.

Ideea este cum ar fi ca să știi atunci când intri pe un site că vei găsi pe pagina de contact toate informațiile primare care te pot interesa în decizia de cumpărare?

Acum un an de zile, înainte să se lanseze Gpec 2012, am pitrocit această idee să vedem dacă poate fi inclusă în criteriile de jurizare și am decis să o amânăm un an pentru a o putea explicita mai bine. Între timp am văzut că în Germania se standardizează ceva în comerțul electronic - butonul de comandă, am dezbătut cu magazinele online ideea noastră și în cele din urmă am decis să o includem anul acesta parțial în noile Standarde Trusted.ro (informațiile cu bold de mai jos), iar parțial în criteriile de jurizare de anul acesta (punctul 10 - primul bullet point).

Și mai practic - nu ar fi bine ca să fii sigur că daca un site este de încredere, atunci are o pagina de informare (de obicei pagina de contact) unde să găsești toate informațiile de mai jos într-un mod ușor de înteles: (evident, tabelul de mai jos este doar un model exemplificativ, nu pentru un copy&paste)

Numele complet al firmei	SC FIRMA MEA SRL
Nr. Inreg Registrul Comertului	JXX/YYYY/ZZZZ
CIF	RO 00000
Capital Social	200 RON
Nr. Inreg ANSPDCP	10000 (cu link)
Sediul social sau punct de lucru firma	Str. Sperantei nr. 34, sector 5, Bucuresti, cod postal 051212
Nr. Tel, e-mail, fax si alte date de contact	Telefon 021.xxx.xxx, Fax: 021 xxx xxx, e-mail: adresamea at magazinulmeu.ro , Cont twitter, Cont facebook, Cont YM, LiveChat etc.
Scriptul marcii TRUSTED / sau alte marci de incredere	Afisarea marcilor de incredere primite de la terti in aceasta pagina (de exemplu: afisarea logo-ului TRUSTED, GeoTrust, ISO etc.)
Link catre termeni si conditii	www.magazinulmeu.ro/termenisiconditii
Link catre politica de confidentialitate	www.magazinulmeu.ro/confidentialitate
Metode de plata acceptate	- Ramburs - Plata prin card online (pentru cei care au acest serviciu, mentionarea numelui procesatorului cu link catre website-ul acestuia) - OP - la sediu Link catre pagina despre metodele de plata acceptate (detaliate)
Metode de livrare	- Ridicare la sediu - Serviciu de curierat rapid (mentionarea numelui curierului) - Posta Romana Link catre pagina despre detalii livrare
Serviciu de conciliere interna	Link catre procedura de conciliere interna oferita (magazinulmeu.ro/termeni#proceduraconciliere)
Politica de retur produse / link	www.magazinulmeu.ro/returnareproduse

Noi credem că o astfel de măsură (pe care unele magazine din Trusted.ro deja o respectă, măcar parțial) ar fi in beneficiul ambelor părți: atât clienți, cât și magazine online - deci ne-am hotărât să o promovăm ca pe o măsură de bună practică în domeniul comerțului electronic din România.

În măsura în care pare o propunere bună și pare ușor de implementat, ne gândim și la promovarea sa ca un standard în cadrul Trusted.ro.

Voi ce părere aveți?

Nota juridică - o bună parte din aceste informații sunt oricum deja cerute de lege (OG 130/2000) pentru informarea pre-contractuala a consumatorului ( Art3  alin 1 )

comerciantul trebuie sa informeze consumatorul in timp util, corect si complet asupra urmatoarelor elemente (…)

Alin 2 are și dispoziții referitoare la modul cum trebuie să fie comunicate:

in mod clar, usor de inteles de catre consumator, prin orice mijloc adaptat tehnicii de comunicatie la distanta utilizate, tinandu-se seama de principiile de buna practica comerciala in tranzactii si de principiile care guverneaza protectia minorilor si a altor persoane lipsite de capacitate de exercitiu, precum si de principiile referitoare la bunele moravuri.

Deci practic noi aducem doar o minoră interpretare termenului “ușor de înțeles de către consumator.”

