Drept & Internet - noutati si opinii

Un nou pachet legislativ introdus de Ministerul Justitiei pentru accelerarea proceselor a ajuns deja la discutii in Senat - L 475(conform avocatnet.ro). (pentru o analiza mai larga a legii vezi insemnarea lui Cristi Danilet. Daca nu sunteti familiarizati cu motivele pentru care un proces dureaza mult o insemnare nitel mai veche a lui Cristi e obligatorie de parcurs - De ce nu judecam dosarele de la o zi la alta?! Iata de ce!)

Una din noile masuri introduse se refera la posibilitatea citarii prin email. De fapt este o introducere a unui nou articol - 132^1 in Codul de procedura civila care zice (printre altele):

“In afara de aceste masuri, instanta va putea dispune ca incunostiintarea partilor sa si faca si telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului ce se comunică ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii acestora. În cazul încunoştinţării telefonice, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoştinţare şi obiectul acesteia”

Desi ideea suna bine la prima vedere, problema este putintel mai complicata in cazul email-ului si sunt surprins ca niciunul dintre experti tehnici consultati (caci probabil ca o fi fost intrebat macar unul) nu a ridicat citeva semne de intrebare. Eu, ca un neofit tehnic, imi permit sa le ridic.

In primul rind un email nu asigura transmiterea textului. De fapt atunci cind trimiti un email nu poti sa fie absolut deloc sigur ca acesta va ajunge la destinatar. El va face tot posibilul ca acest lucru sa se intample, dar nu poate nicicum asigura asta. Aceasta se numeste in termeni mai tehnici best effort delivery.

In al doilea rind un email nu poate sa ofere confirmarea primirii acestuia.. Desi exista unele solutii pentru a confirma primirea (unele legate de soft-ul de transmitere, cum este Request Read Receipt in Outlook, altele legate de software-uri externe specializate, mailinfo, iar altele de tweak-uri folosite de cei ce fac marketing prin email), nu exista o solutie perfecta - iar in functie de sistemul de operare sau softul de mail al celui care il primeste aceasta confirmare nu va merge.

Or, din minusculele notiuni de procedura ramase in creierul meu, aceste doua elemente ar trebui sa fie esentiale in alegerea oricarei metode de incunostintare a partilor cu privire la un un nou termen - de exemplu.

Acestea fiind spuse observam ca anuntarea prin email nu este o metoda unica, ci alternativa si suplimentara, deci se poate apela la ea avind in vedere limitarile mai sus expuse.

Si totusi, daca luam in considerare faptul ca se adauga si “orice mijloc de comunicare” ce permite indeplinirea celor 2 functii mai sus mentionate, atunci putem avea o varietate larga de solutii care depinde doar de functia tehnica aleasa.

Astfel, exista posibilitatea (ca mod de citare alternativa) de trimitere a unui link unic pe care cel care il primeste sa il poata accesa pentru confirmarea primirii citatiei.

Ba mai mult, pentru exista deja un sistem informatic - ECRIS - care gestioneaza toate cauzele aflate pe rol - teoretic se poate include in acesta o aplicatie pe care sa se trimita automat notificari si prin email catre participanti sau avocatii acestora.
Dar ca metoda alternativa si suplimentara.
Si oricum, deocamdata, sistemul ECRIS se actualizeza undeva departe de ochii publicului…

Una din problemele destul de des întalnite pe anumite site-uri de comerţ electronic este afişarea corectă a preţului pe care trebuie să-l plăteasca un cumpărător pentru bunul său. Se pare ca este o problema intalnita destul de des, daca vedem ca si Comisia Europeana s-a interesat de acest domeniu, mai ales pentru pagini web ale zborurilor low-cost care au abuzat de tot felul de astfel de tehnici. Dar şi ultima„razie” a Autorităţii Naţionale de Protecţie a Consumatorului (ANPC) a mentionat acest aspect ca unul care a fost incălcat de magazinele online.

Cât trebuie sa fie preţul ?

În mod evident, nimeni nu va poate impune ce preţ să puneţi la un anume produs. Este decizia voastră, bazat pe propriu business plan. Există doar citeva reguli minimale. Unul este stabilit de Codul civil care spune ca preţul trebuie sa fie determinat sau determinabil. Adica nu poate fi stabilit ulterior de către vânzător, pentru ca a atunci nu mai e vinzare, ci joc de noroc. Logic, nu ?

