Domenii:  Penal. Infracțiuni privind comerțul electronic: falsificarea instrumentelor de plată; efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Criminalitate informatică: infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice, infracțiuni informatice.

 

 Pe rol, soluționarea recursului declarat de DIICOT - Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i, împotriva deciziei penale nr. 174 de la 23 aprilie 2009, pronunțată de  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ț i în dosarul nr(...).

 La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații inculpați D. D., asistat de avocați H. J. și D. J. N., apărători aleși și T. T. D., asistat de avocat T. E., apărător ales.

 Procedura completă.

 S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

 Reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond.

 A arătat că urmărirea penală a fost începută la 23 octombrie 2008 și că, ulterior, a fost extinsă, iar inculpații au fost audiați în prezența avocatului pentru toate infracțiunile și li s-a prezentat materialul de urmărire penală.
 Ca urmare. Instanța de fond a reținut greșit că pentru unele infracțiuni nu a fost începută urmărirea penală.

 Avocat T. E. pentru inculpatul T. T. D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

 A arătat că potrivit art. 238 Cod procedură penală, se extind cercetările, iar în cauză trebuia începută urmărirea penală. în mod corect instanța de fond a trimis cauza pentru refacerea urmăririi penale.

 Avocat D. J. N. pentru inculpatul D. D., a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.

 A arătat că pentru unele fapte urmărirea penală nu a fost începută și că actele de cercetare penală se efectuează anterior începerii urmăririi penale, iar dispozițiile procedural penale nu prevăd noțiunea de extindere a urmăririi penale.

 în cauză nu sunt probe privind existența unui grup organizat și nu sunt incidente dispozițiile art. 35 - 40 Cod procedură penală privind conexitatea.

 Avocat H. J. pentru inculpatul D. D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.

 Intimatul inculpat D. D., având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorilor aleși.

 Intimatul inculpat T. T. D., în ultimul cuvânt, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său.

 Asupra recursului de față:

Prin decizia penală nr. 174 de la 23 aprilie 2009,  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ț i a dispus, în baza art. 332 al.2 C.p.p., restituirea cauzei privind pe inculpații D. D., fiul lui E. și H., născut la 02.09.1985 în D Tr. S,(...), (...)B.,  .1,  .13, Județul M ,CNP (...), elev, fără antecedente penale și T. T. D., E. și S., născut la 21.04.1990, în  Tr. S , domiciliat în Tr. S,(...) A, CNP (...), elev, fără antecedente penale, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 42 al.1,3 din Legea nr. 161/2003, art. 48 din Legea 161/2003, art. 24 al.2 din Legea 365/2002 și art. 27 al.1 din Legea 365/2002, procurorului din cadrul DIICOT- Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i pentru refacerea urmăririi penale.

 Pentru a dispune astfel, instanța de fond, a constatat că prin rechizitoriul nr.62/D/P/2008 din 27.01.2009 întocmit de DIICOT - Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații D. D. și T. T. D.  pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.42 alin. 1,3 și art.48 din Legea nr. 161/2003 și art.24 alin. 2, art.27 alin. 1 din Legea 365/2002  cu aplic. art.41 C.p. și art.33-34 C.p.

în fapt, s-a reținut că, în noaptea de 19/20.10.2008 în jurul orei 100 o patrulă a poliției i-a surprins pe cei doi inculpați în fața unui B. ce aparținea Băncii Transilvania, moment în care cei doi s-au îndepărtat de B., iar inculpatul D. D. a aruncat din mână niște obiecte ce păreau a fi cartele. Fiind verificată zona de către echipa de polițiști s-au descoperit un număr de 5 carduri - blankuri ce aveau inscripționate cu pix de culoare albastră diverse grupe de cifre pe ele, precum și două bilețele în care erau trecute 7 grupe de cifre. Pe postamentul B. - ului au fost identificate și ridicate 5 chitanțe emise de bancomat.