Am moderat pe 10 Aprilie 2013 o masă rontundă despre drepturile consumatorilor în comerțul online, organizată de către proiectului Consumator European susținut de către Comisia Europeană.

Au mai scris și alții despre dezbatere mai pe larg, despre rolul Centrelor Europene ale Consumatorilor sau un caz concret prezentat care ridică niște semne de întrebare referitoare la standardul 3D secure și modul cum (nu) este explicat consumatorilor. Sau chestii amuzante.

Eu mi-am notat patru chestiuni care mi se par importante de împărtășit și publicului mai larg:

1. ANPC are pe site un prim draft al unei propuneri de proiect de lege care va implementa în legislația românească Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorului. Cum este doar un proiect ar fi prematur să facem supoziții, dar remarc că nu pleacă prea mult dincolo de textul directivei. (ceea ce în cazul acesta nu este prea rău)

2. Am apreciat faptul că domnul Meiu de la ANPC a susținut în mai multe rânduri necesitatea auto-reglementării, ca și a rezolvării problemelor cu comerciantul, înainte de a face o plângere la ANPC. De fapt chiar a spus că autoritatea (care oricum este subdimensionată la nivelul de plângeri care le primește) încurajează acest lucru pentru plângerile care le primește. Acest lucru mi-a adus aminte cât am insistat ca să includem în standardele Trusted.ro ca să fie o bună practică obligatorie pentru magazinele atestate Trusted.ro ca să aibă un sistem de conciliere internă, tocmai pentru a rezolva amiabil, pe cât posibil, problemele consumatorilor.

3. O chestiune concretă și utilă a fost și intervenția dnului Virgil Spiridon de la Serviciul Combaterea Criminalitatii Informatice din cadrul DIICOT, Politia Romana, care a punctat unde trebuie să faci o plângere în cazul în care ești victimă în cele mai des întâlnite cazuri penale de fraudă legate comerțul online:

• dacă este vorba de o înșelăciune (de ex. plătești un produs și nu primești coletul sau primești un colet gol. Ori cazul în care primești un produs evident diferit - ai comandat un telefon și primești suruburi) - plângerea se va face la secția de poliție din localitatea unde stai.

• dacă este vorba de comenzi online în care s-a folosit în mod fraudulos cartea ta de debit/credit - plângerea se va face la Serviciul de Combatere a Criminalitatii Informatice
• dacă este vorba de licitații frauduloase - plângerea se va face la Serviciul de Combatere a Criminalitatii Informatice

În ultimele 2 cazuri plângerea se poate face și online la efrauda.ro.

4. Iarăși o chestiune practică a reieșit din dezbatere legată de situația unei probleme legată de o comandă din străinătate. Trei posibile soluții au reieșit (mai ales pentru că in acest caz ANPC nu este competent):

• Încercare de rezolvare amiabilă, inclusiv prin Centrul European al Consumatorilor din Romania și organismele similare din UE.

• Dacă ai plătit cu cardul, poți să ceri un refuz la plată (chargeback)

  Indiferent de unde platesti cu cardul - ca platesti la POS fizic, ca platesti online in Romania sau strainatate, ai dreptul, daca ai primit un produs care nu-ti satisface cerintele, si daca nu ai reusit pe cale amiabila sa te intelegi, sa te duci la banca ta si sa faci refuz de plata (n.a charge back) pentru acea tranzactie si banca e obligata sa investigheze acel caz si in caz in care ai dreptate sa-ti dea banii inapoi. Este o regula impusa de Visa si Mastercard si de sistemul bancar", a explicat Horia Grozea, director in cadrul Netopia mobilPay.ro. (via Hotnews)

• Dacă nu merg soluțiile de mai sus poți face o plângere la Poliție, dar soluționarea cazului va depinde mult de colaborarea cu celelalte forțe de poliție din alte țări (de ex. în UK pentru o fraudă cu prejudiciu mic, Poliția nu are competență).

Doua evenimente recente din zona comerțului online mă fac să scriu această însemnare.

Una este raportată de colegii de la abuse.ro, care arată că oricine poate abona orice adresă de email la newsletter-ul principalelor magazine online din zona de IT&C din România.