Apoi preţul trebuie să fie unul corect şi nu un preţ de dumping. De obicei preţul de dumping este cunoscut ca un preţ de ruinare, sau un preţ sub costurile de producţie care are scopul de a-şi scoate competitorii de pe piaţă. În practică, mai poate se însemne si preţul excesiv pe care o companie, beneficiind e poziţia de pe piaţă , îl poate impune. Aceste chestiuni sunt reglementate de Legea concurenţei 21/1996.

Eroarea de preţ sau preţul derizoriu

Una din problemele practice ale magazinelor online, este ca preţurile nu sunt puse uneori manual, ci deseori sunt importate în mod automat din alte baze de date sau realizate de la nişte preţuri fixe de achiziţie, pe baza unor calcule mai mult sau mai puţin complicate. De aceea posibilitatea unei erori de preţ este mult mai mare decât în cazul comerţului clasic (brick and mortar). Nu rareori vezi un cumparator nemulţumit că preţul la care a văzut si comandat un anumit produs pe site nu mai este cel la care se va realiza tranzacţia.

Am mai explicat pe blogul propriu regulile aplicabile unei astfel de situaţii. De principiu magazinul va fi responsabil pentru acea greşală şi va trebuie sa livreze produsul la preţul la care cumpărătorul a confirmat comanda. Important este de înţeles că o astfel de obligaţie este legată nu de vreo dispoziţie expresă de protecţie a consumatorului, deci este validă atât în cazul unei persoane fizice, cât şi a uneia juridice.

Există însă şi o excepţie – şi anume preţul derizoriu, cel pe care şi un cumpărător neavizat ar trebuie să-l recunoască ca fiind o eroare. Sa fim serioşi – nu poţi cumpăra un automobil nou la 1000 de RON şi nici ultimul laptop apărut de piaţă la 100 de RON.

Sau cum explicasem:
„Din punctul meu de vedere, un pret mic poate insemna si 50% sau mai putin din alt pret care il afiseaza alt magazin. Poate fi vorba de o oferta, de o lichidare de stoc, de un produs care trebuie sa fie vindut ca apare unul nou, etc.
In conditiile in care pretul afisat este de 10% sau mai mic decit un pret normal al acelui produs este clar un pret derizoriu, iar clientul nu poate beneficia de aceasta eroare, pretul fiind neserios, iar contractul de vinzare-cumparare nul.”

Informarea corectă asupra preţului

Dar problema preţului la unii comercianţi este mai degraba prin omisiunea informarii corecte asupra preţului total pe care un cumpărător trebuie sa-l plătească.
Argumentul juridic al obligaţiilor legate de prezentarea corectă a preţului este atât în Legea comerţului electronic 365/2002, care zice

Art 5 Furnizorul de servicii (adică magazinul - n.n) are obligatia de a pune la dispozitie destinatarilor si autoritătilor publice mijloace care să permită accesul facil, direct, permanent si gratuit cel putin la următoarele informatii:
(…)
h) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea normelor privind comercializarea produselor si serviciilor de piată, cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii taxei pe valoarea adăugată, precum si a cuantumului acesteia;
i) includerea sau neincluderea în pret a cheltuielilor de livrare, precum si valoarea acestora, dacă este cazul;

Mai mult legea din domeniul protecţiei consumatorilor în cazul contractelor la distanţă (OG 130/2000)
Art. 3. - (1) Inainte de incheierea contractului la distanta comerciantul trebuie sa informeze consumatorul in timp util, corect si complet asupra urmatoarelor elemente:
c)pretul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse;
d) cheltuielile de livrare, daca este cazul;
e) modalitatile de plata, de livrare sau de prestare;

Preţul înşelător

Dincolo de textul legii, interpretarea legii este cea care ne poate ajuta în practică. În lipsa unei interpretări oficiale sau unui ghid din partea ANPC, nu putem decât să facem o interpretare bazată pe experienta.
Un ajutor deosebit îl am de la „funcţia” de jurat în cadrul Galelor Premiilor E-commerce (apropo s-a deschis sezonul pentru Galele 2010) care m-au obligat să văd zeci de site-uri de e-commerce şi să pot să îmi fac o părere asupra cazurilor practice. Astfel vă pot recomanda ca pe pagina principală a produsului sa apara cel putin:

• pretul integral
• daca contine tva sau nu
• timbrul verde
• daca include pretul de livrare sau nu (si in acest ultim caz, unde se afla informatia referitoare la cheltuielile de livare)
• orice alta taxa suplimentara care va este inclusa in pretul platit in cele din urma (de ex. taxa pentru procesare cu cardul, taxa locala pentru servicii hoteliere, etc.