 în momentul prinderii  în flagrant, asupra inculpatului D. D. s-a   găsit suma de 1830 lei, iar asupra inculpatului T. T. D., s-a găsit suma de 927 lei și, cu aceeași ocazie, cei doi au declarat că veniseră la bancomat pentru ca inculpatul D. D. să-și verifice  soldul. S-a constatat că, acest inculpat avea asupra lui un card cu nr.5299 1390 3889 5038, care îi aparținea, însă potrivit jurnalului Băncii Transilvania de la acea dată nu fusese utilizat la bancomatul respectiv.

Prin rechizitoriu, s-a mai arătat că cele 5 carduri au fost expertizate criminalistic, iar pe un card s-a identificat un fragment de urmă papilară creat de către inculpatul T. T. D. ( conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.(...)/16.01.2009 ) și în urma „citirii” celorlalte 4 carduri pe care nu s-au identificat urme papilare de către specialiști din E. de Combatere a D. Organizate C, a rezultat că acestea sunt valide, adică apte de a fi utilizate ( adresa nr.(...)/21.10.2008).

 De asemenea, s-a mai reținut că în urma relațiilor comunicate de Banca Transilvania a rezultat că, în noaptea de 19/20.10.2008 între orele 2200 -  0118 , patru dintre cele cinci carduri aruncate și analizate de E. C au fost utilizate pentru retragere de numerar.

Față de această stare de fapt, s-a arătat că, faptele săvârșite de inculpați  întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.42 alin 1 și 3 din Legea 161/2003 - accesarea fără drept a unui sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, art.48 din Legea 161/2003 - introducerea fără drept de date informatice în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, art.24 alin 2 din Legea 365/2002 - punerea în circulație de instrumente de plată electronice falsificate sau deținerea lor în vederea punerii în circulație, art.27 alin 1 din Legea 365/2002 - retragerea de numerar prin utilizarea unor instrumente de plată electronică falsificate, fără consimțământul titularului, toate aceste infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată - art.41 alin 2 C.p.

De asemenea, din probele administrate nu a rezultat că cei doi inculpați au falsificat cele cinci carduri, iar în cursul cercetărilor penale s-a încercat identificarea persoanelor ale căror conturi au fost afectate prin retrageri ilegale, însă fără niciun rezultat.

în  ședința publică din data de 16.04.2009, cei doi inculpați au formulat mai multe excepții privind nelegala sesizare a tribunalului, în acest sens au arătat că prin rechizitoriu, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.42 alin 1,3, art.48 din Legea nr. 161/2003 și art.24 alin 2, art.27 alin 1 din Legea 365/2002, însă pentru infracțiunile prev. de Legea nr.161/2003 nu există nici o dovadă în sensul săvârșirii acestora, deoarece procurorul nu a făcut decât să dea definiția acestor infracțiuni, fără a descrie modalitatea de săvârșire și probele pe care se întemeiază.  S-a susținut că, în cauză,  în raport de probele administrate s-ar putea reține numai infracțiunile prev. de art. 24 alin 2, art.27 alin 1 din L.365/2002, dar procurorul DIICOT a început urmărirea penală pentru infracțiunile prev. de art. 42 alin. 1,3,  art.48 din Legea 161/2003, alături de cele două infracțiuni prev. de Legea 365/2002 numai pentru a-și atrage competența materială.
Astfel, s-a susținut că,  cercetarea penală a fost efectuată de către un organ necompetent, întrucât cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile prev. de art.24 alin.2, art.27 alin.1 din Legea 365/2002, deși DIICOT  nu era competent  să efectueze cercetări cu privire la aceste fapte.
S-a arătat că articolul 12 din Legea 508/2004, prevede că sunt de competența DIICOT infracțiunile prevăzute în Legea 365/2002 dacă sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate, însă în rechizitoriu nu se reține  o asemenea încadrare. De asemenea, potrivit aceluiași articol de lege, DIICOT avea competența să cerceteze numai infracțiunile prev. de art.42,48 din Legea 161/2003, însă prin tertipuri procurorul DIICOT a efectuat urmărirea penală și pentru infracțiunile prev. de art.24 alin 2, 27 alin. 1 din Legea 365/2002, deși în cauză nu se aplică disp. art.35 C.p.p. rap. la art.45 C.p.p., deoarece în speță organele de urmărire penală nu sunt de grad egal, fiecare având o competență materială strict determinată.