A doua este legată de niște raportări cu privire la magazine care au primit atestarea Trusted.ro , deci implicit au declarat că nu fac Spam. Acestea se pare ca au încheiat niște contracte cu firme de „email marketing” (hmm!?!) care le intermediază trimiterea mesajelor magazinelor către o bază de date de vreo 2 milioane de adrese unde, zic cei care dau baza de date, au consimțământul destinatarilor pentru a primi astfel de mesaje.

Ca s-o spunem franc de la început: Cine vă promite o bază de date de vreo 2 milioane de adrese unde puteți să vă trimiteți newsletter-ul vostru nu face email marketing, ci este un spammer. Și un mincinos. Și da, poate să fie o acțiune ilegală pentru care inclusiv firma voastră (și nu doar ăia care vă dau baza de date) ce să atragă răspunderea contravențională și, eventual civilă. (doar ca la noi instituțiile competente să aplice legea nu prea își fac treaba). Iar contractul dintre voi nu vă v-a ajuta prea mult. Deci puteți să fugiți de aceștia!

Eu cred că aici ar trebui să se termine discuția noastră, dar pentru că din întrebările magazinelor am ajuns la concluzia ca par a fi mai degrabă naivi sau a găsi chichițe legale că să ascundă o realitate, am zis că nu strică să folosim ocazia ca să lămurim câteva aspecte juridice legate de consimțământ și mesajele prin email:

Consimțământul destinatarului

Reprezintă cheia înțelegerii subiectelor de mai sus. Fără consimțământul destinatarului, vorbim în mod clar de un spam ordinar.

Dar ca să obții acest consimțământ, trebuie să fii sigur că vine de la destinatar. În cazul abonării printr-un formular de pe web, lucrul acesta se face de obicei prin double opt-in, tocmai pentru a evita situația în care sunt adăugate tot felul de adrese ale „prietenilor”, exact ca în cazul de la abuse.ro. Dacă nu o faci, atunci nu poți să fi sigur că ai obținut consimțământul de la cine trebuie. Deci nu îl ai. Deci spam.

Manifestarea de voință liberă, specifică și informată

Aceasta este definirea consimțământului din Directiva 95/46/CE, transpusă și la noi prin legea 677/2001 și este valabilă pentru orice prelucrare de date cu caracter personal. (evident, cu excepțiile prevăzute în lege)

Liberă înseamnă că nu te-a obligat nimeni să te înscrii.
Specifică înseamnă că ți-ai dat acordul pentru a primi newsletter-ul magazinului XYZ.ro. (Nu pentru a primi newsletter de la orice viitor partener extraterestru al XYZ.ro).
Informată înseamnă că ți s-a spus clar și inteligibil că te abonezi la newsletter-ul respectiv. (nu că obții o astrogramă gratuită și apoi te trezești că de fapt ai acceptat sa donezi un rinichi prin niște termeni scriși cu font de 3).

Explicația și mai pe larg a acestor termeni o găsiți în Avizul 15/2011 privind definiția consimțământului a Grupului de Lucru Articolul 29.

Datele trebuie să fie colectate în scopuri determinate, explicite și legitime

Este unul din principiile prelucrării datelor, prevăzut în art 4 legea 677/2001, cunoscut și ca „specificarea scopului prelucrării” (explicitat mai în detaliu în Avizul 3/2013 al Grupului de Lucri Articolul 29 cu privire la limitarea scopului)

Asta înseamnă că nu poți colecta date pentru un scop vag sau pentru o utilizare viitoare pe care nici tu nu o știi (ex. Scopul preluării adreselor tale de email va fi partajarea lor cu orice partener viitor al firmei în vederea satisfacerii nevoilor de marketing ale acestor parteneri).

Concluzie?

Evident, explicațiile de mai sus sunt pentru cei care doresc cu bună credință să facă o campanie prin email. Cei care dincolo de aspectul legal, înțeleg că altfel o să-ți enervezi potențialii clienți și o să-ți denigreze imaginea firmei tale pe Internet. Care se repară foarte greu. Și nu dând în judecată pe cei care au prezentat adevărul, chiar dacă ție nu îți place.