În orice caz, părarea mea personală este că majoritatea erorilor in aceasta chestiune sunt mai degraba legate de o lipsa de cunostinte a comerciantului si nu a dorintei de a induce cumparatorul in eroare.

Acum citeva luni scriam de bulibaseala nationala in materia expertizei in IT. (dar care este si in alte domenii ale expertizei).

M-am bucurat cind am auzit ca Ministerul Justitiei face reforma in domeniu, publicind un raport si o propunere a modificarilor legislative. Toate bune si frumoase pina cind te apuci sa citesti propunerea: dintr-un monopol de stat domeniul se transforma intr-un monopol Autorizat de stat. Adica baietii veseli isi vor autoriza concurenta care sa-i combata din zona privata. Mai sa fie…

Impreuna cu colegii de la Societatea pentru Justitie am considerat ca e bine sa punem punctul pe i. Asa ca am zis:

Raportul propus sustine o noua reglementare inchisa a expertilor criminalisti, desi isi propune in mod deschis liberalizarii activitatii. Astfel raportul eludeaza cele doua principii de baza, ilustrate de practica CEDO si CEJ care trebuie sa stea la baza unei asemenea reforme:

1. Libertatea deplina a instantei de a decide cu privire la acceptarea unui expert. Ministerului Justitiei nu trebuie sa fie implicat in procesul de selectare a expertilor si nu are competenta de a decide pentru instante cine poate fi considerat expert sau nu.
2. Expertul este un martor stiintific, care poate fi solicitat ocazional de catre instanta. Expertul poate sa fie un cadru universitar, specialist in domeniul sau de activitate, cercetator stiintific, etc. si nu este o profesie privata in sine.

Cateva note suplimentare personale:

- Faptul ca nu exista o lista oficiala facuta de MJ (cum este acum) nu inseamna ca listele nu pot exista, ca recomandari sau chiar mai mult - facute de asociatiile profesionale in domeniu (de ex. Corpul Expertilor Tehnici) sau generale (Asociatia Specialistilor in Studiul Microorganismelor) ori de instante, avind in vedere ce experti se gasesc in raza lor teritoriala si cei care au mai fost chemati.

- Exista anumite domenii in care expertul sa nu poate proveni decit de la o unitate specializata (poate chiar din domeniul aplicarii legii), in functie si de natura expertizei (de ex. comparare ADN cu diverse profile genetice sau dactiloscopie). Dar principiul trebuie sa fie cel al unui martor independent, specializat intr-un domeniu anume si care poate sa prezinte instantei, organului de urmarire penale sau partilor o opinie tehnica concludenta pentru elucidarea unor chestiuni de fapt.

Aveti mai jos intregul comunicat, care prezinta mai pe larg problema pentru cei interesati, - din pacate observ ca (si cazul altor legi) sunt propuse acum multe proiecte, profitind de faptul ca multa lume este plecata in concediu.

Sper sa nu fie cazul si aici - dupa ce ca avem o justitie care merge tiris-grapis, in principal din motive birocratice si administrative IMHO - nu avem niciun motiv rezonabil sa nu acceptam expertii pe care ii avem (si din Romania si din strainatate) in procedurile judiciare doar pentru ca … nu ne lasa legea.

Read more »

Acum citeva saptamani a aparut in Monitorul Oficial o Ordonanta de Urgenta cu un titlu mai degraba iluzoriu - OUG 43/2010 pentru modificarea unor acte normative in vederea reducerii sau simplificarii administrative a unor autorizatii/avize/proceduri.