O altă excepție, s-a referit la faptul că probele administrate au fost obținute ilegal sau au fost efectuate cu încălcarea normelor de competență materială cu consecința nerespectării dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței.
Astfel, pentru infracțiunile prev.  de art.24 alin. 2, art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, nu s-a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale, în dosar existând ordonanța din data de 24.10.2008 prin care în temeiul art.238 C.p.p. se extinde urmărirea penală pentru aceste două infracțiuni față de cei doi inculpați.

Față de procedeul procurorului, s-a arătat că articolul 238 C.p.p. reglementează extinderea cercetărilor penale, ci nu extinderea sau începerea urmăririi penale. Art.228 alin 1 Cp.p. reglementează începerea urmăririi penale, iar  din interpretarea textului de lege rezultă că urmărirea penală trebuie să fie începută printr-o rezoluție care conține în mod obligatoriu data și ora, fiind înregistrată într-un registru special.

Având în vedere aceste motive, s-a apreciat că toate actele efectuate ulterior acestui moment și toate probele administrate, sunt lovite de nulitate absolută și, întrucât nu s-a început urmărirea penală,  nici acțiunea penală nu putea fi pusă în mișcare, astfel că rechizitoriu nu este legal.

O altă excepție, a vizat încălcarea dispozițiilor privind procedura sesizării instanței și întocmirii rechizitoriului prev. de art.262 C.p.p. în sensul că prin același rechizitoriu, au fost trimiși în judecată cei doi inculpați și de asemenea, s-a disjuns cauza referitor la învinuitul G. E. P. pentru continuarea cercetărilor cu privire la infracțiunile prev. de art.2 alin. 1, art.4 din Legea 143/2000, art.24 alin. 1, 2, art.27 alin. 1,2,3 din Legea 365 /2002, art.42,48 din Legea 161/2003.

S-a arătat că, față de dispozițiile art.45 C.p.p. rap. la art.38 C.p.p., disjungerea nu poate opera dacă urmărirea penală este completă și în raport de disp. art.262 C.p.p., soluția de disjungere a cauzei prin rechizitoriu este nelegală, nefigurând printre soluțiile pe care procurorul le poate dispune.
De asemenea, o altă excepție invocată a fost aceea a efectuării majorității actelor de urmărire penală de către polițiști din cadrul E. C sau T. M, ci nu de către procurorul din cadrul DIICOT- Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i care potrivit art.12 alin 7 din Legea 508/2004 „ efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la alin 1” al aceluiași articol.
Prin urmare, s-a arătat că, procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală și în mod excepțional desemnează polițiști din cadrul poliției judiciare pentru efectuarea anumitor acte, dar în cauză majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de către polițiști din cadrul biroul menționate. S-a mai susținut că, prin ordonanța din 20.10.2008, în baza art.132 C.p.p., au fost delegați de către procuror efective din cadrul E. C sau T. M, iar la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului T. au participat și polițiști din cadrul IPJ M, fără a fi delegați în acest sens.

O altă neregularitate a actului de sesizare, a constat în aceea a nestabilirii cadrului procesual, nefiind identificate presupusele părți vătămate ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților.

Față de excepțiile invocate, s-a solicitat în baza art.300, art.332 alin. 2, art.197 alin. 2 C.p.p. restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în susținerea excepțiilor s-a depus și practică judiciară.

Verificând excepțiile invocate, în raport de actele și lucrările existente în dosarul de urmărire penală 62/D/P/2008 al DIICOT - Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i, tribunalul a constatat și reținut că inculpații D. D. și T. T. D., au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.42 alin 1,3 și art.48 din Legea nr. 161/2003 și art.24 alin. 2, art.27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu aplic. art.41 C.p.