Din decembrie 2012/ianuarie 2013:

1. Guvernul Romaniei a propus in noul proiect de lege de punere în aplicare a Codului de Procedură Penală trimis la Senat niste modificari ale procedurii de acces la datele de trafic stocate in conformitate cu noua lege Big Brother 82/2012. Mai multe detalii pe site-ul ApTI:

   Pe scurt, două noi importante propuneri:

   1. această solicitare poate fi făcută doar cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi. Diferenţa, faţă de actualele prevederi, constă în aceea că autorizarea judecătorului este acum necesară pentru toate organele de urmărire penală, şi nu doar pentru organele de cercetare ale poliţiei judiciare.

   2. datele pot fi solicitate doar atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.

2. Curtea Constitutionala din Austria, sesizata (de 11 000 de cetateni!) cu neconstitutionalitatea legii nationale privind pastrarea datelor de trafic informational a trimis la Curtea Europeana de Justitie citeva intrebari referitoare la modul cum aceasta directiva ar incalca Carta UE privind drepturile omului. Mai jos textul integral al intrebarilor care ar trebui sa rezolve o data pentru totdeauna mascarada asta cu datele de trafic.

Read more »

Citeva stiri interesante din ultimele saptamani despre ce se mai intampla prin lume cu drepturile digitale:

1. EDRi a organizat Saptamina Cenzurii Absurde pe Twitter acum vreo 2 saptamani pentru a demonstra cum in ultimii ani, companiile private au ajuns să decidă tot mai frecvent ce este “adecvat” șî “neadecvat” pe Internet și ce fel de conținut Internet avem dreptul să accesăm.
   Vedeti top 5 si dincolo de el, ce include:

   • titlul unei carti: „Vagina” - pe Apple
   • jailbreak - pe Itunes

   • doua puncte - scandalul NippleGate - pe Facebook

2. Nume de domenii din Europa, inclusiv .eu sau .ro au inceput sa fie blocate pe motive de contrafacere. Comunicatul oficial al Europol nu intelege diferenta intre incalcarile drepturi de autor (copyright) si marca (trademark), dar astea sunt detalii, nu?. Probabil ca au facut ceva gresit de le-au luat domeniile. Mai conteaza legile care zic ca ar trebui o decizie a unui judecator? Nu stim care au fost, le-a descoperit torrentfreak pe unele din ele.

   Câteva zile mai târziu, în 30 noiembrie 2012, mai multe site-uri BitTorrent, inclusiv Torrentz.eu, Fenopy.eu and BTscene.eu au fost puse „on hold” de către EURid, Registrul european pentru nume de domenii Internet. Titularii numelor de domenii respective nu au fost informati cu ce au gresit sau de ce sunt acuzati. Asa ca s-au mutat pe alte domenii.
   Vezi intreaga poveste.

3. Astazi Parlamentul European a adoptat 2 rezolutii nelegislative prin care cere reglementarea Neutralitatii Internetului Sa vedem ce face Comisia… La noi inca nu s-a format acel grup de lucru propus de ANCOM pe tema asta.


4. Si tot astazi si tot Parlamentul European a adoptat crearea unui sistem unitar de patente la nivelul Uniunii Europene, sistem extrem de criticat si de experti (vezi opinia Institutului Max Planck pentru Prop. Int) si care deschide larg calea catre patentele software si in Europa. Detalii pe site-ul FSFE Acu sa va astepti si la patente si procese idioate - pentru cei interesati de detalii aruncati-va o privire pe cele listate pe site-ul groklaw.

A. Ce inseamna accesibilitatea unui site web?

Accesibilitatea web se refera la accesul persoanelor cu dizabilitati la continutul web. Mai clar, accesibilitatea web inseamna un design web care permite persoanelor cu dizabilitati sa perceapa, inteleaga, navigheze si sa interactioneze cu paginile web in mod eficient si sa creeze continut web.
Sursa - W3C

M-am intalnit la conferinta Programatica cu Daniel Homorodean de la Arxia cu care am avut un inceput de discutie si apoi un ping-pong de mesaje pe tema accesibilitatii web. Pentru ca este un subiect care ar putea (si sigur ar trebui) sa intereseze mai multa lume, am zis sa punem si intr-o insemnare pe blog.