Si ca un facut imi sare in ochi: Prima simplificarea administrativa se face prin crearea unui noi atributii catre ORDA in domeniul drepturilor de autor (adica modificarea OG 25/2006) prin care:

” Art. 3^1
(1) Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor administreaza sistemul informatic national privind evidenta si simplificarea platii drepturilor de autor si a drepturilor conexe de catre utilizatori si a repartitiei remuneratiilor colectate de organismele de gestiune colectiva in cadrul proiectului e-guvernare. “

Deci avem de a face cu relatia dintre niste asociatii de drept privat (organisme de gestiune colectiva) cu membrii lor persoane fizice. Iar Guvernul Romaniei decide ca trebuie sa intervina in aceasta relatie pur privata, care poate fi inclusa si in cadrul unui proiect de eguvernare. Sper sa nu fie aceiasi eRomania care reinventeaza web-ul romanesc. Deci statul simplifica procedurile, creind una in plus intr-o relatie privata.

A doua simplificare administrativa se face prin mentinerea unui Registru in domeniul programelor de calculator care s-a dovedit a fi total neinteles si cu reflexe birocratice. (vezi insemnarea mea dupa dezbaterea pe aceasta tema cu un titlul - vazut acum - absolut eronat)Cum simplicam administratia prin pastrarea unui registru despre care cea mai importanta asociatie a producatorilor de soft din Romania nota ca nu aduce nicio valoare companiilor din domeniu?

Nu stiu, in schimb remarc ca propunerea de atunci, prin care “ORDA va comunica la momentul definitivării, proiectul de modificare a OG nr. 25/2006, în vederea formulării unor observaţii şi propuneri.” nu s-a realizat. Cel putin noul text pare a fi nitel mai clar decit vechiul - Registrul este obligatoriu pentru agentii economici care au ca activitate:
“a) producere de programe pentru calculator destinate comercializarii prin magazine;
………………..
e) comercializare de programe pentru calculator prin magazine specializate in vanzarea de programe pentru calculator si echipamente IT;".

Mai notam faptul ca s-a schimbat directorul ORDA fara prea mare tam-tam, iar noul presedinte declara: “Vreau sa readuc institutia acolo unde era acum cativa ani, când era credibila". Adica tocmai a recunoscuta ca institutia este necredibila (sau poate incredibila ar fi mai corect! :> )

In plus, site-ul ORDA (www.orda.ro) a fost refacut si arata (in fine!) onorabil. Daca merita salutata noua formula a Registrelor care pot fi consultate online si, din cite deduc, va fi posibila si o aplicare online, eu zic ca nu ar fi trebui lansat site-ul pina nu se punea macar Legea drepturilor de autor pe el. (si multe alte sectiuni nu functioneaza)

Pina cind va fi acolo, o puteti consulta pe legi-internet.ro :D

Astazi s-a publicat in Monitorul Oficial (276 din 28 Aprilie 2010) Hotarirea de Guvern 195 din 9 Martie 2010 privind aprobarea Strategiei naţionale “e-România".

Noi continuam ce ne-am propus cu Manifestul eRomania : sa provocam o discutie deschisa pe aceasta tema. Vineri pe 30 Aprilie, de la ora 1600 o sa organizam o intalnire, unde MCSI si-a confirmat prezenta, pe tema eRomania si conceptele de deschis.
Intrarea e libera pentru ce ce vor sa vina, incercam sa facem si o transmisie live prin Internet sau macar o inregistrare video (dar abia maine va pot confirma).

Aveti mai jos textul intr-un PDF (primele 18 pagini se refera la subiect, inca nu l-am parcurs in intregime, o sa-l inlocuiesc cu un plain text mai incolo.
Alte informatii de background pe Avocatnet.ro sau Money.ro

Read more »

E important de precizat ca aceasta este doar metodologia pe drepturi de autor (UCMRUCMR-ADA e titlul corect), exista altele in dezbatere pentru drepturi conexe (cu CREDIDAM si UPFR), si oricum trebuie sa ai acordul titularilor drepturilor de autor pentru a publica muzica pe Internet. Metodologia este definitiva, dar poate fi atacata cu apel in instanta.

De asemenea, vedeti si metodologia veche din 2004 pentru a avea o baza de comparatie cu cea actuala - stabilita de arbitri pe 30 Martie 2010. (vezi atasat acestei insemnari varianta completa - fromat PDF)

Spuneam ca in mare parte mi se pare o metodologie foarte buna pentru afacerile Internet. Sa explic de ce:

1. Pentru utilizarile oneroase se stabileste un procent din venituri si nu si o suma minima. Asta e un lucru esential in conditiile in care pe Internet se “incearca” tot felul de noi modele de business - iti dau x% din ce cit pot sa cistig eu, fara a fi limitat de o suma minima.
De altfel disparitia sumei minime pentru download (inainte era 0.10 ron/piesa muzicala) ar trebui sa permita noi modele de business bazate pe abonamente sa apara si in Romania.
Ba chiar pot sa spun din pct asta de vedere, ca este una din cele mai flexibile metodologii din Europa - deci daca vrei sa faci un business la nivelul UE, iti poti face firma in Romania.