Prin  rezoluția din data de 20.10.2008, procurorul DIICOT a dispus, în baza art.228 alin 1 C.p.p. începerea urmăririi penale față de cei doi inculpați pentru infracțiunile prev. de art.42, 48 din Legea 161/2003.

Ulterior, prin ordonanța din 24.10.2008, în baza art.238 C.p.p., procurorul a extins urmărirea penală față de aceeași inculpați pentru infracțiunile prev. de art.24 alin 1,2, art.27 alin 1,2,3 din Legea 365/2002.

Referitor la soluția dispusă de procuror prin ordonanța din 24.10.2008, s-a constatata că articolul 238 C.p.p. are ca titlu marginal extinderea cercetării penale și prevede că „ organele de cercetare penală dacă constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală…. este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice”.

în speță, s-a constatat că, organul de cercetare penală a propus procurorului extinderea urmăririi penale conform art.238 C.p.p. față de numiții D. D. și T. T. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.24,27 din L.365/2002, iar procurorul prin ordonanța din 24.10.2008 a extins urmărirea penală față de cei doi pentru infracțiunile menționate.

Având în vedere procedeul procurorului, precum și textul de lege invocat - art.238 C.p.p., s-a apreciat, că în cauză s-a aplicat o instituție nereglementată de  C o d u l   d e procedură penală - extinderea urmăririi penale.

Așa cum s-a arătat, în cauză s-a început urmărirea penală numai pentru infracțiunile prev. de art.42, 48 din Legea 161/2003, nu și pentru cele două infracțiuni prev. de art.24,27 din Legea 365/2002 pentru ca ulterior, prin rechizitoriu, să fie pusă în mișcare acțiunea penală pentru toate cele patru infracțiuni și să se dispună trimiterea în judecată a inculpaților D. D. și T. T. D..

Faptul că pentru primele două infracțiuni prevăzute de Legea 161/2003  s-a început urmărirea penală, nu are ca efect începerea urmăririi penale și pentru cele două infracțiuni prevăzute de Legea 365/2003, cât timp nu s-au respectat dispozițiile art.238 C.p.p. și art.228 C.p.p.

începerea urmăririi penale este riguros reglementată de art.228 C.p.p. care prevede că, aceasta poate fi dispusă prin rezoluție care trebuie să cuprindă data și ora la care a fost începută, urmând să fie înregistrată într-un registru special.

Până în momentul începerii urmăririi penale, activitatea desfășurată de organele de urmărire penală a constat în efectuarea actelor premergătoare astfel cum sunt reglementate de art.224 C.p.p., iar aceste acte au fundamentat luarea deciziei de începere a urmăririi penale, după care se procedează conform art.228 C.p.p., cu respectarea garanțiilor specifice fazei urmăririi penale.

împrejurarea că prin procesul verbal încheiat la 20 octombrie 2008, procurorul le-a adus la cunoștință învinuirile celor doi inculpați pentru toate cele patru infracțiuni nu au acoperit viciile de procedură referitoare la încălcarea disp. art. 228 C.p.p.

Prin nerespectarea dispozițiilor legale privind începerea urmăririi penale, s-a apreciat că s-a încălcat și dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 CEDO întrucât se lasă loc arbitrariului în ceea ce privește fazele procesului penal, cu consecințe asupra dreptului la apărare al persoanelor învinuite.

Față de motivele anterior expuse, s-a apreciat că procurorul nu a început urmărirea penală pentru infracțiunile prev. de art.24 alin. 2, art. 27 alin 1 din Legea 365/2002 față de inculpații D. D. și T. T. D., astfel că în mod nelegal, prin rechizitoriu, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de aceștia, pentru cele două infracțiuni și s-a dispus trimiterea lor în judecată.