B. Obligatii legale referitoare la accesibilitatea web

1. Toate site-urile web publice sunt obligate sa aiba pagini web accesibile

Obligatia este cuprinsa in legea 448/2006 protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (vezi forma actualizata atasata articolului la final):

Art 71 (1)Până la data de 31 decembrie 2007, autorităţile publice au obligaţia să ia măsuri pentru:
a)accesibilizarea paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mintal;
b)utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice;
c)adaptarea telefoanelor cu telefax şi teletext pentru persoanele cu handicap auditiv.
(2)În achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea criteriului de accesibilitate.

Nerespectarea obligatiei se sanctioneaza cu amenda de la 6 000 la 12 000 de lei. Amenda se aplica de catre inspectorii sociali.

2. Site-urile de video/audio on demand pe Internet sunt obligate sa aiba pagini web accesibile

Pentru ca tot vorbeam intr-una din insemnarile trecute de decizia CNA referitoare la servicii audiovizuale nelineare (sau video sau audio on demand pe Internet) sa punctam ca si aceasta are o obligatie expresa pentru accesibilitatea acestora:

“Art. 24. - Furnizorii vor asigura accesibilizarea paginilor web proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării conţinutului audiovizual de către persoanele cu handicap, vizual sau auditiv, potrivit standardelor internaţionale pentru accesibilitatea web. “

3. In fine, exista un ghid de recomandari al MCSI (adoptat in 2008) pentru site-urile administratiei publice locale, care contine si recomandari mai detaliate referitoare la accesibilitate (in capitolul III).

Din cite stiu eu, ghidul nu a fost niciodata adoptat formal macar de MCSI, astfel incat dispozitiile sale ramin in mare pare ignorate.

C. Ce standarde/recomandari exista la nivel international

Aici vine Daniel care explica mai in detaliu care sunt principalele recomandari in domeniu:

Specificatiile W3C, WAI (mentionat si in documentul MCSI) sunt in esenta aici. Logica acestui demers este explicata succint tot pe site-ul W3C.

S-au dezvoltat 2 versiuni succesive de linii directoare: WCAG 1.0 in 1999 si WCAG 2.0 in 2008.
Urmeaza sa se adopte si WAI-ARIA, care deocamdata este doar in faza de “candidate recommendation”.

In lume, dar si in UE, sunt tot mai multe state care au clarificat problema prin abordarea unor standarde cu caracter obligatoriu, si chiar a unor proceduri de audit obligatorii, conduse de organisme dedicate in ministerele de resort. Acest proces a inceput demult, chiar dupa publicarea WCAG 1.0, dar standardele rezultate sunt nuantat diferite. In unele cazuri, doar o parte din institutiile publice sunt afectate, sau sunt afectate in mod diferit.

Diferentele vin din:

• ce versiune a WCAG e folosita

• ce nivel de conformitate si prioritate e considerat: WCAG 1.0 (care este inca folosit de multe state sau organizatii) defineste 3 nivele de prioritate (a web developer 1 must / 2 should / 3 may), care determina 3 nivele de conformitate (A – toate punctele de prioritate 1 sunt satisfacute, AA – proirities 1 si 2, AAA – toate nivelele de prioritate). Totusi, in privinta prioritatilor 2 si 3 standardele statale sunt flexibile, incluzand doar anumite puncte

• ce cerinte suplimentare (care nu sunt in WCAG) sunt adoptate de fiecare stat sau organizatie

Voi face trimiteri la cele de care ne-am lovit noi (adica Arxia) direct, lucrand pentru clientii nostri, in special din UE. Sunt multe state din afara UE care au adoptat aceste standarde (US, Canada, Australia – care merge si mai departe, cerand ca si siturile non-guvernamentale sa se conformeze). Alte exemple ce pot fi utile:

• Germania – BITV ( versiunea 2 conform cu WCAG 2.0, din 2011 )
• Olanda - bazat pe WCAG 1 A deocamdata (deci mai permisiv), insa cu mecanisme organizate de auditare in cadrul guvernului si o strategie de impunere foarte dura (pana in 2014, toate siturile autoritatilor publice se vor conforma, indiferent de momentul in care au fost lansate). Se va trece in curand la WCAG 2
• ONU si alte organisme transnationale au adoptat guidelines similare pentru siturile lor, de exemplu http://www.un.org/webaccessibility/guidelines.shtml pt UN (bazat pe WCAG 1)
• WCAG 1.0 Conformity AA este obligatoriu pt toate siturile Comisiei Europene inca din 2002
• Pentru o aplicare mai larga la nivel UE, exista initiative pentru adoptarea unor prevederi comune, cu caracter obligatoriu. Lucrurile s-au miscat foarte incet, mai serios dupa Riga Declaration din 2006, apoi UWEM, si Mandate M 376

Cam asta ar fi povestea accesibilitatii site-urilor web pe scurt. Sper ca sa ne miscam si noi mai cu spor si la nivel practic, nu doar teoretic.

De asemenea, pentru cei interesati pe 27 Noiembrie are loc Gala Persoanelor cu Dizabilitati, deja la a treia editie cu un titlu intructiva din acelasi registru cu ce ne propunem noi astazi - “Accesibilizati libertatea!”.

Inflamarea recenta a unei parti a media si a blogurilor in scandalul “listei de site-uri ilegale” (via CNA) (care arata si ca suntem departe de o discutie argumentata si mai degraba ne lasam prada emotiilor) poate aduce in discutie citeva subiecte juridice interesate, ce merita sa le punctam:

1. Poate CNA sa reglementeze Internet-ul?

Categoric NU.

Totusi CNA are competenta pe un domeniu destul de strict legate de anumite servicii pe Internet - cel explicat prozaic ca fiind “Radio si TV Online” sau Video-on-Demand . Acestea au intrat in competenta CNA prin Directiva Serviciilor Media Audiovizuale 2010/13/UE ( sau AVMS) transpusa in legislatia interna (inclusiv prin) Decizia 320/2012 a CNA.

Definitia din legea romana a audiovizualului este urmatoarea:

serviciu „video la cerere” - tip de serviciu media audiovizual la cerere, neliniar, denumit şi video on demand, care oferă utilizatorului acces, la cerere individuală şi la momentul ales de către acesta, la vizionarea de filme, videoclipuri, spectacole, live sau înregistrate, precum şi alte tipuri de conţinut video reunite în cadrul unui catalog de programe, indiferent de forma sub care acestea sunt selecţionate şi organizate în cadrul catalogului;

Iar decizia nu se aplica:

a) serviciilor web care nu intră în concurenţă cu serviciile media audiovizuale, conţinutul audiovizual prezent pe site fiind doar ocazional şi accesoriu scopului principal al serviciului, cum ar fi site-urile web care conţin doar într-o manieră auxiliară elemente grafice animate, videoclipuri, fragmente din programele audiovizuale, dacă acestea sunt prezente doar ocazional şi exclusiv pentru ilustrare, scurte spoturi publicitare sau informaţii legate de un produs ori serviciu care nu este audiovizual;
b) site-urilor web care furnizează conţinut audiovizual generat de către utilizatori privaţi, în scopul punerii în comun şi al schimbului în cadrul unei comunităţi de interese, spre exemplu You Tube, Google, Vimeo; (si uita asa, desi nu e voie, unele servicii sunt promovate chiar prin lege!!)
c) oricărei forme de corespondenţă privată;
d) jocurilor de noroc online, inclusiv loteriile, pariurile şi alte forme de servicii din domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia jocurilor şi concursurilor difuzate, în condiţiile legii, în cadrul unui serviciu media audiovizual;
e) versiunilor electronice ale ziarelor şi revistelor;
f) motoarelor de căutare pe internet.

Acesti furnizori de servicii sunt obligati sa se notifice la CNA si sa respecte o serie de conditii (mai degraba de bun simt) detaliate in decizia mai sus amintita.