2. Se face clar distinctia intre comunicare publica si reproducere. Desi asta este e chestiune care e importanta, dar putin mai complicata. Arbitrajul a retinut argumentatia noastra, ca in cazul unui serviciu de streaming, partea de reproducere are doar o functie tehnica. (chestiune exceptata cf art 33 lg 8/1996) Mai mult, la download se face distinctia intre sumele platite pentru comunicare publica si pentru reproducere. La cea din urma fiind doar gestiune colectiva facultativa, daca UCMR nu are mandat in acest sens (iar pe mine ma intereseaza in special pe muzica alternative sau alte muzici noi licentiate prin CC), se plateste doar 30% din sumele prezentate, restul devenind negociabil (sau liber).

3. La articolul 3 a disparut aberatia legata de raspunderea gazduitorului pentru ce face un tert.

4. Faptul ca toata procedura de autorizare se poate face electronic

5. Baza de calcul este “totalitatea veniturilor brute lunare obţinute de utilizator ca urmare a folosirii operelor muzicale". Adica nu este vorba de toti banii facuti de utilizator, ci de veniturile legate de folosirea operelor.

(mai pot continua, dar ma opresc aici)

Exista insa din 2 aspecte neclare/interpretabile:

A. Este exclus embed-ul ?
Cred ca da, dar este o interpretare extinsa a modului cum este definit utilizatorul (propunerea noastra era mult mai clara in acest sens, arbitrii nu s-au referit in mod expres la acest lucru, desi l-am pus in mod distinct in concluzii):
(2) Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, persoana fizică sau juridică ce oferă publicului servicii ale societăţii informaţionale care conţin opere muzicale aflate pe un sistem informatic online sau mobil.
Sa impartim in 3 sectiuni:
a. ce este un serviciu al societatii informationale (termen definit de legea comerului electronic)
serviciu al societãtii informationale - orice serviciu care se efectueazã utilizându-se mijloace electronice si prezintã urmãtoarele caracteristici:
a) este efectuat în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod obisnuit de cãtre destinatar;
b) nu este necesar ca ofertantul si destinatarul sã fie fizic prezenti simultan în acelasi loc;
c) este efectuat prin transmiterea informatiei la cererea individualã a destinatarului;

b. Ce inseamna “care contine opere muzicale” ?
Asta ar insemna ca acea opera muzicala este cumva inclusa in serviciul pe care il pui la dispozitie.
Dar in cazul unui embed, serviciul care contine opere muzicala nu e facut de tine, ci de catre cel care pune la dispozitie fisierul (adica youtube cum ar veni)

c. Ce inseamna “aflate pe un sistem informatic online sau mobil” ?

Toate operele de pe Internet se afla pe sisteme informatice online. Ca e serverul tau sau ca e al altuia nu se prevede clar in acest alineat.
Si totusi, functia tehnica face ca in cazul unui embed, muzica sa poata veni de la mai multe servere (sau sisteme informatice). De fapt cred ca datele sunt (in cazul multor aceste servicii) de fapt “in the cloud” (vezi notiunea de cloud computing).

In concluzie interpretarea mea ar fi ca aceasta definitie nu include cazurile de embed. Dar e o interpretare, iar textul nu este suficient de clar.

Chiar si in conditiile in care interpretarea ar fi gresita (va rog contraziceti-ma), este extrem de greu de crezut ca UCMR s-ar indrepta impotriva unor cazuri interpretabile si cu citeva embed-uri. Asta pentru ca banii nu se iau cu fiscul, ci cu actiune in instanta in civil. Deci proces lung si complicat. S-ar putea sa coste x mii de lei procesul pentru un cistig de 300 de lei. Nu merita.