De asemenea, s-a constatat că în cuprinsul rechizitoriului, procurorul în starea de fapt, a descris elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. 2, 27 alin. 1 din Legea 365/2002, iar în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 42 alin. 1 și 3 și art. 48 din Legea 161/2003, s-a rezumat la a reda conținutul textelor de lege care incriminează aceste infracțiuni, fără a face trimitere la probele și elementele pe care își întemeiază acuzarea , apreciindu-se că sub acest aspect nu au fost respectate disp. art. 263 C.p.p. pentru  infracțiunile prev. de legea nr. 161/2003.

Referitor la excepția privind extinderea competenței procurorului DIICOT și pentru cercetarea  infracțiunilor prev. de art. 24 alin.2, art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, deși era competent să cerceteze numai infr. prev. de art. 42 alin. 1,3 și art. 48 din Legea 161/2003 s-a constatata a fi nefondată.
Potrivit art.12 alin. 1 lit. d din Legea 508/2004 DIICOT, este competent să cerceteze infracțiunile prevăzute în Titlul III al Cărții I din Legea 161/2003. Prin urmare,  procurorul DIICOT avea competență să cerceteze infracțiunile din legea menționată și întrucât pe parcursul cercetărilor penale s-au descoperit indicii și cu privire la alte fapte, au fost cercetate toate infracțiunile, procedându-se conform  45 al.1 C.p.p. rap. la art. 34 lit. d C.p.p. întrucât între infracțiuni exista legătură, iar reunirea cauzelor se impunea pentru o bună înfăptuire a justiției.

Cât privește excepția privind efectuarea majorității actelor de urmărire  penală de către polițiști E. C sau T. M, s-a constatat că este de asemenea nefondată.

Articolul 12 alin 2 din Legea 508/2004 dispune că, procurorii specializați din cadrul DIICOT efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la alin 1 al aceluiași articol.

De asemenea, art.9 din aceeași lege prevede că ofițerii și agenții de poliție judiciară anume desemnați efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DIICOT, sub directa coordonare și controlul nemijlocit al acestora, dispozițiile procurorului fiind obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară. Același articol, prevede că actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară, din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

S-a mai constatat că art.21 din Legea 508/2004 prevede că dispozițiile din  C o d u l   d e procedură penală se aplică în mod corespunzător și în cauzele atribuite prin prezenta lege în competența DIICOT.

Din cuprinsul dosarului de urmărire penală, a rezultat că procurorul DIICOT, prin ordonanțele din 20.10.2008 șu 27.10.2008, a desemnat ca anumite acte de cercetare penală expres indicate în cele două ordonanțe să fie efectuate de ofițeri din cadrul T. M și E. C.

Așa fiind, procurorul DIICOT a dispus efectuarea unor acte de cercetare penală de către ofițerii anume desemnați în condițiile legii, cu respectarea dispozițiilor art.9 din Legea 508/2004 și ale art.135 coroborat cu art.132 C.p.p.

Faptul că la percheziția efectuată la domiciliul  inculpatului T. T. D. au participat și agenți din cadrul IPJ M (conform procesului verbal de efectuare a percheziției domiciliare) s-a constatat a fi irelevant în cauză, cât timp percheziția a fost efectuată de ofițeri din cadrul E.-T. M, delegați în acest sens de către procuror.

 Cât privește excepția referitoare la încălcarea disp. art.262 C.p.p.  în sensul că, prin rechizitoriu procurorul a disjuns cauza față de învinuitul G. E. P.  în vederea continuării cercetărilor față de acesta, s-a reținut că este nefondată.
Potrivit art.317 C.p.p. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în speță, prin rechizitoriu, tribunalul a fost sesizat numai cu infracțiunile reținute în sarcina inculpaților D. D. și T. T. D..
Prin urmare, instanța s-a pronunțat în limitele investirii, nefiind abilitată să examineze celelalte soluții dispuse de procuror prin rechizitoriu, întrucât exced competenței sale.

De altfel și critica privind neidentificarea părților vătămate prin faptele inculpaților s-a constatat nefondată, întrucât din rechizitoriu rezultă că s-a încercat identificarea acestora dar fără rezultat.