2. Are CNA-ul dreptul sa se pronunte pe dreptul de autor?

Categoric NU.

Nu exista nimic in legislatia specifica CNA care sa le dea competente in domeniul dreptului de autor, cu atit mai putin sa spuna ca un site este ilegal sau nu.

Pe de alta parte, daca ne uitam mai bine la extrasul din procesul-verbal al sedintei din 1 Noiembrie observam ca de fapt nici nu este clar daca au facut acest lucru. Nota oficiala zice:

Adresa nr.12971/07.09.2012 de la S.C. PRO TV SA - referitoare la servicii media audiovizuale la cerere nenotificate la C.N.A.
“Consiliul a hotărât să se trimită adresă către Poliție. În măsura accesului la site-uri, se vor transmite adrese de atenționare.”

Deci ProTV i-a atentionat ca exista servicii on demand care nu s-au notificat la CNA. Care este sanctiunea ne-notificarii? O contraventie. Doar ca, probabil, CNA nu a gasit cui sa aplice contraventia, de aceea a trimis adresa catre Politie (presupun doar).

In orice caz, eu nu am gasit deocamdata vreo hotarire a CNA sau vreo declaratie a lor care sa zica negru pe alb ca aceea ar fi “o lista de site-uri ilegale” sau site-uri care incalca dreptul de autor. Asta pentru ca nu sunt competenti sa o faca. (nu au atributii in acest sens).

Dar daca au facut-o in sedinta publica, atunci au dat-o in bara rau de tot.

Chiar si asa, din punctul meu de vedere, CNA ar fi trebuit inainte sa trimita lista catre Politie (sau sa o faca publica - lucru care oricum a fost doar o publicitate imensa pentru site-uri sau o atentionare sa se ascunda) ar fi trebui sa analizeze cel putin:

• - daca site-urile identificate se incadreaza in definitia citata mai sus (de ex. http://www.freshon.tv pare a fi mai degraba un tracker de torrente si nicidecum un serviciu de video on-demand)

• - daca site-urilor identificate li se poate aplica legea romana. (nu ma refer aici la domeniul web, exista niste reguli in directiva AVMS).

Iar cu lista care rezulta ar fi putut mai bine sa incerce sa identifice direct proprietarii site-urilor - de exemplu la cele din .ro - cu o adresa catre RoTLD.

De aceea impresia mea este ca CNA tocmai s-a legat la cap cu o problema pe care inca nu o intelege deplin.

3. Drepturi de autor si ipocrizie

3.1. Interesant este in schimb ca nimeni nu vorbeste de (inca) o modificare a legii dreptului de autor 8/1996, care a trecut prin Senat repejor si are toate sansele sa treaca la fel si prin Camera Deputatilor.
Si care iar are propuneri absurde si de “intarire a drepturilor de autor” de genul:

• noi remuneratii catre titularii de drepturi pe care trebuie sa le plateasca bibliotecile publice (alea cite or mai trai…)
• transferul drepturilor de autor catre mult-hulitele Organisme de Gestiune Colectiva (a.k.a UCMR-ADA, CREDIDAM sau UPFR), daca autorul moare fara mostenitori (Va mai aduceti aminte cazul Adevarul vs Jurnalul cand Uniunea Scriitorilor a cerut bani pentru Enigma Otiliei???)
• largirea definitiei de “la scara comerciala” catre “avantaje economice indirecte” - lucru importat din defunctul ACTA

… si altele pe care probabil nu am avut timp sa le verific in detaliu. In loc se semnati petitii si sa dati like-uri mai bine intrebati-i pe politicienii ce o sa va ceara votul in cam o luna despre ce fac in Parlament.

3.2. Si mai ipocriti mi se par cei ce sar de fund in sus cind interesul lor comercial imediat pare pus in pericol, dar cind e vorba de al altora se fac ca ploua.

Iar cei mai ipocriti sunt vasnicii aparatori ai drepturilor de autor, care s-au dat subit la fund cind a fost sa comenteze plagiatul ordinar al unui personaj politic ajuns in postura de prim ministru. Cred ca suntem ridicoli sa vorbim despre drepturi de autor, fara sa cerem sanctionarea celui mai flagrant caz aparut public in ultimii ani.