B. Ce se intampla cu operele puse de autori pe propriile site-uri?
Iarasi neclar. Metodologia nu contine nimic, iar explicatiile arbitrajului sunt:

Remuneraţia propusă de utilizatori pentru situaţia în care autorul îşi oferă spre ascultare sau descărcare propriile creaţii nu este reţinută în cauză, întrucât Legea nr. 8/1996 nu reglementează situaţia în care titularul de drepturi să se autorizeze sau să îşi plătească remuneraţii prin intermediul organismul de gestiune colectivă, care potrivit art. 125 nu sunt titulari de drepturi, ci mandatari ai acestora.

Deci practic arbitrii spun ca aceasta chestiune nu se poate include in metodologie. Iarasi vad 2 posibile interpretari:

a. Cea simplista ar insemna ca legea 8 nu reglementeaza, deci si ei trebuie sa plateasca sumele.

b. cea mai complicata, pe care inclin sa o sustin, ar insemna ca legea 8 nu reglementeaza acest caz, dar nici nu ar trebui sa reglementeze pentru ca este vorba de dreptul sau pe care nu ar trebui sa-l negocieze cu un mandatar.

As fi interesat sa vad o argumentatie pe acest caz, probabil mai trebui sa cercetez un pic problema.

Toate aceste idei ma fac sa concluzionez ca per ansamblu vorbim de o metodologie buna care ar trebui sa-i ajute pe care care vor sa faca business cu muzica pe Internet in Romania, dar si pe cei care fac muzica si folosesc Internetul ca mediul de informare.

Acum, citeva note personale referitor la acest proces legat de metodologie.

Read more »

Astazi am primit si versiunea Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru reproducerea şi/sau comunicarea publică a operelor muzicale prin servicii online sau mobile asa cum a fost stabilita de arbitri in urma arbitrajului (de care am mai vorbit).

La o prima vedere, pare destul de ok (unele chestiuni mi se par insa neclare) - revin probabil maine cu mai multe comentarii pe marginea textului de mai jos care a fost trimis spre publicare in Monitorul Oficial.

Read more »

(aceasta insemnare ar fi un fel de follow-up la insemnarea din 2008 ref la Muzica pe Internet)

A. Background
(daca cunoasteti chestiunile legate de distribuirea legala a muzicii pe Internet, puteti sari direct la Fondul chestiunii)

A face o afacere legala cu muzica pe Internet nu e deloc usor. Asta pentru ca, pe linga oferta ilegala existenta pe Internet, trebuie sa intelegi o lege a drepturilor de autor complicata si, uneori, extrem de interpretabila.
Practic trebuie sa ai clare urmatoarele puncte:

1. In primul rind trebuie sa te intelegi cu persoana care are toate drepturile de autor asupra operei muzicale pe care vrei sa folosesti.

Partea proasta a problemei este ca e vorba de mai multe drepturi distincte si concurente(toate prevazute de legea drepturilor de autor si a drepturilor conexe): al compozitorului, al textierului, al aranjorului, al interpretului si al producatorului de fonograme (aka casa de discuri).

Partea buna a problemei este ca, de obicei, cam toate aceste drepturi sunt cedate catre casa de discuri, care deci poate sa negocieze cu un eventual antreprenor ce vrea sa faca un site de download legal (de exemplu).

2. In al doilea rind, exista niste taxe (se numesc de fapt remuneratii, dar am hotarit astazi dimineatza ca nu imi place cuvintul asta :) ) care sunt platite catre organismele de gestiune colectiva (detaliez putin mai jos) pentru comunicarea publica a operelor (sunt stabilite de legea drepturilor de autor cf art 123^1 - e la fel in toate statele din Uniunea Europeana).

Acesta taxe se stabilesc ca urmare a unor negocieri intre aceste organisme de gestiune colectiva si reprezentantii utilizatorilor (in sensul legii 8/1996, adica de business-uri sau asociatii ale lor care le reprezinta interesele) care trebuie sa rezulte in niste metodologii. Daca partile nu se inteleg, se trece la un (soi de) arbitraj facut de terti independenti (nu de ORDA). Practic, in domeniul asta al comunicarii pe Internet, avem:

a) Negocieri cu UCMR-ADA, care reprezinta compozitorii (si despre asta am mai detaliat in 2008 cind negociam)
(care vor inlocui metodologia actuala, stabilita in 2005)

b)Negocieri cu CREDIDAM (care reprezinta interpretii) si cu UPFR (care reprezinta casele de discuri) - in acest caz nu exista deocamdata nicio metodologie.