Prin urmare, în urma analizării excepțiilor invocate de avocații celor doi inculpați, s-a constatat că este fondată numai excepția referitoare la încălcarea dispozițiilor art.238 C.p.p., 228 C.p.p. în sensul că nu s-a început urmărirea penală pentru infracțiunile prev. de art.24 alin 2, 27 alin 1 din Legea 365/2002, cu consecințe asupra legalei sesizări a instanței, urmând ca în baza art.332 alin 2 C.p.p. să se dispună restituirea cauzei procurorului DIICOT pentru refacerea urmăririi penale .

în cauză s-a apreciat că operează nulitatea prevăzută de art.197 alin 4 C.p.p. întrucât se impune refacerea tuturor actelor de urmărire penală pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

împotriva acestei decizii, a declarat recurs DIICOT - Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i, solicitându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ț i.

S-a arătat că, soluția instanței de fond este nelegală întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 332 alin.2 și art. 238 Cod procedură penală.

Inițial, față de cei doi inculpați s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 42 și 48 din Legea nr. 161/2003 după care, la propunerea S.C.C.O., potrivit art. 238 Cod procedură penală, s-a extind urmărirea penală pentru infracțiunile prev. de art. 24 și 27 din Legea nr. 365/2002, au fost aduse la cunoștința învinuiților cele patru fapte în prezența apărătorului, s-a prezentat materialul de urmărire penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală față de toate faptele, infracțiunile fiind prevăzute în expozitivul cât și în dispozitivul rechizitoriului.

S-a arătat că în literatura de specialitate sintagmele „ extinderea cercetării penale și extinderea urmăririi penale, au un conținut cvasi - similar și sunt utilizate alternativ, însă, față de practica înaltei Curți de Casație și Justiție, controlul judecătoresc asupra nelegalității și netemeinicie soluției de neîncepere a urmăririi penale este exclus, având în vedere art. 129 din Constituție, astfel că instanța de fond nu era îndreptățită să verifice legalitatea extinderii urmăririi penale.

S-a mai arătat că și în situația extinderii procesului penal potrivit art. 336 Cod procedură penală, judecătorul ar proceda la judecarea unei fapte pentru care nu s-a început urmărirea penală de către procuror.

Deși instanța de fond  a constatat neregularitatea actului de sesizare prin extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, va restitui cauza la procuror în temeiul art. 332 alin.2 cod pr.penală, text care se referă la competența după materie.

Criticile formulate de parchet sunt fondate pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 238 Cod procedură penală, organul de cercetare penală este obligat să facă propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice în cazul în care constată fapte noi în sarcina învinuitului sau inculpatului, ori împrejurări noi ce pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la participarea altei persoane la săvârșirea acelei fapte.

Cercetarea penală constituie una din etapele urmăririi penale și are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii pentru care s-a început urmărirea, identificarea făptuitorului și stabilirea răspunderii civile și penale a acestuia.

în situația în care procurorul dispune extinderea cercetării penale se procedează la administrarea de probe, pentru lămurirea  cauzei cu privire la noile fapte sau persoane, fără a mai fi necesar ca procurorul să dispună începerea urmăririi penale pentru aceste fapte.

în cauză, se constată că, deși, în ordonanță s-a menționat din eroare că se dispune extinderea urmăririi penale, au fost menționate ca temei juridic dispozițiile art. 238 Cod procedură penală, privind extinderea cercetării penale.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c cod pr.penală, va admite recursul declarat de DIICOT - Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i, va casa sentința și va trimite dosarul la instanța de fond în vederea judecării cauzei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală;

 

 Admite recursul declarat de DIICOT - Biroul  T e r i t o r i a l   M e h e d i n ț i, împotriva deciziei penale nr. 174 de la 23 aprilie 2009, pronunțată de  T r i b u n a l u l   M e h e d i n ț i în dosarul nr(...).

Casează sentința și trimite dosarul la instanța de fond în vederea judecării cauzei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2009.