3.3. Personal, putin imi pasa de Voyo sau Vplay sau alte servicii. Daca au o problema unul cu altul (pe orice subiect) sa mearga in instanta de drept comun si sa se judece cum doresc (si aici are dreptate dnul Batrineanu de la ANISP) si daca instanta decide inchiderea site-ului (whatever that means) atunci asta este.
Probabil ca Vplay.ro ar putea sa fie laudat in viitor pentru ca ne arata ca romanii vor si pot sa plateasca pentru continut. Si ne arata si pretul minimal si oferta pe care o cauta. Deci exista un business case. (cam asta zice si Stefan). Pacat ca nici un leu nu ajunge si la autori.

In rest, ma enerveaza rau de tot cind cite o institutie publica incepe sa faca liste de “site-uri ilegale", incercind sa ia rolul unei instanta de judecata. Si chiar cind jurnalistii sau blogerii inteleg asta in mod gresit. E o lectie, pe care inca nu am invatat-o.

Pe scurt: Insemnare de promovare a proiectului Legi libere de la Restart Romania 2012

Acum 10 ani scriam un Ghid de utilizare a resurselor juridice romanesti de pe Internet.

Acum 6 ani ma intrebam (retoric) Cit de accesibila este de fapt legislatia romaneasca?

Astazi imi dau seama ca nici nu are rost sa ne asteptam de la Parlament sa dea o lege prin care Monitorul Oficial sa devina liber si nici ca Guvernul sau Ministerul Justitiei sa faca vreun portal eficient de legislatie romaneasca (desi au o obligatie europeana pentru N-lex), desi ar fi obligatia lor, conform practicii CEDO (termenul “prevazut de lege” inseamna nu doar ca masura respectiva sa aiba o baza in dreptul intern, ci se refera inclusiv la calitatea legii in cauza: astfel aceasta trebuie sa fie accesibila justiabililor si previzibila in efectele sale vezi caz CEDO VgT VEREIN vs. SWITZERLAND punctul 52)

Aceste este motivul principal pentru care am propus impreuna cu alti colegi proiectul Legi libere la Restart Romania 2012, dupa o discutie informala la finalul Open Media Challenge cu ceilalti participanti.

Textele legislative sunt in domeniul public, din punct de vedere al legii drepturilor de autor, la fel ca si jurisprudenta (atita cit exista prin proiectul Jurindex).

Uneltele tehnice s-au dezvoltat, perfectionat si chiar democratizat (in sensul accesibilitatii lor) in special in ultimii 5 ani - ceea ce inseamna ca o astfel de idee se poate implementa cu o mana de voluntari cu simt civic, in loc sa lasam ca cine stie ce institutie publica sa mai toace alte milioane de euro.

Ca atare - pentru ce dorim noi - un portal liber de legi si jurisprudenta, in format liber si nerestrictionat, in care cautarea sa fie punctul forte, iar din care datele sa poate fi exportate automat in mod liber si fara restrictii tehnice (ca juridice oricum nu sunt) ar trebui sa fie fezabil ca un proiect civic, cu implicare de know-how si programare din partea mai multor voluntari.

De aceea l-am propus la Restart Romania 2012. Va rog sa il votati, comentati sau partajati cu alti prieteni care ar trebui sa stie de el sau sa il sustina!

De asemenea, daca ati ajuns pina aici si va intereseaza sa va implicati activ (indiferent daca cistigam sau nu la Restart, care e mai degraba un pretext de motivare),dati-mi un email pe adresa personala.

Comentariile sunt inchise pe blog la aceasta insemnare, pentru ca sunt deschise pe pagina proiectului unde conteaza la votare.

O saptamina placuta!

PS: Da, stiu destul de bine de celelalte initiative de legislatie libera dintre care cel mai promitatoare in directia pe care o urmarim sunt civvic.ro (care are o baza de date libera, dar cu acte normative doar pina in 1996), Monitorul Oficial in format plain text de la Dsclex.ro sau PDF de la Kurtyan.org (cu ultima actualizare acum 1 an)