Daca in cazul a) nu s-a ajuns la nicio intelegere si s-a ajuns in arbitraj (si despre asta vorbesc mai jos) in cazul b) se pare ca negocierile au avansat si (din ce am inteles de la cei care participa, pentru ca noi nu participam prin APTI)se pare ca se va ajunge la un acord si pe cale de consecinta la o metodologie. Bravo lor !

B. Fondul chestiunii

Dupa cum amineam mai sus in negocierea cu UCMR, s-a intrat in arbitraj.

Partea buna este ca toti reprezentantii utilizatorilor care au platit taxa de arbitraj (ANISP, Orange si APTI) au convenit asupra unei propuneri comune de metodologie, care propune (pe scurt) o taxa fixa de 8% si o impartire simpla a tipurilor de utilizare in 2 categorii (una in care doar asculti muzica si una in care o descarci pe propriul calculator).

Partea mai putin buna este ca propunerea UCMR este similara cu cea deja auzita pe piata: procente de 12%, dar nu mai putin de o suma fixa (care poate fi de 1350 de RON/luna, daca ai intre 100-200k VU (pe un site de streaming)sau 0.45Ron/download), dar si definitii vagi a ceea ce inseamna utilizator in sensul respectivei metodologii.

In intalnirea de ieri a arbitrajului, am incercat sa prezint de ce propunerea actuala este fundamentata gresit si care sunt ofertele actuale legale de muzica online pe Internet.

Aveti mai jos prezentarea embedded de pe Slideshare (daca va foloseste cumva, vreodata, puteti s-o refolositi). Multumesc celor ce le-am cerut parerea si mi-au trimis opiniile lor.

C. Concluzii si Intrebare

Arbitrajul se apropie de final si, daca nu se intampla iarasi ceva spectaculos, vom avea o noua metodologie in cam 2-3 saptamini.

De fapt, pina marti trebuie sa prezint concluziile noastre si care, probabil, se vor axa pe urmatoarele idei (ca si opiniile din prezentare)(nu cred ca e o problema sa le postez dinainte, nu vin cu nimic nou absolut):

a. Avem nevoie de o metodologie simpla, usor de inteles si aplicat. Doar cu o taxa procentuala Prezentarea arata diversitatea modelelor de business legal cu muzica pe Internet. A impune o taxa fixa (chiar si una minima) va face numai deservicii (dovedita de taxa per download din metodologia veche)in sensul imposibilitatii aplicarii anumitor modele de business deja prezentate.

b. Avem nevoie de o metodologie care sa spuna clar cui i se aplica. Propunerea UCMR este extrem de vaga in acest sens, astfel incit doar un simplu embed (de opera muzicala) pe un site poate fi transforma site-ului intr-un utilizator al metodologiei si, pe cale de consecinta, obligat la plata unor sume de bani. Propunerea utilizatorilor defineste Utilizatorul in corelatie cu legea 365/2002 privind comertul electronic si prevede ca doar cei ce gazduiesc aceste opere muzicale sunt cei care trebuie sa plateasca banii.

c. Artistii care au toate drepturile de autor si conexe asupra operelor lor sa poata puna muzica lor in mod gratuit pe Internet, daca asta vor. Este ilogic si imposibil de explicat cum daca ai toate drepturile asupra unei opere, esti obligat la niste taxe fata de un tert pentru ca faci ce vrei tu cu ea.
De fapt, oricum cei care vor sa scape de prevederea asta vor merge in continuare pe myspace si pe alte site-uri din afara.

Cam asta ar fi pe scurt (si oricum am scris prea mult).

Intrebarea este evidenta cred: care sunt alte argumente utile pentru o metodologie care sa permita atit obtinerea unor venituri pentru compozitori (pentru ca e dreptul lor), cit si realizarea unor afaceri cu muzica in spatiul .ro ?

(Nu am scris insemnarea pentru a afla ca “propunerea UCMR sucks” si nici ca oricum toata lumea poate sa ia un site in .com si sa puna un privacy whois ca sa ascunda tara de origine. Asta le stiu la fel de bine, ca si voi. Dar acum avem o situatia data si ideea este de a incerca sa gasim cele mai bune argumente.
Dupa ce avem decizia, o sa comentez mai mult pe ea (gasesc eu o virgula care sa nu imi placa :> ), pe linga si o sa-mi fac autocritica de rigoare.